Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1515/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1515

Ședința publică din 23 octombrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea

JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu

JUDECĂTOR 3: Lucian

GREFIER:

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâții PRIMĂRIA -INSTITUȚIA PRIMARULUI și CONSILIUL LOCAL împotriva sentinței civile nr.1355 din 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat SINDICATUL INDEPENDENT al ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR T și pârâții intimați ȘCOALA cu clasele I-VIII și LICEUL TEORETIC, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâții recurenți Primăria -Instituția Primarului și Consiliul Local, consilier juridic, lipsă fiind reclamantul intimat Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar T și pârâții Intimați Școala cu clasele I-VIII și Liceul Teoretic.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, consilier juridic depune la dosar delegația de reprezentare.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentanta pârâților recurenți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca inadmisibilă, neîntemeiată și nelegală. Arată că în mod greșit prima instanță nu a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a celor două entități, neavând în vedere că legislația în vigoare nu le recunoaște nici capacitate procesuală și nici calitate procesuală pasivă, raportat la obiectul cauzei. De asemenea, nu s- avut în vedere că între cei doi recurenți și reclamanți nu există raporturi contractuale de muncă, acestea existând între cadrele didactice și unitățile de învățământ, iar potrivit art.8 din HG533/2001, fiecare unitate de învățământ are obligația să-și întocmească bugetul propriu. Mai arată că acțiunea este inadmisibilă, întrucât art.2 din nr.OUG146/2007 nu reglementează plata primelor de vacanță pentru personalul din învățământul preuniversitar, ci face numai referire la alte categorii de personal, care beneficiază de aceste prime în baza legilor speciale, legi speciale, care însă nu există.

CURTEA

Deliberând constată următoarele:

Prin Sentința Civilă nr.1355/2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr-, a fost admisă acțiunea reclamanților,reprezentați prin Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar T,împotriva pârâților ȘCOALA cu clasele I-VIII, LICEUL TEORETIC, PRIMĂRIA -INSTITUȚIA PRIMARULUI și CONSILIUL LOCAL, și-n consecință a fost obligată unitatea școlară pârâtă să plătească reclamanților din veniturile sale proprii primele de vacanță aferente anilor 2005-2008,actualizate cu rata inflației de la data nașterii fiecărui drept și până la data plății efective.

Pentru a pronunța această sentință,Tribunalul a reținut in esență că susținerile reclamanților potrivit cărora sunt îndreptățiți la plata unor sume cu acest titlu apar întemeiate deoarece,conform art. 59 alin. 3 și 4 din Contractele Colective de Muncă Unice la Nivel Național aferente anilor 2003-2007, "prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță. Indemnizația de concediu și, după caz, prima de vacanță se plătesc înainte de plecarea în concediu." Așadar, prin aceste convenții nu s-a recunoscut dreptul la acordarea primelor de vacanță pentru toți salariații față de care acestea produc efecte juridice, ci s-a prevăzut doar posibilitatea reglementării acestui drept prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură ori unități.

În schimb, dreptul invocat de către reclamanți a fost recunoscut prin art. 37 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ pentru anii 2003-2004, prelungit succesiv până în anul 2007. acestui contract au convenit "ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii", precum și că "prima se acordă o dată cu indemnizația de concediu". Interpretând gramatical clauzele acestui contract colectiv care, potrivit art. 7 alin. 2 și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, respectiv, art. 5 alin. 1 din Contract, produce efecte pentru toți salariații din învățământ, se poate deduce că reclamanților li se cuvine acordarea primei de vacanță, deoarece aceasta a fost stabilită ca un drept subiectiv, mai exact ca o posibilitate recunoscută de lege.

Referitor la excepția invocata de către pârâții de Consiliul Local și Primarul Orașului privind lipsa calității procesual pasive, Tribunalul a conchis că intre aceste organe ale administrației publice locale se derulează formalitățile pentru drepturile salariale ale personalului din invatamantul preuniversitar, in aplicarea art.10 lit.d din HG 538/2001, art.18, 104 si 6 din aceiași hotărâre, art.1 din Legea nr.215/2001. Deși nu exista raporturi de munca intre cadrele didactice, personal auxiliar si consiliile locale, acestea au competenta de a repartiza resursele bugetare necesare pentru plata personalului didactic din invatamantul preuniversitar, pe baza propunerilor unitarilor de invatamant, centralizate la nivelul Inspectoratului Școlar Județean, iar in conformitate cu prevederile art.104 alin.1 lit.c si alin.4 lit.a din Legea nr.215/2001 republicata, Consiliile Locale si Primăriile sunt ordonatori principali de credite, prin urmare au calitate procesuala pasiva.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs in termenul legal pârâții Consiliul Local și Primarul Orașului, recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 31.08.2009, solicitând modificarea in tot a sentinței supusă reformării,in sensul respingerii acțiunii reclamanților.

