Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta.
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
ECIZIA NR.1260
Ședința publică din data de 10 iunie 2009
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
- -- -
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții și, -, -, -, G, -, -, -, toți reprezentați de, cu domiciliul ales în P,-, la sediul Judecătoriei Ploiești, împotriva sentinței civile nr. 590 din 18 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți Judecătoria Ploiești, cu sediul în P,-, județul P, Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județul P, Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P, str.- -, județul P, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr.1 - 3, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanții, -, -, -, G, -, -, -, au chemat în judecată pe pârâții Judecătoria Ploiești, Tribunalul Prahova, Curtea de APEL PLOIEȘTI și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului Tribunalul Prahova, în calitate de ordonator terțiar de credite, la plata drepturilor salariale constând în sporul de lucru la calculator, respectiv 15% din salariul de bază brut, pe perioada octombrie 2004 și în continuare, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
S-a mai solicitat acordarea a trei zile în plus la concediul de odihnă, începând cu data introducerii prezentei acțiuni, precum și cu trei ani înaintea acestei date.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Ploiești și deși din anul 2005 lucrează la calculator toate cele opt ore zilnic, totuși,nu au primit drepturile aferente acestei munci, așa cum sunt încasate de către alți salariați din alte domenii sau de către salariații din cadrul ÎCCJ.
Au mai arătat reclamanții că și în alte domenii, (sănătate, petrochimie, administrație publică) se plătește acest spor de 15%, iar împrejurarea că lor nu li se plătește acest spor este o vădită discriminare.
De asemenea, reclamanții au susținut că deși lucrează în condiții grele și beneficiază de sporul corespunzător acestor condiții, nu beneficiază și de cele 3 zile în plus la concediul de odihnă, așa cum este prevăzut în art.142 din Codul muncii.
Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe disp.art.6 alin.2, art.40 pct.2 lit.c, art.142, art.269 din Codul muncii, art.48 alin.1 din Legea nr.50/1995 si art.14 alin.1 din Legea nr.56/1996.
Pârâtul Tribunalul Prahovaa formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru perioada 01.10.2004-21.12.2004, în raport de art.3 din Decretul nr.167/1958 și art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, termenul de prescripție, de trei ani, fiind depășit pentru această perioadă.
Pe fond, s-a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată susținându-se, în esență, că salarizarea personalului auxiliar de specialitate este reglementată de OG nr.8/2007, indicându-se drepturile de care beneficiază aceștia, printre care și spor de condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, reclamanții beneficiind și de 30 zile concediu odihnă plătit, anual, conform art.65 din Legea nr.567/2004, iar principiul egalității invocat de reclamanți nu presupune uniformitate.
La rândul său, și pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că, raportat la dispozițiile OG nr.137/2000, această instituție nu poate fi citată în calitate de pârâtă, ci în calitate de expert în domeniul nediscriminării, pentru a-și prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare, CNCD fiind abilitată si învestită prin lege să se pronunțe cu privire la caracterul discriminatoriu al unei anumite fapte.
Prin sentința civilă nr. 590 din 18 februarie 2008, Tribunalul Prahovaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a respins acțiunea față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1 octombrie 2004 - 21 decembrie 2004 și a respins acțiunea pentru aceasta perioadă ca fiind prescrisă, iar pe fond, a respins acțiunea formulată de reclamanți,a neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Tribunalul Prahova este întemeiată pentru perioada 1 octombrie 2004 - 21 decembrie 2004 întrucât, conform art.3 din Decretul nr.- privind prescripția extinctivă, termenul de prescripție este de 3 ani, dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar potrivit disp.art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, cererile în materia conflictelor de muncă pot fi formulate in termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune și având în vedere data introducerii acțiunii, a reieșit că pentru perioada menționată acțiunea este prescrisă.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a CNCD, instanța a admis această excepție motivat de faptul că această instituție nu poate fi chemată in instanță în calitate de pârât deoarece, conform art.16-20 din OG nr.137/2000 republicată, este instituția abilitată si învestită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de discriminare pe teritoriul României, să constate si să sancționeze contravențiile prevăzute de ordonanța menționată în ceea ce privește prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu toate completările și modificările ulterioare, având competența materială de a se pronunța cu privire la săvârșirea tuturor faptelor de discriminare, prin orice metodă și în orice domeniu de activitate.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate întrucât legiuitorul a prevăzut prin lege specială drepturile salariale și majorările periodice aplicabile acestora.
