Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 6170/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6170
Ședința publică de la 10 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - -
JUDECĂTOR 1: Marin Panduru
JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de recurenții pârâți CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI D PENTRU MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr.4023/09.06.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CURTEA DE CONTURI D, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, și intimații reclamanți, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că, părțile au solicitat judecarea în lipsă, conform art.242 Pr.Civ. după care, apreciindu-se cauza în stare judecată, s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin sentința civilă nr.4023 din 09 iunie 2008, Tribunalul Dolja respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocata de pârâta Curtea de Conturi a României.
A admis acțiunea precizată formulata de reclamanții si, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, CURTEA DE CONTURI D, chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, intervenient CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
A obligat pârâții Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi D să plătească reclamanților despăgubiri în sumă netă, reprezentând contravaloarea sporului de vechime cuvenit pe perioada 01.10.2000 - 31.07.2005 astfel: pentru reclamantul - 23.869 lei pentru reclamantul - 23.890 lei, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de devalorizare a monedei naționale de la data fiecărei scadente până la data plății efective.
A admis cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor formulata de parata Curtea de Conturi a României.
A obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure și să vireze pârâților fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale cuvenite reclamanților.
Prin considerente s-a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată, deoarece conform art.27 alin.2 din OG nr.137/2000, privind combaterea discriminării care constituie lege specială, termenul pentru introducerea acțiunii este de 3 ani și curge de la săvârșirea faptei sau de la data când persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că sporul de vechime a fost acordat prin Lg.50/1996, iar prin OG nr.83/2000, acest spor nu a mai fost prevăzut dar nici abrogat, efectele acestui ultim act normativ neputând apreciate ca justificate, atâta timp cât din perspectiva normelor Legii nr.24/2000 privind tehnica legislativă, dispozițiile unei legi organice nu pot fi abrogate prin norma legală ordinară. În același timp, faptul că, OUG 177/2000 și OUG 27/2006 nu prevăd expres sporul de vechime ci numai o majorare a indemnizației corespunzătoare vechimii în funcția de judecător sau procuror, nu înlătură dreptul reclamanților la despăgubiri, cele două sporuri fiind distincte, sporul de vechime fiind prevăzut de art.155 din Codul Muncii. S-a făcut trimitere și la dispoz.artg.1084 din codul civil conform cărora reclamanții au dreptul la repararea integrală a prejudiciului prin reactualizarea sumei reprezentând sporul de vechime cu coeficientul de inflație defalcat pe fiecare lună în parte de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, admisibilitatea acesteia a fost privită prin prisma art.3 alinb.1 din HG 208/2005, referitoare la atribuțiile ce-i revin.
Împotriva sentinței au declarat recurs Curtea de Conturi a României și, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, ambele recurente invocând excepția prescripției dreptului la acțiune. Pârâta Curtea de Conturi a României, pe fondul cauzei, a invocat prevederile Lg.154/1998 conform cărora indemnizația lunară este unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă bază de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial, precum și alte art.3 și art.4 alin.1 din OUG nr.177/2002, care dispun că magistrații au dreptul la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu vechimea în magistratură. Astfel, indemnizațiile acestora sunt calculate după o anumită formulă, ținând seama și incluzând și vechimea acestora în muncă, astfel că nu se mai justifică acordarea separată a acestui spor.
Ministerul Economiei și Finanțelor - D, a susținut că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, și nu s-a ținut cont de principiul specializării bugetare, Este inadmisibilă obligarea la plata elaborarea unui proiect de rectificarea bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă sumele solicitate de reclamante, neavând asemenea atribuții în condițiile inexistenței unor raporturi juridice între aceste părți.
Recursul - D este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Conform art.118 din Lg.304/2004, privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de Stat.
Ministerul Finanțelor are atribuții de a lua măsurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare, pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului, precum și cheltuirea eficientă a resurselor li, precum și cheltuirea eficientă a resurselor financiare, De altfel, și dispoz.art.3 alin.1 din HG 208/2005, sunt în același sens, chemata în garanție având atribuții în elaborarea proiectului bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de notificare a bugetului de stat, operând modificările corespunzătoare.
În ceea ce privește recursul pârâtei Curții de Conturi a României, urmează a fi admis și modificată în parte sentința, numai sub aspectul sau înlăturarea sporului de vechime sus-menționat.
În consecință, va fi admis recursul Curții de Conturi a României, ca fondat, modificând în parte sentința recurată, în sensul obligării pârâtelor Curții de Conturi a României și Camera de Conturi D să plătească reclamanților despăgubiri reprezentând sporul de vechime cuvenit pe perioada 17.07.2004 - 31.07.2005.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
În ceea ce privește recursul Ministerului Economiei și Finanțelor va fi respins ca nefondat, pentru considerentele de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, împotriva sentinței civile nr.4023/09.06.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CURTEA DE CONTURI D, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și intimații reclamanți,.
Respinge recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI D pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.4023/09.06.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CURTEA DE CONTURI D, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și intimații reclamanți,.
Modifică sentința, în sensul că obligă pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi D să plătească reclamanților despăgubire, reprezentând sporul de vechime cuvenit, pe perioada 17.07.2004 - 31.07.2005.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 2009.
PREȘEDINTE: Marin Panduru - - | JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu - - | JUDECĂTOR 3: Camelia Șelea - - |
Grefier, - - |
25.11.2009
Red.jud.-
3 ex./AS
Președinte:Marin PanduruJudecători:Marin Panduru, Ioana Moțățăianu, Camelia Șelea