Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 367/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 367/R-CM
Ședința publică din 29 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
Judecător - -
Judecător - -
Grefier - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și de MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR, împotriva sentinței civile nr.61 din 4 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurentul-pârât Ministerul Economiei si Finanțelor - reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului V, lipsind recurentul-pârât Ministerul Justiției, intimata-reclamantă și intimatul-pârât Tribunalul Vâlcea.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care se constată că nu sunt cereri prealabile.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Consilier juridic pentru recurentul-pârât Ministerul Economiei si Finanțelor, susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesual pasive a instituției pe care o reprezintă și pe fond în sensul respingerii acțiunii.
Având cuvântul asupra recursului declarat de Ministerul Justiției, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea acestuia.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față, constată că prin cererea înregistrată la data de 04.09.2007, pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Vâlcea și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea în solidar a acestora la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, raportat la indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada 01.07.2004 - 01.02.2007, ce va fi actualizat cu indicele de inflație, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Prin art.50 din nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat.
Dreptul prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996 a rămas în vigoare până la data de 01 februarie 2007, la care a intrat în vigoare nr.OG8/2007. Aceasta a abrogat dispozițiile Legii nr.50/1996, pe cale de consecință el trebuie acordat pentru această perioadă personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, categorie profesională din care face parte și reclamanta.
Mai mult, s-a arătat, la data stabilirii acestui drept prin art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință cum sunt condițiile în care personalul din justiție își desfășoară activitatea, condiții caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca vădit neîntemeiată, arătând că art.47 din Legea nr.50/1996, invocat de reclamantă în susținerea pretențiilor, a fost abrogat total și explicit prin art. I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Dispozițiile nr.OUG177/2000 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților invocate de reclamantă nu au incidență în cauză atât timp cât art.47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat încă din anul 2000.
Afirmația că prin abrogarea nr.OUG177/2002 au fost repuse în vigoare dispozițiile Legii nr.50/1996 este neîntemeiată față de prevederile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care la art. 62 alin. 3 dispun că abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial.
Adoptarea nr.OG83/2000 a avut printre obiective modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești, prin aducerea acestuia în acord cu prevederile Legii nr.154/1998. Odată stabilită majorarea salariilor personalului din sectorul bugetar nu poate fi admisă acordarea sporului de 50%.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Vai nvocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive și pe cea a prescrierii dreptului material la acțiune pentru perioada 01 iulie - 01 septembrie 2004, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, s-a susținut că între pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și reclamantă nu există raporturi de muncă în baza cărora să poată fi obligat la plata drepturilor salariale.
Legat de excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru perioada 1 iulie - 1 septembrie 2004, pârâtul a invocat dispozițiile Decretului nr.167/1958, în sensul că termenul general de prescripție de 3 ani este depășit față de data introducerii acțiunii.
Pe fondul cauzei s-au formulat apărări în sensul că art.47 din Legea nr.50/1996, care a reglementat dreptul la spor de stres de 50%, a fost abrogat prin nr.OG83/2000. Art.2 din nr.OG83/2000 a stabilit că prevederile acestei ordonanțe se aplică în limita bugetelor aprobate Ministerului Justiției, Ministerului Public, Curții Supreme de Justiție, Curții de Conturi, după suplimentarea lor corespunzătoare.
Ordonatorul principal de credite al reclamantei nu a prevăzut acordarea acestor sporuri de stres calculate la salariul de bază deoarece nu au fost fonduri bugetare alocate în acest sens.
Ministerul Economiei și Finanțelor a depus pe parcursul procesului note de ședință prin care a invocat și excepția depășirii atribuțiilor puterii judecătorești, susținând că instanța nu poate să pronunțe o hotărâre prin care să se constate că art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat sau, dimpotrivă, este în vigoare, fără să săvârșească acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat decât cea judecătorească.
În acest sens a susținut că legiferarea aparține Parlamentului României care adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare, instanța neavând competență în acest sens.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, Ministerul Justiției a susținut că pronunțarea unei hotărâri în cauză în sensul dorit de reclamantă este susceptibilă de casare prin prisma motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.4 Cod procedură civilă, întrucât acordarea unui drept care nu este prevăzut de lege echivalează cu o imixtiune vădită în activitatea puterii legislative și cu o înfrângere a principiului separației puterilor în stat, astfel cum acesta este consacrat prin art.1 din Constituția României.
