Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 262/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA nr. 262
Ședința publică din data de 11 februarie 2010
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA cu sediul în comuna ( incinta SA B, Sucursala ), județul P împotriva sentinței civile nr.1848 din data de 30 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul G, domiciliat în P,-, -. A,.3,.14, județul
Cerere de recurs scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurenta pârâtă SC SA, reprezentată de avocat din cadrul Baroului P, conform împuternicirii avocațială depusă la dosar, intimatul reclamant G personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Avocat pentru recurenta pârâtă arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Intimatul reclamant G, personal arată că nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a-și angaja apărător și solicită cuvântul în fond.
Instanța față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Avocat pentru recurenta pârâtă, având cuvântul în fond solicită admiterea recursului și respingerea capătului de cerere privind acordarea primelor de Paște și
Arată că primele au fost introduse în salariu începând cu data de 01.02.2003, înainte de preluarea prin externalizare și că această situație a fost comunicată fiecărui salariat prin adeverințe.
Depune la dosar concluzii scrise precizând că în cuprinsul acestora sunt menționate demersurile privind introducerea primelor în salariu.
Arată că va solicita acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.
Intimatul reclamant, personal, având cuvântul în fond solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul Prahova, arătând că primele solicitate nu au fost introduse în salariu.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată la nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata suplimentărilor salariale cuvenite și neacordate cu ocazia sărbătorii de Paște 2006, în sumă de 480 lei, precum și la plata sumei de 2697 lei reprezentând diferența de indemnizație de concediere cuvenita conform Planului Social, sume ce urmează a fi actualizate conform indicelui de inflație, de la data scadenței la data plății.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pe lângă salariul de bază urma să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură constând în suplimentări salariale cu ocazia sărbătorii de Paște 2006, drepturi ce nu i-au fost acordate, iar în ceea ce privește diferența de plăți compensatorii, reclamantul a arătat că a fost disponibilizat din motive ce nu țin de persoana salariatului, astfel încât conform CCM a încasat plăți compensatorii, respectiv indemnizații de concediere în raport de vechimea în muncă în societate, însă pârâta, la acordarea acestora, nu a ținut seama de majorarea salariilor, aplicându-se eronat și o impozitare a acestor drepturi încasate.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, motivând că drepturile solicitate au fost incluse începând cu anul 1997 în salariul de bază, iar reclamantului i s-au achitat drepturile solicitate cu ocazia concedierii, ținându-se seama de vechimea sa în cadrul societății și de condițiile prevăzute de CCM și Planul Social.
In cauză s-a administrat proba cu acte.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.1848 din data de 30 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a admis în parte acțiunea, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite și neacordate reprezentând prima de Paște pe anul 2006, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței la data plății efective, s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata diferenței de indemnizație de concediere, s-a respins ca nedovedit capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit actelor existente la dosar (cartea de muncă) reclamantul a fost salariatul pârâtei, însă cu ocazia sărbătorii de Paște 2006 nu a încasat drepturile salariale prev.de art.168 din.
Totodată, din decizia de concediere nr.322/22.05.2006 prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al salariatului în temeiul art.65 și 66 Codul muncii, acesta a primit o sumă de bani reprezentând valoarea indemnizației de concediere conform prevederilor art.46 din CCM completate cu prevederile Planului Social.
Disp.art.168 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, menționându-se că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior și în Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2004, 2005, 2006, 2007.
Disp.art.46 din CCM pe anii 2005-2007 prevede că în cazul concedierii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului angajatorul îi plătește în funcție de vechimea acestuia, indemnizație minimă de concediere după cum urmează: de la 0 la 3 ani - 1,5 salarii medii nete; de la 3 la 10 ani trei salarii medii nete; peste 10 ani cinci salarii medii nete, menționându-se la alin.4 al aceluiași articol ca prevederile domeniului vizat se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
La punctul 4 din Planul social se prevede că angajații vor primi în funcție de vechimea în, următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere și anume: 0,5 - 5 ani - opt salarii medii brute pe ; 5-15 ani - douăsprezece salarii medii brute pe și peste 15 ani - 15 salarii brute pe.
A mai reținut instanța de fond că din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul a fost salariatul pârâtei, contractul de muncă încetându- în baza art.65 și 66 din CCM, ocazie cu care acesta a primit o sumă de bani cu titlu de indemnizație de concediere în funcție de vechimea avută în societate, în conformitate cu dispozițiile art.46 din CCM completat cu art.4 din Planul Social, însă, cu ocazia sărbătorii de Paște 2006, nu a primit suplimentările salariale cuvenite în baza art.168 din, astfel încât pârâta este obligată să achite aceste drepturi reclamantului, mai ales că nu există nicio dovadă la dosar că pârâta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus în salariul de bază.
