Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1313/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1313
Ședința publică din data de 11 iunie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Lucian Crăciunoiu Violeta
-
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții, ta, și, prin Cabinet Avocatură, cu sediul în comuna, nr. 772, județul P, împotriva sentinței civile nr. 2945 din 24 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea nr. 239.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-reclamanți, ta, și, reprezentați de avocat și intimata-pârâtă SC SA B, reprezentată de avocat -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru.
Avocat, pentru recurenții-reclamanți, având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Avocat -, pentru SC SA, arată că alte cereri nu mai are de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, pentru recurenții-reclamanți, având cuvântul solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe fondul cauzei admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, iar în subsidiar solicită admiterea acțiunii, casarea sentinței și pe fond trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize salarizare normare, potrivit motivelor expuse pe larg în recursul declarat. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat -, pentru intimata-pârâtă SC SA, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, conform concluziilor scrise atașate la dosarul cauzei. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții, TA, și au chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale reprezentând valoarea aprovizionării toamnă-iarnă în cuantum de un salariu minim pe ramură pentru anul 2005-2006 dobânda legală de la data scadenței până la data achitării.
În motivarea acțiunii reclamanții au susținut că au fost salariații SC în baza contractelor individuale de muncă pe o perioada nedeterminată, iar potrivit art. 176 alin.l și 2 din contractul de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006 înregistrat la la nr. 288/2006 se prevede în mod expres că, cu prilejul unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă al căror cuantum este echivalent cu salariul minim pe ramură potrivit prevederilor prezentului contract.
S-a mai susținut în motivarea acțiunii de către reclamanți că potrivit contractului colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006 precum și contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2011 sunt prevăzute în art. 99 alin.2 art. 100 alin.2 că drepturile prevăzute în prezentul contract colectiv de muncă sunt considerate minime de la nivelul cărora începe negocierea contractelor colective de muncă la celelalte niveluri cu excepția celor care sunt stabilite în cuantum fix sau maxim în perioada în care au fost angajați, nu au beneficiat de aceste drepturi salariale deși executarea contractului de muncă este obligatorie pentru părți potrivit disp. art. 243 codul muncii.
În dovedirea acțiunii reclamanții au solicitat proba cu acte.
Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune susținând că aceasta se încadrează în dispozițiile art. 283 lit.a din codul muncii, fiind aplicabil termenul de prescripție de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, întrucât obiectul constituie neexecutarea contractului colectiv de muncă or, a unor clauze ale acestuia.
În ceea ce privește modul de calcul al termenului de prescripție extinctivă se susține de către pârâtă prin întâmpinare că acesta începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, data la care salariatul nu a încasat suma solicitată prin acțiune, deși momentul pretins al exigibilității era luna octombrie a fiecărui an.
Pârâta a mai invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, susținând că reclamanții își precizează creanța pretinsă prin invocarea art. 176 din CCM pe ramură limitat însă la art. 1 și 2 această limitarea fiind nelegală deoarece dispoziția din CCM ramură instituie o reglementară unitară a adaosurilor de salariu ca măsura de protecție, și întrucât nu există un drept la un venit anual care să fie acordat de pârâtă în mod distinct pe anii 2005-2006-2007 rezultă că reclamanții nu sunt creditori în raportul juridic de drept substanțial fiind lipsiți de calitate procesuală activă în formularea prezentei cereri de chemare în judecată.
Pe fondul cauzei se susține de către pârâtă că acțiunea este neîntemeiata deoarece venitul anual în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă iarnă nu se datorează conform alin 1 și 2 din art. 176 CCM întrucât a fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat conform adreselor comune RA SA Sindicatul nr. 2328/1997 si 2412/1998, iar ca confirmare a acestei situații din anul 1998 sindicatul nu a mai intrat în negocieri pe tema acordării distincte a venitului anual în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă.
Prin sentința civilă nr.2945 din 24 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahovaa respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune și lipsei calității procesuale active reclamanților invocată de pârâtă prin întâmpinare, a respins acțiunea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâta SC "" SA.
