Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1619/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.1619
Ședința publică din data de 5 august 2009
PREȘEDINTE: Popescu Vera Andrea
JUDECĂTORI: Popescu Vera Andrea, Lazăr Elena Simona
- -
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâțiiMinisterul Justiției,cu sediul în B,-, sector 5,Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, jud. P șiTribunalul Prahova, cu sediul în P,-, jud. P, împotriva sentinței civile nr.722 din 29.02.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, și, toți cu domiciliul ales la udecătoria Mizil, în M,-, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenții-pârâți Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI și Tribunalului Prahova și intimații-reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin motivele de recurs, recurenții-pârâți au solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că prin motivele de recurs, recurenții-pârâți au solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și rămânând în deliberare a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanții, -, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI și Tribunalul Prahova solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâții la încheierea anuală pentru fiecare dintre reclamanți a asigurărilor pentru risc profesional pentru viață, sănătate și bunurile afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea, în limita veniturilor pentru anii lucrați în aceste funcții de către reclamanți, dar nu în mai mult de 15 ani de activitate, conform dispozițiilor art. 78 alin 1 din Legea 303/2004 republicată, sub sancțiunea aplicării unor daune cominatorii de 100 de lei pe zi de întârziere pentru fiecare reclamant.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în calitate de judecători, beneficiază conform art. 78 alin 1 din Legea 303/2004 republicată, de asigurare pentru risc profesional, realizată din fondurile bugetare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale Ministerului Justiției, Ministerului Public sau, în cazul judecătorilor și procurorilor militari, din fondurile Ministerului Apărării Naționale, pentru viață, sănătate și bunuri dacă sunt afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea, în limita veniturilor pentru anii lucrați în aceste funcții, dar nu în mai mult de 15 ani de activitate.
Au mai susținut reclamanții că deși alin.3 al aceluiași articol stipulează că asigurarea prevăzută la alin. 1 se realizează în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, la mai mult de 3 ani de la intrarea în vigoare a actului normativ nu a fost adoptată încă hotărârea de guvern care să reglementeze condițiile în care magistrații beneficiază de asigurare, însă pasivitatea Guvernului României nu poate lipsi de efecte juridice textul legal imperativ menționat întrucât potrivit art. 3 din Decretul nr. 31/1954, drepturile civile sunt ocrotite de lege și pot fi exercitate numai potrivit cu scopul lor economic și social, iar dreptul la asigurare recunoscut magistraților de către legiuitor constituie un bun al acestora în înțelesul art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
S-a mai arătat că normele de tehnică legislativă prevăd instituțiile abrogării și suspendării, însă în cauză nu există niciun act normativ care să fi suspendat sau abrogat disp.art. 78 din Legea nr.303/2004.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât art. 78 din Legea 303/2004 nu are în vedere contracte de asigurare tipice încheiate de ordonatorii de credite ori de judecători/procurori cu societăți de asigurare, ci este vorba de o formă de asigurare prin efectul legii, care operează doar în cazul producerii unuia din riscurile asigurate.
A mai susținut același pârât că legiuitorul precizează în mod expres că metodologia realizării asigurărilor de risc profesional urmează să fie stabilită în mod concret de un act administrativ emis în vederea aplicării dispozițiilor legale menționate, astfel că în absența acestui act normativ realizarea asigurării respective nu este obiectiv posibilă.
S-a mai arătat că în măsura în care riscul profesional se produce și este reținută culpa autorităților publice, în baza disp. art. 78 din Legea 303/2004 este posibilă repararea prejudiciului produs și care ar fi trebuit acoperit de o eventuală formă de asigurare întrucât dreptul reclamanților este consacrat de lege, el subzistând dincolo de neadoptarea hotărârii de guvern.
Și pârâtul Tribunalul Prahovaa formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât acordarea de despăgubiri magistraților în temeiul art. 78 din Legea 303/2004 republicată poate avea loc numai pentru evenimente determinate de exercitarea funcției de magistrat, condiții care în speță nu au fost dovedite.
De asemenea, s-a învederat că în lipsa unei hotărâri emise de forul legislativ, Tribunalul Prahova, în calitate de ordonator terțiar de credite, nu poate pune în aplicare disp.art.78 din Legea nr.303/2004, republicată și modificată, deoarece nu este abilitat să stabilească condițiile în care se încheie o astfel de asigurare și nici condițiile și modalitățile de plată de despăgubiri.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.722 din 29.02.2008, Tribunalul Prahovaa admis în parte acțiunea și a obligat pârâții la încheierea anuală pentru fiecare dintre reclamanți a asigurărilor pentru risc profesional, pentru viață, sănătate și bunurile afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea, în limitele veniturilor pentru anii lucrați de fiecare reclamant în funcția de magistrat, dar nu în mai mult de 15 ani de activitate.