In ceea ce privește indemnizația de concediere, instanța de fond a reținut că atât timp cât reclamantul a primit o asemenea indemnizație de concediere prevăzută de art.46 din CCM, completată cu art.4 din Planul social, înseamnă că pretenția sa de a fi obligată pârâta la plata altor diferențe cu titlu de plăți compensatorii sau orice alte indemnizații de concediere, este neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât reclamantul, la data concedierii, se încadra în etapa a - II - a de restructurare.
Instanța de fond a apreciat că în ceea ce privește susținerea reclamantului în sensul că indemnizația minimă de concediere prevăzută de art.46 din CCM este distinctă de plățile compensatorii prevăzute de art.4 din Planul social și deci, ar avea dreptul la o diferență de plăți compensatorii și că în mod nelegal le-au fost impozitate, nu poate fi avută în vedere întrucât prin planul social s-a avut în vedere crearea unor condiții mai avantajoase pentru salariați decât cele prevăzute de art.46 din CCM și nicidecum cumularea acestor drepturi salariale, iar dacă prin Planul social s-ar fi urmărit să se plătească cumulat indemnizațiile de concediere, ar fi însemnat ca în planul social să se prevadă în mod expres că pe lângă indemnizația de concediere prevăzută de art.46 din CCM, fiecare salariat urmează să mai primească și indemnizația de concediere prevăzută de art.4 din Planul social, ceea ce însă nu exista.
De altfel, art.4 din Planul social prevede plata unor indemnizații de concediere mai mari decât cele prevăzute în art.46 CCM și nicidecum cumularea lor deoarece, în caz contrar ar însemna să se achite pentru concedierile ce nu țin de persoana salariatului, aceleași drepturi salariale, respectiv pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere de două ori, ceea ce este inadmisibil.
Mai mult chiar, la calcularea indemnizației de concediere acordată, s-a ținut seama de dispozițiile CCM, ale Planului Social, luându-se în calcul salariul mediu brut pe din anul anterior disponibilizării, la care s-a aplicat impozitul aferent prevăzut de normele legale în vigoare, motiv pentru care reclamantul a încasat la momentul disponibilizării, suma netă ce i s-a cuvenit, caz în care acesta nu mai poate pretinde recalcularea acestor sume cu titlu de diferențe, mai ales că nu a contestat decizia de concediere.
Prin urmare instanța de fond, în baza Contractelor colective sus-menționate, art.168 din CCM la nivel de ramură și a art.161 și urm. Codul muncii, a admis acțiunea în parte, după cum s-a arătat mai sus.
Împotriva sentinței primei instanțe pârâta a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 304 pct.9 și art. 3041Cod pr.civilă.
Referitor la primele de Paște solicitate, se arată că prin CCM încheiat la nivelul pentru anul 2003 s-a convenit ca primele de Paște și C de care beneficiau salariații să fie introduse în salariul de bază, realizându-se în acest mod o mărire salarială și începând cu anul 2003, primele au devenit parte din salariul de bază, ca întreg, fără a mai putea fi individualizate în mod distinct pe viitor și fără mai putea fi modificate separat față de salariu.
În continuare, s-au invocat dispozițiile art. 168 alin. 1 și 2 din CCM pe anul 2008 concluzionându-se că primele de Paște și C au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, transferat ulterior în interesul serviciului la SC SA.
apărarea privitoare la includerea primelor de Paște și C în salariul de bază la nivelul SC SA, recurenta a invocat adresele nr. 1154/28.02.2003 și 1453/14.03.2003 prin care s-a statuat în mod expres că din fondul de salarii aprobat prin Hotărâre de Guvern pentru salariații cu contract individual de muncă, urmează să se permită o reașezare a salariilor cu minim 14% începând cu data de 1.01.2003, în această reașezare cuprinzându-se și drepturile salariale rezultate din modificarea art. 168 alin. 1 din CCM, iar reașezările de salarii, astfel cum au fost prevăzute în cele două adrese, au fost finalizate până la data de 29.03.2003, fiind menționate drept creștere salarială în cărțile de muncă ale angajaților SC SA.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata primei de acordată cu ocazia sărbătorilor de Paște.
În recurs au fost depuse la dosar o serie de înscrisuri noi din partea recurentei, care a formulat și o serie de precizări, precum și concluzii scrise.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
Astfel, se reține că SC a fost constituită la începutul anului 2003 prin externalizarea activităților de întreținere și reparații pentru Rafinăria din structura SNP SA, SC obligându-se să preia prin transfer, la data de 28.02.2003, tot personalul Direcției din cadrul Sucursalei, cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute în CCM încheiat între SNP SA și, astfel că o parte din angajații societății au fost transferați în interesul serviciului, la data de 28.02.2003, în cadrul noii societăți externalizate- SA.
