Drepturi banesti castigate in instanta. Speta.
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
ECIZIA NR.1266
Ședința publică din data de 10 iunie 2009
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de reclamantul,domiciliat în P,-, județul P și de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, dul -, nr.14, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1802 din 20 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,- A, județul D,Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,- A, județul D și intimatul-chemat în garanțieMinisterul Economiei și Finanțelor,cu sediul în B,-,sector 5.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că prin motivele de recurs s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și față de faptul că prin motivele de recurs s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, în baza lucrărilor dosarului, reține
următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamantul, în calitate de fost procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, în prezent pensionar începând cu data de 01.01.2006, a chemat în judecată pe pârâții statul român-prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, solicitând instanței obligarea acestora, în solidar, la plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la venitul lunar de bază, începând cu 01.01.2003, actualizarea sumelor rezultate din calcularea acestui spor cu rata de inflație de la 01.01.2003 până în momentul efectuării plății sumelor datorate precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul său de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
A mai precizat reclamantul că, ulterior, prin OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților a fost abrogat acest spor, nemaifiind prevăzut în noua lege de salarizare. Totodată, pentru personalul auxiliar de specialitate au rămas în vigoare dispozițiile Legii nr.50/1996, fiind abrogate abia la intrarea in vigoare a OG nr.8/2007, ordonanță ce reglementează salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor.
Reclamantul a arătat că, la data stabilirii acestui drept, în baza art.47 din 50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezidă în condițiile în care personalul din justiție își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate de acesta ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică, acestea nu s-au schimbat, dimpotrivă s-au acutizat întrucât au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție în condiții de calitate și eficiență sporită.
Pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ICCJ a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01.2003-15.05.2005, precum și excepția necompetentei materiale a instanței, solicitând declinarea competentei materiale de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Ploiești.
Totodată,pârâtul a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor pentru ca, în cazul în care se va admite cererea reclamantului, să fie adoptat un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantului.
La rândul său, Ministerul Economiei și Finanțelor-prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, susținând ca acesta nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care, la rândul lor, sunt ordonatori principali de credite, printre care figurează și Ministerul Public.
Prin sentința nr.1802 din 20 iunie 2008, Tribunalul Prahovaa respins excepția necompetentei materiale a instanței, invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01.2003-01.03.2005, invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ și a respins acțiunea formulată de reclamant pentru perioada mai sus-menționată, ca fiind prescrisă.
Totodată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Finanțelor Publice P, a respins acțiunea față de acest pârât, ca fiind introdusă față de o persoană fără calitate procesuală pasivă și a respins cererea de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor Publice, invocată de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ICCJ; a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, fiind obligați pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel P și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, în solidar, să achite reclamantului drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat lunar, la salariul de bază, pentru perioada 01.03.2005-1.01.2006, data pensionării reclamantului, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație, de la data scadenței până la data plății efective, de asemenea, au fost obligați pârâții să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01.2003- 01.03.2005, invocată de pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ICCJ, acțiunea este prescrisă în conformitate cu disp.art.283 al.1 lit.c din Codul muncii, fiindcă în raport de data introducerii acțiunii, termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă de la data scadenței sumelor, începând cu 01.01.2003.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a MEF, invocată de acesta prin DGFP P, tribunalul a reținut că acest pârât nu are atribuții directe de plată către salariații altor instituții, elaborează proiectul bugetului de stat și alocă fondurile necesare funcționării celorlalte instituții, astfel că neavând raporturi de serviciu cu reclamantul, calitatea lui procesual pasivă nu se justifică.
Cât privește excepția de necompetență materială a instanței, tribunalul a reținut că reclamantul nu a contestat modul de stabilire a drepturilor salariale, ci a pretins drepturi expres prevăzute de lege și care nu au fost acordate, iar în conformitate cu disp.art.295(2) din Codul muncii, prevederile codului se aplică și acelor raporturi juridice de muncă, care nu sunt întemeiate pe un contract individual de muncă, în această categorie fiind incluse și raporturile de muncă ale magistraților.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că prin art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a introdus sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, avându-se în vedere condițiile deosebite de muncă din acest domeniu de activitate, text de lege ce a fost abrogat prin art.I pct.2 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996; ori, OG 83/2000 reprezintă un act normativ ordinar, iar domeniul drepturilor de salarizare nu poate fi reglementat decât printr-o lege organică, astfel încât au fost încălcate dispozițiile art.107 al.3 din Constituție, în vigoare la acea dată.
Conform prev.art.107 al.3 din Constituția României în forma anterioară republicării acesteia, Parlamentul putea adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. De altfel, art.72 al.3 din Constituție, precizează în mod expres care sunt domeniile reglementate prin lege organică, iar la litera h se regăsesc aspectele referitoare la organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi.
