Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 362/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 362/R-CM
Ședința publică din 29 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
Judecător - -
Judecător - -
Grefier - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de reclamanții, C, și de pârâții ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERIL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr.12/CM din 11 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursurile în stare de judecată și trece la soluționarea lor.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față,
Constată că, prin acțiunea înregistrată la data de 9.08.2007 reclamantele, C, - au chemat în judecată pe pârâții ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Ministerul Economiei și Finanețlor și în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligata pârâta ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție să le calculeze drepturile salariale începand cu august 2004 până în prezent si în continuare prin raportare la coeficienții de multiplicare arătați în cererea de chemare în judecata, drepturi ce urmează a fi trecute în carnetele de muncă ale reclamantelor.
S-a mai solicitat și obligarea pârâtei la acordarea către reclamante a concediului de odihnă suplimentar de 3-5 zile pe an, cu începere de la data introducerii acțiunii, precum și pe trei ani anterior introducerii acesteia.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantele au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul pârâtei ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Salariul de bază individual lunar a fost calculat în perioada august 2004-31 decembrie 2006 având in vedere coeficientul de multiplicare de 4,5, care se aplica grefierilor cu peste 7 ani vechime in justiție, dar fără studii superioare.
În schimb, grefierii cu studii superioare au fost salarizați prin aplicarea unui coeficient de multiplicare mai mare, respectiv 5.
Aceasta discrepanță a fost menținută și de Ordonanța nr.8/2007 care a statuat în continuare diferențe de ordin salarial între grefierii cu studii medii și cei cu studii superioare, prin aplicarea unor coeficienți de multiplicare diferiți.
Se face trimitere, în considerentele cererii de chemare în judecată, și la dispozițiile nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002 care consacra principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, precum si la dispozițiile art.20 și art.53 din Constituția României.
În ceea ce privește concediul de odihnă suplimentar de 3-5 zile, reclamanții învederează că acest drept li se cuvine în temeiul art.142 din Codul muncii.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, învederând ca, prin pronunțarea unei hotărâri prin care acest minister ar fi obligat la alocarea fondurilor către, s-ar ajunge la nesocotirea Legii nr.500/2002 privind finanțele publice prin care este reglementata procedura bugetara.
De asemenea, se învedereaza și faptul că între reclamanți și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există nici un fel de raporturi legale sau contractuale care să justifice chemarea în judecată a acestei instituții.
Calitatea de ordonator principal de credite o are Ministerul Justiției, instituție cu personalitate juridică și cu buget propriu, aprobat prin legea bugetului de stat.
Pe fondul cauzei se solicită respingerea acțiunii, motivat de faptul că reclamanții nu fac parte din categoria personalului din instituțiile publice ce beneficiază de acordarea majorărilor salariale solicitate prin acțiune. Reclamanții nu se află nici într-o situație comparabilă cu persoanele care beneficiază de respectivele creșteri salariale, pentru a putea fi aplicabile dispozițiile nr.OG137/2000, astfel cum a fost modificată.
Pârâta solicită, prin întampinarea depusă, respingerea acțiunii, având în vedere că salarizarea reclamantelor a fost stabilită, printre altele, și în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanțelor și parchetelor.
Referitor la concediul de odihna suplimentar, se arată că, potrivit Codului muncii, durata minimă a acestuia este de 20 de zile lucrătoare. Reclamantele beneficiază de un concediu de odihnă de 30 de zile lucrătoare, astfel cum rezultă din actele normative în vigoare.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.12/CM/11 ianuarie 2008, admis în parte acțiunea formulată de reclamantele și a obligat pe pârâta ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, să facă aplicarea dispozițiilor Legii nr.567/2004, în sensul salarizării reclamantelor, după cum urmează: pentru perioada august 2004-31.12.2006 conform coeficientului de multiplicare de 5,000 pentru perioada 1.01.2007 - 31.03.2007 conform coeficientului de multiplicare de 5, 250, pentru perioada 1.04.2007 - 30.09.2007 conform coeficientului de multiplicare de 5,355, iar pentru perioada 1.10.2007-11.01.2008, conform coeficientului de multiplicare de 5,997, conform funcției de grefier, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligată pârâta ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce acesteia fondurile necesare achitării drepturilor menționate. S-au respins celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamantele îndeplinesc calitatea de personal auxiliar de specialitate in cadrul
În raport de perioada pentru care se solicită drepturi salariale, instanța a reținut că salarizarea personalului auxiliar al instanțelor s-a făcut în baza dispozițiilor Legii nr.50/1996, care au fost abrogate prin nr.OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor, aprobată la rândul sau prin Legea nr.247/2007.
