Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1839/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 1839
Ședința publică din data de 14 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.616 din 12 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți și, ambii domiciliați în P,-,.133 H,.B,.1,.25, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă SC SA avocat - din Baroul Prahova, lipsind intimații-reclamanți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termen, prin cererea de recurs solicitându-se întoarcerea executării sentinței recurate.
Avocat -, pentru recurenta-pârâtă SC SA, depune la dosar un raport de expertiză contabilă extrajudiciară și declară că alte cereri nu mai are de formulat, solicitând acordarea cuvântului în fond.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere declarația apărătorului recurentei că alte cereri nu mai are de formulat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Având cuvântul în fond pentru recurenta-pârâtă SC SA, avocat - solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii pretenției privind obligarea pârâtei la plata primelor de aprovizionare toamnă-iarnă. Nu solicită cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale, reprezentând aprovizionarea toamnă-iarnă în perioada 2005-2007, și constituite în fiecare an la nivelul a câte unui salariu minim pe ramură, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației de la data scadenței până la data plății efective.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că au fost angajații pârâtei cu contract individuale de muncă pe perioada nedeterminată și că, pe lângă salariul de bază, urmau să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, constând în suplimentari salariale cu ocazia aprovizionării toamnă-iarnă, drepturi ce nu le-au fost acordate în perioada sus-menționată.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților, a prescripției dreptului la acțiune, în condițiile în care reclamanții nu sunt creditorii raportului juridic privind drepturile solicitate, atât timp cât s-a stabilit acordarea acestor drepturi în funcție de negocierile dintre patronat și sindicat și că, în speță, dreptul la acțiune este prescris în baza art.283 lit.e muncii, fiind depășit termenul de prescripție de 6 luni, solicitând și respingerea acțiunii, cu motivarea că drepturile solicitate au fost incluse începând cu 01.06.1997 în salariul de bază, după un mod de calcul ce face obiectul unui act adițional la contract.
În ședința publică din data de 12.03.2009, instanța a pus în discuția părților excepțiile invocate, pe care le-a unit cu fondul.
Prin sentința civilă nr.616 pronunțată la data de 12 martie 2009, Tribunalul Prahovaa respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția prescripției dreptului la acțiune, invocate de pârâtă.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanți și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 528 lei și reclamantei suma de 1628 lei, reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă pentru perioada 2005-2007, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților câte 100 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanții au fost salariații pârâtei, însă pentru perioada 2005-2007 nu au încasat drepturile bănești reprezentând suplimentari salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă.
De asemenea, disp.art.176 din CCM la nivel de ramură pe anul 2006 și anexa la actul adițional nr.397/2007 prevăd că salariații din cadrul ramurii petrol și gaze, energie electrică, termică au dreptul cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, Ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie pentru aprovizionare de toamnă-iarnă să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă în cuantum de un salariu minim pe ramur, drepturi care se acordă în cazul în care nu s-a convenit în baza unui contract colectiv la nivel de societate, introducerea acestora în salariul de bază.
Prima instanță a mai reținut, din analiza probelor administrate în cauză, că reclamanții au fost salariații pârâtei, însă, în perioada 2005-2007 nu au încasat drepturile salariale suplimentare cu ocazia aprovizionării toamn-iarn, astfel încât pârâta este obligată să achite aceste drepturi, mai ales că nu există nicio dovadă la dosar că pârâta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus în salariul de bază.
Apărările pârâtei, în sensul că reclamanții nu pot solicita aceste drepturi atât timp cât nu au avut loc negocieri între patronat și sindicat și că ar fi fost incluse în salariul de bază, nu pot fi avute în vedere, întrucât din CCM la nivel de ramură pe anul 2006 și din CCM la nivel de societate din anul 2002, reiese că, începând cu anul 2002, drepturile salariale sub forma suplimentărilor pentru aprovizionare toamnă-iarnă nu au fost incluse în salariul de bază, iar inexistența unor negocieri între patronat și sindicat privind emiterea unui contract colectiv de muncă la nivel de societate nu o exonerează pe pârâtă de obligația de a achita drepturile salariale prevăzute în CCM la nivel de societate și la nivel de ramură, mai ales că inexistența unor asemenea negocieri nu se datorează culpei reclamanților, ci pârâtei.