S-a mai reținut că prevederile OG 83/2000 raportate la art.47, încalcă dispozițiile constituționale, dar și art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, deoarece, măsura adoptată printr-o ordonanță, nu este proporțională cu situația care a determinat-o, aducând atingere existenței dreptului, la stabilirea căruia s-au avut în vedere condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, caracterizate prin risc și suprasolicitare neuropsihică, iar acestea există și astăzi, în aceeași formă, situația fiind similară celei privind sporurile de vechime în muncă, cu privire la care ICCJ, prin decizia nr.XXXVI/07.05.2007, a respins recursul în interesul legii, stabilind că dispozițiile art.33 al.1 din Legea nr.50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct.32 din OG nr.83/2000, art.50 din OUG nr.177/2002 și art.6 al.1 din OUG 160/2000, se interpretează în sensul că " judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar, sau controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României, beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege."
De asemenea, Directiva cadru nr.89/291 a Comisiei Europene cuprinde reglementari fundamentale în domeniul securității și sănătății în muncă, care afirmă cu claritate obligația angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea la locurile de muncă, inclusiv cu referire la efectele stresului în muncă, toate statele membre implementând acesta directivă în legislația proprie, iar unele din acestea au elaborat, în completare, ghiduri de prevenire a stresului în muncă.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamantul (filele 4-5) și pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție(filele 8-15) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul-reclamant a susținut că în mod greșit a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01.2003-01.03.2005, deoarece prin Decizia în interesul legii nr.21/10.03.2008 a Secțiilor Unite ale ICCJ s-a stabilit dreptul la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a OG 83/2000, așa încât acțiunea sa trebuia admisă în totalitate.
El a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Recurentul-pârât Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând cazul de casare prev.de art.304, pct.3, 4 și 9 cod pr.civ.a susținut în principal că prima instanță a dezlegat greșit excepția necompetenței materiale în raport de dispozițiile OUG nr.75/2008, care conferă curții de apel iar nu tribunalului competența soluționării cauzei în primă instanță, iar ICCJ este instanța de recurs care urmează să soluționeze și recursurile de față.
Sub aspectul fondului, recurentul-pârât a arătat, în subsidiar, că urmare pronunțării Deciziei în interesul legii nr.21/10.03.2008 a Secțiilor Unite ale ICCJ, critică sentința numai sub aspectul greșitei admiteri a capetelor de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a sumelor cuvenite reclamantului și respectiv obligarea efectuării mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al acestuia cu motivarea că pe de o parte, fondurile alocate Ministerului Public pentru anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea bugetului de stat nr.388/2007 care nu cuprinde sume pentru achitarea diferențelor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești, cheltuielile prevăzute având destinație precisă și limitată iar pe de alta, că art.11 alin.2 din Decretul nr.92/1976 stabilește că singura categorie de drepturi bănești ce se înscrie în carnetele de muncă este cea privind retribuția tarifară de încadrare precum și alte drepturi ce se includ în aceasta, ori sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică este un drept salarial care se adaugă la retribuția tarifară și nu se include în aceasta, drept urmare obligația stabilită de instanță în sens contrar, este nejustificată.
Pentru aceste motive, recurentul-pârât a cerut admiterea recursului și în principal casarea sentinței și trimiterea cauzei pentru competenta soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar în subsidiar, modificarea în parte a acesteia în sensul respingerii celor două capete de cerere la care s-a raportat prin recursul exercitat.
Curtea, verificând sentința recurată, prin prisma criticilor aduse, a dispozițiilor legale incidente în cauză și mijloacelor de probă administrate, dar și sub toate aspectele, astfel cum impune art.3041cod pr.civ. constată că ambele recursuri sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare, pentru considerentele care succed:
În mod corect tribunalul a interpretat și aplicat dispozițiile legale referitoare la prescripția dreptului material la acțiune, astfel cum aceasta este instituită de art.283 lit.c din Codul muncii și Decretul nr.167/1958 potrivit cărora, în cazul în care obiectul unui conflict individual de drepturi constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri, termenul de prescripție este de 3 ani și curge de la data nașterii dreptului la acțiune.
Dreptul reclamantului la acțiune nu este reglementat prin Decizia în interesul legii nr.21/10.03.2008 a Secțiilor Unite ale ICCJ, așa cum în mod greșit a susținut prin recursul de față, ci prin lege, potrivit dispozițiilor legale sus-arătate.
Decizia în interesul legii a dezlegat o altă chestiune de drept decât cea a prescripției, rezolvată neunitar de instanțele judecătorești și care, de aceea, a impus intervenția instanței supreme, fără a conține vreo referire la prescriptibilitatea sau imprescriptibilitatea dreptului de a revendica sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, care urmează regulile generale și imperative ale normelor ce reglementează această instituție de drept procesual.
