Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 185/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE-
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 185
Ședința publică din data de 9 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Andra Corina Botez
JUDECĂTOR 2: Veronica Grozescu
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de reclamantul, domiciliat în S, - B, nr.46, jud.P, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de Avocat cu sediul în B, sector 4,-,.4,.2,.4,.52, împotriva sentinței civile nr.89/14.01.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE P, cu sediul în P,-, jud.
Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-reclamant personal, lipsind intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice-Direcția Generală a Finanțelor Publice P.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apelantul-reclamant -, având personal cuvântul, solicită judecarea cauzei în lipsa apărătorului său.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, precizează că nu s-au depus relațiile solicitate Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Curtea, în raport de adresa nr. 4744/III/13/2009 din 23.07.2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, aflată la fila 20 dosar apel, se consideră lămurită în raport de actele ce au fost solicitate Parchetului și Tribunalul Prahova, astfel cum sunt consemnate în încheierea de ședință de la termenul de judecată din 22 iunie 2009, neexistând motive de amânare pentru acest considerent. Totodată, instanța ia act că nu s-au formulat alte cereri, apelantul-reclamant solicitând soluționarea pricinii în absența apărătorului său ales, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat -, având personal cuvântul, solicită admiterea apelului, desființarea în tot a sentinței și pe fond admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, apreciind că prin actele depuse a făcut dovada susținerilor sale,
fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea apelului declarat de reclamant, ca nefondat, apreciind ca legală și temeinică sentința pronunțată de tribunal, reclamantul nefiind îndreptățit la plata unor atare despăgubiri, deoarece în speță nu s-a făcut dovada că acesta ar fi fost privat de libertate în mod nelegal.
CURTEA,
Asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Prahova sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe paratul Statul R prin Ministerul Economiei si Finanțelor solicitând instanței ca prin hotararea ce o va pronunta sa fie obligat acesta la plata sumei de 272.800 euro reprezentand daune morale pentru perioada de 475 zile de arestare preventiva (cuprinsa intre 19.06.2002 -07.10.2003) si 828 zile de obligare de a nu parasi localitatea (07.10.2003 -13.01.2006) precum si la plata sumei de 1.246.130 lei reprezentand prejudiciul material suferit.
In motivarea actiunii reclamantul aratat ca prin sentinta nr. 83/26.02.2003 pronuntata de Tribunalul Prahova - Sectia Penala in dosarul nr. 9353/2003 a fost condamnat la o pedeapsa de 10 ani inchisoare, trei ani interzicerea drepturilor prevazute de art. 63 lit. a,b,c, si cod penal pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 215 alin.1, 2, 3, 4 si 5 cod penal, dispunând obligarea sa totodata la plata sumei de 2.829.943.409 lei vechi reprezentand contravaloare marfă, 1.314.688.950 lei vechi penalitati de intarziere calculate conform contractului pana la 19.02.2003, 88.552.354 lei reprezentand rest debit aferent produselor achizitionate prin compensare si 85.874.374 lei vechi reprezentand penalitati aferente facturii privind compensarea.
Ulterior, prin sentinta penala nr. 359/20.10.2005 pronuntata de Tribunalul Prahova, în urma rejudecării pricinii in fond dupa casare, s-a restituit cauza la procuror, iar prin ordonanta nr. 800/P/2002/22.03.2007 emisa de Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova s- dispus scoaterea de sub urmarire penala pentru savarsirea infractiunii de inselaciune prevazuta de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 si 5 cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 cod penal intrucat nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii.
S- a învederat că plangerea partii civile impotriva acestei ordonante fost respinsa de Tribunalul Prahova ca neintemeiata, iar recursul ca tardiv de Curtea de Apel
A menționat reclamantul ca in ceea ce îl privește starea de arest preventiv a durat de la 19.- pana la 07.10.2003, respectiv 475 zile (cand a hotarat prin incheiere revocarea măsurii arestarii preventive si inlocuirea acestei masuri cu obligarea de a nu parasi localitatea), iar obligarea de a nu parasi localitatea a fost luata de la data de 07.10.2003 pana la 13.01.2006 (cand Curtea de Apel a pronuntat decizia nr. 34 - definitiva- in urma careia dosarul a fost înaintat la Parchet pentru completarea urmaririi penale) durând 828 zile.
