Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 312/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 312/CM
Ședința publică din data de 2 iunie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTORI: Răzvan Anghel, Vanghelița Tase Daniela Petrovici
- - -
Grefier - - -
S-au luat în examinare recursurile civile formulate de:
1. pârâtulMINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr. 486 din 18 aprilie 2008 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, având ca obiect conflict de muncă - drepturi bănești (spor 50% judecători) și
2. pârâtulMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5,reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în C, str. nr. 18, județul C, împotriva sentinței civile nr. 796 din 20 iunie 2008 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, având ca obiect cerere completare dispozitiv
în contradictoriu cu intimatele reclamante, și, cu domiciliul procesual ales la Curtea de Apel Constanța, cu sediul în C,-, județul C și intimata pârâtăCURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă, citația emisă către recurentul pârât Ministerul Economiei și Finanțelor la sediul din B fiind comunicată prin fax, la dosar existând confirmarea de expediere în acest sens.
Recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției este declarat în termenul legal, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru. Recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Caf ost declarat la data de 18 august 2008, hotărârea recurată fiindu-i comunicată Ministerului Economiei și Finanțelor la data de 4 august 2008, este motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, din oficiu, invocă excepția tardivității recursului declarat de către Ministerul Economiei și Finanțelor prin C, având în vedere că hotărârea recurată i-a fost comunicată Ministerul Economiei și Finanțelor la
data de 4 august 2008 iar recursul a fost declarat prin reprezentat C la data de 18 august 2008.
Totodată, având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și, luând act că recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor prin reprezentat Cas olicitat judecata în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr-, reclamantele, și au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CONSTANȚA și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - obligarea pârâților Curtea de Apel Constanța și Ministerul Justiției, în solidar, la plata către reclamante a sumelor reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculate la indemnizația brută de încadrare pentru ultimii trei ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată, până la data pronunțării hotărârii; - obligarea în solidar a pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel Constanța la plata sumelor actualizate cu rata inflației începând cu data scadenței lunare a fiecărei sume și până la executarea efectivă a hotărârii; - obligarea pârâtei C de Apel Constanța la înscrierea în carnetul de muncă a mențiunilor corespunzătoare; - obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor solicitate.
În considerente s-a arătat că prin art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată și modificată, s-a stabilit că,pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază. Textul menționat a fost abrogat prin art. 42 din nr.OG 83/2000.
Reclamantele au apreciat că abrogarea s-a realizat cu încălcarea limitelor delegării legislative stabilite în mod explicit prin Legea nr. 125/2000, întrucât prin art. 1 pct. q 1 din acest act normativ, Guvernul a fost abilitat să emită o ordonanță doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, iar nu și pentru abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Legea nr. 334/2001 a aprobat nr.OG 83/2000 în temeiul limitelor delegării legislative.
Or, în absența unei prevederi exprese a legiuitorului, în cuprinsul legii de abilitare, a delegării abilitării de abrogare a unor texte de lege, Guvernul a depășit limitele mandatării legislative prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996.
S-a apreciat că instanța de judecată este competentă să analizeze și să cenzureze modalitatea în care s-a făcut abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, având în vedere că în prezent, dată fiind abrogarea nr.OG 83/2000 și a Legii de aprobare nr. 334/2001 nu mai este posibil controlul de constituționalitate.
Reclamanții au menționat că legiuitorul nu putea da mandat Guvernului României să abroge acest spor, întrucât nu a existat nici un indiciu
care să ateste împrejurarea că până în anul 2000 efortul depus în activitate de către magistrați a implicat un consum neuropsihic deosebit de mare, care însă a încetat brusc după anul menționat.
A fost contestată și susținerea conform căreia prin nr.OG 83/2000 s-a stabilit un nou sistem de salarizare, prin acordarea indemnizației judecătorilor, ca unică formă de remunerare, întrucât din modalitatea de stabilire a indemnizației nu reiese includerea în aceasta a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
S-a susținut, totodată, că modalitatea de includere a sporului în salariul de bază contravine și semnificației componentelor salariului, urmând să fie făcută distincția între salariul de bază (care reprezintă componenta fixă a salariului și care se calculează în funcție de nivelul studiilor, de calificarea sau pregătirea profesională și importanța postului ocupat) și sporurile acordate (care constituie partea variabilă a salariului).
