Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1161/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1161/2009-
Ședința publică din 25.06.2009
PREȘEDINTE: Trif Doin
JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța
JUDECĂTOR 3: Pantea
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenții pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B, cu sediul în B,-, sector 5, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B,-, sector 5, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-O cu sediul în O, str. -, nr. 3. în contradictoriu cu intimații reclamanți G, toți cu domiciliul procedural ales în O, P-cul, nr. 10, județul B, și intimata pârâtă CURTEA DE APEL ORADEA cu sediul în O, P-cul, nr. 10, județul B, împotriva sentinței civile nr. 41 din data de 01.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, în dosar nr-, prin care s- admis acțiunea, având ca obiect litigiu de muncă.
La apelul nominal făcut în cauză, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul recurs este scutit de la plata taxei de timbru, precum și faptul că, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților conform dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța, consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 41 din data de 01.10.2008, pronunțată în dosar nr-, Curtea de APEL ORADEAa admis acțiunea civilă introdusă de reclamanții, G, toți cu domiciliul procedural ales în O, P-cul nr. 10, județul B în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul În O, P-cul nr. 10,județul B, MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,- și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, sector 5,-.
1. obligat pârâții la calcularea și plata drepturilor reprezentând creșterile salariale prevăzute de OG nr. 10/2007 art. 1 alin 1 începând cu 1 ianuarie 2007 până la încetarea discriminării, actualizate conform indicilor de inflație, astfel:
- cu 5% începând cu 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006,
- cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007 față de nivelul din luna martie 2007,
- cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007 față de nivelul din luna septembrie 2007,
procente care corespund tabelului cu sumele menționate la fila 25, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
2. obligat pârâții la plata a câte 1700 RON pentru fiecare reclamant, actualizată conform indicilor de inflație la data plății începând cu luna decembrie 2005, potrivit tabelului de la fila 26, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
3. obligat pârâții la calcularea și plata drepturilor reprezentând diferențele salariale dintre indemnizațiile reclamanților și cele ale procurorilor de la DNA și DICOT, începând cu luna aprilie 2006 până la înlăturarea discriminării, actualizate conform indicilor de inflație, la data plății.
S-a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
În primul rând referitor la excepția privind lipsa calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B se constată caracterul nefondat al acestei excepții, având în vedere că pârâtul are atribuții privind coordonarea acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar, și anume pregătirea proiectelor bugetare anuale ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului anual de execuție, conform art. 19 lit a din legea nr. 500/2002, iar art. 19 lit g din aceeași lege prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor analizează propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetelor, relevant fiind și art. 28 din lege care statuează că acesta elaborează proiectele legilor bugetare anuale, ținând seama și de propunerile ordonatorilor principali de credite, precum și art. 14 din Legea menționată care interzice orice cheltuială din fondurile publice dacă nu are prevederi bugetare.
Conform art. 131 din Legea nr. 304/2004, activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, prin urmare fără alocarea fondurilor necesare de către Ministerul Economiei și Finanțelor, plata drepturilor salariale acordate prin hotărârea pendinte nu s-ar putea executa, or neexecutarea hotărârii nu ar asigura finalitatea procesului civil, iar reclamanții ar fi lipsiți de un bun, respectiv dreptul de creanță recunoscut prin hotărâre, asemenea situație constituind o încălcare a art. 6 paragraful 1 din Convenție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, astfel că pârâtului, fără îndoială, că îi aparține calitatea procesuală pasivă în litigiul dedus judecății.
Neîntemeiată se dovedește a fi și excepția privind lipsa calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției în condițiile în care, acestuia îi aparține culpa pentru neinițierea măsurilor care să aibă ca finalitate eliminarea discriminărilor invocate de reclamanți, aspecte care urmează a fi detaliate odată cu analizarea pe fond a drepturilor bănești pretinse prin acțiune.
Sub aspectul fondului cauzei, cu privire la primul capăt de cerere, s-a reținut apartenența reclamanților la personalul din unitățile de justiție ( unități bugetare, finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art. 1 și art. 295 alin 2 din acest cod, ei aflându-se în aceeași situație ca și restul personalului din sistemul bugetar, sub aspectul dreptului la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și a dreptului la un tratament egal în materie de salarizare, potrivit art. 5,6,8, 39 alin 1 lit a, art. 40 alin 2 lit c și lit f, art. 154 alin 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003.
Printr-o serie de acte normative, personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor. de motive ale respectivelor acte normative au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007, față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferite categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație, rezultă că ei nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu, prin refuzul adaosului salarial pe anul 2007.
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă, prin urmare, toate persoanele care se află în aceeași situație - a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației - trebuie să li se recunoască, dreptul la indexările salariale anuale.
Prin neacordarea acestora, reclamanții sunt în mod evident discriminați, în sensul art. 2 alin 1-3, art. 6 din OUG nr. 137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu pentru că nu ar fi îndeplinit condiția normativă de acordare a acestora, ci sub pretextul că ei aparțin la o anumită categorie socio-profesională, existența discriminării rezultând și din dispozițiile art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană privind apărarea drepturilor omului, respectiv Protocolul nr. 12 la această convenție și nu în ultimul rând, art. 16 alin 1 și 2 din Constituția României.