Prin aceeași sentință, a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata de daune cominatorii în sumă de 100 lei/ zi de întârziere pentru fiecare reclamant, ca neîntemeiat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții, în calitate de judecători, beneficiază potrivit dispozițiilor art. 78 alin. 1 din Legea 303/2004 republicată, de asigurare pentru risc profesional, realizată din fondurile bugetare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale Ministerul Justiției, pentru viață, sănătate și bunuri, dacă sunt afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea, în limita veniturilor pentru anii lucrați în aceste funcții, dar nu mai mult de 15 ani de activitate.
A mai reținut tribunalul că potrivit alin. 3 al art 78 din același act normativ, asigurarea prevăzută de alin. 1 al aceluiași articol se realizează în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului,cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, iar pasivitatea Guvernului, care la mai mult de 3 ani de la intrarea în vigoare a actului normativ menționat, nu a adoptat o hotărâre prin care să se reglementeze condițiile în care magistrații să beneficieze de asigurări, nu poate lipsi de efecte juridice textul legal menționat deoarece potrivit art.3 din Decretul nr. 31/1954, drepturile civile sunt ocrotite de lege și pot fi exercitate numai potrivit cu scopul lor economic și social, iar dreptul la asigurare recunoscut de către legiuitor magistraților prin art. 78 alin. 1 din Legea 303/2004 republicată, constituie un bun al acestora în înțelesul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, ratificată prin Legea nr.30/1994.
De asemenea, s-a arătat că neadoptarea până în prezent a unei hotărâri care să prevadă normele de aplicare este de natură a nega dreptul magistratului la beneficiul despăgubirilor prevăzute de art. 78 alin. 1, care derivă din lege și în cauză nu există niciun act normativ care să fi suspendat sau abrogat disp. art 78 alin. 1 din Legea 303/2004.
S-a mai reținut că invocarea faptului că nu există norme de aplicare a dispozițiilor arătate mai sus echivalează cu o prevalare de instituția suspendării, lucru inacceptabil în lipsa unui act normativ care să suspende dispozițiile respective, apreciindu-se că în aceste condiții, intervenția instanțelor de judecată reprezintă singura modalitate juridică prin care se poate obține valorificarea drepturilor lor legitime pentru a se putea beneficia și în fapt și nu doar în drept de protecția specială recunoscută de legiuitor în considerarea riscurilor specifice ce decurg din exercitarea profesiei.
Așa fiind, în baza disp. art 269 Codul muncii și art. 78 din Legea 303/2004, tribunalul a admis în parte acțiunea în sensul celor sus-arătate.
Capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata de daune cominatorii în sumă de 100 lei/ zi de întârziere pentru fiecare reclamant a fost respins ca neîntemeiat pe motiv că în cauză nu este vorba de neîndeplinirea unei obligații de a face.
Împotriva sentinței primei instanțe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI și Tribunalul Prahova au declarat în termen legal recurs.
În recursul său, pârâtul Ministerul Justiției critică hotărârea primei instanțe ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art.304 pct.4 și 9 Cod pr.civilă și art.3041Cod pr.civilă.
Se arată că sentința este pronunțată cu aplicarea greșită a legii întrucât art.78 din Legea nr.303/2004 nu avea în vedere contracte de asigurare tipice încheiate de ordonatorii de credite ori de judecători și procurori cu societățile de asigurare, în acest din urmă caz cu decontarea de către ordonatori a primelor de asigurare plătite de aceștia, ci de o formă de asigurare prin efectul legii, care operează doar în cazul producerii unuia din riscurile asigurate.
Se mai susține că textul invocat, care în prezent este modificat, are în vedere plata unor despăgubiri ca efect al asigurării prin efectul legii, despăgubiri ce se acordă doar în urma producerii unui prejudiciu dacă viața, sănătatea sau bunurile magistraților sunt afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea.
Totodată, se arată că în același sens erau și disp.art.78 alin.2 din Legea nr.303/2004 care prevedeau că la eliberarea din funcție, asigurarea prevăzută la alin.1 încetează și dacă am admite interpretarea contrară, ar însemna că potrivit art.78 alin.2 din Legea nr.303/2004, contractele de asigurare încheiate cu diferite societăți de asigurări cu privire la viața, sănătatea sau bunurile magistraților ar fi guvernate de principiul înscris la alin.2 al art.78 din Legea nr.303/2004, ceea ce nu poate fi primit.
