Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 441/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- drepturi salariale ale pers. din justiție
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 441
Ședința publică din 16 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 3: Apetroaie Eufrosina
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanții, cu domiciliul de corespondență ales în B,-, județul B, împotriva sentinței nr. 460 din 17 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal, au lipsit reclamanții recurenți și reprezentanții pârâților intimați Ministerul Justiției B, în prezent Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Botoșani, Ministerul Economiei și Finanțelor
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând că recursul se află în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Suceava sub nr-, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Botoșani, Curtea de APEL SUCEAVA, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea acestora la plata actualizată a sumelor de bani, reprezentând c/valoarea tichetelor de masă cuvenite și neacordate potrivit Legii nr. 142/1998, cu începere din anul 2003 la zi, precum și la plata actualizată a tichetelor cadou prevăzute de Legea nr. 193/2006.
În fapt, reclamanții au arătat că au calitatea de funcționari publici, desfășurându-și activitatea în baza unor contracte individuale de muncă în cadrul serviciului de probațiune - Tribunalul Botoșani. Drept urmare, în baza art.1 din Legea nr. 142/1998 și art.1 din Legea nr. 193/2006 trebuiau să primească o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă precum și bilete de valoare sub forma tichetelor cadou, art. 41 alin. 2 din Constituția României prevăzând dreptul tuturor salariaților la măsuri de protecție socială.
Faptul că actele normative prevăd doar posibilitatea acordării tichetelor de masă și a tichetelor cadou, nu înseamnă - au susținut reclamanții, că ei nu ar fi îndreptățiți la acordarea lor. acordarea nu este condiționată de cuprinderea sumelor necesare în bugetul anual, întrucât angajatorii erau obligați ca, la întocmirea bugetului, să solicite alocarea și virarea fondurilor necesare în acest scop. A aprecia în acest mod, au arătat reclamanții, ar însemna recunoașterea restrângerii dreptului lor la protecție socială și ar crea discriminare în raport cu ceilalți salariați din sectorul bugetar (medici, funcționari publici), încălcându-se astfel prevederile art. 14 din Convenția europeană a drepturilor omului.
În drept, reclamanții au invocat prevederile Legii nr. 142/1998 și ale Legii nr. 193/2006, art. 1084 cod civil, art. 41 alin. 2 din Constituția României și art. 14 din Convenția europeană a drepturilor omului.
În dovedire reclamanții au depus copia deciziei nr.1445/2007 Ra C urții de Apel Oradea.
Legal citat, pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare la acțiunea reclamanților, solicitând respingerea acesteia, ca nefondată. În apărare, a arătat că normele care instituie drepturile solicitate nu au caracter imperativ, ci dispozitiv, rămânând la latitudinea angajatorului să acorde sau nu tichete de masă, în funcție de situația concretă din sistem. Or, nici unul din actele normative care stabilesc sistemul de salarizare a personalului din domeniul justiției nu prevăd dreptul la tichete de masă, așa încât admiterea acestei cereri ar reprezenta o adăugare la lege.
Totodată, față de caracterul dispozitiv al normelor, pârâtul a apreciat că nu se poate vorbi de un tratament discriminatoriu întrucât nu se poate dovedi existența unui tratament diferențiat aplicat unor persoane aflate în situații comparabile, fără o justificare obiectivă și rezonabilă.
În subsidiar, pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile mai vechi de 3 ani în raport cu data introducerii acțiunii.
În dovedirea apărărilor formulate, pârâtul a indicat mai multe hotărâri judecătorești irevocabile, prin care pretenții similare au fost respinse.
Prin adresa din 14 martie 2008, pârâtul Tribunalul Botoșania comunicat instanței că reclamanții nu au avut calitatea de funcționari publici, fiind salarizați în baza Legii nr. 50/1996 și apoi a Legii nr. 327/2006, nebeneficiind de tichete de masă potrivit Legii nr. 142/1998 și de tichete cadou potrivit Legii nr. 193/2006.
