Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 432/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 432
Ședința publică din data de 3 martie 2009
PREȘEDINTE: Alexandru Bobincă
JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Ioana Cristina Țolu Dan
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâta SC SA - Membru, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul " & Asociații" din B,--8 House, sector 1 împotriva sentinței civile nr. 2239 din 18 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul în comuna M, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta pârâtă SC SA reprezentată de avocat din Baroul București, conform contractului de asistență juridică nr. 26437 din 2 martie 2009, lipsind intimata reclamantă .
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat pentru recurenta pârâtă SC SA GRUP depune la dosar completare la motivele de recurs, în cuprinsul cărora invocă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița, după care, având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat în cauză și solicită cuvântul asupra recursului:
Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
În susținerea recursului apărătorul recurentei pârâte invocă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița, întrucât obiectul prezentei cererii vizează un conflict de drepturi în sensul art. 67 din Legea 168/1999. De asemenea, art. 249 din Codul muncii cuprinde normă de trimitere indiscutabilă la Legea specială în sensul că procedura de soluționare conflictelor de muncă se stabilește prin lege specială, iar legea singura lege specială în vigoare este Legea 168/1999.
Potrivit art. 72 din această lege cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea.
Se solicită astfel, admiterea recursului, casarea sentinței pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului București.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița. reclamanta, în contradictoriu cu pârâta, a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate reprezentând prime de Paște și C, stabilite potrivit art. 168 alin.1 din CCM pentru perioada anilor 2004-2007, actualizarea sumelor care i se cuvin în raport cu coeficientul de inflație, precum și acordare dobânzii legale prevăzute de OG9/2000 pentru drepturile salariale neacordate de la nașterea dreptului până la plata efectivă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița în urma declinării de competență de către Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr. 432/CM/14 mai 2008.
În motivarea acțiunii reclamanta arătat, că deși în conformitate cu art. 168 alin.1 din CCM încheiat la nivelul societății s-a prevăzut cu ocazia sărbătorilor de Paște și C plata unei suplimentări a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu, aceste drepturi bănești nu au fost acordate în perioada anilor 2004-2007.
A mai arătat reclamanta, că neplata acestor suplimentări salariale a fost justificată de către pârâtă prin faptul că în anul 2003 aceste drepturi au fost introduse în salariu de bază al fiecărui salariat.
A mai precizat reclamanta că nu există nici un motiv pentru a nu aduce la îndeplinire dispoziția referitoare la plata drepturilor salariale suplimentare cu ocazia zilelor de Paște și C, întrucât CCM a fost semnat de către reprezentanții pârâtei fără nici un fel de obiecțiuni.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 166, 283 lit.c din Codul Muncii, art. 966 cod civil și art. 168 alin.1 din CCM încheiat la nivelul societății pe anii 2004-2007.
La dosarul cauzei au fost depuse în copie carnetul de muncă și cartea de identitate, precum și actul adițional la CCM încheiat în 2003, CCM la nivelul anilor 2004,2005,2006,2007, anexa nr.2 la CCM, decizia comisiei paritare nr. 3793/18.06.2007, nota comisiei paritare nr. 5140/31.08.2007, adresa nr. 2022/04.09.2007 și sentința civilă nr. 684/14.07.2005.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a arătat că cererrea de chemare în judecată este neîntemeiată.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.2239 din 18.12.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta, în contradictoriu cu intimata, s-a constatat prescrisă perioada anterioară datei de 26.11.2004, a fost obligată pârâtă la plata către reclamantă a drepturilor salariale reprezentând prime de Paște și C pentru perioada efectiv lucrată, calculată potrivit art. 168 alin.1 din CCM și reactualizate conform indicelui de inflație la momentul plății efective și totodată, au fost respins cererile privind plata dobânzii ilegale și a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin cererea formulată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentări salariale de Paște și C pentru perioada 2005-2007, cu actualizarea sumelor ce i se cuvin în raport cu indicele de inflație și acordarea dobânzii legale prevăzute de OG9/2000 pentru drepturile salariale neacordate.
