Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 130/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMANI

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA NR.130

Ședința publică din data de 5 februarie 2008

PREȘEDINTE: Elisabeta Gherasim

JUDECĂTOR 2: Eliza Marin

JUDECĂTOR 3: Rodica Duboșaru

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimații, și, toți domiciliați în comuna,--194, județul D, împotriva sentinței civile nr.1007 din 30 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu contestatorii și, ambii domiciliați în comuna,-, județul

Recurs timbrat cu 10 lei taxă judiciară de timbru potrivit chitanței seria - nr.- și 0,50 lei timbru judiciar, anulate și atașate la dosar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții-intimați și reprezentați de avocat din Baroul d e Avocați D potrivit împuternicirii avocațiale depuse la dosar și recurenta-intimată personal și asistată de același avocat, intimații-contestatori și reprezentați de avocat din Baroul d e Avocați D potrivit împuternicirii avocațiale nr. 28/23.01.2008.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că prin intermediul serviciului registratură intimații-contestatori și au depus la dosar întâmpinare.

Se comunică o copie de pe întâmpinare apărătorului recurenților-intimați.

Părțile având pe rând cuvântul prin apărători, arată că alte cereri nu mai au de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.

Curtea ia act de declarațiile părților prin apărători, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat pentru recurenții-intimați depune la dosar procesul verbal nr.507/23 februarie 2007 încheiat de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr.507/2006 și, având cuvântul, arată că sentința nr.1007/30.10.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița este nelegală, deoarece esența soluției primei instanțe de admitere a contestației la executare a fost întemeiată pe considerentul că actele îndeplinite de executorul judecătoresc, ce prezintă omisiuni sau erori materiale, au fost efectuate fără citarea părților, respectiv a celor doi contestatori, motiv pentru care s-au aplicat disp.art.199 și urm.Cod civil.

Precizează că potrivit dovezilor din dosarul de executare, contestatorii-intimați au fost citați cu 3 zile înainte de efectuarea executării silite, astfel cum rezultă din dovezile eliberate de Oficiul Poștal nr.1 Târgoviște, intimații și au semnat personal că au luat cunoștință de conținutul procesului verbal

nr.507/2007 întocmit de executorul judecătoresc, proces verbal care nu a fost contestat, producându-și astfel efectele.

Consideră că aprecierea instanței de fond potrivit căreia intimații nu ar fi fost citați cu ocazia finalizării executării silite nu este conformă cu realitatea, urmărindu-se prin aceasta tergiversarea punerii în executare a hotărârii.

Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate iar pe fond respingerea ca nefondată a contestației la executare formulată de și.

Cu cheltuieli de judecată.

Avocat având cuvântul pentru intimații-contestatori arată că aceștia nu au fost citați pentru data de 23.02.2007, când a avut loc îndreptarea materială, iar executorul judecătoresc nu s-a deplasat la locul executării.

Apreciază că susținerea recurenților potrivit căreia intimații-contestatori nu sunt prejudiciați prin modificarea procesului verbal din data de 23.02.2007 este nefondată, întrucât în acest proces verbal executorul a schimbat amplasamentul celor două parcele identice de 1588. pe una dintre acestea aflându-se casa intimaților-contestatori.

Menționează că procesul verbal inițial, încheiat la data de 16.11.2006 în prezența expertului, executorului, poliției și a părților, conținea un alt amplasament, astfel că prin modificarea adusă, parcela pe care se află edificată casa în care intimații-contestatori locuiesc a revenit în perimetrul creditorilor, iar parcela arabilă fără imobil revine intimaților-contestatori.

Consideră că procesul verbal încheiat de executor fără citarea intimaților-contestatori este lovit de nulitate.

Solicită respingerea recursului. Cu cheltuieli de judecată.

Depune la dosar concluzii scrise.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la tribunalul Dâmbovița sub nr- contestatorii și au solicitat ca în contradictoriu cu intimații, și să se dispună anularea formulelor de executare întocmite de executor judecătoresc, în dosarul de executare nr.507/2006, respectiv procesul verbal cu același număr din 23 februarie 2007.

În motivarea contestației s-a arătat că executorul judecătoresc și-a întemeiat îndreptarea erorii materiale pe dispozițiile art.54 din Legea nr.188/2000, text care prevede procedura citării părților dar că acesta nu a respectat obligația impusă de text, ceea ce face ca procesul verbal să fie nul,cu atât mai mult cu cât prin modificările făcute executorul și-a depășit atribuțiile.

Au mai solicitat contestatorii să se lămurească înțelesul și întinderea dispozitivului titlului executor respectiv decizia civilă nr.96/9 martie 2006 Tribunalului Dâmbovița.