Reclamanții au susținut, de asemenea, că eliminarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică generează o situație vădită de discriminare a magistraților, întrucât criteriile avute în vedere de legiuitor la momentul recunoașterii unui astfel de beneficiu acestei categorii socio-profesionale au fost determinate nu numai de particularitățile atribuțiilor de serviciu, ci și de condițiile specifice de muncă și de riscurile pe care le implică această activitate.
S-a arătat că abrogarea dispozițiilor privind acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică nu a fost justificată în nici o modalitate; suprimarea unui drept salarial recunoscut trebuie să fie impusă de un scop legitim și trebuie urmată de luarea unor măsuri în compensare. Ori, faptul că a existat o creștere salarială care a coincis cu eliminarea acestui spor nu poate constitui un argument în acest sens și nu demonstrează existența scopului legitim.
Discriminarea creată prin înlăturarea sporului se raportează, în opinia reclamanților, la alte categorii socio-profesionale salarizate din fondurile bugetului de stat; în acest sens sunt și dispozițiile art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul cadrelor didactice art. 26 din Regulamentul de organizare și funcționare a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și a structurilor sale teritoriale, art. 10 din nr.OUG 65/1999 privind salarizarea personalului AVAS; art. 15 din nr.OUG 57/2000 privind salarizarea personalului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, art. 51 alin. 5 din Legea nr. 334/2002.
Sunt, așadar, aplicabile, susțin reclamanții, prevederile art. 2 alin. 1 și 3 din nr.OG 137/2000 republicată.
Conchizând, reclamanții au arătat că deși pentru magistrați nu s-au modificat condițiile pentru care a fost recunoscut dreptul la acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, discriminarea este evidentă, iar prejudiciul suferit în acest caz este echivalent cu sporul în cuantum de 50% din indemnizația de serviciu, neacordat pe perioada menționată.
Prin întâmpinare, pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.
S-a susținut că textul art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
S-a arătat că ordonanța de guvern menționată a fost emisă în temeiul art. 187 alin. 1 și 3 din Constituția României, precum și al celor cuprinse în art. 1 lit. q pct. 1 din Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Conform art. 114 alin. 1 din Constituție, Parlamentul putea adopta o lege specială de abilitare a Guvernului de emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice; ori, nr.OG 83/2000 nu a vizat nici unul dintre domeniile vizate de legi organice stabilite de legea supremă întrucât salarizarea și alte drepturi ale personalului din sistemul instanțelor judecătorești nu sunt incluse într-un asemenea domeniu.
S-a susținut că prin art. 1 lit q pct. 1 din Legea nr. 125/2000 se prevedea că guvernul era abilitat că de la data intrării în vigoare a legii de abilitare și până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000 să emită ordonanțe în mai multe domenii, între care și,modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Pârâtul a solicitat să se constate că sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică nu a fost reglementat în forma inițială a Legii nr.50/1996, ci a fost introdus prin art. 421, conform nr.OG 56/1997.
S-a arătat că, în raport de considerentele expuse, este evident că finalitatea modificării legislației nu a fost în nici un caz diminuarea drepturilor salariale ci, dimpotrivă, creșterea acestora, însă în cadrul unui nou sistem de salarizare, bazat pe principii noi, cu includerea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în indemnizația unică de care beneficiau reclamanții până la acel moment.
A fost, astfel, un exercițiu al opțiunii legiuitorului în domeniul reglementării criteriilor de acordare a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază. Pârâtul a menționat că însăși Curtea Constituțională a statuat prin deciziile sale că diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și de complexitatea diferitelor funcții. Au fost invocate, deopotrivă, soluțiile de jurisprudență pronunțate în domeniu.