Referitor la primul capăt de cerere, privind acordarea sporului de calculator de 15%, instanța de fond arătat că prin Legea nr.319/2006 a securității si sănătății în muncă, intrată în vigoare la data de 01.10.2006, sunt prevăzute obligațiile angajatorului privind asigurarea prevenirii, protecției și securității în muncă, precum si sancțiunile care se aplică angajatorilor care nu respectă dispozițiile acestei legi, nefiind stabilit însă și sporul de lucru la calculator, în cuantum de 15% din salariul de bază brut.
A mai reținut prima instanță că salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești este reglementată de art.3 din OG nr.8/2007, fiind stabilită pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea in specialitate, de nivelul instanței sau al parchetului și întrucât plata drepturilor salariale de care beneficiază reclamanții este compensată prin multe alte sporuri de care nu beneficiază alte categorii profesionale, solicitarea reclamanților, de acordare a sporului de calculator de 15%, a fost apreciată ca neîntemeiată.
În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, respectiv acordarea a trei zile în plus la concediul de odihnă pe ultimii trei ani și în continuare, s-a reținut că potrivit HG nr.1028/2006 si Legii nr.319/2006, nu este prevăzută obligația angajatorului de a acorda un concediu suplimentar, iar reclamanții, conform art.65 din Legea nr.567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești si al parchetelor de pe lângă acestea, beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit, de 30 de zile lucrătoare, astfel că s-ar crea o situație discriminatorie față de celelalte categorii de salariați.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat recurs reclamanții, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Susțin recurenții că în mod greșit le-a fost respinsă acțiunea, arătând că sporurile la care se referă prima instanță sunt limitativ și strict acordate, fiind justificate de natura activității prestate și nu pot fi luate în discuție în cauza de față, neexistând o legătură de cauzalitate între acestea și sporul de calculator.
Se mai arată că în urma informatizării instanțelor de judecată, personalul auxiliar din cadrul instanțelor lucrează permanent și nemijlocit în sistemele informatice introduse, fiind supuse și riscului de radiații de la utilizarea calculatorului, lucrările fiind realizate la calculator într-un procent de mai mult de 80%.
Se susține, în continuare, că în ciuda acestui fapt, recurenților-reclamanți nu le-a fost acordat sporul de calculator, spor acordat salariaților din alte domenii de activitate, chiar personalul auxiliar de specialitate din cadrul ÎCCJ, de la serviciul contabilitate și informatică și salariații Ministerului Justiției primind acest spor, conform unui ordin intern.
Nici împrejurarea că recurenților li se plătește un alt spor, pentru condiții grele (), nu poate fi o explicație, sporurile la salariu putând fi cumulate, ele datorându-se unor cauze diferite.
În plus, deși recurenții lucrează în condiții grele, nu beneficiază de cel puțin 3 zile în plus la concediu de odihnă, așa cum se prevede de art.142 Codul muncii, susținându-se că făcând parte din categoria personalului din unitățile din justiție, finanțate de la bugetul de stat, raporturile juridice de muncă sunt guvernate de Codul muncii, conform art.1 și art.295 alin.2 din acest cod, ale cărui dispoziții sunt, în consecință, aplicabile.
De asemenea, se învederează că toate îndatoririle personalului auxiliar de specialitate se efectuează pe calculator, iar Legea nr.319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă stabilește principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protecția sănătății, securitatea lucrătorilor și eliminarea factorilor de risc și accidentelor, nefiind dispuse măsuri speciale pentru asigurarea protecției angajaților obligați a folosi calculatorul.