În urma probelor administrate de unitatea pârâtă, respectiv proba cu înscrisuri depuse la dosarul cauzei și reprezentând: acte contabile, copia carnetului de muncă al reclamantei, copia contractului colectiv de muncă, a contractului individual de muncă, acte adiționale la contractul colectiv de muncă, tribunalul a constatat că acțiunea reclamantei este întemeiată, pretențiile acesteia nefiind acordate de unitatea intimată pentru perioada 2004-2007.
A mai reținut instanța de fond, că pentru anul 2003 aceste suplimentări salariale - prime de Paște și C au fost incluse, potrivit art.168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, în salariul de bază al fiecărui salariat, începând cu anul 2004 și până în anul 2007, însă aceste suplimentări nu au mai fost acordate, așa cum prevedea contractul colectiv de muncă și actele adiționale la acesta, prin fapta sa angajatorul a cauzat o pagubă în dauna angajatului său.
Or, potrivit art. 269 Codul Muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu.
În caz de refuz, salariatul se poate adresa cu cerere în despăgubiri la instanțele judecătorești.
Așa fiind, temeiul răspunderii patrimoniale a angajatorului îl constituie dispozițiile art.269 Codul Muncii, pentru nerespectarea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, actele adiționale la acesta, precum și a contractelor de muncă individuale ale salariaților.
De asemenea, răspunderea unității pârâte este angajată față de reclamantă și în baza art.7 (2) din Legea nr.130/ 1996 privind contractul colectiv de muncă, potrivit căruia, contractele colective de muncă reprezintă legea părților.
Neîndeplinirea obligațiilor din contract, respectiv neacordarea acestor drepturi salariale - Prime de Paște și și diferențe salariale față de salariu minim pe unitate atrage răspunderea părții vinovate, în speță a A, conform art. 30 (2) din Legea nr. 130/1996, privind contractul colectiv de muncă.
Ori, contractul individual de muncă decurge din prevederile contractului colectiv de muncă, fiind un contract bilateral, sinalagmatic, cu obligații reciproce între părți, salariații îndeplinindu-și sarcinile de muncă, în timp ce angajatorul a încălcat drepturile lor salariale, prevăzute de art. 168 din Contractul Colectiv de Muncă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SA-Membru Grup, criticând soluția ca netemeinică și nelegală, în sensul că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea fără să observe că aceasta este prematură, deoarece în conformitate cu art. 168 alin. 1 Teza finală din plata primelor de sărbători era subsecventă negocierilor dintre Patronat și Sindicate care trebuia să aibă loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecărei sărbători.
Aceste negocieri nu au avut loc nici până în prezent și ca urmare nu se poate stabili valoarea concretă, modalitățile de acordare, criteriile și condițiile în care aceste prime urmează a fi plătite reclamanților.
Instanța de fond a greșit și atunci când a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât, în speță sunt incidente disp. art.283 alin.1 lit.e Codul Muncii, izvorul acestor drepturi salariale fiind contractul colectiv de muncă.
recurenta că începând cu anul 2003 primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază, fapt consemnat și constatat atât în cât și în Nota comisiei paritare, astfel că pretențiile reclamanților sunt nejustificate.
În oricare din situațiile invocate, modalitatea de calcul invocată de către reclamanți este greșită cât timp se raportează la nivelul salariului mediu brut pe unitate, deoarece art.168 CCM prevede că primele reprezintă câte un salariu de bază mediu pe unitate.
.Prin completarea motivelor de recurs, pârâta invocă excepția de necompetență teritoriala a Tribunalului Dâmbovița în ceea ce privește soluționarea cauzei în primă instanță.
In susținerea acestui motiv de ordine publică pârâta arată că în cauză sunt incidente dispozițiile art.72 din Legea nr.168/1999, în raport cu care ~ cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea.
Mai susține recurenta că dispozițiile art 72 din Legea nr.168/1999 nu au fost modificate prin dispozițiile art 284 din Codul Muncii.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art.3041Cod.pr.civ. Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:
Curtea analizand cu prioritate motivul de ordine publică invocat de pârâtă constată că acesta este nefondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente.
