Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 786/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 786/R-CM
Ședința publică din 17 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florina Andrei judecător
JUDECĂTOR 2: Daniel Radu
JUDECĂTOR 3: Jeana Dumitrache
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, B,-, sector 5, CURTEA DE APEL PITEȘTI,-, județul A și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - PRIN DGFP, Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.63/F-CM din 01 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurenții-pârâți, intimatul-reclamant, intimatul-pârât Tribunalul Argeș și expertul în domeniul discriminării Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată recursurile în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.
CURTEA:
Deliberând, asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 14 iulie 2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând să i se calculeze și să i se plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % începând cu decembrie 2007 și în continuare, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, să se efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă și să fie obligat Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este personal conex personalului auxiliar și este discriminat față de restul personalului din sistemul bugetar prin neacordarea sporului de confidențialitate.
Astfel, prin art.3 din Legea nr.444/2006, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special și militarii angajați pe bază de contract beneficiază de un spor lunar de până la 15 % din solda lunară pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate.
Și alte categorii de funcționari publici beneficiază de acest spor și anume, aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul administrației președințiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
Reclamantul a mai arătat că prin art.15 alin.1 din nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, s-a prevăzut că sporul de confidențialitate de până la 15 % se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute în Legea nr.444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici.
În aceeași ordine de idei, prin art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.405/2002, s-a acordat acest spor de confidențialitate de 15 % și membrilor plenului, precum și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că sporul de confidențialitate nu este stabilit prin lege, iar prin neacordarea acestui spor nu s-a creat o situație discriminatorie, deoarece diferitele categorii profesionale nu se află în situații comparabile care să impună un tratament nediferențiat.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive cu motivarea că între această instituție și reclamant nu există raporturi juridice de muncă, iar pârâtul Ministerul Justiției are obligația să prevadă în bugetul său propriu veniturile din care să poată fi acoperite cheltuielile privind drepturile bănești solicitate de reclamant.
Același pârât a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, pe considerentul că reclamantul nu urmărește aplicarea unor drepturi stabilite prin lege și neacordate de către angajator, ci solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se extindă dispozițiile legale ale actelor normative criticate.
Prin sentința civilă nr.63/F-CM din 1 octombrie 2008, Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie a admis acțiunea și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș să plătească reclamantului drepturile bănești constând în sporul de confidențialitate de 15 % începând cu luna decembrie 2007 și în viitor, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce pârâților de mai sus fondurile necesare efectuării acestor plăți.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor s-a constatat că, potrivit Legii nr.500/2002 și nr.HG208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din nr.OG22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
S-a apreciat deci că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor este neîntemeiată.
Referitor la fondul cauzei s-a constatat că reclamantul face parte din categoria personalului conex personalului auxiliar, personal ale cărui raporturi juridice de muncă sunt guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 din acest cod.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr.L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații similare.
În speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamantului la personalul din unitățile din justiție.
Reclamantului i-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate (art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 și art.4 din Legea nr.303/2004 raportat la art.15 din Codul d eontologic și art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul d eontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea desfășurată de reclamant implică contactul cu informații confidențiale, aflându-se în aceeași situație ca și restul personalului din unitățile bugetare, unități în care îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ de natură salarială.
Astfel, conform art.13 din nr.OUG57/2000, art.30 alin.3 din nr.OG137/2000, art.3 din nr.OG38/2003, art.13 alin.1 din nr.OUG123/2003, art.3 din nr.OG19/2006, art.15 alin.1 din nr.OG6/2007, art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002, art.15 din nr.OG64/2006, art.13 din nr.OG10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare, inclusiv reclamantul, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, toate prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio-profesională (funcția deținută).
Într-adevăr, conform art.26 raportat la art.1 și art.295 alin.2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează muncă îi revine obligația de confidențialitate.
Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate a reclamantului, instanța a reținut că aceasta reprezintă o clauză legală a raportului de muncă a acestuia, o clauză obligatorie (iar nu facultativă ca în dreptul comun al muncii). Însă raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Din acest motiv, obligația și prestația de confidențialitate (de "non facere") reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației unității bugetare de plată a drepturilor salariale (a sporului, în sensul art.155 din Codul muncii ) corelative îndeplinirii prestației de confidențialitate de către reclamant. Dacă nu ar exista o contraprestație a pârâților de plată a sporului salarial corespunzătoare îndeplinirii obligației sinalagmatice de confidențialitate, această din urmă obligație ar fi nulă absolut ca fiind lipsită de cauză juridică. Într-adevăr, în cazul raporturilor juridice sinalagmatice, îndeplinirea prestației de către una dintre părți reprezintă cauza juridică pentru îndeplinirea contraprestației de către cealaltă parte.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională (de muncă) de confidențialitate în sarcina reclamantului, implicit și de drept a instituit și o obligație de plată (o contraprestație salarială), pe cale de analogie a legii (deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial). În caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată (potrivit art.16 alin.1 și art.41 alin.2 din Constituție, prevederi dezvoltate de art.5, art.6 și art.154 din Codul muncii ).
Ca atare, obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități, în temeiul unui raport de muncă, indiferent de felul raportului de muncă și al funcției deținute.
Deci reclamantul se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu tot celălalt personal din unitățile bugetare, ba chiar și cu personalul din unitățile private, deoarece și reclamantul este parte a unui raport de muncă și îndeplinește în urma executării acestui raport o obligație de confidențialitate.
Reclamantului, deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitor al acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu i se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de confidențialitate, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din: salariu de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Or, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv, condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unor activități în muncă cu efectul juridic al executării obligației de confidențialitate, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: sporul de confidențialitate. Din moment ce reclamantul este într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al aceleiași obligații de confidențialitate la fel ca și restul personalului, rezultă că acesta nu poate fi tratat diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării sporului de confidențialitate.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii lui, deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul și același: efectul obligației de confidențialitate impuse în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte.
Pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului de confidențialitate, și anume, existența obligației de confidențialitate (sub aspect juridic) și a perioadei de muncă prestată în aceste condiții (sub aspect faptic), iar în nici un caz, nu criteriul categoriei socio-profesionale. Într-adevăr, simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială sinalagmatică pentru îndeplinirea obligației de confidențialitate) cu toate efectele și consecințele juridice, salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul)generator și fundamentul stabilirii și acordării sporului salarial pentru confidențialitate în sistemul de salarizare. Rezultă deci că în mod vădit eronat și fără absolut nici o relevanță, pârâții invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamantului pentru a încerca justificarea discriminării acestuia, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea sporului de confidențialitate.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi: doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, etc.).
În concluzie, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamantul este în mod evident și grav discriminat, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică, care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific (de exemplu, acordarea adaosului salarial neprezentând cota din profitul unității numai șefilor de proiecte și respingerea acordării acestuia și cadrelor medii, echivalează cu o discriminare, Al., "Tratat de dreptul muncii", 2007, pag.617).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamantului rezultă și din dispozițiile art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare), art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție), art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv, Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările), art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă, art.5,art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art.40 alin.2 lit. e și f art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminare, restrângeri sau limitări), art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă) și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că sunt debitori ai obligației de confidențialitate (la fel ca și reclamanții).
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea sporului de confidențialitate: îndeplinirea obligației de confidențialitate, care este unicul criteriu aplicabil și posibil în materie.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală ori, munca a fost acumulată în vechimea dobândită de reclamanți, la fel ca munca celuilalt personal judiciar.
Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3 că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi dar, în speță, nu se poate aprecia conform considerentelor expuse ca acordarea unor sporuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Reclamantul este angajat pe post de șofer în cadrul Tribunalului Argeș.
Potrivit dispozițiilor art.3 din Legea nr.567/2004 modificată și reactualizată, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și grefieri informaticieni.
Sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, funcțiile de agent procedural, aprod și șofer.
Conform prevederilor art.78 din același act normativ, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în exercitarea funcției.
Pentru perioada în care reclamantul prestează muncă, conform art.26 raportat la art.1 și art.295 din Codul muncii, îi revine obligația de confidențialitate.
Față de aceste considerente, acțiunea reclamantului a fost admisă așa cum s-a arătat.
Împotriva sentinței civile nr.63/F-CM/01 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru Cauze cu Minori și de Familie au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL PITEȘTI și Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, care au criticat hotărârea pentru nelegalitate.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a criticat hotărârea atacată, în esență, pentru următoarele motive:
- prima instanță și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin hotărârea pronunțată, întrucât s-a transformat într-un organ de legiferare și a încălcat astfel principiul separării puterilor în stat.
