Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 365/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 365/R-CM
Ședința publică din 29 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
Judecător - -
Judecător - -
Grefier - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR - reprezentat de către DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, împotriva sentinței civile nr.58 din 29 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor B-reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului V, în baza delegației depusă la dosar, lipsind recurentul-pârât Ministerul Justiției, intimata-reclamantă și intimatul-pârât Tribunalul Vâlcea.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care se constată că nu sunt cereri prealabile acordării cuvântului asupra recursurilor.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Consilier juridic pentru recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor B-reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului V, susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesual pasive a instituției pe care o reprezintă și pe fond respingerea acțiunii.
Având cuvântul asupra recursului formulat de Ministerul Justiției, arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la modul de soluționare al acestuia.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 4 septembrie 2007, pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Vâlcea și Ministerul Economiei și Finanțelor pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați primii doi pârâți la plata actualizată a sporului de stres în procent de 50%, spor prevăzut de dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, calculat la indemnizația brută de încadrare, începând cu data de 01 iulie 2004 și până la data de 1 februarie 2007, dată la care a intrat în vigoare nr.OG8/2007, abrogându-se astfel dispozițiile Legii nr.50/1996, iar cel de-al treilea pârât să fie obligat să aloce fondurile necesare efectuării plății sporului care formează obiectul judecății.
În motivarea acțiunii s-a susținut că, potrivit dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul lunar brut.
Ulterior, prin nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților a fost abrogat acest spor, însă, pentru personalul auxiliar de specialitate au rămas în vigoare dispozițiile Legii nr.50/1996 care au fost abrogate abia prin intrarea în vigoare a nr.OG8/2007, ordonanță care reglementează salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor, acesta fiind motivul pentru care acțiunea a fost formulată pentru plata sporului până în luna februarie 2007.
S-a susținut prin motivele acțiunii că la data stabilirii drepturilor bănești în baza art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezultă din condițiile în care personalul din justiție își desfășoară activitatea, condiții care sunt caracterizate ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Reclamanta a susținut că aceste condiții nu s-au schimbat, ci, dimpotrivă, s-au acutizat, întrucât au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție în condiții de calitate și eficiență sporită.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin întâmpinare, a invocat excepțiile privind lipsa calității sale procesuale pasive și cea a prescrierii dreptului material la acțiune pentru perioada 01 iulie - 01 septembrie 2004, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefiind întemeiată.
În ceea ce privește excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a susținut că între el și reclamantă nu există raporturi de muncă în baza cărora să poată fi obligat în realizarea pretențiilor deduse judecății.
Sub aspectul excepției prescrierii dreptului material la acțiune pentru perioada 1 iulie - 1 septembrie 2004, pârâtul a invocat dispozițiile Decretului nr.167/1958, în sensul că termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de lege este depășit pentru perioada menționată, față de data introducerii acțiunii.
Pe fondul cauzei s-au formulat apărări în sensul că sporul de stres în cuantum de 50% reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat în anul 2000 prin nr.OG83/2000, mai mult decât atât, prin dispozițiile art.2 din nr.OG83/2000 precizându-se că prevederile acestei ordonanțe se aplică în limita bugetelor aprobate Ministerului Justiției, Ministerului Public, Curții Supreme de Justiție, Curții de Conturi, după suplimentarea lor corespunzătoare, iar din coroborarea acestor dispoziții cu dispozițiile art.1 din același act normativ și cu prevederile nr.OG24/2000 rezultă fără echivoc faptul că ordonatorul principal de credite al reclamantei nu a prevăzut acordarea acestor sporuri de stres calculate la salariul de bază, deoarece nu au fost fonduri bugetare alocate în acest sens.
La rândul său, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând următoarele apărări:
Dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 care prevedeau acordarea unui spor de 50% din salariul de bază brut lunar magistraților și personalului auxiliar de specialitate pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, au fost abrogate prin nr.OG83/2000.
În ceea ce privește dispozițiile nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, invocate de reclamantă, pârâtul a susținut că acestea nu au incidență în cauză întrucât dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au fost abrogate expres și total încă din anul 2000 prin nr.OG83/2000.
