Drepturi salariale (banesti).
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
ECIZIA NR.1258
Ședința publică din data de 10 iunie 2009
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâtulMinisterul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în municipiul B, Bulevardul, nr.14, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 142 din 18 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații reclamanți, G,, toți cu domiciliul ales în P, str. -, nr. 1, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că prin motivele de recurs s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și față de faptul că prin motivele de recurs s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, în baza lucrărilor dosarului, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanții, G, C, au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții la restituirea sumei corespunzătoare procentului de 9,5% reținut ca urmare a achitării drepturilor salariale restante reprezentând sporul de vechime obținut conform sentinței civile nr.452/19.03.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova.
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că departamentul economico-financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu ocazia executării sentinței civile sus-menționate, pe baza indicațiilor date de Parchetul de pe lângă ICCJ, a reținut un procent de 9,5% reprezentând contribuție asigurări sociale din drepturile bănești plătite fiecăruia dintre ei.
Reclamanții au mai arătat că reținerea sumelor de bani aferentă procentului de 9,5% a fost motivată prin aplicarea prevederilor Legii nr.250/2007 și ale Ordinului nr.680/01.08.2007 al Ministrului, Familiei și Egalității de Șanse, emis in aplicarea Legii nr.250/19.07.2007, în condițiile în care drepturile salariale restante obținute prin hotărârea judecătorească vizau sporul de vechime pentru perioada martie 2004-aprilie 2007, deci o perioadă anterioară intrării în vigoare a Legii nr.250/2007, reținerea sumelor de bani aferente procentului de 9,5 la totalul veniturilor obținute, fără a fi limitată la plafonul de 5 salarii medii pe economie, fiind nelegală.
Pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ICCJ a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de necompetență materială a instanței de judecată și declinarea competentei materiale de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.
De asemenea, pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, pentru ca, în cazul admiterii acțiunii, acesta să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de suplimentare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă sumele ce reprezintă pretențiile reclamanților, iar, pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât instanța investită cu un litigiu nu poate decât să interpreteze legea și să o aplice, și în nici un caz să adauge la lege, acordând drepturi sau sporuri, acestea fiind în competenta exclusivă a puterii legislative.
Prin sentința nr. 142 din 18 ianuarie 2009, Tribunalul Prahovaa admis excepția lipsei calității procesual pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a respins acțiunea față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă, a respins excepția necompetentei materiale a instanței invocată de pârâtul Ministerul Public, a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, ca neîntemeiată; a admis acțiunea formulată de reclamanți, obligând pârâții la plata sumei corespunzătoare procentului de 9,5%, reținut ca urmare a achitării drepturilor salariale restante, reprezentând sporul de vechime obținut conform sentinței civile nr.452/19.03.2007 a Tribunalului Prahova.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în ceea ce privește excepția de necompetență materială a instanței de judecată, invocată prin întâmpinare de câtre pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ICCJ, reclamanții au solicitat instanței satisfacerea unor pretenții pecuniare, acțiunea constituindu-se într-un litigiu de muncă, în care părți nu pot fi, potrivit art.282 din Codul muncii, decât salariații, angajații, sindicatele și patronatul, precum și alte persoane juridice sau fizice ce au aceasta vocație în temeiul legilor speciale sau ale Codului d e procedură civilă.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, tribunalul a apreciat că acesta nu poate fi chemat în instanță în calitate de pârât, întrucât Consiliul, potrivit art.16-20 din nr.OG137/2000 republicat, este instituția abilitată și investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, să constate și să sancționeze contravențiile prevăzute de OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu toate completările și modificările ulterioare, având competența materială de a se pronunța cu privire la săvârșirea tuturor faptelor de discriminare prin orice mijloace și în orice domeniu de activitate.
Cât privește cererea de chemare în garanție a MFP, tribunalul a reținut că acesta nu poate fi obligat la plata unor sume de bani aferente unor raporturi de muncă, guvernul fiind cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea către ordonatorii principali de credite a sumelor de la bugetul de stat, conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că prin sentința civilă nr. 452/19.03.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a dispus plata sporului de vechime către reclamanți, iar cu ocazia achitării drepturilor salariale restante, fiecărui procuror le-a fost reținut un procent de 9,5% reprezentând contribuție asigurări sociale, această reținere a sumelor de bani aferentă procentului de 9,5% fiind motivată de aplicarea prevederilor Legii nr.250/2007 și ale Ordinului nr.680/01.08.2007 al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, emis în aplicarea Legii nr.250/19.07.2007, pârâții considerând că Legea nr.250/2007 se aplică și drepturilor salariale restante, chiar dacă perioada de referință pentru care s-au obținut aceste drepturi salariale este mult anterioară acestei modificări.