De asemenea, se susține că diferențele majore dintre reglementarea anterioară Legii nr.303/2004, realizată prin art.100 din Legea nr.92/1992 și actuala reglementare sunt date de faptul că Legea nr.303/2004 prevede în mod expres că riscurile acoperite sunt doar de natură profesională, precum și faptul că suma plătită în caz de producere a evenimentului este diferită, prin Legea nr.303/2004 avându-se în vedere limita veniturilor pentru anii lucrați în funcția de judecător și procuror, dar nu în mai mult de 15 ani de activitate.
Mai susține recurentul că și în forma existentă înainte de modificarea art.78 din Legea nr.303/2004 prin Legea nr.97/2008, dreptul consacrat de lege subzista dincolo de neadoptarea hotărârii de guvern la care făcea referire textul de lege, însă instanța nu putea ca prin hotărârea dată să suplinească absența unui act administrativ cu caracter normativ.
În fine, se susține că în forma actuală, art.78 din Legea nr.303/2004 stabilește explicit, la alin.1, că judecătorii și procurorii beneficiază de despăgubiri acordate din fondurile bugetare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale Ministerului Justiției, ale Ministerului Public sau, în cazul judecătorilor și procurorilor militari, din fondurile Ministerului Apărării, în cazul în care viața, sănătatea ori bunurile le sunt afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea, iar conform alin.2 al art.78, despăgubirile prevăzute la alin.1 se acordă în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel că în prezent nu există niciun temei legal pentru a obliga Ministerul Justiției la încheierea anuală a asigurărilor pentru risc profesional.
S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cerându-se judecarea cauzei în lipsă.
Pârâta Curtea de APEL PLOIEȘTIa criticat la rândul său hotărârea instanței de fond ca nelegală și netemeinică, susținându-se că în mod greșit a fost admisă acțiunea, întrucât dispozițiile legale în privința asigurărilor de risc profesional au suportat mai multe modificări, iar conform art.78 din Legea nr.303/2004, în forma consfințită prin Legea nr.97/2008, de aprobare cu modificări și completări a OUG nr.100/2007, judecătorii și procurorii beneficiază de despăgubiri acordate din fondurile bugetare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale Ministerului Justiției, ale Ministerului Public sau, în cazul judecătorilor și procurorilor militari, din fondurile Ministerului Apărării, în cazul în care viața, sănătatea ori bunurile le sunt afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea.
Prin urmare, legiuitorul a stabilit modalitatea în care se acordă aceste despăgubiri pentru cauze de risc profesional, eliminându-se dispozițiile referitoare la încheierea unor asigurări pentru risc profesional, pentru viață și sănătate și în raport de noua reglementare legală, care stabilește plata despăgubirilor direct din fondurile bugetare ale ordonatorilor de credite, nu se mai poate dispune încheierea asigurărilor pentru situațiile în care viața, sănătatea ori bunurile judecătorilor sau procurorilor sunt afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu, solicitându-se admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată, precum și judecarea cauzei în lipsă.
Pârâtul Tribunalul Prahovaa criticat sentința instanței de fond ca nelegală, susținând că în mod greșit a fost admisă acțiunea întrucât din interpretarea disp.art.78 din Legea nr.303/2004 republicată, rezultă că o condiție pentru ca magistrații să poată beneficia de asigurare pentru risc profesional este aceea ca viața, sănătatea și bunurile să fie afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea, iar acordarea de despăgubiri magistraților în temeiul art.78 din Legea nr.303/2004 republicată poate avea loc numai pentru evenimente determinate de exercitarea funcției de magistrat, astfel că reclamanții ar trebui să facă dovada îndeplinirii acestei condiții.
Se mai susține că în ceea ce privește cuantumul despăgubirii, art.78 alin.3 din Legea nr.303/2004, republicată prevede că asigurarea se realizează în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, iar în lipsa unei hotărâri emise de forumul legislativ, Tribunalul Prahova, în calitate de ordonator terțiar de credite, nu poate pune în aplicare disp.art.78 din Legea nr.303/2004, republicată și modificată, întrucât nu este abilitat să stabilească condițiile în care se încheie o asemenea asigurare și nici condițiile și modalitățile de plată de despăgubiri, Ministerul Justiției fiind cel care are sarcina elaborării de proiecte de acte normative care să reglementeze salarizarea personalului din justiție.
Se arată, în continuare, că judecătorul nu este îndrituit să modifice sau să completeze un act normativ, ci doar să interpreteze și să aplice legea în vigoare, iar admiterea acțiunii ar avea drept consecință obligarea intimaților la plata unor drepturi care nu sunt prevăzute de lege.
S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată, precum și judecarea cauzei în lipsă.