După administrarea probatoriilor cu acte, Tribunalul Dâmbovițaa pronunțat sentința civilă nr.1007/30 octombrie 2007, prin care admițând contestația la executare a anulat procesul verbal de executare nr.507/23 februarie 2007 din dosarul de executare nr.507/2006 al executorului judecătoresc.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că la 16 noiembrie 2006 s-au pus în executare titlurile executorii respectiv decizia civilă nr.96/9 martie 2006 Tribunalului Dâmbovița și sentința civilă nr. 3734/2005 a Judecătoriei Târgoviște prin biroul executorului judecătoresc, ocazie cu care s-a încheiat procesul verbal de executare nr.507 în care s-a consemnat că executarea s-a efectuat și în prezența expertului iar ulterior intimații au solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în procesul verbal în sensul de a se face alte mențiuni legate de modul în care a avut loc executarea.

S-a reținut că în conformitate cu disp. art.54 din Legea nr.188/2000 actele încheiate de executorul judecătoresc care prezintă erori materiale sau omisiuni vădite sunt îndreptate sau completate de aceștia, la cerere sau din oficiu, cu citarea părților, că în speță îndreptarea erorilor invocate nu se putea face fără citarea părților care să confirme susținerile creditorilor, aspect ignorat de executor care nu a dispus citarea părților, astfel că prezenta contestație la executare este întemeiată.

Împotriva sus menționatei sentințe au declarat recurs în termen legal intimații considerând-o nelegală și netemeinică în raport de prevederile art.304 Cod pr.civilă, întrucât în mod greșit tribunalul a reținut că cei doi contestatori nu au fost citați, deoarece în realitate au fost citați în vederea efectuării fazei de teren a executării silite pentru data de 23 februarie 2007, existând în acest sens dovada de citare către intimatul (contestator în cauză) pe care a primit-o la 20 februarie 2007 și astfel avea cunoștință de termenul acordat de executor, la fel ca și care are același domiciliu cu, semnând că a luat la cunoștință de conținutul procesului verbal nr.507/2007.

În dovedirea susținerilor lor recurenții au depus la dosar copia de pe înștiințarea emisă de executor către pentru termenul din 23 februarie 2007, copia recipisei 42587 prin care i-a fost comunicată această înștiințare intimatului, copia procesului verbal nr.507/9 februarie 2007.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză Curtea constată că recursul de față este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare astfel:

Corect a reținut tribunalul că la 16 noiembrie 2006 avut loc punerea în executare a titlurilor executorii reprezentate de decizia civilă nr.96/9 martie 2006 Tribunalului Dâmbovița și sentința civilă nr.3734/2005 a Judecătoriei Târgoviște, ocazie cu care s-a încheiat procesul verbal de executare 507/11 noiembrie 2006.

La cererea intimaților de îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul procesului verbal sus menționat executorul a respectat dispozițiile art.54 din Legea nr.188/2000 în sensul că a dispus citarea părților așa cum rezultă din dovada de citare emisă către intimatul pentru termenul din 23 februarie 2007,în care acesta a menționat că prezența este obligatorie (fila 7 dosar recurs). Intimatul a primit această înștiințare, așa cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 8 dosar recurs, astfel că nu se poate susține că s-au încălcat dispozițiile imperative ale legii.

Și intimatul a cunoscut că trebuie să se prezinte la biroul executorului judecătoresc la data de 23 februarie 2007, el locuind la aceeași adresă cu, aspect necontestat de aceștia, cu atât mai mult cu cât interesele lor nu erau contrare ca să se poată trage concluzia că unul din ei nu a cunoscut de data la care să se prezinte la executor.

În raport de aceste situații, Curtea constată că recursul de față este întemeiat, urmând ca în conformitate cu disp.art.312 Cod pr.civilă să fie admis, și pe cale de consecință să se modifice în tot sentința,în sensul de a se respinge ca nefondată contestația la executare.

În baza art. 274 Cod pr.civilă urmează ca intimații să fie obligați să plătească recurenților suma de 410 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru și onorariu pentru apărător.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenții, și, împotriva sentința civile nr. 1007/30 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu intimații contestatori și, și în consecință;

Modifică în tot susmenționata sentință, în sensul că pe fond respinge ca neîntemeiată contestația la executare.

Obligă intimații să plătească recurenților suma de 410 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 februarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red.EM/BA

3 ex./7.02.2008

f- Trib.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

Președinte:Elisabeta Gherasim
Judecători:Elisabeta Gherasim, Eliza Marin, Rodica Duboșaru

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 130/2008. Curtea de Apel Ploiesti