În aplicarea dispozițiilor art. 137 alin. 1 Cod proc. civilă, instanța a soluționat cu prioritare excepția prescripției dreptului de acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției, vizând pretențiile aferente perioadei 01.01.2003 - 20.02.2005, excepție pe care a admis-o, având în vedere dispozițiile art. 3 alin. 1 din decretul 167/1958 republicat. Potrivit acestora: "termenul de prescripție este de 3 anide la data nașterii dreptului la acțiune", or reclamanții s-au adresat instanței abia la 20 februarie 2008.
Prin sentința civilă nr. 460 din 17 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșanis -a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.01.2003 - 20.02.2005 și s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții, și.
Pentru a pronunța această sentință s-au reținut următoarele:
Reclamanții, în calitate de salariați ce își desfășoară activitatea la Tribunalul Botoșani în baza unul contract individual de muncă, au solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Botoșani la plata actualizată a sumelor de bani ce reprezintă contravaloarea tichetelor de masă prevăzute de Legea nr. 142/1998, începând cu luna ianuarie 2003 la zi, precum și a tichetelor cadou prevăzute de Legea nr. 193/2006.
Ca temei al acțiunii reclamanților prima instanță a avut în vedere prevederile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998.
Întrucât textele legale prevăd doar posibilitatea și nu obligativitatea acordării tichetelor de masă și a tichetelor cadou, înseamnă că prevederea în buget a unor sume cu această destinație nu constituie singura condiție pentru acordarea lor.
Că este așa, rezultă și din Contractele colective de muncă unice la nivel național nr.20.01/2005 și nr. 2895/21 din 29.12.2006 deoarece acestea prevăd în art. 41 alin.1 lit. b respectiv art. 42 alin.2 lit. b că pot fi acordate tichete de masă și tichete cadou "conform prevederilor legale și înțelegerii părților".
Or, potrivit art. 241 alin. 1 lit. d din Codul muncii și art. 11 alin. 1 lit. d din Legea nr. 130/1996, clauzele contractului colectiv de muncă la nivel național produc efecte "pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară".
De altfel, prin decizia în interesul legii nr. XIV din 18 februarie 2008, ÎCCJ a stabilit că dispozițiile art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 142/1998 se interpretează pentru personalul contractual în sensul că "aceste beneficii nu reprezintă un drept ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea a fost negociată prin contracte colective de muncă".
În cauză, reclamanții nu au dovedit existența unei înțelegeri a părților salariat - angajator cu privire la acordarea tichetelor de masă sau a tichetelor cadou, așa încât în lipsa acesteia - ca una din condițiile primirii acestor drepturi - nu pot pretinde acordarea lui și nici că ar fi discriminați în raport cu alți salariați din sectorul bugetar.
Aceasta întrucât Curtea Europeană a drepturilor Omului a apreciat în legătură cu art. 14 privind discriminarea din Convenția europeană a drepturilor omului că diferența de tratament devine discriminare, în sensul acestui articol, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă.
Prin urmare, pentru ca o faptă că fie calificată ca fiind faptă de discriminare, trebuie să întrunească cumulativ mai multe condiții:
- existența unui tratament diferențiat (manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință);
- aplicat unor persoane aflate în situații analoage, comparabile;
- existența unui criteriu de discriminare dintre cele prevăzute de art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000;
- tratamentul diferențiat să aibă ca scop ori efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii sau exercitării, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege;
- tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a unui asemenea scop să nu fie adecvate și necesare.
Or, în cauză, reclamanții - personal în cadrul Serviciului de probațiune - Tribunalul Botoșani, nu se află în situații comparabile cu medicii și nici cu funcționarii publici, având atribuții și responsabilități diferite, iar drepturile bănești cuvenite acestor categorii profesionale sunt reglementate în mod distinct.
În cauză nu este vorba nici despre restrângerea nelegală a exercițiului dreptului reclamanților la măsuri de protecție socială, pentru că Legea nr. 142/1998 și Legea nr. 194/2006 nu prevăd un drept ci doar posibilitatea acordării lui, iar art. 41 alin.2 din Constituție nu-l enumeră expres în conținutul dreptului la măsuri de protecție socială.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, și.