Prin concluziile scrise depuse la termenul din 04.04.2008, reclamantele au menționat că invocă în completarea considerentelor acțiunii decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, cu privire la salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, prin care s-a statuat în sensul că judecătorii au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Ministerul Economiei și Finanțelor a depus, la rândul său, întâmpinare, invocând în principal lipsa calității procesuale pasive, pe considerentul că prezentul litigiu vizează raporturi de muncă.
Pârâtul a susținut că doar administrează bugetul de stat în structura și conform destinației stabilite prin lege, aprobată de Parlament, la propunerea Guvernului conform art. 138 alin. 2 din Constituția României.
Au fost invocate, totodată, prevederile art. 35 și 36 din Legea nr. 500/2002.
În cazul de față, propunerea de proiect de buget trebuie realizată de către Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, conform nr.HG 83/2005.
S-a arătat că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuții directe legate de plata drepturilor salariale solicitate de reclamanți, iar atribuțiile privitoare la adoptarea bugetului sunt determinate de propunerile pe care trebuie să le facă ordonatorul principal de credite.
Prin încheierea pronunțată la 18.04.2008 a fost respinsă excepția lipsei calității procentuale pasive invocate de către Ministerul Economiei și Finanțelor, având în vedere că această calitate nu presupune existența unei obligații solidare a entității menționate cu cea a ordonatorului principal de credite în privința plății drepturilor rezultate din raporturi de muncă specifice, ci existența unei pretinse obligații invocate prin prisma pct. 4 din cererea de chemare în judecată.
Prin sentința civilă nr. 486/18.04.2008 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a admis în parte acțiunea formulată de reclamante în sensul că au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Constanța la plata pentru reclamante a sumelor reprezentând spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, pentru perioada 13.02.2005-13.02.2008, actualizate în raport de indicele de inflație, de la scadență până la plata efectivă; a fost obligată pârâta Curtea de Apel Constanța la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor; s-a respins însă capătul de cerere privind obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să vireze sumele necesare plății despăgubirilor, ca neîntemeiat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantele sunt judecători la Curtea de Apel Constanța.
Prin art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată și modificată, s-a stabilit că,pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază.
Textul menționat a fost abrogat prin art. 42 din nr.OG 83/2000, însă abrogarea s-a realizat cu încălcarea limitelor delegării legislative stabilite în mod explicit prin Legea nr. 125/2000, întrucât prin art. 1 pct. q 1 din acest act normativ, Guvernul a fost abilitat să emită o ordonanță doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, iar nu și pentru abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Potrivit art. 4 alin. 3 din Legea nr. 24/2000, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.
Ori Ordonanța de Guvern nr. 83/2000 a fost emisă pentrumodificarea și completareaLegii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, iar nu și pentru abrogarea unor prevederi ale legii, în condițiile art. 56 alin. 2 și art. 63 din Legea nr. 24/2000.
Apărarea pârâtului Ministerul Justiției, conform căreia prin nr.OG 83/2000 s-a stabilit un nou sistem de salarizare, cu includerea în indemnizația judecătorilor a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, nu poate fi reținută, întrucât actul normativ care a statuat asupra abrogării textului art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, nu s-a fundamentat pe o expunere de motive care să justifice măsura dispusă și scopul legislativ al prevederii în sensul arătat.
Se va reține deopotrivă și susținerile potrivit cărora eliminarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică generează o situație de discriminare a magistraților, în raport de alte categorii socio-profesionale salarizate în sistem bugetar. Vor fi avute în vedere, în acest context, dispozițiile art. 50 alin. 13 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul cadrelor didactice care menționează că, Personalul didactic beneficiază, la fiecare tranșă de vechime în învățământ, de un spor de 3% din salariul de bază, pentru suprasolicitare neuropsihică.
De asemenea, art. 10 din nr.OUG 65/1999 privind salarizarea personalului AVAS menționează că, Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică salariații agenției beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază.
În fine, art. 15 din nr.OUG 57/2000 privind salarizarea personalului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității dispune că, Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, personalul din aparatul Consiliului beneficiază de un spor de până la 15%, calculat la salariul de bază brut.