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea indexărilor anuale: contracararea efectelor creșterii prețurilor de consum și a inflației, iar potrivit principiilor cuprinse în art. 154 din Codul muncii, este inadmisibilă crearea a două sisteme de salarizare, una în monedă devalorizată, alta în monedă ajustată în raport cu inflația, perspectivă din care capătul de cerere aflat în discuție apare ca fiind întrutotul justificat, inclusiv cu privire la actualizarea prejudiciului, având în vedere dispozițiile art. 1082 din Codul civil, respectiv art. 161 alin 4 din Codul muncii, cunoscut fiind că principiul indexării este un principiu al sistemului de salarizare; el are ca scop prevenirea eroziunii puterii de cumpărare și atenuarea efectelor inflației.
Instanța a găsit ca fiind întemeiat și capătul de cerere având ca obiect plata sumei de1700 lei, actualizată în raport de indicele de inflație la data plății efective, având în vedere că stimulentele financiare acordate judecătorilor din fondul constituit în temeiul art. 25 alin 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru reprezintă un drept conferit de lege, care este destinat stimulării personalului din sistemul justiției, fără distincție.
Instituirea, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005, a criteriului vechimii între 0-3 ani pentru acordarea acestor stimulente judecătorilor, reprezintă o discriminare indirectă în sensul dispozițiilor art. 2 alin 2 din OUG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Fără îndoială că un astfel de criteriu dezavantajează judecătorii cu o vechime în funcție mai mare de 3 ani, care au înregistrat performanțe profesionale și îndeplinesc criteriile de repartizare individuală, instituite prin art. 4 din Normele Interne aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2404/C/2004. Acest ordin nu prevede limitativ criteriile pe baza cărora se acordă stimulentele, însă vechimea în funcție nu poate constitui un criteriu în sensul dispozițiilor art. 4 alin 1 din ordinul aflat în discuție sau ale art. 21 alin 3 din OUG nr. 177/2002.
De altfel, Ordinul nr. 1921/C/2005 nu motivează introducerea criteriului de vechime, criteriul stabilit de Ministerul Justiției excluzând, în mod evident, o categorie a judecătorilor - cei cu o vechime mai mare de 3 ani - de la primirea stimulentelor și, raportat la dispozițiile art. 2 și art. 6 lit c din OUG nr. 137/2000, aduce atingere folosinței drepturilor economice ale acestora.
De asemenea, apare ca fiind fondată și cererea privind actualizarea creanței de câte 1700 lei acordată fiecărui reclamant, actualizarea ei cu data inflației exprimând acoperirea prejudiciului produs prin erodarea acesteia.
Cât privește capătul de cerere vizând despăgubirile echivalente diferențelor din drepturile salariale cuvenite reclamanților calculate în funcție de coeficienții de multiplicare primite de procurorii DNA și DICOT și drepturile salariale primite efectiv de reclamanți, s-a reținut în primul rând că acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 din Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire inclusiv pentru discriminările în muncă, în speță fiind incidente dispozițiile art. 27 alin 1 din OG nr. 137/2000 coroborate cu textul de lege anterior menționat, dispoziții legale în baza cărora acțiunea apare ca fiind întemeiată.
Astfel,prin art. 11 alin 1 din OUG nr. 27/2006 prin care a fost reglementată salarizarea judecătorilor, asistenților judiciari și a altor categorii de personal din sistemul justiției și art. II din Legea nr. 45/2007, procurorilor din cadrul DNA și a celor din Cadrul DICOT li se acordă o salarizare corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ( nr. crt. 6-13 de la lit A din anexă), precum și toate celelalte drepturi de salarizare stabilite numai pentru aceștia prin alte acte normative.
Deși vechimea în magistratură reprezintă criteriul definitoriu și esențial în stabilirea salarizării personalului prevăzut de OUG nr. 27/2006, totuși în cazul procurorilor din DNA și DICOT a fost în mod privilegiat eliminată corelație obligatorie dintre criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor și criteriul vechimii minime necesare accesului la respectivul nivel al parchetelor, aceștia fiind salariați la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă nu au vechimea minimă necesară de 8 ani corespunzătoare acestui nivel, ci dispun de o vechime de doar 5 ani. Ca atare, nu au mai fost respectate criteriile de tratament egal în salarizare câtă vreme procurorilor din cadrul DNA și DICOT li s-a acordat în mod privilegiat o salarizare corespunzătoare nivelului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu toate că nu îndeplinesc condiția de vechime minimă necesară acestui nivel, iar restul personalului, salarizat prin OUG nr. 27/2006, este pus în mod discriminatoriu, în imposibilitatea de beneficia de această salarizare, sub pretextul că nu are vechimea necesară pentru a accede la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dar în același timp pentru procurorii din cadrul DNA și DICOT li se recunoaște această salarizare majorată, deși nu li se mai solicită vechimea minimă necesară pentru acest nivel.