În dezvoltarea acestei critici recurentul a arătat că față de cele susținute de el stau ca sprijin și deciziile nr.818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008 ale Curții Constituționale.
În drept această critică a fost încadrată de pârât în art.304 pct.4 din Codul d e procedură civilă.
- hotărârea pronunțată de prima instanță este nelegală, în cauză operând dispozițiile art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a arătat că nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă sporul de confidențialitate pentru personalul auxiliar și conex, că nu există discriminare în raport cu prevederile art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și că situația acestor salariați nu poate fi considerată comparabilă cu cea a personalului militar și a funcționarilor publici cu statut special, respectiv salariații din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor sau personalul din Aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
S-a mai menționat că personalul auxiliar și conex reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statut specific reglementat de Legea nr.567/2004 și sunt salarizați conform nr.OG8/2007.
- în mod greșit instanța de fond a admis actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație, încălcând astfel art.1088 Cod civil, iar cel mult putea obliga doar la dobânda legală;
- prima instanță în mod eronat a admis și capătul de cerere privind acordarea sporului de 15% din salariul brut și în viitor, având în vedere că acest drept nu s-a născut încă, iar prin acordarea lui instanța și-a depășit limitele puterii judecătorești.
În drept, criticile numărul trei și patru au fost încadrate în art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă.
S-a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat și modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 din Codul d e procedură civilă.
Pârâta Curtea de APEL PITEȘTIa formulat, în esență, următoarele motive de recurs:
- pe fond prima instanță a admis în mod greșit acțiunea, întrucât personalul conex (șoferi) nu poate beneficia de un spor de confidențialitate de 15% având în vedere că activitatea acestuia nu se încadrează cu situația reglementată de Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate.
S-a mai arătat că reclamantul nu este discriminat în raport cu categoriile socio-profesionale care beneficiază de sporul de confidențialitate de 15%, în sensul că fiecare categorie profesională are o justificare obiectivă privind salarizarea în funcție de atribuțiile de serviciu și pregătirea profesională a salariatului.
În sprijinul celor susținute de recurentă se arată că s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr.819 din 3 iulie 2008.
Această critică a fost încadrată de recurentă în art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
- prin hotărârea pronunțată prima instanță și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece a statuat o soluție nelegală, încălcând principiul egalității ce nu semnifică uniformitate în salarizare și fără ca acest drept să fie reglementat de lege.
În drept, această critică a fost încadrată de pârâtă în art.304 pct.4 Cod procedură civilă.
S-a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea hotărârii atacate și pe fond respingerea cererii întocmite de reclamant.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Aaf ormulat următoarele motive de recurs:
- în mod greșit prima instanță a considerat că Ministerul Finanțelor Publice trebuie introdus în cauză și are calitate procesuală pasivă, fără a avea în vedere că această instituție nu are raporturi juridice cu reclamantul și nici atribuții privind angajarea și salarizarea acestuia, aceste obligații revenind pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților.
De asemenea s-a arătat că suplimentarea cheltuielilor stabilite prin legea bugetului de stat se poate face numai pe bază de lege, fiind o problemă de legiferare, iar prima instanță, prin hotărârea pronunțată, a adăugat la lege, depășindu-și astfel atribuțiile puterii judecătorești.
În drept, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă și a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Verificând sentința civilă atacată în raport de criticile formulate în cele trei recursuri și din ansamblul probelor de la dosar, Curtea constată următoarele:
Recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Prima critică din recursul pârâtei Curtea de APEL PITEȘTI și cea de-a doua critică din recursul pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților privesc aceiași problemă legală, astfel că vor fi analizate împreună.
În mod legal prima instanță a soluționat fondul cauzei având în vedere că prin art.26 din Codul muncii se instituie obligația de confidențialitate a oricărei persoane care prestează o muncă, aceasta fiind o clauză a raporturilor juridice de muncă care, având caracter sinalagmatic, presupune și obligația corelativă a unității bugetare de a plăti o contraprestație.
Așa fiind, obligația de confidențialitate este privită ca o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, recunoscută tuturor celor care prestează o activitate în temeiul unui raport juridic de muncă, indiferent de felul acestui raport și al funcției deținute, în concordanță cu principiile constituționale preluate de Codul muncii privind nediscriminarea, dreptul la o plată egală pentru un salariu egal, dreptul la un salariu pentru munca prestată, conform art.16 alin.1 și art.41 alin.2 din Constituție, precum și art.5, art.6 și art.154 din Codul muncii.