Mai mult, adoptarea nr.OG83/2000 a avut printre obiective modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești, prin aducerea acestuia în acord cu prevederile Legii nr.154/1998.
S-a susținut, de asemenea, că prevederile nr.OG83/2000 față de reglementările Legii nr.50/1996 a mărit în mod substanțial atât valoarea de referință sectorială pentru stabilirea indemnizațiilor magistraților din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor, precum și ale personalului de specialitate juridică asimilat magistraților, cât și coeficientul de multiplicare. În aceste condiții, ar însemna să se realizeze o dublă acordare a sporului de 50%, ceea ce nu poate fi admis.
S-au invocat în susținerea apărărilor formulate prin întâmpinarea depusă de Ministerul Justiției hotărâri judecătorești prin care au fost respinse pretenții similare formulate în alte cauze.
Ministerul Economiei și Finanțelor a depus pe parcursul procesului note de ședință prin care a invocat și excepția depășirii atribuțiilor puterii judecătorești, susținând că instanța nu poate să pronunțe o hotărâre prin care să se constate că art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat sau, dimpotrivă, este în vigoare fără să săvârșească acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituită în stat decât cea judecătorească.
În acest sens, a susținut că legiferarea aparține Parlamentului României care adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare, instanța neavând competență în acest sens.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.58 din 29 ianuarie 2008, respins excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
A admis excepția privind prescripția parțială a dreptului material la acțiune, pentru perioada 1 iulie - 1 septembrie 2004.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Vâlcea să plătească acesteia sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 1 septembrie 2004 - 1 februarie 2007, actualizat cu indicele de inflație până la data executării efective.
A respins acțiunea pentru perioada 1 iulie - 1 septembrie 2004 ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
A obligat pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plății la care au fost obligați ceilalți doi pârâți.
S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, n ceea ce privește excepția lipsei calități procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, că acest pârât a fost chemat în judecată pentru alocarea fondurilor necesare efectuării plăților solicitate prin acțiune și nu pentru plata către reclamantă a drepturilor bănești care formează obiectul judecății.
Conform art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de sat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. Tribunalul a reținut că excepția nu se verifică, motivat de faptul că, în temeiul dispozițiilor art.1 din nr.OUG22/2002, aprobată prin Legea nr.188/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în baza titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Prin urmare, pentru plata drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul Ministerului Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, având obligația potrivit art.2 din același act normativ, să dispună toate măsurile necesare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetul propriu al Ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Astfel, Ministerul Economiei și Finanțelor, în raport de atribuțiile care îi sunt conferite prin dispozițiile legii, în sensul elaborării proiectelor de legi bugetare, precum și în sensul efectuării rectificărilor bugetare în care se prevăd fondurile bănești și destinațiile exprese ale acestora, Ministerul Economiei și Finanțelor, chemat pentru alocarea fondurilor necesare efectuării plăților solicitate prin acțiune, are calitate procesuală pasivă.
Cu privire la excepția referitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, s-a reținut că susținerea formulată în sensul că eventuala admitere a acțiunii ar reprezenta o încălcare de către instanță a principiului depășirii atribuțiilor puterii judecătorești nu este întemeiată deoarece în acțiunea formulată nu s-a solicitat ca prin hotărârea care se va pronunța să se acorde drepturi bănești nereglementate legal, ci, dimpotrivă, s-a cerut să se dea eficiență unor norme legale prin interpretarea unor dispoziții succesive ale actelor normative. Astfel, tribunalul nu a fost învestit decât pentru examinarea unor pretenții a căror acordare s-a cerut în temeiul unor dispoziții legale.
Sub aspectul excepției privind prescripția parțială a dreptului material la acțiune pentru perioada 1 iulie - 1 septembrie 2004, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art.3 și art.7 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, dreptul material la acțiune se prescrie dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani de la data nașterii acestuia.
Pentru perioada în raport de care s-a invocat prescripția dreptului material la acțiune, dreptul la acțiune s-a născut, având în vedere natura drepturilor salariale cerute, la sfârșitul fiecăreia din lunile pentru care s-au formulat pretenții.
În raport de data introducerii acțiunii, respectiv 4 septembrie 2007, termenul general de prescripție de 3 ani era împlinit pentru perioada 1 iulie - 1 septembrie 2004, situație față de care s-a admis excepția privind prescripția dreptului material la acțiune, excepție absolută, de fond, în raport de care s-a respins acțiunea pentru perioada menționată, ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut, așa cum rezultă din înscrisul depus la fila 43 dosarului, că reclamanta îndeplinește funcția de grefier la udecătoria Drăgășani din data de 01.02.1993, având, așadar, calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul instanței respective.
Prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 s-a prevăzut că, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Prin dispozițiile art.42 din nr.OG83/2000 textul de lege menționat a fost abrogat.
Abrogarea respectivă nu poate produce efecte juridice având în vedere faptul că ordonanța, ca act normativ, are un nivel inferior legii, astfel încât nu se poate accepta ca un drept stipulat printr-o lege - act normativ superior - să fie înlăturat printr-o reglementare cuprinsă într-o ordonanță inferioară legii din punctul de vedere al elaborării actelor normative.
Legea este actul juridic al Parlamentului elaborat în conformitate cu Constituția potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante, are forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative și emană de la organul suprem al puterii în stat. Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.
Potrivit dispozițiilor Constituției României în vigoare la acea dată, respectiv art.114 alin.1, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Însă, potrivit art.72 pct.3 lit.h și i din acea Constituție, printr-o lege organică se reglementează organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi, precum și regimul general privind raporturile de muncă. Or, un element esențial al raportului de muncă îl reprezintă tocmai salariul și ca atare, trebuia să fie reglementat numai printr-o lege organică.
Conform art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, în temeiul art.VI din nr.OG9/1997 și modificată prin nr.OG56/1997, nr.OUG75/1997 și Legea nr.154/1998, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Textul art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat expres prin art.1 pct.41 din nr.OG83/2003. Totodată, prin art.50 alin.2 din nr.OUG177/2002 a fost abrogat art.11, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat acestora din Legea nr.50/1996.
La rândul său, nr.OUG177/2000 a fost abrogată prin art.41 lit.a din nr.OUG27/2007.
Susținerea reclamantei că în acest mod dreptul reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996 a rămas în vigoare după data abrogării exprese prin nr.OG83/2000, a fost privită ca întemeiată, întrucât acest articol a fost abrogat printr-un act normativ cu o forță juridică de eficiență inferioară cu actul normativ prin care a fost acordat.
Din cuprinsul nr.OG83/2000 prin care s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și a personalului auxiliar de specialitate asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În aceste condiții, s-a reținut că există conflict între art.1 pct.42 din nr.OG83/2000 care a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dându-se preponderență și aplicabilitate juridică acestui din urmă text legal.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice V și Ministerul Justiției.
Se arată, în recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției, că sentința instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs se arată că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamantă, având în vedere art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organul autorității judecătorești, fără a avea în vedere că acest text de lege a fost abrogat prin G nr.83/2000.
Prin această din urmă ordonanță, aprobată prin Legea nr.334/2001, s-a realizat un nou sistem de salarizare, prin stabilirea de indemnizații lunare pe funcții, ca formă unică de remunerare a activității acestora și s-au abrogat toate indemnizațiile și sporurile de care beneficiau la acea dată magistrații.
În mod greșit s-a apreciat că prin aceste modificări legislative s-a ajuns la diminuarea drepturilor salariale ale personalului din sistemul justiției, fără a se avea în vedere că abrogarea unor sporuri prevăzută de Legea nr.50/1996 este o măsură legislativă care trebuie interpretată în contextul modificării unui întreg sistem de salarizare.
Instanța de fond nu a avut în vedere că abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 - lege ordinară - s-a făcut cu respectarea dispozițiilor constituționale, care permit intervenția prin ordonanțe și cu respectarea normelor de tehnică legislativă.