Așadar, apare ca fiind discriminatorie asimilarea salarizării doar a procurorilor din cadrul DNA și DICOT cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în detrimentul celorlalte persoane salarizate în baza OUG nr. 27/2006, care au aceeași vechime minimă în magistratură ca și cea cerută procurorilor din categoria menționată.
În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin Decizia nr. VI/2007, cu forța obligatorie recunoscută prin art. 329 alin 3 cod procedură civilă, că sunt discriminatorii criteriile de diferențiere de tratament salarial constând în apartenența la categoria celor implicați în soluționarea unor cazuri de o anumită natură, or tocmai acest lucru s-a produs în cazul procurorilor din cadrul DNA și DICOT. Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de îndeplinire a sarcinilor de serviciu - care revine întregului personal salarizat în baza OUG nr. 27/2006- produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio- profesională și de locul de muncă.
Reclamanții sunt discriminați în sensul art. 2 alin 1-3 și art. 6 din OUG nr. 137/2000, existența discriminării directe a reclamanților rezultând și din dispozițiile art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, respectiv art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale ratificat prin Decretul nr. 212/1974, art. 14 din Convenția Europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție, și nu în ultimul rând articolele 5,6,8,39 alin 1 lit a, art. 40 alin 2 lit c și lit f, art. 154 alin 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 și respectiv art. 16 alin 1,20,41 și 53 din Constituția României.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților reclamă aplicarea prin analogie, a dispozițiilor art. 11 alin 1 din OUG nr. 27/2006, astfel putându-se realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, cunoscut fiind totodată că art. 3 din Codul civil interzice invocarea lacunei legislative.
Cât privește cererea privind actualizarea prejudiciului conform indicelui de inflație, aceasta a fost găsită de instanță ca fiind admisibilă, având în vedere prevederile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin 1 din Codul muncii, iar în cauză pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea discriminărilor menționate.
S-a dispus totodată efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților, având în vedere prevederile art. 1 din Decretul nr. 92/1976.
Față de ansamblul considerentelor ce preced, instanța a apreciat ca întemeiată acțiunea în întregul ei, procedându-se la admiterea acesteia sub aspectul tuturor capetelor de cerere, cu consecința obligării pârâților la calcularea și la plata drepturilor reprezentând creșterile salariale prevăzute de OG nr. 10/2007, art. 1, actualizate conform indicelor de inflație, potrivit tabelului cu sumele menționate la fila 25, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, a obligării pârâților la plata a câte 1700 lei pentru fiecare reclamant, actualizată conform indicelui de inflație, potrivit tabelului de la fila 26, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și la obligarea pârâților la calcularea și plata drepturilor reprezentând diferențele salariale dintre indemnizațiile reclamanților și cele ale procurorilor DNA și DICOT, începând cu luna aprilie 2006 până la înlăturarea discriminării, actualizate conform indicilor de inflație la data plății.
S-a constatat totodată că nu s-a solicitat a se face aplicarea prevederilor art. 274 din Codul d e procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, și Direcția Generală a Finanțelor Publice B în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul înlăturării obligației sale la plata drepturilor solicitate de către reclamanți.
Prin motivele de recurs, Ministerul Justiției a invocat că în mod greșit s-a admis cererea privind plata creșterilor salariale prevăzute de OG nr. 10/2007, ori, art. 2 alin. 1 li 2, art. 27 din OG nr. 137/2000 în baza cărora s-a dispus, au fost declarate neconstituționale câtă vreme din conținutul lor se desprinde înțelesul că instanțele au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară - decizia Curții Constituționale din 03.07.2008 fiind definitivă și obligatorie.
S-au acordat drepturi în alt cuantum decât cel stabilit prin OUG nr. 27/2006, este opțiunea legiuitorului de-a acorda prin legiferare drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat, nu este vorba de comparabilitate sau analogie între situația judecătorilor, procurorilor și situația celor ce ocupă funcții de demnitate publică. Magistrații, alte categorii profesionale, personal auxiliar, cei ce ocupă funcții de demnitate publică sunt categorii profesionale deosebite, fiind lipsită de temei obligarea la plata creșterilor salariale în favoarea magistraților pentru anul 2007, creștere ce se acordă doar categoriilor specificate în actul normativ. Un alt raționament ar conduce la concluzia că și celelalte categorii din sectorul bugetar ar trebui să fie îndreptățite la a solicita plata drepturilor salariale ce s-au acordat magistraților.
Nelegal s-a admis cererea prin care s-a solicitat plata diferenței salariale dintre indemnizațiile acestora și a procurorilor, s-au acordat drepturi salariale în alt cuantum decât cel stabilit de actul normativ incident în materia salarizării magistraților, ceea ce reprezintă o legiferare pe care judiciară, contrară deciziilor nr. 818, 819, 820, 821 din 2008 Curții Constituționale. Prin aceste decizii s-a conchis că doar Parlamentul, Guvernul, au competența de a institui, modifica, abroga, norme juridice, instanțele având doar misiunea de- realiza justiția, instanța în speță și-a depășit limitele puterii judecătorești, încălcând principiul separației puterilor.
