Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 2057/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.2057
Ședința publică din data de 03 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTOR 2: Vera Andrea Popescu
Judecător - - -
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtaSC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.327 din 10.02.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, și, toți reprezentanți de domiciliată în P,-,.20,.B,.28, județul P și cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocatură - P,-, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă SC SA, prin avocat din cadrul Baroului P, lipsind intimații-reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru recurenta -pârâtă SC SA, având
cuvântul, arată instanței că nu are alte cereri de formulat în cauză și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act că nu se formulează alte cereri în cauză și, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, pentru recurenta -pârâtă SC SA, având
cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea recurentei la plata drepturilor bănești pretins cuvenite pentru aprovizionarea toamnă-iarnă, conform concluziilor scrise, pe care le depune la dosarul cauzei.Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanții, - și au chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentări salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă, în luna octombrie, prevăzute de art. 176 și 130 din contractele colective de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005-2007, în cuantum de câte un salariu minim pe ramură pentru fiecare an în parte, așa cum sunt evidențiate în tabelul anexă la acțiune - pentru anul 2005-528 lei, 2006-480 lei, 2007-620 lei, reactualizarea sumelor în raport cu indicele de inflație, față de împrejurarea că este culpa pârâtei pentru neinserarea acestor clauze în CCM la nivel de unitate și implicit, neîndeplinirea la termen a obligațiilor ce îi reveneau conform contractelor colective de muncă la nivel de ramură, așa cum prevăd disp. art. 238 și 241 pct.1 lit.c Codul Muncii, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că potrivit prevederilor exprese din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005, 2006 și 2007 cu ocazia unor evenimente anuale, cum ar fi Paște, Ziua meseriei, C și în luna octombrie, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos în suma fixă.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii atât timp cât drepturile solicitate au fost incluse în salariul de bază începând cu 2003 și a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii în sensul că cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, excepție pusă în discuția părților și unită cu fondul.
Prin sentința civilă nr.327 din 10.02.2009, Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesuale active invocate de pârâta, iar pe fond a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant în funcție de perioada efectiv lucrată drepturile salariale reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă conform art. 176 din CCM la nivel de ramură, calculate la nivelul salariului minim pe ramură pentru fiecare an, sume ce vor fi calculate și actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective cu ocazia executării silite, obligând totodată pârâta să plătească fiecărui reclamant câte 100 lei cheltuieli de judecată.
Pentru hotărî astfel, prima instanță a reținut, în conformitate cu actele existente la dosar, că reclamanții au fost angajați cu contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată în cadrul societății-pârâte, raporturile de muncă încetând din inițiativa angajatorului prin concedierea pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, în temeiul disp. art. 65 al. 1 coroborate cu disp. art. 68..
Mai arată instanța de fond că disp.art.168 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, menționându-se că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior si in Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2005, 2006, 2007.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză a rezultat că reclamanții au fost salariații pârâtei însă, în perioada 2005-2007 nu au încasat drepturile salariale suplimentare cu ocazia sărbătorilor de Paste și de C, astfel încât pârâta este obligată să achite aceste drepturi reclamanților, mai ales că nu există nicio dovada la dosar că pârâta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus in salariul de bază.
Prin urmare instanța, în bază Contractelor colective sus-menționate și a art.161 și urm. muncii, a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant în funcție de perioada efectiv lucrată drepturile salariale reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă conform art. 176 din CCM la nivel de ramură, calculate la nivelul salariului minim pe ramură pentru fiecare an, sume ce vor fi calculate și actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective cu ocazia executării silite.
Totodată, instanța a respins atât excepția prescripției dreptului la acțiune, constatând că în speță sunt aplicabile disp. art.283 alin.1 lit. c din Codul Muncii conform cărora prezenta acțiune este supusă termenului de 3 ani care a început să curgă de la data scadenței sumelor începând cu anul 2004, cu atât mai mult cu cât prezenta acțiune vizează un conflict de muncă cât și excepția lipsei calității procesuale active, având în vedere existența identității dintre persoana reclamanților și cel care se pretinde a fi titular al dreptului - calitate procesuală activă și cel care este obligat în cadrul raportului juridic civil - calitate procesuală pasivă. Reclamanții au dovedit faptul că au avut calitatea de salariați ai societății-pârâte și dreptul de a beneficia de drepturile salariale solicitate.
În bază art.274 Cod pr.civilă a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant câte 100 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie și solicitând instanței de control judiciar sa admită recursul, sa modifice sentința recurată și să dispună respingerea capătului de cerere privind obligarea societății la plata drepturilor bănești pretins cuvenite pentru "aprovizionare toamna-iarna", în principal ca prescris, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă, iar pe fond ca fiind neîntemeiat.
