Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 773/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 773
Ședința publică de la 13 iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Părău
JUDECĂTORI: Daniela Părău, Sorina Ciobanu Liliana Ciobanu
- - -
GREFIER - - -
La ordine au venit spre soluționare recursurile civile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU împotriva sentinței civile nr. 112/27.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că:
- procedura de citare legal îndeplinită;
- recurenții au solicitat judecata în lipsă, conform art. 242 alin.2 Cod pr. civilă prin cererile de declarare ale recursurilor.
Nefiind alte cereri de formulat și/sau excepții de invocat, Curtea constată recursul în stare de judecată și trece la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursurilor de față reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 112/27.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr- s-a respins excepția necompetenței materiale. S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român și, în consecință, s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât.
S-a admis excepția prescripției și s-a respins ca prescrisă acțiunea pentru perioada anilor 2003-2004.
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul pentru anii 2005-2006 ca nefondată.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții și și au fost obligați pârâții Parchetul de pe lângă CJ., Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău să plătească reclamanților despăgubiri materiale echivalente cu primele de vacanță aferente anilor 2005-2006, în sumă reactualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Au fost obligați Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău să facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
S-a admis cererea de chemare în garanție Ministerului Economiei și Finanțelor și a fost obligat să includă în bugetul Parchetului de pe lângă sumele necesare despăgubirilor acordate.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Sub nr- s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Bacău acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău prin care au solicitat:
- să se constate discriminarea lor cauzată de prevederile G- 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu suspendate în perioada 2001-2006 în raport de art. 2 lit."e" pct."i" și art.27 din OG137/2000 republicată.
- să se anuleze situația creată prin discriminare prin acordarea unei despăgubiri echivalente cu sumele reprezentând primele de concediu pe anii 2003-2006 inclusiv, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății.
- să fie obligați ultimii doi pârâți să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca: - inadmisibilă întrucât începând cu 1.01.2003 dreptul la primă de vacanță al magistraților a fost abrogat prin art. 50 din Legea 177/2002; mai mult, prin Decizia nr. XXIII/2005 pronunțată în recurs în interesul legii, a stabilit cu caracter obligatoriu că prima se acordă numai pentru perioada anilor 2001-2002, drepturi ce s-au achitat în noiembrie 2005;
- nefondată întrucât raportat la dispozițiile art.16 din Constituția României, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.429/2003, potrivit căror, "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", Curtea Constituțională a statuat constant în jurisprudența sa că prin lege nu pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport nu natura deosebită a raporturilor reglementate.
S-a mai invocat și excepția necompetenței materiale a instanței față de temeiul pe care și-au fondat reclamanții acțiunea, apreciindu-se că Judecătoria Buhuși este competentă conform art. 27 alin.1 din OG137/2000.
Același pârât a solicitat chemarea în garanție a Ministerului Finanțelor Publice ( fl. 32 tribunal ) pentru ca în cazul în care se va admite acțiunea să fie obligat acesta adopta un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public care să includă și sumele reprezentând pretențiile reclamanților. La termenul din 27.06.2008, în temeiul art. II alin.2 din OUG75/2008 cauza a fost scoasă de pe rol și trimisă Curții de APEL BACĂU spre competentă soluționare.
Pe rolul Curții de APEL BACĂU cauza s-a înregistrat sub nr-.
La termenul din 15.09.2008 ( fl. 14-17 ) pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă a mai invocat în susținerea inadmisibilității acțiunii și Decizia Curții Constituționale 821/2008 prin care s-a constatat că dispozițiile art. 2 alin.2 și 11, art. 27 din OG137/ 2000 sunt neconstituționale în măsura în care sunt interpretate în sensul că instanțele au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
fondului, la termenul din 27.10.2008, reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂUa invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru anii 2003-2004 și necompetența materială a instanței în soluționarea capătului de cerere privind efectuarea de mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Apărătorul reclamanților a solicitat respingerea excepțiilor fără a motiva această opinie.