Nici un criteriu din cele prevăzute de art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, nu se referă la alte drepturi și libertăți decât cele recunoscute de lege, astfel că, în afara legii nu putem vorbi de o discriminare.
Referitor la încadrarea procurorilor la DNA, DICOT, s- menținut regula numirii nu promovării, nefiind necesar să aibă grad profesional al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, neexistând reguli diferite de promovare, funcțiile ce se ocupă astfel fiind pe o durată determinată limitată în timp.
S-a instituit un alt sistem de salarizare, de către Tribunal, decât cel stabilit de legiuitor, prin care, toți magistrații primesc drepturi salariale corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fără îndeplinirea cerințelor legii speciale. DNA și DICOT sunt structuri în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ori chiar Das tabilit prin hotărârile nr. 355, 232/2007 că faptele prezentate de judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași, nu constituie fapte de discriminare.
Trebuia de altfel verificat dacă dreptul afirmat este născut, câtă vreme salariul presupune prestații periodice succesive, ori, dreptul în speță este viitor, incert, neputându-se ști dacă raporturile de serviciu vor continua și în viitor, dacă sistemul de salarizare va fi identic cu cel actual.
Referitor la stimulentele acordate, repartizarea se face în baza unor norme aprobate prin ordinul ministrului justiției care a fost nr. 2404/C/2004, norme cu caracter exemplificativ nu limitativ, ceea ce înseamnă că, ordonatorul de credite este îndreptățit să evalueze și stabilească la un moment dat necesitatea stimulării pe baza unor criterii ce corespund obiectivelor fixate la un moment dat în politica de dezvoltare a sistemului judiciar sau obiectivelor generale, fiecare ordonator principal de credite emițând ordine pentru repartizarea fondurilor în vederea stimulării personalului din sistemul justiției.
Nu s-a analizat natura acestor stimulente și obligația recompensării tuturor judecătorilor în același timp, ori, stimulentul nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, nu se confundă cu salariul, depinde de o serie de factori - sursa fondului, obiectivul urmărit, numărul personalului, criterii de performanță -, ceea ce îi conferă un caracter incert, imposibil de prevăzut, nefiind un drept, o creanță lichidă, exigibilă - cauza Kopecky / Slovaciei, / Greciei.
sunt drepturi suplimentare menite să recompenseze, dar, nimic în împiedică angajatorul să le plaseze alături de alți factori. Stabilirea unor priorități la un moment dat, nu înseamnă distinge după unul sau altul dintre criteriile ce caracterizează faptele de discriminare sancționate de OG nr. 137/2000.
Hotărârile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu sunt obligatorii, instanțele sunt suverane în aprecierea temeiniciei, netemeiniciei acțiunilor deduse judecății.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 312 Cod procedură civilă.
Direcția Generală a Finanțelor Publice B în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, prin motivele de recurs a invocat că nu are calitate procesuală pasivă, reclamanții sunt angajați ai Ministerului Justiției, neexistând raporturi juridice de muncă cu Ministerul Economiei și Finanțelor.
Ambele ministere sunt ordonatori principali de credite, iar cele aprobate unui ordonator principal, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altuia.
Guvernul răspunde de realizarea prevederilor bugetare, repartizând ordonatorilor principali de credite, sume de la bugetul de stat, conform destinațiilor bugetare stabilite prin legea bugetară anuală. OG nr. 22/2002 cuprinde dispoziții aplicabile tuturor instituțiilor publice deci și pentru Ministerul Justiției care are și obligația de-a lua măsurile ce se impun pentru asigurarea în bugetul propriu a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Referitor la recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG nr. 208/2008 prevede faptul că acest minister are printre alte atribuții cea de elaborare a proiectului bugetar de stat, a raportului cu privire la Legea rectificării bugetare. Art. 25 din Legea nr. 379/2005 stabilește că daunele stabilite ca fiind datorate de Ministerul Finanțelor Publice, alte cheltuieli ce cuprind despăgubiri, stabilite prin hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești, se acoperă de acest minister din sumele prevăzute cu această destinație în bugetul de stat pentru anul viitor.
Ca urmare, din interpretarea celor expuse mai sus și în aplicarea Legii nr. 500/2002 se reține că sumele solicitate în speță, sunt suportate din bugetul de stat, din sumele prevăzute cu această destinație, astfel că, în mod corect instanța de fond a reținut că are calitate procesuală pasivă Ministerul Economiei și Finanțelor.