În motivarea recursului formulat se arată că hotărârea este afectată de nelegalitatea prevăzuta de disp. art. 304 pct. 9 pr.civ. în sensul ca hotărârea pronunțată este lipsita de temei legal, deoarece Tribunalul Prahova, în motivarea sumară pe care o face sentinței civile recurate, și în disprețul tuturor dovezilor aflate la dosarul cauzei (CCM-uri la nivel, Decizii interne, cărți de muncă din care rezultă introducerea acestui venit în salariul fiecărui reclamant, etc) susține faptul că "nu au fost respectate prevederile disp. art. 176 alin. 1 si 2 din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie, termică, petrol si gaze, respectiv acordarea unei suplimentari a drepturilor salariate, sub forma unui adaos în sumă fixă, în cuantum de un salariu minim pe ramură".
Din "motivarea" pe care o face Tribunalul Prahova, se poate observa că în legislația în vigoare la data pronunțării acestei hotărâri nu exista un text care să justifice soluția dată in speță.
Cu privire la situația de fapt recurenta susține că venitul anual în luna octombrie solicitat de reclamantii-intimati pentru "aprovizionare de toamnă-iarnă" a fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat SA, efectiv din 1998, așa cum reiese din art. 168 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate SA (în continuare "CCM SA") din 1997, precum și din adresele comune RA SA - sindicat nr. 2328/08.10.1997 și nr. 2412/29.05.1998, prin care se atestă că din 1998 majorarea salariului de bază prin introducerea acestui venit s-a operat în mod efectiv.
Recurenta mai afirma că cerere privind dreptul solicitat este și prescrisă extinctiv întrucât, pe de o parte venitul solicitat de reclamanți in temeiul disp. art. 176 CCM (articol poziționat in Cap. VIII referitor la "Protecția socială a salariaților"), nu poate fi considerat drept salarial, ci alt venit reglementat ca măsură de protecție socială, iar sub aspectul prescripției extinctive, prezenta acțiune se încadrează pe deplin in ipoteza art. 283 lit. e) muncii, fiind aplicabil termenul de prescripție de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților-intimați se afirmă că întrucât nu există un drept al salariaților la un venit anual în luna octombrie pentru "aprovizionare de toamnă-iarnă", care să fie acordat de societate în mod distinct pentru anii -, rezultă că reclamantul nu este creditor în raportul juridic de drept substanțial - obligațional - invocat; și, în mod corespunzător, în plan procesual reclamantul este lipsit de calitate procesuală activă în formularea unei cereri de chemare în judecată.
În fapt, din 1998 sindicatul nu a mai intrat in negocieri cu patronatul pe tema acordării distincte (conform alin. 1 și 2 din art. 176 CCM ) a venitului anual în luna octombrie pentru "aprovizionare de toamnă-iarnă", ceea ce corespunde situației că acest venit a fost introdus, din iunie 1997 potrivit CCM și efectiv din 1998, în salariul de bază al fiecărui salariat SA - majorat în acest fel - astfel cum am precizat mai sus
Recurenta mai invocă nelegalitatea hotărârii pronunțate decurgând din incorecta aplicare a legii (art. 304 pct. 9.proc.civ.), susținând că venitul anual în luna octombrie pentru "aprovizionare de toamnă-iarnă" nu se datorează conform alin. 1 și 2 din art. 176 CCM, întrucât a fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat SA - excepție de la aplicarea alin. 1 și 2 din art. 176 CCM.
Se susține că neformularea niciunei cereri de negociere la încheierea CCM SA - corespunde situației introducerii venitului anual în luna octombrie pentru "aprovizionare de toamnă-iarnă" în salariul de bază și semnifică indubitabil renunțare implicită la dreptul pretins în prezent de către reclamant, respectiv acordarea în mod distinct de salariu și anual a acestui venit, inexistența creanței pretinse prin cererea de chemare în judecată.
Intimații -reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca temeinică și legală, întrucât suplimentările salariale solicitate sunt prevăzute de art. 176 din CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005-2007, iar cu probatoriile administrate în cauză, recurenta - pârâtă nu a făcut dovada susținerilor sale în sensul că au fost introduse începând cu anul 1997 sau 1998 în salariul de bază al fiecărui reclamant.
Recurenta-pârât a depus la dosar și concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii obligației pârâtei de plata primei de aprovizionare toamnă-iarnă.