Sintetizând motivele de recurs ale pârâților in discuție,care, in opinia lor, se circumscriu prevederilor art. 304 pct.9 și art. 304 ind.1/pr.civ. Curtea reține că acestea s-au referit in esență la greșita interpretare de către judecătorii fondului a dispozițiilor legale aplicabile,pe baza cărora au concluzionat asupra legitimării procesual pasive a unității administrativ teritoriale.Astfel,in mod eronat instanța de fond nu a luat in considerare că pârâții recurenți nu sunt părți in raporturile de muncă ale reclamanților,iar drepturile salariale solicitate se plătesc din veniturile proprii ale unităților de învățământ angajatoare,așa cum, de altfel,recunosc titularii acțiunii.

Asupra fondului pretențiilor reclamanților,recurenții au adăugat că drepturile bănești pretinse prin acțiune nu sunt reglementate de lege,iar contractul colectiv de muncă invocat condiționează acordarea lor de realizarea unor venituri proprii de către angajator, ceea ce,in mod evident,nu este cazul in speță.

Reclamanții intimați nu și-au exprimat poziția procesuală prin întâmpinare, cu toate că au fost citați cu această mențiune in cursul procesului.

In recurs nu au fost administrate probe noi.

Analizând recursul declarat in cauză,prin prisma motivelor invocate de pârâți, precum și a actelor de procedură efectuate in fața instanței de fond,cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 ind.1, 304 pct.9 și art. 312 alin1/pr.civ. Curtea reține că acesta nu este întemeiat,cu următoarele argumente.

Așa cum corect a reținut instanța de fond,dreptul reclamanților la prima de concediu aferentă perioadei 2005-2008 este consacrat in mod evident de art. art. 37 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ pentru anii 2003-2004, prelungit succesiv, in care părțile contractante au convenit "ca personaluldin învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii", precum și că"prima se acordă o dată cu indemnizația de concediu". Potrivit art. 7 alin. 2 și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, respectiv, art. 5 alin. 1 din contractul in discuție,norma contractuală mai sus citată produce efecte pentru toți salariații din învățământ.

Cum existența dreptului nu a fost supusă vreunei modalități (condiție ori termen), in mod eronat recurenta a interpretat clauza conținută de art. 37 din contractul colectiv de muncă mai sus menționat ca fiind condiționată de obținerea de către unitățile școlare a unor venituri proprii care să poată acoperii drepturile angajaților.

Mai mult, chiar dacă s-ar accepta că o asemenea condiție este subînțelesă, cu toate că, de regulă, limitarea ori condiționarea unor drepturi este expresă, iar dacă există vreo îndoială o clauză contractuală se interpretează în favoarea angajatului, Curtea consideră că nu reclamanții sunt ținuți să dovedească existența veniturilor proprii ale pârâtelor unități de învățământ. Dimpotrivă obligația de a-și proba în amănunt propria situație financiară revine angajatorului în considerarea prevederilor art. 287 din Codul Muncii, ceea ce in speță nu s-a realizat.

Asupra calității procesual pasive a unității administrativ teritoriale,chiar dacă raportul de muncă supus analizei este încheiat între cadrele didactice și unitățile de învățământ conform art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997, Curtea reține potrivit art. 167 alin. 1 din Legea nr. 84/1995, unitățile de învățământ sunt finanțate in principal prin bugetele locale ale autorităților administrative și, în același sens, prevăd și dispozițiile art. XIII din nr.OUG 32/2001.

Intr-adevăr,prin contractele colective de muncă la nivel de ramură învățământ la care s-a făcut referire mai sus, partenerii sociali care le-au negociat și încheiat au identificat fondurile bănești din care unitățile de învățământ vor plăti reclamanților primele de concediu ca fiind resursele proprii obținute de angajator, in înțelesul dat de prevederile art. 17 alin.6 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 2192/2004. Cu toate acestea,Curtea observă că,in aprecierea asupra legitimării procesual pasive a Consiliului Local al Orașului și Primarului Orașului, este definitoriu conținutul art. 39 și 40 din norme,prin care a fost atribuit unităților administrativ teritoriale un rol decizional in aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli lunare ale fiecărei unități de învățământ din raza sa teritorială.

Considerând că repartizarea fondurilor necesare plății către reclamanți a drepturilor salariale solicitate nu este posibilă in lipsa unei decizii de aprobare a proiectelor de buget întocmite anual de unitățile de învățământ, chiar dacă in speță este vorba numai de veniturile proprii ale angajatorilor,instanța de recurs consideră că prevederile legale mai sus menționate conferă unităților administrativ teritoriale calitate procesual pasivă.

Având in vedere argumentele de fapt și de drept de mai sus,in baza art. 312 alin.1 și art. 304 ind.1/pr.civ. Curtea va respinge recursul pârâților,ca neîntemeiat,cu consecința evidentă a menținerii dispozițiilor sentinței de fond, considerată a fi legală și temeinică.

Se va lua act că recurenții reclamanți nu au solicitat cheltuieli de judecată in recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâții CONSILIUL LOCAL și PRIMARUL ORAȘULUI și împotriva Sentinței Civile nr.1355/2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr-.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 23 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - - - - -

GREFIER,

Red.-./ 28.10.2009

Tehnored. //28.10.2009

Ex.2/Prima inst. - - - Trib.

Președinte:Maria Ana Biberea
Judecători:Maria Ana Biberea, Raluca Panaitescu, Lucian

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1515/2009. Curtea de Apel Timisoara