Sigur că, acest minister nu este plătitorul direct al drepturilor stabilite, însă, are atribuții conform art. 19 lit. h din Legea nr. 500/2002 de-a dispune măsurile necesare pentru aplicarea politicii financiare a statului, cheltuirea cu eficiență resurselor financiare. Drepturile stabilite fără implicarea acestui minister ar rămâne iluzorii, ori, executarea hotărârilor judecătorești este o parte procesului statului, având astfel obligația de-a lua măsurile necesare asigurării dreptului la un proces echitabil, altfel s-ar contraveni art. 6 al. Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Activitatea instanțelor, conform art. 131 din Legea nr. 304/2004 este finanțată de la bugetul de stat, prin urmare, fără alocarea fondurilor necesare de Ministerul Economiei și Finanțelor, plata drepturilor acordate nu s-ar putea executa, neasigurându-se finalitatea procesului civil, cum corect a reținut instanța de fond. Nu se contestă faptul că Ministerul Justiției este ordonator principal de credite, dar fără implicarea Ministerului Economiei și Finanțelor în sensul finanțării bugetului alocat Ministerului Justiției, alocarea fondurilor necesare plății drepturilor stabilite prin titluri executorii, procesul civil nu ar avea finalitate, contravenindu-se principiilor consacrate în art. 6 al. CEDO și art. 1 din Protocolul nr. 1, criticile fiind nefondate, astfel că, acest recurs urmează fi respins ca nefondat, nefiind aplicabile dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă.
Cât privește celălalt recurs, declarat de Ministerul Justiției, se reține următoarele:
Acțiunea reclamanților intimați, având funcțiile de judecători, are ca obiect trei capete de cerere, respectiv acordarea drepturilor prevăzute de OG nr. 10/2007, a 1700 RON primă sărbători, plata diferențelor salariale dintre indemnizațiile lor și cele ale procurorilor DNA și DICOT.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România în luna mai 2004, prin Legea nr. 30/18 mai 1994, stabilit în art. 14 că, exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de convenție, trebuie să fie asigurate fără nici-o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
Referitor la art. 14 din CEDO, invocat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că, diferența de tratament, devine o discriminare în măsura în care se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, la cauza Fredin / Suediei s-a constatat că trebuie stabilit că persoana plasată în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Dreptul instituit de Convenția Europeană a Drepturilor Omului de a nu fi discriminare, este încălcat nu doar atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective, rezonabile, ci, și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile - cauza Thlimmenos / Greciei.
În speță, prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 1921/C/2005, s- dispus acordarea unor stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care aveau o vechime cuprinsă între 0 - 3 ani și personalul public și contractual din cadrul Ministerului, în sumă de 1700 RON. Ori, această dispoziție s-a constatat potrivit Hotărârii nr. 15/23.01.2006 pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării că reprezintă un act de discriminare în sensul art. 2 alin. 2, art. 6 lit. c, art. 8 alin. 3, art. 19 alin. 4 din OG nr. 137/2000, hotărâre ce a devenit titlu executoriu prin necontestarea ei de către Ministerul Justiției.
Acordarea dreptului s-a motivat ca fiind sărbătorile de iarnă, astfel, s-au acordat preferențial stimulente financiare doar unei categorii a judecătorilor fără se justifica condițiile de vechime, preferință ce a exclus nu doar ceilalți judecători dar și personalul auxiliar de specialitate și conex. Sigur că, pentru acordarea stimulentelor personalului din justiție, sunt reglementate de art. 25 alin. 1, art. 3 din Legea nr. 146/1997, criteriile de repartizare având un caracter exemplificativ, nefiind de altfel obligatorie acordarea acestora, însă, în speță nu acesta este elementul dedus judecății ci faptul că s-au acordat astfel de stimulente doar unei categorii de personal public și contractual din cadrul ministerului, și judecători cu o vechime între 0 - 3 ani.
salariale solicitate în speță sunt circumscrise dispozițiilor art. 155, art. 40 alin. 2 din Legea nr. 53/2003, fiind adaosuri bănești salariale, însă, art. 2 alin. 1, art. 6 lit. a, c, art. 8 din OG nr. 137/2000 astfel cum a fost modificată, ocrotesc pe deplin și în mod egal toate drepturile salariale, implicit și cel solicitat.
Nu există nici-o motivare pertinentă a modului în care s-au stabilit criteriile de acordare a stimulentelor, fiind evidentă o selecție arbitrară cu înlăturarea criteriilor de performanță profesională. Criteriile de repartizare prevăzute de normele susmenționate, au un caracter exemplificator, cu titlu de recomandare, însă, acestea evident au fost aplicate în condiții arbitrare creând un tratament diferențiat în mod nejustificat.
financiar solicitat, nu este un drept stabilit a fi acordat obligatoriu, însă, în măsura în care există resurse financiare în acest sens, se impunea ca la repartizarea acestora să nu fie stabilite tratamente diferențiate, astfel, s-a adus atingere implicit art. 5, 6 din Legea nr. 53/2003, Codul muncii, ce proclamă principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatori, fiind interzisă atât discriminarea directă cât și cea indirectă.
Mai mult, chiar art. 4 și 16 din Constituția României proclamă egalitatea de tratamente între cetățeni, excluderea privilegiilor, discriminării, iar art. 20 stabilește că drepturile cetățenilor trebuie interpretate și aplicare conform Declarației Universale a drepturilor Omului, a pactelor și tratatelor ratificate de România.