În privința primei de Paște acordată de prima instanță, se reține că în conformitate cu disp.art.176 alin.1 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze invocat de reclamantă, cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
Art.176 alin.6 din același contract statuează, cu titlu de excepție, că fiecare din adaosurile de mai sus - printre care și cele în discuție în cauză - se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Se mai reține că adresa înregistrată sub nr.1453/14.03.2003 la SNP SA, ce poartă semnătura partenerilor sociali, cuprinde și dispoziția de reașezare a salariilor până la data de 21.03.2003, precum și menționarea expresă a faptului introducerii în salariul de bază al fiecărui salariat a suplimentărilor salariale datorate în baza art.168 din CCM specificându-se că data de aplicare a reașezării salariilor de bază este 01.02.2003.
De asemenea, între Administrația Sucursalei și s-a încheiat un protocol de reașezare a salariilor de bază aferente personalului muncitor începând cu data de 01.02.2003, prin care se precizează că s-a hotărât introducerea în salariile de bază existente la 01.02.2003 a sumei fixe de - lei brut/salariat - la care s-a ajuns pornindu-se de la însumarea cuantumului primelor de Paște și C cuvenite anual și împărțirea acestuia la 12 luni-și majorarea începând cu 01.02.2003 a noilor salarii de bază rezultate după introducerea sumei fixe cu coeficientul de 13,2 %.
Faptul introducerii primelor de Paște și C în salariile de bază ale angajaților Sucursalei începând cu data de 01.02.2003 rezultă din actul adițional nr.1602/2003 la CCM la nivelul SC SA, aplicabil de la 1 februarie 2003, prin care s-a hotărât, la art.168 alin.2, că pentru anul respectiv, suplimentările de la art.168 alin.1, privind primele de Paște și C, vor fi introduse în salariul de bază, conform modalității și în condițiile negociate cu, intimatul-reclamant fiind transferat la noua societate externalizată ulterior acestei date, respectiv la 28.02.2003, din adresa SNP SA B nr.1154 din 14.03.2003, mai sus-menționată, coroborată cu înscrierile din cartea de muncă al salariatului, depuse în copie la dosar de către recurentă, din care reiese că adresa nr.1453/14.03.2003 a fost efectiv aplicată, salariile de bază fiind reașezate retroactiv începând cu data de 01.02.2003.Aceeași situație rezultă și din adeverința nr.4672/ 2003 Sucursalei a SNP SA, depusă în copie la dosar, în recurs, de către recurentă, în care se face mențiunea expresă că începând cu data de 01.02.2003, salariul de bază reașezat al reclamantului, a fost în sumă de 4.739.000 lei, iar prin adresa SNP SA B nr.1453/14.03.2003, salariile de bază au fost reașezate retroactiv începând cu data de 01.02.2003 pentru salariații aflați în evidențele unității la această dată.
Spre deosebire de contractele colective de muncă încheiate la nivelul SC SA pe perioada în discuție în cauză, contracte în care anual, s-a prevăzut, la art.168 alin.1, dreptul salariaților la acordarea primelor de Paște și C, în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate, în contractele colective de muncă încheiate la nivelul societății pârâte SC SA, pe aceeași perioadă, nu mai este prevăzut un atare drept și de vreme ce s-a făcut dovada acordării primelor respective în anul 2003, prin includerea acestora în salariul de bază anterior transferului la noua societate, iar salariul intimatului nu a fost modificat în anii următori în sensul scăderii acestuia cu suma inclusă în anul 2003 în salariul de bază, ca efect al includerii primelor de Paște și C în acest salariu, rezultă că în cauză sunt aplicabile, dispozițiile de excepție consacrate de art.176 alin.6 din CCM la nivel de ramură, care justifică respingerea cererii de acordare a primei de Paște, greșit acordate de prima instanță.
Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că motivele de recurs sunt fondate, urmând să admită recursul ca atare, să modifice în tot sentința și, pe fond, să respingă acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în comuna, județul P, împotriva sentinței civile nr.1848 din data de 30 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul G, domiciliat în P,-, -.3,.A,.3,.14, județul P și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că respinge și capătul de cerere privind prima de Paște 2006,ca neîntemeiat.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 11 februarie 2010.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
5.ex./11.03.2010
dosar fond - - Tribunalul Prahova
judecători fond- - R;
operator de date cu caracter personal; număr notificare 3120/2006
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