În continuare reclamantul a precizat ca pana la arestare fost o persoana publica, apreciata pe plan local, in anul 2000 a candidat pentru functia de primar al Orasului si ajuns in turul II, pierzand alegerile la o diferenta foarte, iar prestigiul de care se bucura in societate a fost grav si iremediabil afectat, a fost despartit de sotie si copii lunga perioada de timp, ceea ce i-a provocat suferinte psihice greu de suportat.
Sub aspectul despăgubirilor reclamantul a învederat că masurile preventive nelegale luate impotriva sa i-au cauzat si pagube materiale pe care le apreciaza ca fiiind in suma de 1.246.130 lei, constand in: 650.000 lei reprezentand contravaloarea unui imobil situat in S,-, jud. P, care i-a apartinut si a fost vandut la licitatie publica, la solicitarea creditoarei SA, (intrucat in urma arestarii s-a aflat imposibilitate de a realiza venituri si a restitui creditul acordat de aceasta banca societatii COM, al carui administrator a fost), 8.257 lei reprezentand contravaloarea bunurilor imobile vandute la licitatie publica in aceleasi imprejurari, 160 000 lei reprezentand venituri nerealizate din cauza arestarii nelegale, suma de 15 000 lei reprezentand contravaloarea unui autoturism Daewoo- Cielo, vandut la solicitarea creditorilor societatii al carei administrator era la data arestarii sale, 350.498 lei reprezentand contravaloarea unei asigurari de viata la Asigurari de Viata Romania a carei derulare a fost intrerupta ca urmare a arestarii si 62375 lei reprezentand contravaloarea unor utilaje cumparate de SA, executate silit pentru recuperarea prejudiciilor cauzate in urma arestarii
In sedinta publica din data de 14.04.2008, instanta din oficiu a invocat exceptia prescrierii extinctive a dreptului material la actiune privind capatul de cerere prin care se solicita despagubiri ca urmare a pretinsei arestari nelegale.
La data de 18.04.2008 P a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care solicitat respingerea cererii formulate de reclamantul ca neintemeiata pe considerentul că in speta de fata nu sunt întrunite condițiile pentru a se putea face aplicarea disp. art. 504 si urm. cod pr. penala, iar masura luata impotriva reclamantului nu a fost nelegala si abuziva.
In subsidiar, s-a învederat că in situația in care se va aprecia ca actiunea poate fi admisa se impune cenzurarea cu obiectivitate a pretentiilor reclamantului in ceea ce priveste suma solicitata drept despagubiri, care este profund exagerata.
La dosarul cauzei au fost depuse note scrise de reclamant prin care s-a solicitat respingerea exceptiei tardivitatii cererii de acordare despagubirilor pentru arestarea nelegala.
Prin sentința civilă nr.1282/21.04.2008, tribunalul a admis excepția prescrierii extinctive a dreptului material la actiune in ceea ce priveste capatul de cerere prin care se solicita despagubiri pentru arestarea preventiva nelegala (19.06.2002- 07.10.2003) si a respins acest capat de cerere ca fiind prescris, respingând in rest acțiunea ca neîntemeiata.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul care a susținut că în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune în mod greșit instanța a reținut că
acesta începe să curgă de la data de 07.10.2003, când a înlocuit o măsură preventivă cu alta, deoarece în realitate data de la care a început să curgă termenul de prescripție este 22.03.2007, când a fost emisă ordonanța de scoatere de sub urmărire penală.
Referitor la fondul cauzei, apelantul a arătat că probele administrate sunt concludente atât în privința dreptului la reparație, cât și cu privire la cuantumul despăgubirilor materiale și morale ce urmează a i se acorda.