Acordarea drepturilor salariale magistraților, reprezintă un scop legitim, însă, criteriul avut în vedere nu reprezintă o metodă adecvată și necesară atingerii scopului și astfel, prin Hotărârea nr. 15/23.01.2006 a stabilit că procedura instituită prin Ordinul Ministrului Justiției constituie acte de discriminare în sensul art. 2 alin. 1, 2, art. 6 lit. c, art. 8 alin. 3, art. 15 alin. 4 din OG nr. 137/2000.
Faptul că prin alt ordin s-a stabilit repartizarea unui fond doar stimulării personalului auxiliar, nu este de natură înlătura considerentele expuse astfel cum s-a arătat, nimic nu împiedică stabilirea repartizării unor sume pentru stimulente, însă, acordarea trebuie a avea la bază criterii ce să nu genereze situații de natura celei în speță.
Referitor la acordarea sumei solicitate, actualizare conform indicilor de inflație, se reține faptul că aceasta s-a dispus conform art. 1084 Cod civil, instanța având în vedere pierderea suferită de reclamanți prin devalorizarea monedei naționale de la data la care se impune a le fi acordată și până la plata efectivă. Practica judiciară în materie fiind constată în acest sens, culpa recurentului fiind evidentă raportat la considerentele expuse.
Cât privește deciziile Curții Constituționale nr. 1325/04.12.2008, 818, 819, 820, 821/13.07.2007 prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 1, 2 alin. 3, art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative considerând că sunt discriminatorii, de-a le înlocui cu altele pe cale judiciară, criticile în sensul că prin hotărârea recurată instanța și-a depășit limitele puterii judecătorești, sunt nefondate.
S-a constatat conform celor expuse că, prin ordinul emis de ministrul justiției s-au încălcat nu doar dispozițiile enunțate de OG nr. 137/2000 cât și art. 5, 6 din Codul muncii, dar mai ales art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În această situație, este obligatorie conform art. 41/1 din această Convenție, ratificată de România în anul 1994, acordarea unei reparații echitabile. Este cert că părților le- fost cauzat un prejudiciu ce s- impus a fi reparat, ori, existând o contradicție între norma internă și cea internațională, conform și art. 20 din Constituția României, are prioritate dreptul internațional, criticile formulate fiind astfel neîntemeiate, în mod corect s-a adus o reparație materială celor a căror drepturi au fost încălcate prin Ordinul nr. 1921/C/2005.
Art. 11 din Constituția României, stabilește cu valoare de principiu, obligația Statului Român de-a îndeplini întocmai și cu bună credință îndatoririle ce-i revin conform tratatelor la care este parte, fiind ratificate de Parlament, fac parte din dreptul intern, ca urmare, raportat și la dispozițiile art. 20 din Constituție, Convenția Europeană de Drepturilor Omului și protocoalele acestora au devenit parte integrantă din dreptul intern, având prioritate față de acesta, izvor de drept intern obligatoriu și prioritar având ca și consecință directă și imediată aplicarea Convenției și a protocoalelor sale.
Drepturile acordate reprezintă despăgubiri justificate de cele de mai sus, nefiind astfel vorba de o adăugare la lege sau de înlocuirea unor norme cu altele pe cale judiciară.
Salarizarea judecătorilor, procurorilor, altor categorii de personal din sistemul justiției, este reglementată de OUG nr. 27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007, iar conform art. 3 alin. 1 aceștia au dreptul pentru activitatea desfășurată, la o indemnizație de încadrare lunară brută stabilită în raport cu nivelul instanțelor și parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, pe baza valorii de referință sectorială și coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din OUG nr. 27/2006.
Conform anexei, la stabilirea coeficienților de multiplicare, se au în vedere 2 criterii - gradul instanței, parchetului și funcția deținută, coeficientul de multiplicare pe baza căruia se stabilește indemnizația de încadrare brută lunară scăzând de la președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurorul general până la judecătorii, procurorii, auditorii din justiție cu 0 - 1 an vechime.
Art. 11 alin. 1 din OUG nr. 27/2006 a stabilit însă că, procurorii din cadrul, DICOT, sunt salarizați conform art. 6 -13 lit. A din anexă, ori, în aceasta sunt prevăzuți coeficienții de multiplicare pe baza cărora se stabilește indemnizația de încadrare brută lunară, a procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Conform Legii nr. 508/2004, DICOT este o structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de crimă organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aspecte regăsite și în art. 1 alin. 1, 2 din OUG nr. 43/2001 și referitor la DNA deci, ambele sunt structuri distincte cu personalitate juridică, iar procurorii ce își desfășoară activitatea în acestea, nu sunt nicidecum procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casați și Justiție.
La stabilirea salariilor acestora însă, nu se are în vedere primul criteriu despre care s- vorbit mai sus în art. 3 alin. 1 din OUG nr. 27/2006, cel al nivelului instanței sau parchetului, cu atât mai mult cu cât în cadrul acestor structuri funcționează servicii teritoriale organizate în localitățile unde își au sediul parchetele de pe lângă tribunale și curți de apel.