Conform acestor acte normative, salarizarea personalului din instanțele judecătorești și din parchete se face ținându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere în stat, de pregătirea și competența profesională (art.1 din Legea nr.50/1996) și, de asemenea, salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc pe baza valorii de referința sectorială și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanțelor și al parchetelor.
De asemenea, potrivit art.60 alin.1 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate, pentru activitatea desfășurată, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la o salarizare stabilită în raport cu nivelul instanței sau parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în muncă și în specialitate.
S-a reținut că în ceea ce privește activitatea, munca efectivă desfășurată de personalul auxiliar în cadrul instanțelor judecătorești sau parchetelor, atribuțiile grefierilor sunt aceleași, indiferent dacă au sau nu studii superioare.
Astfel, în nici unul din actele normative în domeniu, în vigoare, nu se face vreo diferențiere între activitatea pe care trebuie să o îndeplinească un grefier cu studii superioare și activitatea unui grefier cu studii medii, indiferent daca este la nivelul instanțelor sau la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești, aspect de altfel relevat și de pârâta prin răspunsurile la interogatoriul luat de reclamante.
Pe de altă parte, potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, or, munca a fost acumulată în vechimea dobândită de reclamanți, la fel ca munca celuilalt personal judiciar.
Din moment ce reclamantele sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului auxiliar cu studii superioare din instanțe sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv, cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al acelorași obligații de serviciu, rezultă că acestea nu pot fi tratate diferit, în mod discriminatoriu față de restul grefierelor cu studii superioare.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță în cauză are doar criteriul justificativ al executării obligațiilor de serviciu.
Într-adevăr, simplul fapt că un grefier are studii superioare și primește un salariu mai mare rata de grefierul cu studii medii, nu constituie o justificare, obiectivă și rezonabilă pentru diferențierea din punct de vedere salarial a celor doua categorii, atâta vreme cat este prestata aceeași munca.
De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori același salariu nu a fost acordat in cadrul aceleiași categorii profesionale pentru aceeași munca depusa.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și a libertăților, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii si respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratica.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupare, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea acelorași drepturi salariale pentru aceeași munca nu are la baza o astfel de justificare obiectivă si rezonabilă.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă.
Pe cale de consecință, reclamantele sunt discriminate în sensul art.2 alin.1, art.6 din nr.OUG137/2000, întrucât le-a fost refuzată acordarea acelorași drepturi salariale în condiții de muncă egală, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.1 din nr.OG137/2000).
Legat de cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor față de obligația de a vira pârâtei fondurile necesare efectuării plăților instanța o găseșteJntemeiată, urmând a proceda la admiterea sa.
Potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Potrivit art.3 alin.l pct.2 din nr.HG208/2005, privind organizarea si funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și proiectul legii de rectificare bugetară, în lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție se afla în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamante.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal atât reclamantele, C și -, cât și pârâții ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B și Ministerul Economiei și Finanțelor
Se arată în recursul formulat de reclamante că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât în mod greșit s-a respins acțiunea în ceea ce privește plata și pentru viitor a drepturilor salariale pe motiv că nu se poate prezuma culpa viitoare a pârâtei în neacordarea acestora.
Chiar în răspunsul la interogatoriu dat de pârâta ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B referitor la acordarea pe viitor a salariilor diferențiate pentru grefierii cu studii superioare, aceasta a arătat că va avea în vedere măsura în care legea va face sau nu o asemenea diferențiere continuând astfel situația discriminatorie invocată în acțiune.
În această situație se impune admiterea și a capătului de cerere privind plata pentru viitor a acestor diferențe salariale.
