Pretentii civile. Speta. Decizia 1193/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 1193
Ședința publică din data de 2 iunie 2009
PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr
JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.385 din 13.02.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți și, ambii cu domiciliul ales la cabinet avocatură - P, str.-.-. nr.148,.4. parter,.2, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă reprezentată de avocat din Baroul Prahova, în substituire avocat titular din același barou, lipsind intimații-reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarația acestuia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă solicită în principal admiterea recursului și modificarea în tot sentinței în sensul respingerii acțiunii ca prescrisă. Într-un prim subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea acțiunii, iar într-un al doilea subsidiar, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul obligării societății la plata suplimentărilor salariale solicitate raportat la salariul de bază mediu pe societate, cu mențiunea că aceste sume sunt brute. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, arată că urmează să le solicite pe cale separată.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanții și au chemat in judecata pe pârâta SC SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata către fiecare reclamant a primelor de C și de Paște aferente anilor 2005-2007, în sume brute, reprezentând drepturi salariale suplimentare cuvenite și neacordate, sume ce se vor reactualizate cu indicele de inflație de la scadența fiecărei sume la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt angajații pârâtei, iar potrivit art.168 alin.1 din CCM la nivel de unitate aveau dreptul, cu prilejul sărbătorilor de Paște și C, la câte o suplimentare salarială egală cu un salariu de bază mediu brut pe societate, drepturi pe care reclamanții nu le-au primit pe perioada indicată.
În drept, au fost invocate disp.art.969 Cod civil, art.236 alin.4 din Codul Muncii, art.168 alin.1 din.
La termenul din 21.11.2008, reclamanții și-au precizat câtimea obiectului cererii arătând că solicită obligarea pârâtei să le achite câte 5781 lei brut reprezentând prime C 2005-2007 și Paște 2006-2007, sume ce se vor reactualiza cu indicele de inflație, cuantumul sumei cerute rezultând din adresa nr.830/05.02.2008 emisă de pârâtă, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune solicitând respingerea acțiunii ca prescrisă întrucât dreptul la acțiune s-a prescris în raport de art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii, iar pe fond, a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată pe motiv că drepturile solicitate au fost incluse în salariul de bază începând cu anul 2003.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 385 din 13 februarie 2009, Tribunalul Prahova admis acțiunea precizată și a obligat pârâta la plata către reclamantul a sumelor reprezentând prime de Paște și C aferente anilor 2005-2007, respectiv C 2005, sume ce urmează a fi actualizate potrivit indicelui de inflație de la data scadenței la data plății efective.
Totodată, pârâta a fost obligată la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către același reclamant.
Prin aceeași sentință, s-a respins excepția invocată de pârâtă, a prescripției dreptului la acțiune și s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova privind pe reclamantul, excepție invocată din oficiu de instanță, declinându-se competența de soluționare a cauzei privindu-l pe acesta, în favoarea Tribunalului Dâmbovița
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanții sunt salariații pârâtei, iar disp.art.168 din contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, menționându-se ca pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior și în contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii următori.
S-a mai reținut că în perioada indicată, reclamantul HG nu a încasat drepturile salariale suplimentare cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, astfel încât pârâta este obligată să-i achite aceste drepturi, neexistând nicio dovadă la dosar că pârâta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus în salariul de bază.
Prin urmare, instanța, în baza contractelor colective sus-menționate și a disp.art.161 si urm. muncii, a admis acțiunea precizată a reclamantului HG, în sensul celor sus-arătate.
Totodată, instanța a respins excepția invocată de pârâtă, a prescripției dreptului la acțiune, având în vedere data introducerii acțiunii, 21.11.2008 și termenul de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului aplicabil în cauză.
În privința reclamantului, tribunalul a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița întrucât acesta domiciliază în județul
Împotriva sentinței primei instanțe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că instanța a omis să se pronunțe cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul Muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni, astfel că acțiunea este prescrisă.
Pe fond, soluția a fost criticată deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2004, potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamantul nu a formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.
Se mai susține că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă, în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Totodată, se arată că este eronată modalitatea de soluționare a cauzei prin simpla referire la drepturi salariale pe perioada 2005-2008, iar pentru anul 2008, recurenta nu datorează nicio sumă de bani, fiind modificat prin act adițional, statuându-se în mod clar că primele au fost incluse în salariile angajaților.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii instanței de fond, admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune și respingerea acțiunii ca fiind prescrisă sau ca neîntemeiată și în subsidiar, modificarea hotărârii în parte și acordarea sumelor comunicate de societate ca fiind salariul de bază mediu pe societate, cu mențiunea că aceste sume sunt brute.
Deși legal citați cu această mențiune,intimații-reclamanți nu au depus la dosar întâmpinare cu privire la recursul pârâtei.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Mai întâi de toate, se constată că nu s-au adus critici în recurs cu privire la soluția pronunțată de tribunal, de declinare a competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița pentru reclamantul, soluție care este corectă, câtă vreme rezultă din actele dosarului că acesta domiciliază în județul D, astfel că, în raport de art.284 alin.2 din Codul Muncii, coroborat cu art.2 alin.1 lit.c din Codul d e procedură civilă, competența de soluționare a pricinii în primă instanță pentru acest reclamant revine Tribunalului Dâmbovița, reprezentând instanța competentă de la domiciliul reclamantului.
Cu privire la acțiunea reclamantului HG, contrar susținerilor recurentei, prima instanță s-a pronunțat prin sentință cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată prin întâmpinare, pe care a respins-o, soluție care este corectă.
Astfel, este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul Muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale, prin același articol, la lit. c, s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003, în urma negocierilor purtate cu sindicatul, primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.
Această probă nu a fost făcută, astfel că în mod corect instanța de fond admis acțiunea precizată a reclamantului.
HGÎn ceea ce privește suma acordată acestui reclamant, Curtea reține că susținerile recurentei nu sunt întemeiate, întrucât, așa cum rezultă din cuprinsul sentinței, instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea soluției valoarea salariului de bază mediu pe societate conform art. 168 alin.(1) din Contractul colectiv de muncă pe anul 2005-2007 și nu valoarea salariului mediu pe societate, care include salariul de bază și sporurile, iar hotărârea poate fi executată.
Intimatul-reclamant nu HG a solicitat prin acțiune și nici instanța nu a acordat prin sentință vreo sumă de bani cu titlu de primă pe anul 2008, după cum se pretinde nejustificat în recurs.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus-arătate, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, sentința atacată fiind legală și temeinică, decurgând dintr-o corectă apreciere a probelor administrate și aplicare a dispozițiilor legale.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.385 din 13 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți și, ambii cu domiciliul ales la cabinet avocatură - în P.4. parter,.2, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2 iunie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
--- - --- - -- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
2 ex./30.06.2009
/VS
Trib.P nr-
Președinte:Elena Simona LazărJudecători:Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