În realitate, conform și deciziei civile nr. 299/09.05.2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași, la stabilirea indemnizațiilor brute lunare ale procurorilor se are în vedere natura cauzelor pe care le instrumentează ca structuri specializate în combaterea corupției, criminalității organizate, a terorismului. Acest criteriu însă, excede dispozițiilor legale sus menționate, iar conform deciziei nr. VI/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanțe conform art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, s- constatat că folosirea drept criteriu de diferențiere tratamentului salarial pentru magistrați doar a apartenenței la anumite segmente restrânse de realizare justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atâta timp cât varietatea infinită situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept, presupune eforturi chiar mai importante, riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s- instituit tratamentul salarial preferențial, astfel că, includerea magistraților în anumite structuri pe scara ierarhică și acordarea diferențiată a drepturilor salariale, este lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă, fiind discriminatorie în sensul art. 2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, art. 14 al CEDO, aspecte corect reținute de instanța de fond.
OUG nr. 27/2006 a fost adoptată tocmai pentru asigurarea unei salarizări adecvate, nediscriminatorii a judecătorilor și procurorilor prevăzuți în cap. VI pct. 3.5 din Planul de acțiune pentru implementarea strategiei de reformă a sistemului judiciar în perioada 2005 - 2007 aprobată prin HG nr. 225/2005. Prin aceasta s-a luat în considerare faptul că, atât judecătorii cât și procurorii ce nu au beneficiat de sporul de 30, 40% pentru judecarea și urmărirea penală infracțiunilor de corupție, criminalitate organizată și terorism, au acționat în judecată Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar prin hotărârea nr. 185/22.07.2005 a recomandat, constatând existența unei discriminări, inițierea unor modificări legislative în scopul eliminării acestei inegalități.
, inegalitatea constatată fost eliminată, însă, doar aparent prin OUG nr. 27/2006 deoarece prin art. 11 alin. 1 s-a dispus salarizarea diferențiată procurorilor din cadrul DNA și DICOT prin luarea în calcul a unor coeficienți mai mari, corespunzători nivelului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cât privește deciziile de neconstituționalitate nr. 818 - 821/03.07.2008, se impun următoarele precizări:
Art. 5 din Codul munciia stabilit că, în cadrul relațiilor de muncă, funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă cât și indirectă, iar în art. 155 s-a stabilit că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, art. 154 alin. 3 prevăzând că la stabilirea și acordarea salariului, este interzisă orice discriminare.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, în art. 26 stabilit că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare, la protecție egală din partea legii, lege ce trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală, efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului în protocolul nr. 12 privind drepturile omului, libertăților fundamentale, în paragraful nr. 1 stabilit că, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege, trebuie să fie garantat fără nici o discriminare pe nici un temei, pentru sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică, sau alt tip de opinie, origine națională, socială, apartenență la o minoritate națională. nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu, iar în jurisprudența în cauza Von Kamann cand - 14/1983 s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor ce se consideră nedreptățite de o discriminare, rezultată din acte normative, să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
Față de cele expuse, în baza art. 2 din OG nr. 137/2000, art. 16 din Constituția României, art. 14 din CEDO, Protocolul nr. 12 al acesteia, art. 25 alin. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 5 Codul muncii, în mod corect s-a reținut că dispozițiile art. 11 alin. 1 din OUG nr. 27/2006 sunt discriminatorii, dezavantajează vădit judecătorii, procurorii, față de cei de la DICOT, DNA, pe baza criteriului naturii cauzelor soluționate, cu consecința restrângerii dreptului recunoscut de lege, al egalității de tratament în domeniul salarizării, fără ca această dispoziție să fie justificată obiectiv de un scop legitim.
Ceea ce a acordat instanța de fond nu au fost adăugări la lege, creări de noi norme pe cale judiciară, ci despăgubiri egale cu diferența dintre drepturile salariale rezultate prin aplicarea la valoarea de referință sectorială a coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. art. 6 - 13 de la lit. A din anexa la OUG nr. 27/2006, la care se adaugă sporurile, nefiind vorba astfel de o depășire limitelor puterii judecătorești, o încălcare a principiului separației puterilor în stat, ci de o eliminare prejudiciului cauzat prin actul normativ apreciat ca fiind discriminatoriu.
În măsura în care s-a fi dispus altfel, în sensul în care solicită recurentul, adică al respingerii acțiunii în acordarea de despăgubiri, cu motivul că instanțele nu au competență în materie, s-ar fi adus atingere implicit art. 6 al Convenție Europene a Drepturilor Omului, fiind încălcat liberul acces la justiție. Acordarea drepturilor până la înlăturarea situației constatate discriminatorii, este o măsură justă, benefică, pentru înlătura inițierea de noi litigii, iar în măsura în care sistemul de salarizare va fi corectat în sensul înlăturării celor constatate, încetează implicit și efectele prezentei hotărâri.