Pentru a pronunța această soluție prime instanță, analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiata, deoarece obiectul acțiunii îl constituire plata unor drepturi salariale constând în valoarea aprovizionării de toamnă iarnă, astfel că termenul de prescripție al acțiunii este de 3 ani potrivit art. 283 lit. din codul muncii.
Cum cererea a fost formulată la data de 30.09.2008, iar prin acțiune se pretinde valoarea aprovizionării de toamnă iarnă pentru anul 2005-2006 rezulta ca excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiata, cererea fiind promovata în cadrul termenului de 3 ani prevăzut în art. 283 lit. din codul muncii.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților invocată de pârâtă se constată ca este neîntemeiata, deoarece reclamanții sunt părți în contractele colective de muncă chiar daca sunt reprezentați de sindicat, iar prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nr. 288/2006 se prevede că, stabilirea drepturilor și obligațiilor salariaților, prin angajare se face prin încheierea contractului colectiv de muncă.
Față de cele ce preced, în baza art. 138 cod pr. civilă, tribunalul a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, ca neîntemeiate.
Pe fondul cauzei, examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că acțiunea este neîntemeiata potrivit considerentelor ce urmează:
Prin dispozițiile art. 176 alin.1 și 2 din CCM la nivel ramură energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006 se prevede că, în cazul unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C precum și în luna octombrie, salariații urmează a beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă.
Prin dispoz. art. 137 din CCM pe ramură se prevede că prin contractul colectiv de muncă încheiate la nivel de agent economic unele sporuri sau adaosuri pot fi incluse în salariul de bază.
Art. 176 alin.6 pct.4 din CCM ramură instituie o excepție de la negocierea și acordarea în mod distinct a venitului anual în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, acest venit fiind introdus în salariul de bază al fiecărui salariat SA potrivit adreselor RA SA- Sindicat nr. 2328/1997 si 2412/1998.
În acest context începând cu anul 1998 în lipsa unor negocieri în vederea acordării distincte venitului anual în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă pretențiile reclamanților sunt nefondate, considerente față de care tribunalul a respins acțiunea, ca neîntemeiata.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au exercitat recurs reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Ei au susținut că în mod greșit acțiunea le-a fost respinsă, deoarece dreptul la plata suplimentărilor salariale rezultă din dispozițiile art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze, care nu a fost corect interpretat de instanța fondului.
Pentru aceste motive, recurenții au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și admiterea acțiunii precizate.
Intimata SC SA Baf ormulat și depus concluzii scrise la care a atașat înscrisuri.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurenți, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art.3041cod.pr.civ.Curtea constată nu că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:
Reclamanții au fost salariați ai societății pârâte SC SA B, astfel cum rezultă din copiile carnetelor lor de muncă anexate acțiunii.
Dreptul salariaților de a beneficia, între altele, în luna octombrie de o suplimentare salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă sub forma unui adaos în sumă fixă având un cuantum minim de un salariu minim pe ramură este stabilit prin dispozițiile art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze.
Potrivit art.137 din același contract, unele sporuri sau adaosuri pot fi incluse în salariul de bază iar prin art.176 alin.6 s-a stabilit că adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Așadar voința părților contractante a fost aceea ca, de regulă, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă
la nivel de unitate, iar prin excepție, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în salariul de bază.
În acești termeni, cum reclamanții au susținut că suplimentarea salarială privind aprovizionarea de toamnă nu a fost inclusă în salariile lor, iar pârâta s-a apărat susținând contrariul, iar în recurs a reiterat această susținere prin întâmpinare, Curtea va verifica dacă instanța de fond a stabilit în mod legal și temeinic dreptul reclamanților la plata sumelor revendicate cu acest titlu pentru perioada anilor 2005 sau 2005-2006, după caz, astfel cum s-a solicitat.
Recurenta a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar atât la instanța de fond cât și în recurs că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv ale reclamanților, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997(denumit în continuare ) încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de pe de alta s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997.
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998.