Sunt, așadar, aplicabile prevederile art. 2 alin. 1 și 3 din nr.OG 137/2000 republicată, cu atât mai mult cu cât pentru magistrați nu s-au modificat condițiile pentru care a fost recunoscut dreptul la acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică ulterior intrării în vigoare a nr.OG 83/2000, iar pe de altă parte, altor persoane salarizate în sistem bugetar li s-a conferit dreptul de a beneficia de un asemenea spor, distinct de salariul/indemnizația de bază.
În soluționarea cauzei se va avea în vedere, în egală măsură, decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii vizând interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Astfel, în contextul dat de art. 329 alin. 3 cod proc. civilă, soluția pronunțată asupra acestei probleme de drept interpretate și dezlegate în mod diferit de instanțele judecătorești, asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii în materie și devine obligatorie pentru instanțe, în spețele identice avute pe rol.
În raport de disp. art. 27 din nr.OG 137/2000 republicată, se va reține că prejudiciul produs reclamanților este în acest caz echivalent cu sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din indemnizația de serviciu, neacordat pe perioada menționată, actualizat în raport de indicele de inflație care acoperă cu titlu de daune-interese prejudiciul produs prin devalorizarea monedei naționale, de la data scadenței și până la plata efectivă a acestei sume.
Având în vedere că drepturile acordate, asupra cărora sunt achitate contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale constituie în raport de prevederile Legii nr. 19/2000, stagiu de cotizare, va fi admis și capătul de cerere referitor la
obligarea Curții de Apel Constanța la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor.
A fost însă respins ca nefondat capătul de cerere privitor la obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor de a vira sumele necesare plății despăgubirilor.
Conform art. 35 din Legea nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor întocmește proiectele legilor bugetare și proiectele bugetelor, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu.
Prin urmare, nu poate exista o corelație și o obligație directă între beneficiarul final al sumelor bugetare și administratorul bugetului de stat, întrucât suplimentarea bugetului ordonatorului principal de credite nu se realizează prin simpla solicitare a salariaților, ci în urma evaluării impactului financiar și pe baza exclusivă a unui proiect întocmit al ordonatorilor principali de credite ( în speță, Ministrul Justiției ).
Cum în contextul dat de art. 44 și art. 132 din Legea nr. 304/2004, curțile de apel și parchetele de pe lângă curțile de apel elaborează proiectele de buget anual pentru instanțele sau, după caz, parchetele din circumscripțiile lor, care se transmit Ministerului Justiției sau, după caz, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, se va reține că solicitarea reclamanților, fondată pe o prezumtivă obligație directă a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor de a suplimenta bugetul instanțelor judecătorești, este neîntemeiată.
Prin cererea înregistrată la data de 30.05.2008, reclamantele, și au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța și Ministerul Economiei și Finanțelor, completarea dispozitivului sentinței civile 486 din 18.04.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-.
În considerentele cererii reclamantele au arătat că, prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 13 februarie 2008 au solicitat:
- obligarea pârâților Curtea de Apel Constanța și Ministerul Justiției, în solidar, la plata către reclamante a sumelor reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculate la indemnizația brută de încadrare pentru ultimii trei ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată, până la data pronunțării hotărârii;
- obligarea în solidar a pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel Constanța la plata sumelor actualizate cu rata inflației începând cu data scadenței lunare a fiecărei sume și până la executarea efectivă a hotărârii;
- obligarea pârâtei C de Apel Constanța la înscrierea în carnetul de muncă a mențiunilor corespunzătoare;
- obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor solicitate.
În soluționarea cauzei, instanța a omis însă a se pronunța în totalitate cu privire la cererea de acordare a sumelor reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică până la data pronunțării, rămânând o perioadă
cuprinsă intre 13 februarie - 18 aprilie 2008 în referire la care instanța nu s-a pronunțat în sensul admiterii sau respingerii cererii.
În drept s-au invocat dispozițiile art.281 ind.2 cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 796/20.06.2008 s-a admis cererea formulată de reclamante și s-a dispus, în temeiul art. 2812cod proc. civilă, completarea dispozitivului sentinței civile nr. 486/18.04.2008 a Tribunalului Constanța -secția civilă, în sensul că dispune plata sumelor reprezentând spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, și pentru perioada 14.02.2008 - 18.04.2008, actualizate în raport de indicele de inflație, de la scadență până la plata efectivă.