S-a mai reținut că Legea nr.250/2007 nu se poate aplica retroactiv pentru drepturile salariale neîncasate din motive neimputabile asiguraților, iar o lege sau un ordin de ministru, nu poate încălca principiul neretroactivității legii, principiu consacrat de disp.art.15 al.1 din Constituția României, fiind evident, astfel, că la calculul contribuției de asigurări sociale trebuie aplicat textul din vechea reglementare, respectiv, Legea nr.19/2000, care limita CAS la o bază de calcul ce nu putea depăși plafonul de 5 salarii medii pe economie.
În termen legal, împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție(filele 4-14) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Invocând cazurile de recurs prevăzute de art.304, pct.3, 4 și 9 cod pr.civ, recurentul-pârât a susținut că sentința a fost pronunțată cu încălcarea normelor de competență materială, în condițiile în care potrivit art.36 alin.1,2 din OUG nr.27/2006, personalul salarizat pe baza acestui act normativ poate face contestație cu privire la modul de stabilire a drepturilor salariale, în termen de 15 zile de la comunicare, organelor de conducere ale Ministerului Justiției, Parchetul de pe lângă ICCJ- iar împotriva hotărârilor acestor organe, se poate face plângere în termen de 30 zile de la comunicare, la Secția de contencios Administrativ și Fiscal a ICCJ, sau după caz, la Curtea de Apel București.
Drept urmare, a concluzionat recurentul-pârât, legiuitorul a stabilit instanța competentă să judece astfel de litigii, așa că în temeiul art.304, pct.3 cod pr.civ. s-a cerut admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei la instanța fondului, competentă respectiv Curtea de Apel București.
Recurentul-pârât a invocat lipsa calității sale procesuale, motivat de împrejurarea că potrivit Anexei 1, pct.3,5,6 din Ordinul 1646 din 17 oct.2007 al MEF, procedura de restituire a sumelor constând în procentul de 9,5% reprezentând CAS se aprobă de către conducătorul Casei Naționale de Pensii care va confirma sumele plătite în plus față de obligația fiscală, pe fiecare an în parte.După aprobare, dispoziția se comunică solicitantului, astfel că se impune introducerea în cauză a Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale și respingerea acțiunii față de recurent ca fiind introdusă împotriva unei persoane ce nu are calitate procesuală.
O altă critică privește greșita obligare a recurentului la plata drepturilor bănești solicitate, deoarece acțiunea reclamanților trebuia respinsă ca neîntemeiată, întrucât după modificarea Legii nr.19/2000 prin Legea nr.250/2007, art.23 alin.3 din legea pensiilor, modificat, a fost abrogat prin OUG 91/2007, iar procentul de 9,5% pentru contribuția de asigurări sociale se aplică pentru magistrați la venitul lunar brut individual și nu la sumele reprezentând sporul de vechime restant.
A arătat recurentul că cererea reclamanților vizează în realitate stabilirea unei baze de calcul pentru calcularea contribuției de asigurări sociale,ceea ce nu este posibil pentru că acordarea sumelor solicitate este de competența exclusivă a autorității legiuitoare iar nu a celei judecătorești, fiind astfel incident cazul de recurs prev.de art.304, pct.4 cod pr.civ.
Un alt aspect invocat de recurent este cel privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație, în condițiile în care nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială, așa încât obligația stabilită de instanță este imposibilă.
Recurentul-pârât a susținut, într-o ultimă critică, nelegala respingere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în situația în care a admis acțiunea reclamanților, cu motivarea că au fost greșit interpretate și aplicate dispozițiile art. 60-63 cod pr.civ. fiind incidenta cazul de recurs prev.de art.304, pct.9 cod pr.civ.
În această privință, s-a arătat că obligația de garanție de către Ministerul Finanțelor Publice există în temeiul art.131 pct.1 din Legea nr.304/2004 în conformitate cu care activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat. or rolul Ministerului Finanțelor Publice este tocmai acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat precum și a celor rectificative, în lipsa cărora ordonatorii principali de credite se găsesc în imposibilitatea de a plăti diferențele bănești solicitate de reclamanți.