Pârâtul Tribunalul Vâlcea nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.61/04.02.2008, Tribunalul Vâlceaa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și excepția depășirii atribuțiilor puterii judecătorești.
A admis excepția privind prescripția parțială a dreptului material la acțiune, pentru perioada 1 iulie - 1 septembrie 2004.
A admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Vâlcea să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 1 septembrie 2004 - 1 februarie 2007, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
A respins acțiunea pentru perioada 1 iulie - 1 septembrie 2004 ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
A obligat pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plății la care au fost obligați ceilalți doi pârâți.
Pentru a se pronunța în acest sens, tribunalul a examinat cu prioritate excepțiile invocate reținând următoarele:
Pârâtul Ministerului Economiei și Finanțelor a fost chemat în judecată pentru alocarea fondurilor necesare efectuării plăților solicitate prin acțiune și nu pentru plata către reclamantă a drepturilor bănești care formează obiectul judecății. Conform art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. În temeiul dispozițiilor art.1 din nr.OUG22/2002 aprobată prin Legea nr.188/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în baza titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Ministerul Economiei și Finanțelor, în raport de atribuțiile care îi sunt conferite prin dispozițiile legii, în sensul elaborării proiectelor de legi bugetare, precum și în sensul efectuării rectificărilor bugetare în care se prevăd fondurile bănești și destinațiile exprese ale acestora, are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Cât privește excepția referitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, s-a reținut că în acțiunea formulată nu s-a solicitat acordarea drepturilor bănești nereglementate, ci, dimpotrivă, s-a cerut să se dea eficiență unor norme legale prin interpretarea unor dispoziții succesive ale actelor normative.
Astfel, tribunalul nu a fost învestit decât pentru examinarea unor pretenții a căror acordare s-a cerut în temeiul unor dispoziții legale.
Legat de excepția privind prescripția parțială a dreptului material la acțiune pentru perioada 1 iulie - 1 septembrie 2004, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art.3 și art.7 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, dreptul material la acțiune se prescrie dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani de la data nașterii acestuia.
Pentru perioada în raport de care s-a invocat prescripția dreptului material la acțiune, dreptul la acțiune s-a născut, având în vedere natura drepturilor salariale cerute, la sfârșitul fiecăreia din lunile pentru care s-au formulat pretenții, iar în raport de data introducerii acțiunii, respectiv 4 septembrie 2007, termenul general de prescripție de 3 ani era împlinit pentru perioada 1 iulie - 1 septembrie 2004.
Pe fond, tribunalul a reținut că reclamanta îndeplinește funcția de grefier la udecătoria Drăgășani din data de 01.02.1993, având, așadar, calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul instanței respective.
otrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Prin art. I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat expres.
Abrogarea nu poate produce efecte juridice atâta vreme cât nr.OG83/2000 este un act normativ de nivel inferior legii, astfel încât nu se poate accepta ca un drept prevăzut printr-o lege - act normativ superior - să fie înlăturat printr-o reglementare cuprinsă într-o ordonanță inferioară legii din punctul de vedere al elaborării actelor normative.
Potrivit dispozițiilor Constituției României în vigoare la acea dată, respectiv art.114 alin.1, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Însă, potrivit art.72 pct.3 lit. h) și i) din Constituție, printr-o lege organică se reglementează organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi, precum și regimul general privind raporturile de muncă. Or, un element esențial al raportului de muncă îl reprezintă tocmai salariul și ca atare, trebuia să fie reglementat numai printr-o lege organică.
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, în temeiul art. VI din nr.OG9/1997 și modificată prin nr.OG56/1997, nr.OUG75/1997 și Legea nr.154/1998, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Din cuprinsul nr.OG83/2000 prin care s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și a personalului auxiliar de specialitate de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
S-a reținut că există conflict între art.1 pct.42 din nr.OG83/2000, care a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.1 din primul Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a se da preponderență acestui din urmă text potrivit art. 20 alin. 2 din Constituție.
Împotriva sentinței au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Primul dintre recurenți consideră că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii.
Se argumentează motivul în sensul că art. 47 din Legea nr. 50/1996 invocat de reclamantă în susținerea pretențiilor a fost abrogat total și explicit prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000.