Recursul declarat de pârâta ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B critică setința instanței de fond ca nelegală față de motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă întrucât nu s-a avut în vedere că pentru perioada în litigiu salarizarea personalului auxiliar de specialitate nu a fost reglementată de Legea nr.567/2004 care stabilește numai unele principii generale, ci de Legea nr.50/1996 privind salarizarea personalului din organele autorității judecătorești și nr.OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești.
În aceste acte normative s-a prevăzut în mod expres printre alte criterii pentru stabilirea nivelului de salarizare și cel al pregătirii profesionale, respectiv al studiilor reclamantelor, fiind salarizate cu respectarea reglementărilor legale în materie.
În această situație, în mod greșit instanța de fond a reținut că reclamantele ar fi fost discriminate în privința salarizării, situație în care se impune admiterea recursului și modificarea sentinței pronunțate în sensul respingerii acțiunii formulate.
În recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor se critică sentința instanței de fond ca nelegală față de motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, întrucât în mod eronat au fost respinse excepția invocată privind lipsa calității sale procesuale pasive.
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor de credite și a proiectelor bugetelor locale, iar Ministrul Finanțelor Publice este ordonator principal de credite, așa cum este și Ministrul Justiției, primul neputând fi obligat la plată pentru salariații altor instituții.
Pe de altă parte se impunea ca instanța să constate ca fiind inadmisibil capătul de cerere referitor la obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să includă în bugetul de stat și să vireze fondurile necesare achitării drepturilor bănești ale reclamanților.
Între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției nu există nici o obligație de garanție și simplul fapt că Ministerul Justiției nu a acordat drepturile salariale cuvenite nu-i conferă nici o garanție legală pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorând din contractul individual de muncă.
Față de motivele arătate, se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii cererii față de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Recursurile declarate de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor sunt întemeiate.
Obiectul acțiunii de față îl formează obligarea pârâților de a le acorda drepturile salariale începând cu luna august 2004, până în prezent, având în vedere coeficienții de multiplicare arătați în acțiune.
Instanța de fond a obligat pe pârâtă la plata salariilor corespunzător cererii formulate și efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă ale reclamantelor având în vedere că acestea sunt discriminate în sensul art.2 alin.1 și art.6 din nr.OUG137/2000, întrucât le-a fost refuzată acordarea acelorași drepturi salariale în condiții de muncă egale.
Curtea constată însă că reclamantele îndeplinesc calitatea de personal de specialitate în cadrul
Potrivit prevederilor art.1 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și altor drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "salarizarea magistraților și personalului din instanțele judecătorești și parchete se face ținându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere în stat, de pregătirea și competența profesională".
După abrogarea acestor dispoziții prin nr.OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, în art.1 alin.3 din acest act normativ s-a prevăzut că "salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare pe grade sau trepte profesionale în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanțelor și parchetelor".
Rezultă astfel că, în legislația în materie se prevede expres pentru stabilirea nivelului de salarizare printre alte criterii și cel al pregătirii profesionale, respectiv al studiilor, reclamantele fiind salarizate cu respectarea acestor reglementări legale.
Cum în acțiunea formulată reclamantele au arătat că acestea nu au studii superioare, neîndeplinind același criteriu al studiilor cu personalului auxiliar de specialitate cu studii superioare, instanța de fond trebuia să respingă acțiunea acestora și nu să dispună admiterea acesteia.
Față de acest motiv, recursul declarat de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție apare a fi fondat, urmând a se admite, a se modifica sentința civilă atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamante.
Întrucât pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce Înaltei Curți de Casație și Justiție fondurile necesare achitării drepturilor menționate față de respingerea acțiunii reclamanților, și recursul declarat de acest pârât este întemeiat urmând a se dispune modificarea sentinței de mai sus, în sensul arătat.
Prin recursul formulat reclamantele au solicitat obligarea pârâților la plata și pentru viitor a drepturilor salariale, astfel cum au fost solicitate, situație în care față de soluția de respingere a soluției acestora pentru plata drepturilor salariale respective, recursul care vizează plata pentru viitor a acestor drepturi a rămas fără obiect, urmând a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile civile declarate de pârâții ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERIL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr.12/CM din 11 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Modifică sentința în sensul că respipnge acțiunea.
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de reclamantele, C și formulat împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./9.05.2008
GM/4 ex.
Jud.fond:
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Paulina Ghimișliu