Acest înscris depus atât la instanța fondului emis și semnat de asemenea de SN SA pe de o parte și pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
Curtea mai reține că aceste adrese a căror natură juridică este aceea a unor veritabile acte adiționale la, nu au vizat Sucursalele -unde au fost salariați reclamanții, fiindcă în anul 1997, aceste sucursale nu făceau parte din subunitățile Regiei Autonome a - RA, dar pentru considerentele care urmează a fi expuse, clauzele negociate în conținutul lor le sunt opozabile în sensul includerii efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă în salariul de bază.
Prin OUG nr.49/15 septembrie 1997, aprobată prin Legea 70/1998, s-a înființat Societatea Națională a SA B, societate pe acțiuni, prin reorganizarea fostei Regii Autonome a -care a fost desființată- astfel că pentru anul 1998, a fost încheiat și semnat de SNP SA și .
Prin același act normativ-Anexa 2, Sucursala a fuzionat prin absorbție cu Societatea Națională a SA B, noul proprietar preluând prin transfer în interesul serviciului atât personalul fostei Regii Autonome cât și personalul din societățile nominalizate în Anexa 2 ordonanței, adică și salariații sucursalelor, cu toate drepturile și obligațiile de la data transferului, decurgând din: contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, contractul individual de muncă și orice alte dispoziții privind condițiile de muncă și salarizare, conform art.13 din OUG.nr.49/1997.
Sindicatul liber al salariaților Sucursalei aparținea, înaintea fuziunii, de Federația Sindicală din -" " iar la data de 28 februarie 1998 s-a afiliat la, urmare absorbției stabilite prin actul normativ sus-citat, astfel că toate contractele colective de muncă încheiate și semnate în numele salariaților de această federație sindicală le sunt opozabile, inclusiv actele prin care s-a negociat și aplicat efectiv modalitatea de acordare a suplimentării pentru aprovizionarea de toamnă, aflată în disputa juridică a părților în cauza de față.
În plus, din copiile carnetelor de muncă ale reclamanților-intimați rezultă că la data de 1 iunie 1999 au fost majorate și reașezate salariile acestora conform adresei nr.3552/1999 prin egalizarea grilelor de salarizare și a claselor de salarizare cu cele ale personalului SNP SA, salariații beneficiind de toate drepturile salariale și indexările acordate până la această dată și incluse în salariul de bază începând cu data de 1 martie 1998, în conformitate cu adresa (telex) nr.2412/1998.
În egală măsură, din carnetele de muncă ale reclamanților mai rezultă că atunci când angajatorul a procedat la indexarea periodică a salariilor, iar nu la majorarea ori reașezarea lor ca efect al transferului la noua societate, mențiunea a fost operată ca atare în carnetele de muncă, inclusiv actul normativ care a generat-o, respectiv. nr.684/1993, nr.443/1994, nr.466/1997 sau nr.208/1998, iar împrejurarea de netăgăduit a încasării efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, prin includerea sumei cuvenite cu acest titlu în salariul de bază încă din anul 1998, explică de ce reclamanții nu au înțeles să revendice acest drept timp de aproximativ 10 ani, fără vreo justificare verosimilă.
În concluzie, Curtea constată că recursul este nefondat deoarece în cauză intimata-pârâtă a făcut dovada introducerii acestui drept în salariile brute de bază ale recurenților-reclamanților prin efectul includerii și menținerii lui în salariul brut de bază începând cu anul 1998 și până în prezent, astfel că acțiunea prin care același drept salarial este revendicat din nou pentru anii 2005, 2006 fost în mod corect respinsă acțiunea.
Pe cale de consecință, în temeiul art.312 alin.1 cod.pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat, menținând în totalitate ca legală și temeinică sentința primei instanțe.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, ta, și, prin Cabinet Avocatură, cu sediul în comuna, nr. 772, județul P, împotriva sentinței civile nr. 2945 din 24 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea nr. 239.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Lucian Crăciunoiu Violeta
--- - - - -
Fiind în CO se semnează de
Președintele instanței
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.2 ex./02.07.2009
/
.fond nr- Trib.
Jud. fond ta
-
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Lucian Crăciunoiu Violeta