Prin încheierea din data de 21 iunie 2008, Curtea de APEL PLOIEȘTIa dispus, în temeiul art. 2 alin.3 din OUG nr. 75/2008, scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea la Înalta Curte de Casație și Justiție, spre competentă soluționare a recursurilor, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 7396/2008, declinat în favoarea Curții de APEL PLOIEȘTI competența de soluționare recursurilor, reținându-se că cele solicitate de reclamanți prin acțiune se referă la alte drepturi decât cele care vizează salarizarea magistraților, nefiind vorba de drepturi salariale, precizându-se că decizia respectivă constituie atât declinator, cât și regulator de competență, fiind obligatorie pentru instanța în favoarea căreia s-a stabilit competența soluționării recursurilor.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recursurile declarate, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursurile sunt fondate, potrivit considerentelor ce urmează:
Prin întâmpinarea depusă la dosarul primei instanțe, recurentul-pârât Ministerul Justiției a susținut, într-adevăr, că art. 78 din Legea nr. 303/2004, în forma în vigoare la acea dată, nu avea în vedere contractele de asigurare tipice încheiate de ordonatorii de credite ori de judecători sau procurori cu societăți de asigurare - în acest din urmă caz cu decontarea de către ordonatori a primelor de asigurare plătite de aceștia- ci instituia o formă de asigurare prin efectul legii, care operează doar în cazul producerii unuia din riscurile asigurate, apreciindu-se în aceste condiții că apare ca nefondată cererea reclamanților privitoare la obligarea pârâților la încheierea unor contracte de asigurare cu societăți de asigurare.
Indiferent de această apărare, reiterată în recurs, ceea ce este esențial în cauză este faptul că ulterior pronunțării sentinței atacate, prin Legea nr.97/2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 294/15.04.2008, prin care a fost aprobată OUG nr. 100/2007 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției, art. 78 din Legea nr. 303/2004 s-a modificat statuându-se, la art. 78 alin. 1 din lege, că judecătorii și procurorii beneficiază de despăgubiri din fondurile bugetare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale Ministerului Justiției, Ministerului Public sau, în cazul judecătorilor și procurorilor militari, din fondurile Ministerului Apărării, în cazul în care viața, sănătatea ori bunurile le sunt afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea.
De asemenea, conform art. 78 alin.2 din Legea nr. 303/2004, cu modificările și completările ulterioare, despăgubirile prevăzute la alin. 1 se acordă în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.
Prevederile art. 78 alin.1 și 2 din Legea nr. 303/2004, cu modificările și completările ulterioare, aduse prin Legea nr. 97/2008, mai sus-citate, au aceeași formă în vigoare și în prezent.
Prin urmare, modificările legislative aduse textului art. 78 din Legea nr. 303/2004, ulterior pronunțării sentinței atacate, în sensul celor mai sus-arătate, au eliminat dispozițiile care menționau că judecătorii și procurorii "beneficiază de asigurare pentru risc profesional", realizată din fondurile bugetare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale Ministerului Justiției, Ministerului Public sau, în cazul judecătorilor și procurorilor militari, din fondurile Ministerului Apărării și care au fost interpretate de prima instanță în sensul celor dispuse prin sentința atacată, noua reglementare legală stabilind direct plata de despăgubiri acordate din aceleași fonduri bugetare, în cazul în care viața, sănătatea ori bunurile le sunt afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea.
În consecință, actuala reglementare are în vedere plata unor despăgubiri către judecători și procurori, conform art. 78 alin.1 din Legea nr. 303/2004, cu modificările și completările ulterioare, despăgubiri care se acordă numai în urma producerii unui prejudiciu în situațiile în care viața, sănătatea ori bunurile magistraților le sunt afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea, nemaiputându-se dispune, așadar, încheierea unor asigurări pentru risc profesional potrivit celor statuate de instanța de fond prin sentința atacată în recursul de față.
Concluzionând, pentru considerentele ce preced, Curtea privește recursurile ca fondate, astfel încât în baza art.312 alin. 1 Cod pr. civilă le va admite, iar conform art. 312 alin. 2 și 3 Cod pr. civilă va modifica în tot sentința atacată, în sensul că va respinge în totalitate acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâțiiMinisterul Justiției,cu sediul în B,-, sector 5,Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, jud. P șiTribunalul Prahova, cu sediul în P,-, jud. P, împotriva sentinței civile nr.722 din 29 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, și, toți cu domiciliul ales la udecătoria Mizil, în M,-, jud. P și în consecință:
Modifică în tot sentința recurată în sensul că respinge în totalitate acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 5 august 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Popescu Vera Andrea, Lazăr Elena Simona
- --- - -- - -
Grefier,
-
Red./
11 ex/17.08.2009
f- Tribunal
, -
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Popescu Vera AndreaJudecători:Popescu Vera Andrea, Lazăr Elena Simona
