Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 2063/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTISECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 2063
Ședința publică din data de 3 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții, G, și intervenienta, domiciliată în P,-, -.A,.28, județul P, toți cu domiciliul ales la Cabinet Avocatură - P,-, - Sc. B,etaj 3,.12, județul P, împotriva sentinței civile nr.672 din 16.03.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-pârâtă SC SA, prin avocat din cadrul Baroului P, lipsind
recurenții.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea pune în discuție excepția tardivității declarării și motivării
recursului reclamantului și cererea de repunere în termen pentru motivarea recursului formulată de ceilalți recurenți.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă SC SA, având cuvântul, solicită, în principal, admiterea excepției tardivității declarării și motivării recursului formulat de reclamantul, având în vedere data comunicării sentinței recurate, respectiv 25 martie 2009, recursul fiind declarat la data de 10 aprilie 2009.Cu privire la cererea de repunere în termen a motivării recursului formulată de ceilalți recurenți, solicită respingerea cererii ca nedovedită, urmând să se constate că a intervenit nulitatea recursului formulat de reclamanții, G, și intervenienta . În subsidiar, olicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursurilor civile de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții, G, au chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta să le plătească beneficiul reprezentând cota de participare la profitul societății pentru anii 2004, 2005, 2006, precum și plata dobânzilor legale pentru fiecare sumă datorată, obligarea la actualizarea sumelor cu indicele de inflație începând cu data scadenței până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că în perioada sus-menționată au fost salariații pârâtei și, în calitate de salariați, aceștia aveau dreptul să li se plătească cota parte din profitul net obținut în anii 2004- 2007, potrivit art. 139 din CCM pe anii 2004-2007, prevederile contractuale fiind obligatorii și reprezentând voința părților,
S-a mai susținut de către reclamanți că în cursul anului 2004 societatea s-a privatizat, iar prin art.137 din se prevede procentual cuantumul fondului de premiere, de 10 % din profitul realizat și deși după privatizare nu mai sunt aplicabile prevederile OG nr.64/2001, dreptul angajaților la acordarea acestui beneficiu nu a încetat să existe, fiind în continuare prevăzut în.
Prin întâmpinare, pârâta SC SA invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, precum și excepția prematurității, deoarece reclamanții nu sunt parte la negocierile colective privind orice drepturi izvorâte din CCM, iar dreptul subiectiv pretins de reclamanți nu există.
De asemenea, s-a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune susținându-se că sunt aplicabile disp. art.283 alin.1 lit.e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât nu există reglementarea dreptului solicitat de reclamanți, așa cum este cerută de art.139 din, pentru argumentele pe larg expuse în cuprinsul întâmpinării.
Pe parcursul procesului a formulat cerere de intervenție în interes propriu solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să fie obligată pârâta să îi plătească beneficiul reprezentând cota de participare la profitul societății pentru anii 2004, 2005, 2006, precum și dobânzile legale pentru fiecare sumă datorată, obligarea la actualizarea sumelor cu indicele de inflație începând cu data scadenței până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată, invocându-se aceleași motive de fapt și de drept ca cele din acțiunea reclamanților, cererea de intervenție fiind admisă în principiu la termenul din 16.03.2009.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 672 din 16 martie 2009, Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției, lipsei calității procesuale active și excepția prematurității acțiunii invocate de pârâtă prin întâmpinare.
Prin aceeași sentință, au fost respinse acțiunea și cererea de intervenție ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților este neîntemeiată, fiind respinsă, deoarece reclamanții au fost salariații pârâtei, calitate în care pot invoca prevederile din CCM încheiat la nivelul societății.
Excepția prematurității acțiunii a fost, de asemenea, respinsă ca neîntemeiată, întrucât reclamanții pot promova acțiune prin care să solicite acordarea unei cote din profitul societății pe perioada anilor 2004-2007, în măsura în care aceștia pot proba sau nu că sunt îndreptățiți la acordarea acestor sume.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a constatat că deși potrivit art. 283 alin. lit.e din Codul muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în 6 luni de la data nașterii dreptului, în ceea ce privește drepturile salariale, prin același articol, la lit.c, s- prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, motiv pentru care și această excepție a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că între patronat și sindicate, la nivelul societății pârâte, nu au avut loc negocieri care să stabilească cota de participare, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere, astfel cum s-a stabilit prin art. 139 din CCM.
Calificarea din contractul colectiv de muncă ca făcând parte din capitolul "alte venituri" acestei cote părți din profit, a reținut tribunalul, nu poate conduce la concluzia temeiniciei acțiunii, deoarece din examinarea textului din contract rezultă că stabilirea acestei cote, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere, se stabilesc prin negociere cu sindicatul.