De asemenea, nr.OG 83/2000 a fost emisă în temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) și (3) din Constituția României, forma în vigoare la acea dată și ale art. 1 lit. q pct. 1 din Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Salarizarea și alte drepturi ale personalului din sistemul autorității judecătorești nu sunt incluse în domeniul legii organice, delimitat extrem de clar de art. 72 din Constituția Românie, de aceea nu se poate reține că au fost încălcate dispozițiile art. 114 alin. (1) din Legea fundamentală.
OG nr. 83/2000 nu a depășit prin conținut limitele și condițiile prevăzute prin legea de abilitare astfel că au fost respectate și prevederile art. 107 alin. 3 din Constituția României.
Un alt motiv de recurs este acela că prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege instanța a depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare.
În drept, recursul pârâtului Ministerul Justiției este întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 și art. 312 pr.civ.
În recursul său pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa de interes.
A arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al României iar prin Decizia nr. 21/10.03.2008 a statuat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Reclamanta trebuie să facă dovada încălcării dreptului său de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor. Or, față de decizia menționată nu se mai justifică interesul în promovarea prezentei cereri de chemare în judecată.
A doua critică vizează soluția asupra excepției calității procesuale pasive, despre care se susține că nu este motivată și că nu precizează motivul de drept în baza căruia partea a fost obligată la alocarea fondurilor necesare plății sporului de stres.
Sunt inadmisibile acțiunile promovate în contradictoriu cu terții față de raportul de dreptul muncii, singurele părți care au calitate procesuală fiind angajatul și angajatorul.
De altfel, se arată, este prematură chemarea în judecată a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor câtă vreme ordonatorul principal de credite, respectiv Ministerul Justiției nu a solicitat deschiderea de credite pentru reclamantă conform legii bugetului de stat.
Reclamanta nu a făcut dovada culpei procesuale a pârâtului pentru ca acesta să cadă în pretenții.
În drept, recursul Ministerului Economiei și Finanțelor este întemeiat pe disp. art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041pr.civ.
Recursurile nu sunt fondate.
Caracteristic personalului din autoritățile și instituțiile publice este că salariile se suportă din fonduri defalcate de la bugetul de stat, cu consecința stabilirii prin lege a modului de salarizare - art.157 alin.2 Codul muncii.
Este însă atributul instanței de judecată a verifica dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării, în executarea raporturilor juridice de muncă, este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de normele interne și internaționale.
Aceleași considerente au fost avute în vedere și de Înalta Curte de Casație și Justiție la pronunțarea Deciziei nr.VI/2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat cu privire la aplicarea dispozițiilor art.11 alin.(1) din nr.OUG177/2002, art.28 alin.(4) din nr.OUG43/2002, modificată prin nr.OUG24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr.601/2004.
Astfel, s-a arătat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.(1) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
Așa cum s-a reținut la judecata în primă instanță, dreptul la un spor de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat pentru personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești prin art.47 din Legea nr.50/1996, republicată.
Textul de lege a fost abrogat prin art. I pct. 42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Contrar celor susținute de recurent, abrogarea s-a făcut cu încălcarea limitelor delegării legislative fixate prin Legea nr.125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Posibilitatea reglementării primare prin ordonanțe emise de Guvern este sever circumstanțiată prin dispozițiile constituționale-art.114 din Constituția României din anul 1991.
Legea de abilitare stabilește în mod obligatoriu domeniul și data până la care se pot emite ordonanțe.
Prin art.1 pct.Q1 din această lege, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, nu și pentru abrogarea dispozițiilor acesteia. Iar Legea nr.334/2001 aprobă nr.OG83/2000 în temeiul limitelor delegării legislative stabilite prin art.1 pct.Q1 menționat mai sus.
Acolo unde a avut în vedere și abrogarea unor texte de lege, legiuitorul a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare. A se vedea în acest sens art.1 pct.Q3 din Legea nr.125/2000 prin care Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru abrogarea art.2 alin.3, pct.B lit.d) din decretul nr.247/1997.
În conținutul dreptului fundamental la munca și protecția socială a muncii - consacrat de art.38 din Constituția României din 1991 - se regăsesc și măsurile de protecție socială privind prestarea muncii în condiții grele, precum și în alte situații specifice.
Este și cazul de față în care munca se prestează în condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică, aspect necontestat de către pârâți.