Prin Decizia nr.243/29.10.2008, Curtea de Apel Ploieștia admis apelul, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Prahova, pe considerentul că dreptul la acțiune pentru acordarea de despăgubiri în ceea ce privește arestarea reclamantului începe să curgă de la data ordonanței procurorului de scoatere de sub urmărire penală din 22.03.2007, iar față de acest termen este formulată înlăuntrul termenului de 18 luni prevăzut de lege.
În scopul de a se asigura o judecată unitară pentru ambele capete de cerere, instanța nu a mai analizat criticile în ceea ce privește fondul cauzei sub aspectul petitului referitor la pretinsul prejudiciu creat ca urmare a luării măsurii de a nu părăsi localitatea.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, iar prin sentința civilă nr. 89/14.01.2009, Tribunalul Prahovaa respins a neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant.
Pentru a dispune astfel s-a reținut că prin Ordonanța nr.800/P/22.03.2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahovas -a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev.de art.215 alin.1,2,3,4,5 din pen. cu aplic.art.41 alin.2 din pen. nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.
S-a concluzionat de către tribunal, referitor la pretențiile reclamantului și la dispozițiile legale incidente în cauză, că art.504 pr.pen. instituie posibilitatea reparării de către stat a pagubelor suferite de persoanele care în cursul procesului penal au fost private de libertate ori cărora li s-a restrâns libertatea, însă numai în situația în care aceste măsuri au fost nelegale, putându-se observa că atât pentru arestarea preventivă cât și pentru restrângerea libertății prin stabilirea obligației de a nu părăsi localitatea reclamantul se prevalează de dispozițiile alin.2 și 3 ale acestui text de lege.
A menționat instanța că, în speță, reclamantul nu este îndreptățit la acordarea de despăgubiri de către stat, deoarece nu se încadrează în niciuna dintre situațiile prev.de art.504 alin.3 pr.pen. acesta extinzând aplicarea textului de lege și la situația sa, deși textul este de strictă interpretare iar cazurile în care se aplică sunt limitativ prevăzute de lege și nu exemplificativ.
O atare măsură a fost justificată, în opinia instanței de împrejurarea că, în speță, urmărirea penală a reclamantului s-a finalizat cu o ordonanță de scoatere de sub urmărire penală a acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev.de art. 215 alin.1,2,3,4,5 Cod penal, pentru alt motiv decât cel indicat de textul legal(art. 10 alin.1 lit.j Cod proc.penală), și anume pentru art. 10 alin.1 lit.d Cod proc.penală,
S-a apreciat în ceea ce privește dreptul la despăgubiri pentru măsura restrictivă de libertate constând în interdicția de a părăsi localitatea, că prin încheierea de ședință
din 7.10.2003 pronunțată de, a fost revocată măsura arestării preventive și înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, însă nu există nici o hotărâre de revocare a acestei din urmă măsuri care și-a produs efectele până la data de 13.01.2006 când Curtea de apel Ploiești prin decizia nr.34 a dispus trimiterea dosarului la Parchet pentru completarea urmăririi penale.
Prin urmare, nici pentru măsura restrictivă de libertate obligării de a nu părăsi localitatea, situația reclamantului nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute strict și limitativ de art.504 alin.3 pr.pen.
Față de considerentele expuse, constatând că pentru niciuna dintre măsurile preventive reclamantul nu este îndreptățit la acordarea de daune morale, dar nici materiale, întrucât nu s-a făcut dovada aplicării acestor măsuri în mod nelegal, nefiind incidente disp.art.504 pr.pen. tribunalul a respins acțiunea formulată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o ca nelegală,pe considerentul că instanța a pronunțat-o ca urmare a interpretării greșite a art. 504 alin.3 Cod proc.penală, apreciind că atât scoaterea de sub urmărire penală cât și încetarea trebuie dispuse pentru cazul prev.de art. 10 alin.1 lit.j Cod proc.penală, în loc să observe că dreptul la despăgubiri există atunci când s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru oricare din situațiile prevăzute de art. 11 pct.1 lit.b Cod proc.penală și nicidecum pentru art. 10 alin.1 lit.j Cod proc.penală.