Examinând sentința recurenta, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul de față este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, se reține că într-adevăr, potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul Muncii, dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține de către recurentă, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale, prin același articol, la lit. c, s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora- ca în situația de față, astfel că în mod corect instanța de fond a respins și excepția prescripției invocată de recurentă.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, Curtea apreciază că aceasta presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat, pe când, calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală, cât și pe cea a pârâtului chemat în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
În cauză de față, reclamanții au indicat cu claritate în cererea introductivă de instanță atât obiectul pretențiilor acestora, cât și motivele de fapt și de drept pentru care au chemat în judecată societatea-pârâtă, astfel că aceștia au calitatea procesuală de a sta în judecată în raportul juridic cu pârâta pentru drepturile bănești pe care le-au cerut în, afirmând că acestea decurg din relațiile lor de muncă cu unitatea angajatoare, iar împrejurarea că cererea acestora este neîntemeiată, după cum se va arăta în continuare, nu justifică admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților.
Pentru aceste motive Curtea apreciază că în mod judicios instanța de fond a repins cele doua excepții.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că, potrivit înscrierilor din carnetele de muncă aflate la dosarul cauzei, reclamanții au avut calitatea de salariați ai pârâtei - Sucursala, până la data când au încetat raporturile de muncă ale acesteia, în baza art. 64 și 65 din Codul Muncii.
Potrivit art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze (denumit în continuare ) precum și art.168 alin.1,2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997( denumit ) reprezentanții părților contractante au convenit ca anual, cu ocazia unor evenimente: Paște, Ziua, C precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă) salariații să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale al căror cuantum minim să fie de un salariu minim pe -RA, iar în conformitate cu art.168 alin.3 din același contract, începând cu 1 iunie 1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă să fie introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract.
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998.
Recurenta a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar atât la instanța de fond cât și în recurs că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv ale reclamantei -intimate.
nr. 2412/1998 emis și semnat de asemenea de SN SA pe de o parte și pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
În ceea ce privește situația specială a Sucursalei, Curtea reține că prin OUG nr.49/15 septembrie 1997, aprobată prin Legea 70/1998, s-a înființat Societatea Națională a SA B, societate pe acțiuni, prin reorganizarea fostei Regii Autonome a -care a fost desființată- astfel că pentru anul 1998, a fost încheiat și semnat de SNP SA și (filele 172-173).
Prin același act normativ-Anexa 2, Sucursala a fuzionat prin absorbție cu Societatea Națională a SA B, noul proprietar preluând prin transfer în interesul serviciului atât personalul fostei Regii Autonome cât și personalul din societățile nominalizate în Anexa 2 ordonanței, adică și salariații Sucursalei, cu toate drepturile și obligațiile de la data transferului, decurgând din: contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, contractul individual de muncă și orice alte dispoziții privind condițiile de muncă și salarizare, conform art.13 din OUG.nr.49/1997).
Sindicatul liber al salariaților Sucursalei aparținea, înaintea fuziunii, de Federația Sindicală din -" " iar la data de 28 februarie 1998 s-a afiliat la, urmare absorbției stabilite prin actul normativ sus-citat, astfel că toate contractele colective de muncă încheiate și semnate în numele salariaților de această federație sindicală le sunt opozabile, inclusiv actele prin care s-a negociat și aplicat efectiv modalitatea de acordare a suplimentării pentru aprovizionarea de toamnă, aflată în disputa juridică a părților în cauza de față.
În acest sens în anul 1999 au fost majorate și reașezate salariile reclamanților conform adresei nr.3552/1999 prin egalizarea grilelor de salarizare și a claselor de salarizare cu cele ale personalului SNP SA, salariații beneficiind de toate drepturile salariale și indexările acordate până la această dată și incluse în salariul de bază începând cu data de 1 martie 1998, în conformitate cu adresa (telex) nr.2412/1998.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 176 alin. 1 din CCM la nivel de ramură pe anul 2006, în cauză găsindu-și aplicarea disp. alin. 6 ale acestui articol, potrivit căruia "fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază", situație ce se regăsește în speța dedusă judecății.
În concluzie, Curtea constată că recursul este fondat deoarece în cauză recurenta-pârâtă a făcut dovada introducerii acestui drept în salariul de bază brut al intimaților -reclamanți prin efectul includerii și menținerii lui în salariul brut de bază începând cu anul 1999 și până în prezent, astfel că acțiunea prin care același drept salarial este revendicat din nou pentru anii 2005-2007 a fost în mod greșit admisă.
Pe cale de consecință, în temeiul art.312 alin.1 cod.pr.civ. Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința primei instanțe în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată, menținând celelalte dispoziții ale acesteia, ca fiind legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta de pârâtaSC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.327 din 10.02.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, și, toți reprezentanți de domiciliată în P,-,.20,.B,.28, județul P și cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocatură - P,-, județul
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
Red./Tehnored.FA
7.ex- 02.12.2009
f- Trib.
,
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