Recurentul-pârât a formulat note scrise (fila 69) la care a anexat copia unei hotărâri judecătorești pe care a invocat-o ca și practică judiciară, solicitând admiterea recursului.
Intimații-reclamanți, fiind legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurent, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art.3041cod.pr.civ.Curtea constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:
Instanța de fond a cercetat și soluționat cu prioritate,prin sentința recurată, excepțiile invocate ca apărări constând în necompetența materială și lipsa calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Prima dintre aceste excepții, respinsă de prima instanță, a fost reiterată în recursul de față, ca și critică de nelegalitate întemeiată pe cazul de casare prev.de art.304, pct.3 cod pr.civ.
Critica nu se justifică.
Astfel cum a reținut și instanța de fond, acțiunea reclamanților vizând obținerea unor pretenții pecuniare, este un litigiu de muncă, fiindcă revendicările din cererea de chemare în judecată derivă dintr-un raport de muncă, fiind astfel incidente dispozițiile art.282 din Codul muncii.
Procedura instituită de art.36 alin.1 și 2 din OUG nr.27/2006 aprobată prin Legea nr.45/2007, invocată de recurent nu se aplică în cauza de față, deoarece actul normativ privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției reglementează modul de contestare a stabilirii drepturilor salariale prin noul act normativ în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din ordonanța de urgență.
Orice alte litigii conținând revendicări referitoare la drepturile bănești, stabilite prin lege sau hotărâri judecătorești irevocabile, care nu sunt respectate de angajator, respectiv ordonator de credite, sunt de competența materială a instanței judecătorești, astfel cum aceasta este determinată prin normele de procedură ale art.2 alin.1, lit. cod pr.civ. rap la art. 284 din Codul muncii și 70 și urm.din Legea nr.168/1999.
Cea de a doua critică privește excepția lipsei calității procesuale pasive pe care recurentul a opus-o ca apărare în recurs, este de asemenea nejustificată, Curtea constatând că procentul de 9,5% reprezentând cota la contribuțiile de asigurări sociale se reține și virează de ordonatorul de credite în cazul magistraților, astfel că procesul privind legalitatea reținerilor și cuantumul acestei cote trebuie purtat în contradictoriu cu acesta.
Critica referitoare la fondul dreptului este însă întemeiată, Curtea reținând că acțiunea reclamanților a fost admisă printr-o greșită interpretare și aplicare a legii, pentru următoarele argumente:
Potrivit art.23(3) din Legea nr.19/2000, așa cum aceste dispoziții legale au fost modificate de Legea nr.250/2007, baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților, o constituie venitul lunar brut realizat.
Acest articol a fost abrogat expres prin OUG nr.91/2007 act normativ intrat în vigoare la 1.01.2008, astfel că procentul de 9,5% pentru calcularea contribuției de asigurări sociale s-a aplicat la venitul lunar brut, acesta constituind baza de calcul pentru reținerea contribuției respective.
În mod greșit instanța de fond, admițând acțiunea, a stabilit că Legea nr.250/2007
nu se poate aplica retroactiv pentru drepturile salariale neîncasate din motive neimputabile asiguraților, în condițiile în care modificările operate prin OUG nr.91/2007 au abrogat dispozițiile art.23(3) din Legea nr.250/2007 iar cota de 9,5% trebuie aplicată la venitul brut realizat lunar iar nu la valoarea sporului de vechime restant care a constituit obiectul cererii de chemare în judecată a reclamanților-intimați.
Astfel fiind, Curtea, constatând incidența cazului de recurs prev.de art.304, pct.9 cod pr.civ. va admite recursul în temeiul art.312 cod pr.civ.și va modifica în parte hotărârea primei instanțe în sensul că rejudecând acțiunea, o va respinge ca neîntemeiată, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
În raport de dezlegarea dată, celelalte critici din recurs privind actualizarea sumelor cu coeficientul de inflație și greșita soluționare a cererii de chemare în garanție nu se mai impun a fi cercetate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâtulMinisterul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în municipiul B, Bulevardul, nr.14, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 142 din 18 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații reclamanți, G,, toți cu domiciliul ales în P, str. -, nr. 1, jud.
Modifică în parte sentința, în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
--- - --- - - -
Fiind în,
semnează,
Președintele instanței,
GREFIER,
red.
Tehnored.
3 ex./09.07.2009
f-- Tribunalul Prahova
, R -
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