În motivarea acestei soluții s-au arătat următoarele:
Prin sentința civilă nr. 486 din 18.04.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr- s-a admis în parte acțiunea reclamantelor, pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Constanța fiind obligați la plata în favoarea acestora a sumelor reprezentând spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, pentru perioada 13.02.2005-13.02.2008, actualizate în raport de indicele de inflație, de la scadență până la plata efectivă. De asemenea, a fost obligată pârâta Curtea de Apel Constanța la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor, fiind însă respins capătul de cerere privind obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să vireze sumele necesare plății despăgubirilor, ca neîntemeiat.
Conform art. art.281 ind.2 cod procedură civilă, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
În speță, susținerile reclamantelor sunt întemeiate, întrucât deși pretențiile pentru care a fost formulată prezenta acțiune au vizat recunoașterea și acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% pentru perioada ultimilor trei ani anterior introducerii acțiunii până la data pronunțării hotărârii, instanța de fond nu s-a pronunțat decât asupra pretențiilor vizând perioada ultimilor trei ani anteriori sesizării instanței ( 13.02.2005-13.02.2008 ).
Prin urmare, au rămas nesoluționate pretențiile vizând perioada 14.02.2008 - 18.04.2008, pentru care urmează a fi reținute aceleași considerente în fapt și în drept referitoare la temeinicia susținerilor reclamantelor legate de neacordarea acestui spor, cuprinse în sentința civilă a cărei completare se solicită.
Vor fi, totodată, reținute aceleași considerente referitoare la aplicarea actualizării în raport de indicele de inflație, de la scadență până la plata efectivă, și pentru pretențiile născute pe perioada pentru care instanța a omis a se pronunța.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 486/18.04.2008 iar Ministerul Finanțelor a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 796/20.06.2008.
Ambele recursuri au fost înaintate la Înalta Curte de Casație și Justiție spre soluționare însă prin decizia civilă nr. 1298/09.02.2009 competența de
soluționare a recursurilor a fost declinată către Curtea de Apel Constanța având în vedere că prin decizia nr. 104/20.01.2009 pronunțată de Curtea Constituțională, s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și II din OUG nr. 75/2008 care stabileau și competența de soluționare a recursurilor în cauzele privind drepturile salariale solicitate de personalul din justiție în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În motivarea recursului său, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a arătat următoarele: textul invocat de reclamante, respectiv art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin OG nr. 83/2000, act normativ adoptat cu respectarea legii de abilitare a Guvernului pentru emiterea de ordonanțe, nefiind vorba de un domeniu de reglementare al legii organice; abrogarea acestui text de lege este o problemă de legiferare, reprezentând o opțiune a legiuitorului care este singurul în drept să stabilească acordarea unor sporuri, în acest sens statuând și Curtea Constituțională.
În recursul său, Ministerul Finanțelor a susținut că nu are calitate procesual pasivă în cauză, atribuțiile sale fiind doar în ceea ce privește elaborarea proiectului de buget care se face pe baza propunerii ordonatorilor de credite și este aprobat de Parlament.
Analizând recursurile formulate prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată următoarele:
1. În ceea ce privește recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 486/18.04.2008:
Aspectele invocate de recurent au fost dezlegate cu caracter obligatoriu de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.
Astfel, Prin Decizia nr. 21din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii (publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 444 din 13.06.2008) s-au stabilit următoarele:
"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Această decizie este obligatorie potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
În considerentele acestei decizii se arată următoarele: "Sub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice. Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din
Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României]. Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231 din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege".
Așadar, pentru a pronunța decizia nr. 21/2008 în recurs în interesul legii, instanța supremă a avut în vedere că "nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea" adică la data de 10.03.2008.