Astfel, prinDecizia în interesul legii nr.21/10.03.2008 s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În considerentele deciziei, s-a argumentat că normele care reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, consacrate de art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, au supraviețuit dispozițiilor de abrogare, la care s-a făcut trimitere, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice, iar acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea și efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin disp.art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textul de lege.
Decizia nr.21/10.03.2008 a Secțiilor Unite ale ÎCCJ, pronunțată în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe, conform at.329 alin.3 Cod pr.civilă.
Faptul că dreptul în discuție se cuvine și în continuare magistraților și personalului auxiliar din sistemul justiției nu semnifică imprescriptibilitatea acțiunii prin care acesta este revendicat, așa cum în mod eronat a susținut recurentul-reclamant.
În raport de data la care reclamantul a învestit instanța, aprilie 2008, dreptul la acțiune pentru sumele revendicate cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2003-1 martie 2005 este prescris extinctiv, conform art. 283 lit.c din Codul muncii și art.1 și 3 Decretul nr.167/1958, fiind vorba de drepturi de creanță supuse termenului general de prescripție.
În privința recursului recurentului-pârât, Curtea constată că în integralitatea sa, OUG nr.75/2008 a fost declarată neconstituțională, așa încât normele procesuale aplicabile actualmente sunt cele anterioare acestei reglementări, competența materială de primă instanță revenind în conflictele de drepturi, tribunalului, iar cea de soluționare a recursului, curții de apel.
Astfel fiind, Tribunalul Prahovaa pronunțat sentința, ca instanță de fond având plenitudine de competență, așa încât prima critică nu se justifică.
Referitor la celelalte critici vizând dezlegarea fondului dreptului, Curtea reține că instanța de fond, admițând capătul principal din acțiunea reclamantului referitor la acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, a stabilit că cererile din petitele 2 și 3 privind actualizarea sumelor cuvenite și respectiv efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul său de muncă se justifică prin faptul că acesta a fost lipsit de beneficiul drepturilor bănești la care avea dreptul, începând cu data de 1 martie 2005, impunând-se ca prejudiciul creat de pârâți prin neacordarea acestui drept să fie reparat prin indexarea cu indicele de inflație a respectivelor sume, iar mențiunile privind recunoașterea acestui spor trebuie operate în carnetul de muncă în temeiul dispozițiilor Decretului nr.92/1976.
Faptul de a nu exista în bugetul pe anul 2008 al recurentului sumele necesare plății drepturilor bănești stabilite în favoarea reclamantului prin sentință și nici a celor rezultate din actualizare, așa cum s-a susținut în recursul de față, nu constituie motiv de recurs în sensul art.304 cod pr.civ. fiindcă această critică nu vizează în realitate aspecte de nelegalitate sau netemeinicie ci o împrejurare legată de executarea efectivă a dispozițiilor hotărârii judecătorești, care excede controlului judiciar al Curții.
Actualizarea cu coeficientul de inflație se impune fiindcă erodarea creanței datorate de debitorii-pârâți datorită procesului inflaționist trebuie suportată din culpa celor care au produs prejudiciul creat prin neaplicarea corectă a dispozițiilor legale în privința sporului în discuție.
Nici cealaltă critică a recurentului nu este întemeiată, în condițiile în care dreptul reclamantului-intimat la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică nu mai poate fi contestat, fiind stabilit cu putere de lege, în principiu în favoarea tuturor magistraților judecători și procurori, prin Decizia în interesul legii nr.XXI din 10 martie 2008 a Secțiilor Unite ale, așa încât obligația de înscriere a acestui spor în carnetul de muncă al reclamantului și care se calculează la indemnizația de încadrare brută lunară a fost corect stabilită de instanța fondului, în conformitate cu art.11 din Decretul nr.92/1976.
Pentru considerentele care preced, în temeiul art.312 cod pr.civ.Curtea va respinge ca nefondate atât recursul exercitat de reclamant cât și recursul Parchetului de pe lângă menținând în totalitate ca legală și temeinică sentința civilă nr. nr.1802 pronunțată la data de 20 iunie 2008 de Tribunalul Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul,domiciliat în P,-, județul P și de pârâtulMinisterul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, dul -, nr.14, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1802 din 20 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,- A, județul D,Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,- A, județul D și intimatul-chemat în garanțieMinisterul Economiei și Finanțelor,cu sediul în B,-,sector 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
--- - --- - - -
Fiind în
semnează,
PREȘEDINTELE INSTANȚEI,
GREFIER,
Red.
Tehnored./
2 ex./09.07.2009
f-- Tribunalul Prahova
R -,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
