Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1002/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale ale personalului din justiție -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE DREPTURI ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1002
Ședința publică din 1 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Maierean Ana
JUDECĂTOR 3: Timofte Cristina
Grefier - -
La ordine, judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul finanțelor B prin Direcția generală a finanțelor publice S, cu sediul în mun. S,-, județul S și Ministerul justiției și libertăților cetățenești, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 837 din 13 aprilie 2009 Tribunalului Suceava - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentanții pârâților intimați Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava și intervenienții intimați,
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea de intervenție în interes propriu formulată la data de 15.12.2008 de către reclamanții, și G în dosarul nr- al Curții de APEL SUCEAVA, Secția conflicte de drepturi și asigurări sociale, înregistrată după disjungere la aceeași instanță sub nr- din 12.01.2009, reclamanții au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava, să fie obligați pârâții la calcularea și plata diferențelor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 1 octombrie 2000 - 1 octombrie 2004, în raport cu timpul efectiv lucrat de fiecare reclamant, în sume actualizate în funcție de rata de creștere a inflației, precum și obligarea pârâților la înscrierea în carnetul de muncă al fiecărui reclamant a mențiunilor corespunzătoare acestor drepturi salariale.
În motivarea cererii lor intervenienții au arătat, la fel ca și reclamanții din acțiunea principală, că au avut calitatea de judecători la Tribunalul Suceava și Curtea de APEL SUCEAVA, iar potrivit Legii nr. 50/1996 au beneficiat de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar. Conform art. 47 din Legea nr. 50/1996, în forma republicată în Monitorul Oficial nr. 563 din 18 noiembrie 1999, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar". Acest text a fost abrogat însă în mod nelegal și abuziv, întrucât prin Legea nr. 125/2000 (art. 1, lit. q pct. 1), Guvernul României a fost abilitat doar să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996. Au fost enunțate dispozițiile art. 114 alin. 1 și art. 53 din Constituție privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul unor legi organice, respectiv cele privind restrângerea unor drepturi sau libertăți, precum și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. S-a mai susținut că în acest sens a fost admis și recursul în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție în compunerea Secțiilor Unite, instanța supremă statuând că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, reclamanții evocând considerentele deciziei susmenționate, astfel cum au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 444 din 13.06.2008, obligatorie conform dispozițiilor art. 329 alin. 2 Cod procedură civilă. Cât privește eventuala prescripție a dreptului la acțiune pentru perioada specificată, intervenienții au evocat, la fel ca reclamanții din acțiunea principală, dispozițiile art. 166 alin. 2 din Codul muncii, conform căruia termenul de prescripție este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale, text ce se coroborează cu dispozițiile art. 16 alin.1 lit. c și art. 17 din Decretul nr. 167/1958 care stabilește că prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, exemplificând în acest sens decizia nr. XXI din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În drept, cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/2006, astfel cum au fost interpretate prin decizia XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile Codului muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003, art. 11, 20, 53 și 148 din Constituție dar și reglementările internaționale, respectiv art. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune invocând dispozițiile art. 1, art. 3, art. 7 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958 și prevederile art. 283 din Legea nr. 53/2003, potrivit căruia cererile în materia conflictelor de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. Au fost evocate dispozițiile deciziei nr. XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Legal citați, ceilalți pârâți nu au formulat întâmpinare în cauză pentru a-și exprima poziția față de acțiunea reclamanților.
La termenul de judecată din 22.01.2009 cauza fost trimisă spre competentă soluționare Tribunalului Suceava, secția civilă, la un complet specializat în litigii de muncă.