Față de aceste considerații, este cert că reclamantul se află într-o situație comparabilă cu categoriile de personal din unitățile bugetare cărora li se acordă acest spor, discriminarea fiind evidentă, deși este de neadmis ca unul și același element constând în obligația de confidențialitate să producă efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare funcție de apartenența la o categorie socio-profesională.
Rezultă că în mod corect prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art.14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
În concluzie, în speță nu sunt incidente prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
A doua critică din recursul pârâtei Curtea de APEL PITEȘTI și prima critică din recursul pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților privesc aceiași problemă legală, astfel că vor fi analizate împreună.
Prima instanță nu s-a transformat într-un organ de legiferare, ci a analizat în raport de obiectul cauzei și de probele de la dosar, dar și de normele legale interne și internaționale, dacă în speță există discriminare conform art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului între reclamantul-personal conex și alte categorii socio-profesionale care primesc sporul de confidențialitate de 15%, ținând cont de specificul muncii personalului conex.
Curtea constată că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.304 pct.4 Cod procedură civilă, deoarece prima instanță prin hotărârea pronunțată nu și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, ci a analizat litigiul în raport de obiectul acestuia și coroborând probele de la dosar, precum și interpretând textele de lege (interne și internaționale) aplicabile în speță.
A treia critică din recursul pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților este nefondată, deoarece prima instanță în mod corect a dispus actualizarea sumelor pretinse, neîncălcând dispozițiile art.1088 Cod civil, întrucât până la data primirii sumelor cei se cuvin reclamantului și în raport de puterea de cumpărare, aceste sume trebuie să fie identice cu cuantumul de la pronunțare pentru a nu fi încălcat principiul echității.
A patra critică din recursul pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților este nefondată, deoarece dreptul reclamantului pentru a primi spor de confidențialitate de 15% s-a născut prin pronunțarea hotărârii de către prima instanță și trebuie acordat și în viitor pentru a nu fi necesare alte acțiuni inutile în justiție.
Curtea constată că prin hotărârea pronunțată, prima instanță nu și-a depășit limitele puterii judecătorești, în cauză neoperând prevederile art.304 pct.4 din Codul d e procedură civilă.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă urmează a fi respinse ca nefondate recursurile declarate de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților și pârâta Curtea de APEL PITEȘTI împotriva sentinței civile nr.63/F-CM din 01 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
Referitor la recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă și în mod corect a fost introdus în cauză în raport de obiectul acțiunii și ținând cont de art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, întrucât acest minister elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
De asemenea, conform Legii nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, activitatea acestor salariați este finanțată de la bugetul de stat.
Întrucât reclamantul a solicitat prin acțiune alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite în cazul admiterii acțiunii, rezultă că pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă, în raport și de prevederile legale menționate mai sus.
Curtea constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, deoarece prima instanță a pronunțat o hotărâre legală.
Referitor la faptul că prima instanță s-a transformat într-un organ de legiferare, Curtea constată că această critică nu este fondată, deoarece instanța a analizat în raport de obiectul cauzei și de probele de la dosar, dar și de normele legale interne și internaționale, dacă în speță există discriminare conform art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului între reclamantul-personal conex și alte categorii socio-profesionale care primesc sporul de confidențialitate de 15%, ținând cont de specificul muncii personalului conex.
Curtea constată că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.304 pct.4 Cod procedură civilă.
Pentru toate aceste motive, în baza art.312 Cod procedură civilă urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.63/F-CM din 01 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în Pitești,-, județ A și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județ A, împotriva sentinței civile nr.63/F-CM din 01 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru Cauze cu Minori și de Familie, intimați fiind reclamantul, cu domiciliul ales la Tribunalul Argeș, cu sediul în Pitești,--5, județ A, pârâtul TRIBUNALUL ARGEȘ, cu sediul în Pitești,--5, județ A, în contradictoriu și cu intimatul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 aprilie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/06.05.2009.
Jud.fond:.
-.
Președinte:Florina AndreiJudecători:Florina Andrei, Daniel Radu, Jeana Dumitrache