S-a mai arătat că din probele administrate reiese că premisele constituirii acestor cote de participare la profit constituie înregistrarea de profit la finele fiecărui an și negocierea cu sindicatele privind criteriile de diferențiere și acordarea acestora.
Totodată, s-a reținut că în cazul societăților comerciale având capital majoritar sau integral privat, în raport de modificările Legii nr.31/1990 aduse prin Legea nr.161/2000, este necesară o hotărâre acționarilor prin care aceștia să dispună reinvestirea profitului ori să stabilească anumita cotă de profit care să fie distribuită salariaților și numai după existența unei asemenea hotărâri se poate discuta despre aplicarea celorlalte condiții prevăzute de art. 139 din CCM, hotărâre care în speță este inexistentă.
S-a concluzionat că în cauză nu este constituit un drept subiectiv al reclamanților și intervenientei, în calitate de salariați, de participare la cota de profit, ci o vocație, pretinsul drept nefiind determinat, determinabil, în raport de prevederile contractului, pentru avea o existență legală, nefiind aplicabile nici dispozițiile OG nr. 64/2001, care se referă în mod exclusiv la societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, ceea ce nu este cazul în speță.
Pentru aceste considerente, tribunalul a respins acțiunea și cererea de intervenție, ca neîntemeiate.
Împotriva sentinței primei instanțe reclamanții și intervenienta au declarat recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, formulându-se și cerere de repunere în termenul de motivare a recursului.
Referitor la cererea de repunere în termenul de motivare a recursului, s-a arătat că recursul a fost declarat înainte de a se primi redactarea sentinței atacate de către avocat, în baza împuternicirii de reprezentare în fața Tribunalului Prahova și, ulterior, intervenind acordul de reprezentare și în fața Curții de APEL PLOIEȘTI, a fost depusă această cerere. De asemenea, s-a mai arătat și faptul că având domiciliul procesual ales la Cabinet de avocatură, sentința a fost comunicată numai la acea adresă.
Pe fondul cauzei, se susține de către recurenți că în mod greșit le-a fost respinsă cererea, cu motivarea că nu a fost negociată suma exactă ce ar fi trebuit să fie acordată cu titlu de cotă de participare la profit, întrucât, chiar prin acțiunea formulată și prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond de către intimată, instanța a fost înștiințată că inițiativa deschiderii unor asemenea negocieri trebuia să aparțină patronatului, atâta timp cât în contractul colectiv de muncă există obligația de plată către angajații societății a sumei solicitate.
Mai arată recurenții că prin sentința pronunțată, instanța a încălcat principiul conform căruia nimeni nu poate invoca propria culpă, vina lipsei negocierii aparținând patronatului și sindicatului și, în condițiile în care sumele de bani trebuie plătite de societate și nu de sindicat, iar reclamanții s-au adresat instanței ca titulari ai dreptului solicitat, instanța nu putea reține ca argument pentru respingerea acțiunii invocarea propriei culpe de către pârâtă.
S-a solicitat, pentru aceste motive, admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii.
La termenul din 3 noiembrie 2009, în ședință publică, Curtea a invocat din oficiu excepția tardivității recursului formulat de reclamantul .
La același termen de judecată, intimata-pârâtă, prin apărător, a solicitat respingerea recursului acestui reclamant ca tardiv formulat, cerând și respingerea cererii de repunere în termenul de motivare a recursului formulată de ceilalți recurenți și constatarea nulității recursului acestora pentru nemotivare în termen legal.
Cu privire la excepția tardivității recursului reclamantului, invocată din oficiu, se reține că potrivit art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, cu modificările și completările ulterioare, termenul de recurs în această materie este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond, termen indicat, de altfel, și în dispozitivul sentinței atacate.
În cauza de față, recurentului i-a fost comunicată sentința primei instanțe la domiciliul ales, cu respectarea disp.art.93 Cod pr.civilă, la data de 25.03.2009, astfel cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare de la fila 104 din dosarul de fond, legal îndeplinită, situație față de care, ultima zi de declarare a recursului a fost data de 6 aprilie 2009, ce a căzut într-o zi lucrătoare a săptămânii.
Recursul a fost declarat însă la data de 10 aprilie 2009, conform rezoluției de primire de pe cererea de recurs aflată la dosar, astfel încât acesta apare ca fiind formulat peste termenul legal procedural mai sus arătat.
În consecință, urmează ca în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, Curtea să respingă recursul declarat de reclamantul ca tardiv formulat.
Referitor la cererea de repunere în termenul de motivare a recursului formulată de ceilalți recurenți, urmează ca instanța să o respingă întrucât, potrivit dovezii de comunicare a sentinței instanței de fond existentă la fila 104 în dosarul primei instanțe, sentința a fost comunicată numai recurentului-reclamant, la domiciliul ales, conform art. 93 Cod pr. civilă, neexistând o dovadă de comunicare a aceleiași sentințe și către ceilalți recurenți-reclamanți.