Prin sentința civilă nr. 837 din 13 aprilie 2009, Tribunalul Suceavaa respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției, a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții, G, a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava să plătească intervenienților drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, pe perioada 1.10.2000 - 1.10.2004, actualizate în funcție de indicele de inflație de la data efectuării plății, a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele de bani necesare plății acestor drepturi, obligând pârâții Tribunalul Suceava, Curtea de APEL SUCEAVA să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale intervenienților.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, cu privire la excepțiile invocate, că pentru ca prescripția să-și producă efectul sancționator extinctiv, este necesar ca pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său. Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația în care titularului dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa pasivitatea ori neglijența în a acționa, într-o asemenea situație prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, nemaiavând caracter real. În condițiile în care, prin art. 1 pct. 42 din OG 83/2000, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat, nu le poate fi imputată reclamanților pasivitatea ori neglijența în a acționa. După pronunțarea deciziei în interesul legii reclamanții au avut posibilitatea reală de a acționa, de se adresa instanței pentru plata acestor drepturi. Pe de altă parte, câtă vreme prin decizia XXI din 10.03.2008, instanța supremă a constatat și neconstituționalitatea unei norme de abrogare a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de aplicabilitate în continuare a măsurii abrogate, pe durata de timp de la abrogarea nelegală și până la constatarea neconstituționalității normei abrogatoare, nu se poate pune problema curgerii prescripției dreptului la acțiune pentru plata drepturilor salariale restante. Deși pârâtul Ministerul Justiției a invocat dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, conform cărora cererile pentru soluționarea unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația conflictelor de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate, aceste prevederi trebuie coroborate cu dispozițiile art. 166 alin. 2 din Codul muncii, care stabilește expres că termenul de prescripție este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau cele derivând din plata salariului, dar și cu dispozițiile legislației civile în măsura în care nu sunt incompatibile specificului raporturilor de muncă, conform art. 295 din Codul muncii. Conform art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, prescripția se întrerupe și în cazul în care intervine recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, efectul întreruperii termenului de prescripție constând, conform art. 17 alin. 1 și 2 din același act normativ, în ștergerea prescripției începute înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o și începerea unui nou termen de prescripție. Ori în cauză au intervenit mai multe acte de întrerupere a cursului prescripției, prin diferite acte emise de Ministerul Justiției, respectiv prin Ordinul nr. 903/C din 18.03.2003 al Ministrului Justiției s-a constituit Comitetul mixt de soluționare a problemelor de natură salarială a magistraților, Ministerul Justiției efectuând diferite demersuri la Ministerul Finanțelor Publice pentru alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale restante, iar prin Ordinul nr. 3/C din 11.01.2005 același pârât a dispus calcularea și centralizarea sumelor datorate magistraților din cadrul organelor autorității judecătorești, inclusiv pentru cei care nu dețineau titluri executorii (anexele 1-18 la ordin). Totodată, se constată că prin nr.HG 232/2005, publicată în nr. 273/2005, act normativ producând efecteerga omnes, a fost aprobată Strategia de reformă a sistemului judiciar pe anii 2005 - 2007 și Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă pentru perioada specificată, care prin Cap. VI pct. 3.2 din anexa 2 a stabilit măsura plății drepturilor salariale restante și diminuarea discriminărilor salariale pentru personalul din domeniul autorității judecătorești, inclusiv pentru cei care nu dețineau titluri executorii, cu scadența de plată în luna decembrie 2005, măsură preluată și în Angajamentul perfectat cu ocazia încheierii negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană, obligația de plată a drepturilor salariale restante și salarizarea adecvată și nediscriminatorie a magistraților și personalului auxiliar de specialitate constituind o prioritate cuprinsă în planul de acțiune pentru anii 2005-2007.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că potrivit art. 47 din legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din cadrul autorității judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare s-a stabilit că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, atât magistrații cât și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% lunar. Prin decizia nr. XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în compunerea Secțiilor Unite, a fost admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă constatând că " în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, decizia instanței supreme fiind obligatorie în raport de prevederile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă. Prin art. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, s-a stabilit că "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional". Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Drepturilor Omului, iar prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Ori, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a drepturilor omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Actualizarea la indicele de inflație se justifică prin necesitatea unei corelații între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile salariale pretinse și momentul în care aceste sume vor putea intra efectiv în patrimoniul beneficiarilor, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Față de prevederile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă pârâții au fost obligați la efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă ale fiecărui intervenient cu privire la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, potrivit perioadelor lucrate la fiecare angajator.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul justiției și libertăților cetățenești, care a criticat modul de aplicare a legii în cauză, arătând că drepturile salariale solicitate de reclamanți trebuiau valorificate de aceștia înainte de împlinirea termenului de prescripție de 3 ani de la data la care dreptul subiectiv invocat s-a născut, respectiv a fost încălcat. Pentru a opera întreruperea prescripției, era necesar ca debitorul să recunoască expres debitul, dispozițiile legale reținute de instanță ca având efect de întrerupere nefăcând referire la sporul solicitat de reclamanți.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâtul Ministerul finanțelor publice care a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive, în raport de atribuțiile concrete ce îi revin în baza dispozițiilor legii privind finanțele publice.