S-a învederat că nu se regăsește în cauză o hotărâre de revocare a măsurii restrictive de libertate, însă în absența acesteia instanța trebuia să observe prevederile art. 140 Cod proc.penală, unde se precizează că măsurile preventive încetează de drept de la data scoaterii de sub urmărire penală, așa cum este situația de față.
Cu privire la temeinicia cererii de acordare a despăgubirilor, apelantul a menționat că probele administrate sunt concludente, atât în privința dreptului la reparații cât și a cuantumului despăgubirilor reprezentând prejudicii morale și materiale, având în vedere că perioada iunie 2002-martie 2007 a fost presărată cu măsuri privative de libertate, măsuri restrictive de libertate, măsuri de vânzare la licitație a bunurilor mobile sau imobile, în urma blocării activității societății al cărei unic acționar era acesta, zeci de termene de prezentare la instanță în stare de arest, constrângeri de ordin material, dar și de ordin psihic, amplificate de imposibilitatea sa de a fi alături de soție și cei doi minori pe timp îndelungat.
S-a solicitat de către apelant a se avea în vedere la stabilirea cuantumului daunelor morale faptul că a avut o funcție publică în cadrul Consiliului Local S, în decursul a două legislaturi, arestarea preventivă l-a împiedicat să candideze pentru funcția de primar al Orașului S, să își definitiveze studiile superioare, i-a afectat prestigiul de care se bucura, supunându-l unor umilințe, despărțirii de soție și copii pentru un timp îndelungat.
Considerând că s-a făcut pe deplin dovada prejudiciului material suferit, s-a solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței civile nr. 89/2009, în sensul admiterii acțiunii și obligării Statului Român la plata daunelor morale și despăgubirilor materiale solicitate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a motivelor de apel invocate, dar și a dispozițiilor legale incidente în prezenta speță, Curtea reține următoarele:
Prin art. 504-507 Cod proc.penală este reglementată procedura specială prin care persoana față de care s-a întocmit actul de justiție cu încălcarea legii, poate cere statului să-i repare prejudiciul material ori daunele morale suferite.
Ulterior, prin Legea nr. 281/2003 conținutul acestor texte a fost îmbogățit în sensul sporirii garanțiilor oferite de principiile fundamentale care guvernează desfășurarea procesului penal.
Astfel cum rezultă din interpretarea prevederilor textelor de lege menționate anterior, desfășurarea procedurii de recuperare a pagubelor poate interveni în ipoteza în care față de o persoană condamnată definitiv s-a dispus, în urma rejudecării, o hotărâre definitivă de achitare sau în situația în care persoana dovedește că a fost privată sau i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
În acest ultim caz, care este invocat și în speța de față de către apelant, privarea ori restrângerea libertății în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cazurile prevăzute în art.10 alin.1 lit.j ori prin hotărârea instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal pentru cauza prev.în art. 10 alin.1 lit.
În alin.4 al art. 504 Cod proc.penală s-a statuat că are drept la repararea pagubei și persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripția, amnistia sau dezincriminarea faptei.
În prezenta cauză, reclamantul a fost condamnat prin sentința penală nr. 83/2003 pronunțată de Tribunalul Prahova la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev.de art. 215 Cod penal, alin.1,2,3,4,5, dar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2204/31.03.2005, a admis recursul acestuia, a casat sentința menționată anterior și decizia penală nr. 310/2003 a Curții de Apel Ploiești, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în vederea completării cercetării judecătorești.
Ulterior, prin sentința penală nr. 539/20.10.2005, Tribunalul Prahovaa restituit cauza la procuror pentru completarea urmăririi penale, iar prin ordonanța nr. 800/P/2002 din 22.03.2007, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahovaa dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 215 alin.1,2,3,4,5 Cod penal, pe considerentul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii și neînceperea urmăririi penale față de acesta pentru săvârșirea unei fapte prev.de art. 84 alin.1 pct.2 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, întrucât s-a împlinit termenul special de prescripție a răspunderii penale.