Prin urmare, prima instanță, în baza contractelor colective sus-menționate, art.176 din CCM la nivel de ramura, art.161 și urm. muncii, a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamanților sumele de 528 lei și de 1628 lei, reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă pentru perioada 2005-2006, sume ce urmează a fi actualizate, așa cum s-a arătat mai sus, deoarece prin neachitarea acestor drepturi la scadență, reclamanții au suferit un prejudiciu constând în imposibilitatea de a beneficia de aceste sume de bani la scadență.
Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, deoarece există identitate între persoanele acestora și titularii dreptului dedus judecății, în condițiile în care reclamanții, în calitate de salariați ai pârâtei, au dreptul să solicite în instanță pârâtei, să le achite toate drepturile salariale ce derivă din raporturile de muncă care au existat între părți.
Instanța a respins și excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, constatând că în speță sunt aplicabile disp.art.283 al.1 lit.c muncii, în baza cărora prezenta acțiune este supusă termenului de prescripție de 3 ani, care a început să curgă de la data scadenței drepturilor solicitate, respectiv octombrie 2005, cu atât mai mult cu cât acțiunea vizează un conflict de muncă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SA B, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, pârâta a arătat, în esență, că acțiunea trebuia respinsă ca neîntemeiată, deoarece sumele pretinse de reclamanți au fost deja încasate ca urmare a includerii acestor prime în salariu, potrivit telexului 2412/1998.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, potrivit art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul declarat este fondat, pentru următoarele considerente:
Reclamanta este salariata, iar reclamantul a fost salariatul societății pârâte SC SA B, astfel cum rezultă din copiile carnetelor de muncă depuse la dosar.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, este mai presus de orice îndoială că obiectul acțiunii promovate de reclamanți îl reprezintă plata unor drepturi salariale, termenul de exercitare a acțiunii fiind cel de 3 ani, iar nu cel de 6 luni, aplicabil litigiilor relative la neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia, astfel că dispozițiile relative la prescripția extinctivă așa cum au fost evocate de recurentă nu sunt incidente în cauza de față.
Astfel, Curtea reține că, potrivit art.155 din Codul Muncii,salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Prin urmare, Curtea apreciază că dreptul reclamat este un drept salarial din categoria celor prevăzute la art.155 din Codul Muncii.
Pe cale de consecință, acestui drept i se vor aplica dispozițiile art.283 al.1 lit.c din Codul Muncii, potrivit căroraCererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator, și nu cele ale art.283 al.1 lit.e din același cod.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, având în vedere că există identitate între persoana reclamanților și titularii dreptului dedus judecății, în condițiile în care reclamanții, în calitate de salariați ai pârâtei, au dreptul să solicite în instanță pârâtei să le achite toate drepturile salariale ce derivă din raporturile de muncă existente între părți, prima instanță a respins excepția în mod corect.
Dreptul salariaților de a beneficia, între altele, în luna octombrie de o suplimentare salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă sub forma unui adaos în sumă fixă, având un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, este stabilit prin dispozițiile art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze.
Potrivit art.137 din același contract, unele sporuri sau adaosuri pot fi incluse în salariul de bază iar prin art.176 alin.6 s-a stabilit că adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Așadar voința părților contractante a fost aceea ca, de regulă, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar prin excepție, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în salariul de bază.
Recurenta pârâtă a susținut și a dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin adresa nr.2328/8.10.1997 emisă și semnată de SNP SA pe de o parte și pe de alta, s-a prevăzut că valoarea brută a suplimentării salariale este de 441.000 lei/persoană. Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază, conform telexului nr.2412/1998.
Acest înscris emis și semnat de asemenea de SNP SA pe de o parte și pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate mai sus.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul că, pe fond, va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Curtea va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.616 din 12 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți și, ambii domiciliați în P,-,.133 H,.B,.1,.25, județul
Modifică în parte sentința în sensul că respinge acțiunea reclamanților ca nefondată.
Menține restul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta
- - - - - -
Fiind în concediu medical,
semnează președintele instanței
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Red.CL
2 ex./27.10.2009
-- Trib.
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta
