Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1591/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR. 1134,- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1591
Ședința publică din data de 22 iulie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Simona Petruța Buzoianu Traian
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamanții G, -, intervenienta cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la ribunalul Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, calea B,nr. 3,județul D,precum și pârâtul Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 36 din 21 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu reclamanții, în propriu, cât și în calitate de reprezentant al reclamanților, cu domiciliul ales în Târgoviște, str.- -,.17,.A,.2,.7, județul D, intervenienții în propriu, G și, toți prin reprezentant legal, domiciliată în Târgoviște, str.- -,. 17,. A,. 2,. 7, județ D și pârâții Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în P,-, județul P, Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea B, nr.3, județul D și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că la dosarul cauzei prin serviciul registratură s-a depus întâmpinare din partea Ministerului Justiției și Libertăților și concluzii scrise din partea intimaților reclamanți prin reprezentant.
Curtea analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Curții de Apel Ploiești, reclamanții, G, grefieri, grefieri arhivari la ribunalul Dâmbovița și Judecătoria Tâtgoviște și -, aprozi la ribunalul Dâmbovița au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Dâmbovița și Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata sporului de risc, reprezentând 50% din salariul de bază, începând cu data de 10 martie 2000 și în continuare, pentru viitor, precum și la plata sporului de ședință de judecată, pe ultimii trei ani, și acordarea acestuia și pentru viitor.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că cele două sporuri salariale au fost prevăzute de art. 421din Legea nr. 104/1999 care a completat Legea nr. 50/1996 și respectiv art. 9 din același act normativ aceste texte legale au rămas în vigoare de la data apariției lor, drepturile trebuind să fie acordate în continuare personalului din organele judecătorești, așa cum atestă și soluția pronunțată de în recursul în interesul legii.
S-a învederat totodată că un astfel de drept nu poate fi înlăturat pentru că menținerea lui este impusă de condițiile concrete în care magistrații și personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea, caracterizate prin risc și suprasolicitare neuropsihică ce se accentuează continuu.
Au mai precizat reclamanții că având în vedere soluția pronunțată în recursul în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a stabilit că atât magistrații, cât și personalul conex sunt îndreptățiți la acordarea sporului de suprasolicitare, consideră că și cererea pe care au formulat-o este îndreptățită.
Reclamanții au arătat faptul că de la data intrării în vigoare a OG83/2000 nu au mai beneficiat de sporul de risc și solicitare neuropsihică, executarea acestui drept fiind suspendată.
De asemenea, consideră aceștia că în cazul invocării unei eventuale excepții a prescripției dreptului la acțiune pentru perioada mai mare de trei ani cu privire la sporul de 50% înainte de formularea acțiunii, se impune respingerea acesteia deoarece soluția pronunțată în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe și de la data pronunțării deciziei s-a născut dreptul lor.
În cauză au formulat la data de 10.11.2008 cerere de intervenție în interes propriu, și, grefieri la ribunalul Dâmbovița, prin care au solicitat obligarea acelorași pârâți la plata drepturilor salariale menționate în acțiune, pentru aceleași motive de fapt și de drept.
De asemenea, au formulat cerere de intervenție și, și, personal auxiliar în cadrul Tribunalul Dâmbovița și, grefier în cadrul Judecătoriei Târgoviște.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin reprezentantul său PPa formulat întâmpinare invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții și, în consecință, a solicitat respingerea acțiunii față de el ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pârâta Curtea de Apel Ploiești a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 10.03.2000 - 10.11.2005, iar pe fond au solicitat respingerea acțiunii în rest ca neîntemeiată.
Pârâtul Ministerul Justiției formulat întâmpinare prin care a invocat de asemenea excepția prescripție dreptului material la acțiune pentru perioada anterior menționată, iar sub aspectul fondului cauzei a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 36 din 21 ianuarie 2009, Curtea de Apel Ploieștia admis excepția invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor și a respins acțiunea formulată de reclamanți față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
A admis excepția prescripției dreptului la acțiune și respinge acțiunea și cererile de intervenție ca prescrise pentru perioada 10.03.2000 - 30.10.2005.
A admis în parte acțiunea și cererile de intervenție în sensul că obligă restul pârâților să plătească reclamanților și intervenienților sporul de 50% calculat la salariul de bază după cum urmează: pentru reclamanții și intervenienții personal auxiliar de la 31.10.2005 în continuare iar pentru reclamanții și intervenienții personal conex de la 8.10.2007 în continuare.
Totodată, a respinge în rest acțiunea și cererile de intervenție ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, următoarele:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MEF - prin DGFP P, Curtea urmează aoa dmite, întrucât această instituție are în atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, iar între reclamanți, intervenienți și acest minister nu există nici un fel de raporturi de muncă care să poată justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale.