Fiecare judecător soluționează un anumit gen de cauze, ori pentru cel de natură civilă, comercială, fiscală, contencios administrativ, penale de corupție, nu se cere o calificare superioară, deosebită a unora față de ceilalți. Nu există o dispoziție legală care să impună ca procurorul ce participă la soluționarea unor cauze privind infracțiunile de corupție, criminalitate organizată, să aibă o calificare superioară, condiții superioare de vârstă, vechime, doctorat, cunoaștere limbă străină etc. ci dimpotrivă, întregul corp al magistraților salarizați în baza OUG nr. 27/2006 are aceiași calificare.
Alta ar fi fost situația în cazul în care legiuitorul ar fi stabilită că, pentru a beneficia de asimilarea salarială superioară, era necesară o calificare superioară, un volum mai ridicat de muncă, caz în care s-ar fi justificat aplicarea unei diferențe de tratamente, or, aceste aspecte nu au fost avute în vedere de legiuitor pentru procurorii DICOT și DNA, criticile fiind nefondate.
Cât privește capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor pentru inexistența indexărilor în anul 2007, se reține următoarele:
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă, astfel, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație, de erodare a salariului ca urmare a creșterii indicelui prețului de consum și inflației, trebuie să li se recunoască dreptul la indexările salariale anuale.
În condițiile în care reclamanții sunt într- situație identică cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul salariului afectat de inflație ca și restul personalului bugetar, ei nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu, prin refuzul acordării adaosului salarial anual, în lipsa unei justificări obiective, mai ales că criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 constă în creșterea prețului de consum și inflației la nivelul acestui an față de anul precedent.
Reclamanții sunt discriminați în sensul art. 2 alin. 1 - 3 și art. 6 din OG nr. 137/2000 nu pentru că nu ar subzista în ceea ce-i privește criteriul avut în vedere pentru acordarea indexărilor, ci sub motivul că aparțin unei anumite categorii socio-profesionale, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu potrivit art. 2 alin. 1 din actul normativ precitat.
În același context, prezintă relevanță și textul art. 6 alin. 2 din Codul muncii, conform căruia pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, or în speță, prestațiile în muncă pentru unii sunt remunerate în monedă nedevalorizată, iar pentru alții în monedă devalorizată.
Prin soluția dată, față de situația anterior reliefată, instanța de fond nu schimbat sistemul de salarizare al magistraților și nu a depășit astfel atribuțiile puterii judecătorești ci, a acordat despăgubiri urmare celor constatate.
Discriminarea despre care s-a făcut vorbire în alineatele de mai sus este evidentă, ea constituie un prejudiciu cert pentru reclamanții din cauză, fiind încălcate prevederile OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor și procurorilor. Această ordonanță reglementează drepturile salariale ale acestei categorii profesionale, atât ordonanța amintită cât și dispozițiile anterioare cuprinse în OUG nr. 177/2002 aprobată prin Legea nr. 347/2003 prevăzând expres că drepturile de salarizare prevăzute vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate conform prevederilor legale, or, în cursul anului 2007, Guvernul a reglementat aplicarea indexării salariilor, prevăzând creșteri salariale de 5% de la 01.01.2007, de 2% de la 01.04.2007 și de 11% de la 01.10.10027, prin OUG nr. 10/2007, nr. 16/2007 și Legea nr. 232/2007, dispoziții care însă nu se aplică judecătorilor și procurorilor. De asemenea, prin OUG nr. 6/2007, nr. 8/2007, nr. 10/2007 și 11/2007 s-au prevăzut creșteri salariale pentru funcționarii publici, personalul auxiliar al instanțelor judecătorești, al parchetelor și pentru personalul didactic, respectiv alt personal din sistemul bugetar, excluși fiind doar judecătorii și procurorii, fiind cât se poate de evidentă discriminarea creată.
Se mai impune a se preciza totodată faptul că, referitor la problematica dedusă judecății, instanțele au mai pronunțat soluții similare - Dosar nr-, dosar nr- etc. al Curții de APEL ORADEA, dosar nr- a Curții de Apel Iași, dosar nr- al Curții de Apel Suceava, astfel că, raportat la practica Curții Europene a Drepturilor Omului - cauzele Kopecky / Slovaciei, și alții contra Greciei, / României, / României, / României, reclamanții aveau legitimă de a obține recunoașterea creanței cerute, în măsura în care s-ar fi dispus altfel, s-ar fi adus implicit atingere art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Raportat la toate considerentele expuse, nefiind aplicabile dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondate ambele recursuri, menținând în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondate recursurile civile declarate de recurenții pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B, cu sediul în B,-, sector 5, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B,-, sector 5, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-O cu sediul în O, str. -, nr. 3. în contradictoriu cu intimații reclamanți G, toți cu domiciliul procedural ales în O, P-cul, nr. 10, județul B, și intimata pârâtă CURTEA DE APEL ORADEA cu sediul în O, P-cul, nr. 10, județul B, împotriva sentinței civile nr. 41 din data de 01.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 25.06.2009.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - -
- redactat hotărâre în concept - judecător - - 06.07.2009
- judecător fond - R,
- dact. gref. - 06.07.2009 - 2 ex.
Președinte:Trif DoinJudecători:Trif Doin, Stan Aurelia Lenuța, Pantea