Cert este că, împotriva ordonanței menționată anterior s-a formulat plângere de către SC S, conform art. 2781Cod proc.penală, care a fost respinsă ca tardivă prin sentința penală nr. 527/4.10.2007, sentință rămasă definitivă prin nerecurare la data de 23.10.2007, așa cum reiese din adresa nr. 4744/III/13/2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești (fila 20 dosar apel).Pe parcursul derulării procesului, reclamantul a fost arestat preventiv în perioada
19.06.2002-7.10.2003, ulterior stabilindu-se în sarcina sa obligația de a nu părăsi localitatea.
Prin sentința atacată, Tribunalul Prahovaa respins solicitarea reclamantului privind obligarea Statului Român la daune morale, în temeiul art. 504 Cod proc.penală, pe considerentul că acesta nu se încadrează în niciuna din situațiile prevăzute de alin.3 al textului respectiv, în condițiile în care scoaterea sa de sub urmărire penală s-a dispus pentru alt motiv decât cel indicat de textul legal- art. 10 alin.1 lit.
Astfel cum rezultă din art. 504 alin.3 Cod proc.penală, privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită prin ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prev.de art. 10 alin.1 lit.
Prin urmare, acest text este aplicabil în cazul încetării penale numai pentru situația prev.de art. 10 alin.1 lit.j Cod proc.penală, însă în situația scoaterii de sub urmărire penală pentru toate ipotezele în care aceasta intervine.
Scoaterea de sub urmărire penală se poate dispune atunci când există învinuit sau inculpat în cauză și se constată că există vreunul din cazurile prev.de art. 10 lit.a-e Cod proc.penală, în timp ce încetarea urmăririi penale intervine atunci când se constată vreuna din cauzele de împiedicare a exercitării acțiunii penale prev.de art. 10 lit.f-h,1și j Cod proc.penală și există învinuit sau inculpat în cauză.
În condițiile în care reclamantul din speța de față a fost scos de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 215 alin.1,2,3,4,5 Cod penal întrucât nu erau întrunite elementele constitutive ale infracțiunii (art. 10 lit.d Cod proc.penală), în mod cert acesta se încadra în situația reglementată de art. 504 alin.3 Cod proc.penală.
Instanța de fond, făcând o confuzie între instituția scoaterii de sub urmărire penală și a încetării urmăririi penale, a apreciat că reclamantul a fost scos de sub urmărire penală, însă nu pentru motivul prev.de art. 10 alin.1 lit.j Cod proc.penală, deși pentru acest din urmă caz intervenea încetarea urmăririi penale și nicidecum scoaterea de sub urmărire penală.
Prin modul în care instanța a rezolvat acțiunea (respingând cererea reclamantului pe motiv că situația acestuia nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de art. 504 alin.3 Cod proc.penală), Curtea apreciază că nu s-a intrat în cercetarea fondului pricinii, situație în care, pentru a se respecta principiul dublului grad de jurisdicție, în baza art. 297 Cod proc.civilă, va admite apelul, va desființa sentința și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Prahova, pentru a proceda la o soluționare a pricinii în cadrul legal corespunzător pretențiilor formulate, ținând cont de natura dreptului și scopul urmărit prin exercitarea acțiunii în justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamantul, domiciliat în S, - B, nr.46, jud. P, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de Avocat cu sediul în B, sector 4,-,.4,.2,.4,.52, împotriva sentinței civile nr.89/14.01.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE P, cu sediul în P,-, jud.P și în consecință:
Desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Prahova.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător,
--- - - -
Grefier,
- -
Red.VG
Tehnored.CC
5 ex./23.11.2009
nr- Tribunalul Prahova
operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120/2006
Președinte:Andra Corina BotezJudecători:Andra Corina Botez, Veronica Grozescu