Totodată, se arată că de la 1.10.2006, angajatorii au obligația să asigure o serie de condiții pentru lucrătorii care utilizează în activitatea lor echipament cu ecran de vizualizare, actul normativ aprobat preluând integral Directiva nr.1990/270/CEE, recurenții aflându-se permanent, involuntar, sub acțiunea periculoasă pentru sănătate a radiațiilor câmpurilor negative artificiale, create de sistemele electronice și de sistemele de alimentare cu energie, făcându-se în continuare pe larg referire la consecințele pe care lucrul la calculator îl are asupra sănătății.
Locurile de muncă în care se lucrează la calculator, arată recurenții, fac parte din categoria locurilor de muncă cu condiții periculoase sau vătămătoare și salariații ce utilizează efectiv computerul, cel puțin 50% din timpul normal de lucru, sunt expuși unor condiții vătămătoare și unui real risc de îmbolnăvire, astfel încât ar fi trebuit să beneficieze de sporul de 15% pentru condiții periculoase sau vătămătoare, conform art.8 lit.a din HG nr.281/1993.
Recurenții se consideră discriminați în sensul art.2 alin.1-3 și art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât le-a fost refuzat coeficientul salarial față de alte categorii socio-profesionale cărora li s-a acordat acest spor, invocându-se în continuare disp.art.6 alin.2 Codul muncii, art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.21 din Carta Drepturilor și Libertăților Fundamentale, prevederile Convenției nr.111/1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, ale Directivei nr.2000//78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare în vederea definirii și constatării discriminării directe, ca și ale altor convenții internaționale.
În plus, se arată că Legea nr.567/2004 reglementează condițiile generale de numire în funcțiile de grefier și grefier-arhivar solicitându-se cunoștințe de operare pe calculator, ceea ce înseamnă că și angajatorul are obligația de a plăti sporul de calculator, întrucât în caz contrar s-ar încălca principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală și dreptul la salariu pentru munca prestată.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței, în sensul admiterii acțiunii, depunându-se la dosar și practică judiciară și cerându-se judecarea cauzei în lipsă.
Intimata Curtea de APEL PLOIEȘTIa formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Deși legal citați cu această mențiune, ceilalți intimați nu au formulat întâmpinare cu privire la recursul reclamanților.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Într-adevăr, potrivit art.5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, interzicerea discriminării fiind prevăzută și de OG nr.137/2000, cu modificările și completările ulterioare, de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de alte norme internaționale, problema în cauză fiind aceea de a stabili în ce măsură situația invocată de recurenți constituie o discriminare.
Sub acest aspect, se impune a se reține cu valoare de principiu că prin decizia nr.447/2005 a Curții Constituționale s-a stabilit că este dreptul legiuitorului să stabilească criteriile de determinare și cuantumul indemnizației, precum și sporurile acordate personalului bugetar.
Egalitatea de tratament a salariaților nu presupune ca întregul personal angajat să beneficieze, practic, de aceleași sporuri, iar reglementarea diferită a modului de salarizare a personalului bugetar are ca fundament condițiile specifice fiecărui sector de activitate.
De necontestat, în prezent, în toate domeniile vieții sociale, inclusiv în cadrul raporturilor de muncă, sunt utilizate computerele, dar aceasta nu presupune acordarea în mod automat și indiferent de situație a unui spor pentru lucrul la calculator fiecărui salariat din domeniul bugetar sau privat.
În conformitate cu disp.art.3 alin.1 din OG nr.8/2007, act normativ care reglementează salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau al parchetelor.
Art.22 din același act normativ statuează că pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, personalul salarizat potrivit acestei ordonanțe beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții, spor de care recurenții-reclamanți beneficiază, aceștia solicitând, pe lângă sporul respectiv, acordarea separată și a sporului de lucru la calculator, spor care nu este reglementat separat pentru personalul auxiliar din justiție.