Față de motivul arătat se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
Prin recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor se critică sentința instanței de fond ca nelegală și netemeinică sub aspectul lipsei de interes al reclamantei, având în vedere faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și prin decizia nr.21 din 10 martie 2008 s-a statuat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară.
Cum interesul trebuie să fie născut și actual, dacă reclamanta nu face dovada încălcării dreptului său de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, acțiunea formulată de aceasta trebuia să fie respinsă.
În cel de-al doilea motiv de recurs se arată că în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Nu s-a avut în vedere că în raport de dreptul muncii, singurele părți care au calitate procesuală sunt angajatul și angajatorul și cum Ministerul Economiei și Finanțelor nu are raporturi de muncă cu reclamanta, nu putea fi chemat în judecată.
Reclamanta nu a făcut dovada culpei procesuale a acestui pârât, calitatea de parte în proces a acestuia nu corespunde cu calitatea de titular al dreptului și respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material asupra judecății.
Se solicită astfel admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei față de acest pârât.
Ambele recursuri formulate de pârâți sunt nefondate.
Referitor la recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției, se constată că Tribunalul Vâlcea nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece nu a făcut decât să interpreteze dispozițiile legale aplicabile în cauză, fără a intra în domeniul puterii legislative.
Sporul de 50% solicitat prin prezenta acțiune a fost reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996, text în conformitate cu care " pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 a fost abrogat expres art.47 din Legea nr.50/1996, dar abrogarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă.
Astfel, pe de o parte, potrivit art.107 alin.3 din Constituția în vigoare la acea dată, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta. În baza acestei dispoziții constituționale, prin art.1 lit.Q pct.1 din Legea nr.125/13.07.2000 (publicată în nr.331/17.07.2000) Guvernul a fost abilitat ca până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996. Cu toate acestea, prin nr.OG83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996. În acest fel au fost încălcate prevederile art.56-62 ale Legii nr.24/2000 (modificată și completată prin Legea nr.189/2004) privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții care reglementează modificarea, completarea și abrogarea ca pe evenimente legislative distincte.
Rezultă așadar că, în absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu privire la abrogarea vreunei dispoziții din Legea nr.50/1996, Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunei prevederi legale din acest act normativ. Abilitarea de a abroga anumite texte de lege trebuie prevăzută expres în cuprinsul legii de abilitare.
Pe de altă parte, se observă că Legea nr.50/1996, deși lege organică, a fost abrogată printr-o ordonanță de guvern, aspect ce contravine Constituției.
Astfel, potrivit dispozițiilor Constituției României în vigoare la acea dată, respectiv art.114 alin.1, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
De asemenea, potrivit art.72 pct.3 lit.h și l din Constituție, organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, precum și regimul general privind raporturile de muncă trebuie reglementate printr-o lege organică și, întrucât un element esențial al raporturilor de muncă îl reprezintă tocmai salariul, rezultă că Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești este o lege organică.
În concluzie, indiferent de finalitatea pe care a avut-o nr.OG83/2000, abrogarea prin acest act normativ a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă, motiv pentru care ea nu poate produce efecte.
Referitor la recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, se constată că reclamanta a solicitat plata drepturilor bănești respective pe perioada 2004 - 2007, situație în care nu se poate pretinde că după pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei nr.21 din 10 martie 2008 nu mai avea interes să promoveze o asemenea acțiune.
Mai mult, reclamanta a formulat acțiunea de față la data de 04 septembrie 2007 și sentința civilă atacată a fost pronunțată la data de 29 ianuarie 2008, anterior datei de 10 martie 2008, când s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, se constată că Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a acestuia.
De asemenea, potrivit art.2 din nr.OUG22/2002, ordonatorii principali de credite au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine, a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titlu executoriu.
De altfel, prin sentința pronunțată recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat numai la alocarea către ceilalți pârâți fondurilor necesare achitării drepturilor bănești.
Față de cele reținute mai sus, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă raportat la art.291 Codul muncii, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, reprezentat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice V și MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr.58 din 29 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./30.04.2008
Jud.fond:
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Paulina Ghimișliu