Pentru aceasta s-a stabilit inițial dreptul reclamantei la un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
S-a justificat de către recurent îngrădirea exercițiului acestui drept prin aceea că nr.OG83/2000 a stabilit un nou sistem de salarizare cu indemnizație ca unică formă de remunerare. Nu este cazul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești pentru care art.18 din Legea nr.50/1996 modificată prin nr.OG83/2000 prevede stabilirea de salarii, nu de indemnizații.
Includerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în noile salarii reglementate de nr.OG83/2000 nu rezultă din modalitatea de stabilire a acestora pentru personalul în discuție.
Potrivit art.18 din Legea nr.50/1996 modificată prin nr.OG83/2000, salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate de la instanțele judecătorești și parchete sunt stabilite pe grade sau trepte profesionale, în funcție de pregătirea profesională, de vechimea în specialitate și de nivelul instanței sau parchetului.
Includerea sporurilor abrogate în salariile de bază, respectiv în coeficientul de multiplicare este în contradicție cu intenția declarată de majorare a veniturilor salariale. Mai mult, modalitatea invocată nu permite verificarea salarizării în funcție de condițiile speciale în care se prestează munca, respectiv verificarea aplicării sporului ca procent din salariul de bază.
Lipsa fondurilor bugetare nu constituie o justificare a îngrădirii exercițiului acestui drept la sporul de 50% din cele enumerate de art.49 din Constituție.
Modalitatea de includere a sporului în salariul de bază contravine și semnificației componentelor salariului stabilite de prevederile art.155 Codul muncii.
Salariul de bază constituind partea principală sau fixă a salariului total se calculează în funcție de nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanța postului, competența profesională.
Sporurile formează partea variabilă a salariului. Acestea se plătesc pentru compensarea efortului depus în plus sau a riscului ridicat pe care îl presupune munca.
Dreptul la protecția socială a muncii prestate în condiții speciale, concretizat în sporul de 50% la salariul de bază brut lunar constituie pentru cele arătate mai sus, un drept recunoscut de dispozițiile legale, implicit un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
bazei de calcul a salariului nu constituie o justificare pentru lipsirea de acest bun.
Astfel, corect s-a considerat la judecata fondului că aplicarea normei internaționale se impune față de normele interne invocate în apărare de recurentul-pârât, în virtutea dispozițiilor art.20 alin.2 din Constituția României.
Nu în ultimul rând trebuie reținută legalitatea soluției și din perspectiva prevederilor art.329 pr.civ. prin Decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție interpretând dispozițiile legale incidente în speță în sensul că personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Odată reținute temeinicia pretențiilor și neîndeplinirea culpabilă de către angajator a obligațiilor de plată a drepturilor salariale rezultând din raportul de muncă, acest din urmă aspect demonstrând faptul că interesul promovării acțiunii este actual, în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea în cauză a prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice vizând procedura de finanțare de la bugetul de stat a cheltuielilor de personal pentru instituțiile publice.
Atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor enumerate de art. 19 din lege constau în pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție, în luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare, etc.
În baza acestor atribuții legate de execuția bugetară, Ministerul Economiei și Finanțelor dispune măsuri pentru alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare achitării drepturilor bănești cuvenite angajaților de către ministerele de resort.
De altfel, recurentul recunoaște implicarea sa în procedura de finanțare de la bugetul de stat a cheltuielilor de personal atunci când arată că ordonatorul principal de credite, Ministerul Justiției nu a cerut până în prezent deschiderea de credite pentru efectuarea plății.
Fără a fi vorba despre obligații decurgând din raportul de muncă stabilite în sarcina persoanelor terțe de situația juridică dată, instanța de fond a luat în considerare atribuțiile recunoscute de lege Ministerului Economiei și Finanțelor în alocarea fondurilor de la buget pentru plata drepturilor salariale cuvenite personalului din autoritățile și instituțiile publice și a reținut corect calitatea procesuală pasivă a părții. De aici rezultă și pronunțarea unei soluții motivate cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive.
Pentru aceste considerente, curtea va reține că nu se regăsesc în cauză motivele de nelegalitate și netemeinicie reglementate de disp. art. 304 pct. 4, 8 și 9 pr.civ. în care se încadrează criticile formulate și în baza art. 312 pr.civ. va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - reprezentat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului, împotriva sentinței civile nr.61 din 4 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanta și pârâtul TRIBUNALUL VÂLCEA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red./ Tehnored./2 ex./23.05.2008/Jud.fond: /
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Paulina Ghimișliu