Anterior intrării în vigoare a OG nr.8/2007, salarizarea personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești se realiza în baza Legii nr.50/1996, cu modificările și completările ulterioare, iar art.43 din acel act normativ reglementa acordarea sporului pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, în același cuantum de 15% din salariul de bază brut, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
Legea nr.319/2006 invocată de recurenții-reclamanți, privind securitatea și sănătatea în muncă, statuează că angajatorul are obligația de a asigura sănătatea și securitatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă, actul normativ stabilind care sunt responsabilitățile angajatorului în această direcție, însă nu reglementează sub nicio formă acordarea sporului cerut de reclamanți.
De asemenea, nici dispozițiile constituționale, ale Convenției Europene a Drepturilor Omului ori ale altor norme internaționale privitoare la drepturile omului sau normele comunitare invocate de recurenții-reclamanți nu justifică admiterea primului capăt de cerere al acțiunii, în sensul celor solicitate de aceștia.
Prevederile HG nr.281/1993 invocate de recurenții-reclamanți nu sunt aplicabile în speță întrucât acestea privesc salarizarea altor categorii de personal, din unitățile bugetare, expres prevăzute în cuprinsul actului normativ respectiv, iar nu salarizarea personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, care este reglementată printr-o lege specială.
Se reține, totodată, că prin decizia nr.818/3.07.2008, Curtea Constituțională, învestită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 1, art.2 alin 3 și art.27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
A reținut Curtea Constituțională că instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței fiind evident neconstituțional, misiunea instanțelor fiind aceea de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În același sens, Curtea Constituțională a statuat și prin deciziile nr.819, 820 și 821/2008, decizii care sunt definitive și general obligatorii, așa cum statuează disp.art.147 alin.4 din Constituție și ale art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și având în vedere argumentele pe care reclamanții și-au fundamentat acțiunea, soluția primei instanțe apare ca fiind corectă.
De menționat, că prin sentința atacată, instanța de fond a respins acțiunea pentru perioada 1octombrie 2004 - 21 decembrie 2004 ca fiind prescrisă, reținându-se în mod corect că în raport de art.3 din Decretul nr.167/1958 și art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, care instituie un termen de prescripție de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune, acțiunea este prescrisă pentru această perioadă, recurenții neaducând vreo critică în recurs cu privire la această soluție.
În ceea ce privește sporul la concediu solicitat de recurenți în temeiul art.142 din Codul muncii, se reține că potrivit acestui text de lege, salariații care lucrează în condiții grele, periculoase sau vătămătoare, beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin 3 zile lucrătoare.
Potrivit art. 295 alin. 2 din Codul muncii, prevederile acestui cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
Dispozițiile art. 142 din Codul muncii nu pot fi aplicate personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, ale cărui drepturi și obligații sunt reglementate prin acte normative speciale, de legislația specifică acestei categorii profesionale, astfel încât în speță sunt aplicabile normele cu caracter special potrivit principiului consacrat că legea specială derogă de la legea generală.
În conformitate cu art.65 alin.1 din Legea nr.567/2004, cu modificările și completările ulterioare, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea beneficiază anual de concediu de odihnă plătit, de 30 zile lucrătoare, concediu acordat recurenților, apărând ca neîntemeiată solicitarea acestora de a li se acorda în plus cel puțin 3 zile la concediul anual de odihnă.
Concluzionând, pentru considerentele ce preced, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții
și, -, -, -, G, -, -, -, toți reprezentați de, cu domiciliul ales în P,-, la sediul Judecătoriei Ploiești, împotriva sentinței civile nr. 590 din 18 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți Judecătoria Ploiești, cu sediul în P,-, județul P, Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județul P, Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P, str.- -, județul P, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr.1 - 3, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 iunie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
-- - - -- - - -- -
Grefier
-
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Red./VS
2 ex/ 2009-07-07
Trib. -
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