Prin urmare, față de admiterea acestei excepții expusă mai sus, Curtea va respinge acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 10.03.2000 - 30.10.2005, curtea va constata că și aceasta este întemeiată.
Potrivit art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
De asemenea, art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, statuează că dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art. 7 alin.1 din același act normativ prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Ori, în speța de față, pentru perioada 10.03.2000 - 30.10.2005 dreptul la acțiune este prescris, neputând fi acceptat argumentul invocat referitor la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, respectiv de la data pronunțării Deciziei nr. 21/2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, pronunțarea acestei decizii nu poate fi considerată ca fiind momentul de la care exercițiul dreptului se putea realiza, acest moment fiind cel în care se putea încasa contravaloarea sporurilor ce fac obiectul acțiunilor și a cererilor de intervenție, respectiv lunar.
Ca atare, curtea, în baza normelor legale invocate și văzând și disp. art.158 pr.civ. urmând să admită excepția prescrierii dreptului la acțiune și va respinge acțiunea și cererile de intervenție pentru această perioadă ca fiind prescrise.
Pe fondul cauzei, curtea va constata că acțiunea și cererile de intervenție sunt întemeiate în parte.
Astfel, prin decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de ICCJ în interesul legii s-a stabilit că n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă această decizie este obligatorie.
Pe cale de consecință, curtea constată că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată. La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte, or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
Prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
În raport de cele de mai sus, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Reclamanții și intervenienții au calitatea de personal auxiliar și respectiv calitatea de personal conex, care, potrivit OUG 100/2007, beneficiază de aceleași drepturi ca și personalul auxiliar de specialitate de la data de 9.10.2007.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat recurs reclamanții G, -, intervenienta și pârâtul Ministerul Justiției, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Pârâtul Ministerul Justiției a criticat sentința recurată în baza art. 304 pct.9 Cod pr.civilă, considerând că decizia ICCJ 21/2008 interpretează art. 47 din Legea nr. 50/1996, însă această lege a fost abrogată în mod expres prin OG nr. 8/2007 și, în consecință, sporul de suprasolicitare neuropsihică nu se poate acorda și pe viitor, respectiv după data de 1.02.2007 când a intrat în vigoare această lege de salarizare.
Reclamanții au criticat sentința primei instanțe întrucât prin decizia nr. 21/2008 pronunțată de ICCJ, sporul de 50% a fost aprobat personalului auxiliar și conex, astfel cum a rezultat din modificarea și completarea art. 3 alin.1 și 3 din Legea nr. 567/2004.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele conform art. 3041Cod pr.civilă, Curtea constată următoarele:
Prin decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de ICCJ în interesul legii s-a stabilit că n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă această decizie este obligatorie.
Pe cale de consecință, curtea constată că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată. La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte, or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
Prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
În raport de cele de mai sus, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
În consecință, văzând și disp.art. 312 alin.1 pr.civilă, Curtea constată că recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției este nefondat.
În ceea ce privește recursul reclamanților, Curtea consideră că decizia nr. 21/2008 pronunțată de ICCJ în interesul legii li se aplică acestora în baza art. 3 alin.1 și alin.3, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât, văzând și regulamentul de ordine interioară al instanțelor, urmează să admită recursul promovat de aceștia, conform art. 312 alin.1 Cod pr.civilă, să modifice sentința în parte în sensul obligării pârâților la plata și către aceștia a sporului de 50% cu începere de la data de 31 octombrie 2005, termen calculat în considerarea faptului că cererea de chemare în judecată a fost introdusă de către reclamanți la data de 30 octombrie 2008 (cu respectarea termenului general de prescripție de 3 ani).
Va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul pârâtului Ministerului Justiției ca nefondat.
Admite recursul exercitat de recurenții, - și precum și G, împotriva sentinței civile nr. 36 din 21 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu intimații-reclamanții, în propriu, cât și în calitate de reprezentant al reclamanților, cu domiciliul ales în Târgoviște, str.- -,.17,.A,.2,.7, județul D, intervenienții în propriu, G și, toți prin reprezentant legal, domiciliată în Târgoviște, str.- -,. 17,. A,. 2,. 7, județ D și intimații- pârâții Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în P,-, județul P, Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea B, nr.3, județul, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5.
Modifică în parte sentința în sensul că obligația pârâților la plata sporului de 50% pentru sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru acești recurenți începe de la data de 31 octombrie 2005, iar nu de la 8 octombrie 2007.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 iulie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Simona Petruța Buzoianu Traian
-- - - --- -
fiind în prezenta fiind în prezenta
se semnează de se semnează de
Președintele instanței Președintele instanței
Grefier
Fiind în prezenta
Se semnează de
Grefier șef secție
Tehnored.CP/SȘ/
12 ex./ 21.08.2009
f-
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Simona Petruța Buzoianu Traian