În drept, cererile de recurs au fost întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Examinând recursurile, prin prisma motivelor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În conformitate cu dispozițiile art. 329 al. 3 din Codul d e procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, Curtea reținând că reclamanții/intervenienți au avut calitatea de judecători, astfel că acțiunea acestora este întemeiată. Ca urmare a admiterii primului capăt de cerere, în mod corect s-a procedat la obligarea Tribunalului Suceava și a Curții de APEL SUCEAVA la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, acest capăt de cerere având caracter accesoriu.
În ceea ce privește respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, instanța constată că s-a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în cauză. Astfel, prescripția se constituie într-o sancțiune specifică de natură a limita exercițiul acțiunilor civile de către reclamanții nediligenți, în cauză neputând fi reținută în sarcina acestora vreo culpă în neexercitarea acțiunii, cu atât mai mult cu cât cele două ministere pârâte au întreprins demersuri în sensul eliminării tuturor formelor de discriminare de natură salarială dintre magistrați. Susținerile pârâtului Ministerul justiției privind necesitatea ca recunoașterea debitului, în vederea producerii efectului întrerupător de prescripție, sunt corecte, însă acestea nu pot duce la reținerea excepției invocate. În raport de modificările succesive aduse dispozițiilor legale vizând salarizarea magistraților, reclamanții nu au avut nici un moment posibilitatea efectivă și reală de a solicita acest spor între anii 2000-2008, având în vedere că exista o aparentă abrogare expresă a acestui spor. Odată cu această aparentă abrogare, dreptul la acest spor a încetat să mai existe, posibilitatea de a solicita acordarea drepturilor salariale cu acest titlu, în condiții de așteptare rezonabilă a unui rezultat favorabil, apărând abia în martie 2008, odată cu pronunțarea deciziei în interesul legii. Analizând posibilitatea efectivă și reală de a cere acest drept atât timp cât dreptul fusese suprimat expres de legiuitor (nelegal, astfel cum s-a dovedit ulterior), se observă că nu se poate imputa o lipsă de diligență din partea creditorilor/reclamanți, fiind vorba de o situație complet atipică, instanța supremă constatând că a avut loc o abrogare nelegală, ce nu a putut fi constatată în alt mod, decât prin pronunțarea unui recurs în interesul legii.
Cu privire la cel de-al doilea recurs, se reține că potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea - privind finanțele publice, Ministerul finanțelor publice coordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 al. 1 pct. 2 din HG208/2005, ministerul pârât este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului justiției de către Ministerul finanțelor publice, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate de a achita sumele la care ar fi obligat prin prezenta hotărâre. În situația în care nu ar fi obligat și Ministerul finanțelor publice să rectifice bugetul cu sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamanții/intervenienți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, urmează ca instanța să respingă recursurile ca nefondate.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul finanțelor publice B prin Direcția generală a finanțelor publice S, cu sediul în mun. S,-, județul S și Ministerul justiției și libertăților cetățenești, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 837 din 13 aprilie 2009 Tribunalului Suceava - secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 01 septembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
2 ex./30.09.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Maierean Ana, Timofte Cristina