Prin intrarea în vigoare a Legii nr.53/2003, respectiv a noului Cod al, prin cap II art 284 - competența materială și teritorială- a căpătat o nouă reglementare, în sensul că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, ca și competența materială, iar alin.2 al art.284 stabileste și competența teritorială prin o normă juridică imperativă, în sensul că -cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința,ori după caz, sediul.-
Ca atare, față de modificarea intervenită prin art 284 alin 2 din Codul Muncii, act normativ adoptat ulterior Legii nr.168/1999, competența teritorială privind soluționarea conflictelor de muncă este una absolută și aparține instanțelor judecătorești de la domiciliul sau reședința reclamantului, motiv pentru care recursul pârâtei din acest punct de vedere este nefondat.
Prin invocarea excepției de prematuritate în primul motiv de recurs pârâta își invocă, de fapt propria culpă, deoarece chiar dacă prin art. 168 alin. 1 teza 2 din CCM se stabilește că anterior fiecărei sărbători cu minim 15 zile vor avea loc negocieri cu sindicatul în vederea stabilirii valorii concrete a modalităților de
acordate, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor, împrejurarea că aceste negocieri nu au avut loc nu este imputabilă reclamantului ci recurentei care avea obligația conform contractului, să inițieze și finalizeze aceste negocieri.
Cu toate acestea, inexistența acestor negocieri nu presupune inexistența dreptului la plata suplimentărilor salariale cuvenite de Paște și C și al căror cuantum este deja determinat de disp. art.168 alin.1 teza 1 din CCM ca fiind echivalentul unui salariu de bază mediu pe unitate.
Mai reține Curtea că instanța de fond a respins în mod corect excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât potrivit art.283 alin.1 lit.c Codul Muncii în situația în care obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat termenul de prescripție este de 3 ani indiferent de izvorul acestor drepturi salariale, fiind de neconceput ca pentru aceleași drepturi să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora și în plus dispozițiile art. 283 alin.1 lit.c Codul Muncii au caracter de normă specială în raport cu disp. art. 283.1 lit.e Codul Muncii care se referă la toate drepturile, respectiv obligațiile prevăzute într-un contract colectiv de muncă între care și drepturile salariale.
A mai pretins recurenta că pretențiile reclamanților sunt total nejustificate deoarece drepturile salariale solicitate au fost deja achitate prin includerea acestor prime în salariul de bază începând cu anul 2003, situație constatată de altfel și de către Comisia Paritară.
Sub același aspect recurenta arată că, oricum modalitatea de calcul a reclamanților este greșită, cât timp se raportează la nivelul salariului mediu brut pe unitate și nu la salariul de bază mediu pe unitate, așa cum se prevede prin art.168 alin.1 CCM.
Este adevărat că începând cu anul 2003 s-a negociat ca primele de sărbători să fie incluse în salariul de bază, numai că începând cu anul 2004 acest lucru nu s-a produs, fapt dovedit în cauză și necontrazis de recurentă cu actele depuse la dosar.
În aceste condiții se constată că nu pretențiile reclamanților, ci susținerile recurentei sunt lipsite de fundament, Curtea reținând că potrivit art.287 din Codul Muncii, sarcina probei revine în conflictele de muncă angajatorului, care avea obligația de a proba susținerile privind plata drepturilor suplimentare cu destinație de
prime de C și respectiv de Paște în perioada de referință, prin includerea lor în salariile de bază ale angajaților.
Tot lipsită de fundament este și susținerea recurentei că instanța de fond ar fi calculat drepturile reclamanților raportându-se la salariul mediu brut pe unitate, deoarece au fost avut în vedere disp. art 168 CCM, calculul drepturilor reclamanților fiind făcut în raport cu salariul de bază mediu pe unitate, situație care a și dus la admiterea acțiunii.
Așa fiind Curtea, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. constată că recursul este nefondat și urmează să îl respingă ca atare, menținând în totalitate sentința primei instanțe care este legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta SC SA - Membru, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul " & Asociații" din B,--8 House, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 2239 din 18 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, cu domiciliul în comuna M, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 3 martie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Ioana Cristina Țolu Dan
- - - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./09.03.2009
dosar fond- - Tribunalul
judecători fond -
-
Operator de date cu caracter personal
Număr de notificare 3120/2006.
Președinte:Alexandru BobincăJudecători:Alexandru Bobincă, Ioana Cristina Țolu Dan