În motivarea recursului au arătat că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii și cu interpretarea greșită a dispozițiilor legale în materie.
În condițiile în care beneficiază de aceste tichete salariații din cele mai multe domenii, nu numai din regii autonome și societăți comerciale ci și din învățământ, sănătate, instituții bancare și chiar personalul din justiție a obținut prin intermediul unor hotărâri judecătorești definitive și executorii acordarea unor tichete de masă, apare ca discriminatorie neacordarea acestor tichete prin hotărârea atacată.
Au arătat că art. 41 alin. 2 din Constituția României garantează salariaților dreptul la protecție socială a muncii iar măsurile de protecție a muncii sunt vaste printre care se încadrează și dreptul la tichetele de masă.
Faptul că Legea nr. 142/1998 prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă fără să stabilească obligativitatea acordării acestora în sarcina angajatorului nu înseamnă că nu au dreptul la aceste tichete.
Acordarea acestor tichete altor categorii socio-profesionale plătite de la bugetul de stat reprezintă o discriminare între salariați din punct de vedere al protecției sociale.
S-a arătat că mai mult de atât prevederea acordării tichetelor de masă în funcție de alocarea sau nu a unor sume de bani de la bugetul de stat în acest scop este generatoare de discriminare ceea ce încalcă dispozițiile art.41 alin.2 și art.53 din Constituția României cât și dispozițiile Codului Muncii și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care interzic discriminarea între salariați din punct de vedere al protecției salariale.
S-a mai arătat că practica judiciară a pronunțat sentințe în acest sens prin care au fost admise acest gen de acțiuni.
S-a solicitat admiterea recursului și pe cale de consecință admiterea acțiunii așa cum a fost ea formulată.
Examinând recursul declarat de reclamanți, Curtea constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998 salariații "pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă" iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol "tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar".
Cu privire la reclamanții din cauză se poate observa că aceștia au calitatea de personal din cadrul serviciului de probațiune fiind salarizați în baza Legii nr. 50/1996 modificată și completată prin Ordonanța nr. 83/2000 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești până în luna august 2006, ulterior fiind salarizați în baza Legii nr. 327/2006.
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 50/1996, personalul din serviciile de reintegrare socială și supraveghere beneficiază de salarizarea înscrisă în grilele de intervale și coeficienții de multiplicare înscriși în anexele la lege beneficiind de drepturile și sporurile prevăzute la art. 23 și anexa 7 la lege.
După apariția Legii nr. 327/2006 pentru activitatea depusă personalul din serviciile de probațiune au dreptul la salarii care se compun din salariul de bază, sporuri precum și din premii sau prime ale căror cuantum se stabilesc prin lege.
În mod corect a apreciat instanța de fond că textele normative prevăd doar posibilitatea și nu obligativitatea acordării tichetelor de masă și cadou iar prevederea în buget a sumelor cu această destinație nu constituie singura condiție pentru acordarea lor.
Deoarece reclamanții nu au făcut dovada existenței vreunei înțelegeri cu angajatorul cu privire la acordarea tichetelor de masă sau a tichetelor cadou, ca și condiție a primirii acestor drepturi în mod corect s-a apreciat de prima instanță că acțiunea formulată de aceștia este nefondată iar în cauză nu poate fi vorba de o discriminare față de celelalte categorii socio-profesionale.
Pentru existența unei situații discriminatorii, după cum a reținut și prima instanță, este necesar ca diferențele de tratament să vizeze situații analoage și comparabile iar diferențierile să se bazeze pe o justificare rezonabilă, situație care nu este dată în cazul reclamanților.
Față de cele ce preced, Curtea urmează ca în baza art.312 cod procedură civilă să respingă recursul declarat de reclamanți ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței nr. 460 din 17 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
pentru judecător -
pensionat, semnează președintele
instanței
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex.2/15.05.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Biciușcă Ovidiu, Apetroaie Eufrosina