Se mai reține totodată, că, astfel cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție cu caracter obligatoriu în recurs în interesul legii, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică se cuvine magistraților în temeiul art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Față de prevederile imperative ale art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, instanțele nu pot avea în vedere o altă soluție decât cea care rezultă din interpretarea dată de instanța supremă, decât dacă după pronunțarea deciziei în recurs în interesul legii a intervenit un act normativ nou sau o decizie a Curții Constituționale prin care să se constate neconstituționalitatea unui text legal, de natură a modifica contextul legislativ avut în vedere de instanța supremă la data pronunțării deciziei respective, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.
Pe de altă parte, mai trebuie avută în vedere și a doua parte a considerentelor deciziei nr. 21/2008 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.
Astfel, instanța supremă a reținut următoarele:
De altfel, așa cum rezultă chiar din motivarea prezentului recurs în interesul legii, în prezent, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, unui număr însemnat de persoane - magistrați și personal auxiliar de specialitate - le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Or, în ipoteza adoptării unei soluții contrare, în sensul prezentului recurs în interesul legii, care, potrivit dispozițiilor art. 329 din Codul d e procedură civilă, ar produce efecte numai pentru viitor, s-ar ajunge la crearea unei situații de discriminare în cadrul acelorași categorii socioprofesionale, respectiv ale persoanelor care se încadrează în ipoteza dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231 din Legea nr. 56/1996, în condițiile în care sporul în discuție a fost acordat de legiuitor, la momentul respectiv, în considerarea specificului profesiei, cu atât mai mult cu cât nu au intervenit modificări pozitive în ceea ce privește condițiile și specificul activității desfășurate.
Cât privește noțiunea de "discriminare", avem în vedere practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia din 26 septembrie 2002, Duchez contra Franței, Decizia din 6 decembrie 2007, Beian contra României, 59).
A accepta teza propusă de procurorul general prin recursul în interesul legii, în sensul neacordării acestui spor, în mod inevitabil ar duce la
situația în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept.
Or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii socioprofesionale, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, republicată, ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului.
Așadar, soluția de admitere a acțiunii nu se fundamentează numai pe prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996 în legătură cu care recurentul susține că ar fi fost ulterior abrogate prin OG nr. 8/2007 ci și pe prevederi constituționale și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale care potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția au prioritate României dacă există neconcordanțe între acestea și legile interne.
Așadar, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică se cuvine reclamantelor în temeiul unor prevederi normative cu forță juridică superioară, astfel cum a stabilit cu caracter obligatoriu Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 21/2008 pronunțată în recurs în interesul legii.
La soluționarea cauzei în primă instanță, respectând decizia nr. 21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, s-a făcut aplicarea prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, prevederi în legătură cu care Înalta Curte de Casație și Justiție a constat că își păstrează aplicabilitatea. De asemenea, tot raportat la considerentele deciziei indicate, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, republicată, ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului.
Ca urmare, instanța de fond nu a crea alte norme pe cale jurisprudențială ci a aplicat norme juridice existente. Faptul că în OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, acest spor nu este reglementat nu înseamnă că el nu își poate găsi temeiul în alte norme juridice, cum sunt cele indicate anterior, unul dintre principiile care garantează accesul la o instanță în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și art. 21 din Constituția României, fiind cel cuprins în art. 3 din Codul civil și art. 4 al.2 din Legea nr. 303/2004, potrivit cu care judecătorul nu poate refuza să judece cu motivarea că legea nu prevede sau că este neclară ori incompletă, ceea ce presupune că în astfel de cazuri judecătorul trebuie să aplice normele juridice cu caracter general, inclusiv principiile dreptului civil în sens larg sau alte norme juridice prin asemănare.
În sensul asigurării unui tratament nediscriminatoriu sunt și prevederile art. 4(1) din Legea nr. 303/2004 potrivit cu care "judecătorii și
procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora".