În atare situație, nu se poate reține că sentința ar fi fost legal comunicată celorlalți recurenți, respectiv, G, și, astfel încât recursurile declarate de aceștia tot la 10 aprilie 2009, precum și motivele de recurs depuse la data de 15.06.2009, conform rezoluției de primire de pe cererea aflată la dosar, apar ca fiind formulate înăuntrul termenului legal procedural, iar cererea de repunere în termenul de motivare a recursului nu se justifică, o asemenea cerere impunându-se a fi formulată numai în situația în care sentința primei instanțe ar fi fost legal comunicată acestor recurenți.
Pe cale de consecință, Curtea va respinge cererea de repunere în termenul de motivare a recursului formulată de ceilalți recurenți, respingând, pentru considerentele mai sus arătate, și excepția nulității celorlalte recursuri pentru nemotivarea în termen legal procedural a acestora.
Pe fondul cauzei, în ceea ce privește recursurile declarate de reclamanții, G, și intervenienta, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursurile sunt nefondate potrivit considerentelor ce urmează:
Interpretând corect dispozițiile art.139 din, prima instanță a respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.
În formularea din, art.139 stabilește că atât cota de participare la profitul anual, cât și modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere între salariații SA vor fi stabilite prin negociere cu.
Această clauză contractuală nu generează prin ea însăși dreptul la acordarea cotei de participare la profitul societății, existența acestui drept fiind dublu condiționată de înregistrarea de profit la finele fiecărui an din perioada de referință ce face obiectul litigiului (anii 2004, 2005, 2006); negocierea modalităților concrete de acordare și a criteriilor de diferențiere între salariați, cu.
Temeiul legal pentru acordarea cotei de participare la profitul societății nu îl poate constitui OG 64/2001, cu modificările ulterioare, căci acest act normativ privește exclusiv repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat și la regiile autonome dacă acestea s-au angajat și au stabilit prin bugetele de venituri și cheltuieli obligația de participare la profit ca urmare a serviciilor angajaților lor în relație cu acestea, situație în care se pot acorda aceste drepturi în limita a 10% din profitul net, așa cum se prevede în art.1 alin.1din actul normativ sus-citat.
Cum în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de însăși clauza contractuală pentru valabila existență a dreptului la cota de participare la profit, pe de o parte, iar pe de alta, cum în legislația română actuală nu este reglementată obligația adunării generale a acționarilor unei societăți pe acțiuni (societatea recurentă SC SA fiind constituită ca societate pe acțiuni sub regimul instituit de Legea nr.31/1990 modif. prin Legea nr.161/2003) să acorde salariaților săi dreptul de participare la beneficii, conform art.178 și art.183 din aceste acte normative, rezultă că art.139 din conferă salariaților doar premisele negocierii unui eventual drept de a participa la beneficiul (profitul) net al societății, cu respectarea cerințelor impuse de actul constitutiv al societății angajatoare și a condițiilor prealabile stabilite prin această clauză contractuală, astfel cum au fost enumerate mai sus și numai dacă nu s-a decis reinvestirea profitului societății, iar nu distribuirea lui.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursurile declarate de reclamanții, G, și intervenienta ca nefondate, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă le va respinge, sentința atacată fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității formulării recursului, invocată din oficiu, cu privire la recursul formulat de recurentul,cu domiciliul ales la Cabinet Avocatură - P,-, - Sc. B,etaj 3,.12, județul P, împotriva sentinței civile nr.672 din 16 martie 2009 pronunțată de Tribunalul și respinge recursul declarat de acesta ca tardiv formulat.
Respinge cererea de repunere în termenul de motivare a recursului formulată de către ceilalți recurenți, respectiv, recurenții-reclamanți, G,și recurenta-intervenientă, domiciliată în P,-, -.A,.28, județul P, toți cu domiciliul ales la Cabinet Avocatură - P,-, - Sc. B,etaj 3,.12, județul
Respinge excepția nulității celorlalte recursuri pentru nemotivare în termen și respinge, ca nefondate, recursurile formulate de reclamanții, G,și intervenienta, domiciliată în P,-, -.A,.28, județul P, toți cu domiciliul ales la Cabinet Avocatură - P,-, - Sc. B,etaj 3,.12, județul P, împotriva sentinței civile nr.672 din 16 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1 și recurentul-reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 3 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE: Simona Petruța BuzoianuJUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
- -- - -- - - - - -
Grefier,
-
Red.
Tehnored./
5 ex/02.12.2009
f- Trib.
,
Operator de date cu caracter personal
Nr.notificare nr.3120/2006
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