Așa cum s-a arătat, câtă vreme după pronunțarea Deciziei nr. 21/2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, nu a intervenit nici un alt act normativ care să modifice cadrul legislativ existent la data pronunțării ei, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică subzistă și este cuvenit și în continuare reclamanților. - constitui o sarcină excesivă să se pretindă reclamanților ca după soluționarea prezentei cauze, să formuleze în fiecare lună noi acțiuni pentru obținerea acestui spor pentru luna precedentă, dreptul de acces la o instanță, consacrat de Curtea Europeană a Drepturilor omului în jurisprudența sa, și desprins din prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, presupunând obligația instanței de a soluționa în mod efectiv litigiul dintre părți într-un mod care să garanteze realizarea dreptului pretins și cuvenit, iar nu într-un mod efemer care ar fi totodată și iluzoriu. Mai mult, în special în cazul în care debitorul obligației corelative a dreptului pretins în justiție este statul, prin una dintre instituțiile sale, este excesiv a se pretinde reclamantului să parcurgă noi proceduri și să efectueze demersuri suplimentare pentru realizarea dreptului său.
Este adevărat că astfel, prin deciziile nr. 818/3.07.2008, nr.819/3.07.2008 și nr. 820/3.07.2008 pronunțate de Curtea Constituțională, s-a statuat că prevederile art. 1, art.2 al.3 și art. 27 al.1 din nr.OG 37/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești, au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Ulterior, prin Decizia nr. 1325/2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Și în acest caz, s-a motivat decizia prin aceea că "dispozițiile ordonanței lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății" și că "un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din
Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării".
Aceste decizii ale Curții Constituționale au avut în vedere așadar nu doar situația în care instanțe ar anula prevederi legale ci și situațiile în care ar aplica prevederi din acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății, indiferent de forța lor juridică.
Dar, așa cum s-a arătat, instanța de fond nu a creat norme juridice noi și nici nu a aplicat norme juridice inaplicabile în cauză ci a aplicat norme juridice existente și aplicabile, respectiv art.47 din Legea nr. 50/1996 dar și norme cuprinse în Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție cu caracter obligatoriu în recurs în interesul legii.
În consecință, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va respinge recursul ca nefondat.
2. În ceea ce privește recursul formulat de Ministerul Finanțelor a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 796/20.06.2008:
La termenul din 02.06.2009 instanța din oficiu a invocat excepția tardivității formulării recursului.
Cu privire la excepția tardivității:
Potrivit art.137 Cod.proc.civ. Curtea reține următoarele:
În conformitate cu art.290 din Codul Muncii, procedura de soluționare a conflictelor de muncă se reglementează prin lege specială. Potrivit art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, în această materie, termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond. Aceste prevederi au un caracter special și sunt derogatorii de la prevederile art. 301 Cod.proc.civ..
Se constată că sentința recurată a fost comunicată recurentului la data de 04.08.2008 așa cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 102 din dosarul de fond, prin predarea și primirea la Registratura generală a instituției.
Cererea de recurs a fost înregistrată la Tribunalul Constanța la 18.08.2008 (data rezoluției de primire), fiind formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C pentru Ministerul Economiei și Finanțelor. Din actele dosarului nu rezultă că recursul ar fi fost depus la o dată anterioară prin poștă.
Raportând data depunerii cererii de recurs la Tribunalul Constanța - 18.08.2008 - la data comunicării sentinței recurate - 04.08.2008, se constată că termenul de 10 zile prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999 și calculat conform art.101 și următoarele Cod.proc.civ., a fost depășit.
Recurenta nu a probat nici o împrejurare mai presus de voința sa în sensul art.103(1) Cod.proc.civ. așa încât potrivit aceluiași articol intervine sancțiunea decăderii.
Ca urmare, recursul acestei pârâte va fi respins ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul formulat de recurentulMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5,reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în C, str. nr. 18, județul C, împotriva sentinței civile nr. 796 din 20 iunie 2008 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-.
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentulMINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILORcu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr. 486 din 18 aprilie 2008 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr- în contradictoriu cu intimatele reclamante, și, cu domiciliul procesual ales la Curtea de Apel Constanța, cu sediul în C,-, județul C și intimata pârâtăCURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Răzvan Anghel, Vanghelița Tase Daniela Petrovici
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud. fond -,
Red./dact. dec. jud. -/2.07.2009
dispozitiv gref. -
2 ex./2.07.2009
Președinte:Răzvan AnghelJudecători:Răzvan Anghel, Vanghelița Tase Daniela Petrovici