Examinând cauza inițial în raport de excepțiile invocate, conform art. 137.pr.civ. a reținut următoarele: -1- Sub aspectul necompetenței materiale a instanței de conflicte de muncă, justificat de dispozițiile art. 27.alin.1 OG137/2000 republ. excepția nu este întemeiată întrucât textul indicat nu trimite la judecătorie în primă instanță, ci la instanța de drept comun; ori acesta poate fi diferită în funcție de natura raportului juridic în care-și are izvorul pretenția dedusă judecății; Astfel, sub acest aspect, în cauză impunându-se analizarea unei situații discriminatorii decurgând din raporturi de muncă, în temeiul textului de lege invocat raportat la art.2 pct.1 lit."c" din proc.civ. și art. 1 din OUG75/2008, instanța constată că caracterul său de instanță de drept comun, și drept urmare competența sa în soluționarea cauzei.
În sprijinul acestei interpretări stă și o decizie de speță pronunțată de în dosar - -. civ. 747/2007. - 2 - Referitor la excepția necompetenței materiale a prezentei instanțe cu privire la soluționarea capătului de cerere vizând efectuarea de mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților față de dispozițiile art. 8 din Decretul 92/1976, se constată caracterul său nefondat justificat de faptul că: - potrivit dispozițiilor art. 17.pr.civ. cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală; cum capătul de cerere având ca obiect efectuarea de mențiuni în carnetele de muncă are caracter accesoriu celui privind constatarea discriminării și anularea sa prin acordarea de despăgubiri, în virtutea textului amintit a operat o prorogare legală de competență în favoarea prezentei instanțe.
Drept urmare ambele excepții au fost respinse. - 3 - Excepția lipsei calității procesual pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor este întemeiată având în vedere că nu s-a motivat nici în fapt și nici în drept care este obligația acestuia în raportul juridic dedus judecății;
Doar Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, în calitate de ordonatori de credite, sunt ținuți să răspundă în speță.
Nu trebuie omis nici faptul că situațiile în care Statul stă în judecată prin Ministerul Economiei și Finanțelor sunt limitativ prevăzute prin lege ( HG386/2007) - iar cea de față nu se regăsește printre acestea.
Drept urmare această excepție a fost admisă, iar acțiunea față de acest pârât respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă. - 4- Sub aspectul prescrierii dreptului material la acțiune se constată caracterul întemeiat al excepției față de faptul că dreptul reclamanților s-a născut la 1.01.2003 când a intrat în vigoare actul normativ discriminatoriu ( OUG177 /2002 ), începând să curgă însă la plecarea în concediu a fiecăruia, moment când această sumă putea fi acordată ( art. 7 alin.3 /1958, coroborat cu art. 41/1 alin.1 Legea 50/96 republ.cu modif.).
Ori acțiunea a fost promovată la 1.02.2008, caz în care conform art. 166 alin.1 Codul muncii. coroborat cu art. 3 din Decretul 167/1958, pentru anii 2003, 2004 dreptul la acțiune era prescris.
Nu s- putut reține susținerea reclamanților cum că OUG146/2007 a întrerupt prescripția întrucât pentru a surveni o astfel de situație trebuie să nu se fi împlinit termenul de prescripție, ori, așa cum s-a arătat anterior pentru anul 2003 acesta s-a împlinit în 2006, iar pentru anul 2004 s-a împlinit în anul 2007; de asemenea, actul întrerupător trebuie să se regăsească în una din situațiile prevăzută de art. 16 din Decretul 167/1958, ceea ce nu este cazul - OUG146/2007 reglementând plata primelor de concediu suspendate pe anii 2001-2006 și nu al celor abrogate.
Mai mult data intrării în vigoare a acestui act normativ nu constituie momentul de la care curge termenul de prescripție pentru reclamanți, întrucât acest act nu refuză reclamanților drepturi recunoscute în mod discriminatoriu altor categorii de bugetari, ci reglementează modalitatea de plată a primelor de concediu suspendate.
Drept urmare, excepția a fost admisă, iar acțiunea vizând perioada anilor 2003-2004 respinsă ca prescrisă. Pe fondul cauzei ( ocazie cu care implicit se analizează și excepția inadmisibilității acțiunii ), în raport de actele și lucrările dosarului, de susținerile părților, s-au reținut următoarele:
* Inadmisibilitatea, ca excepție de fond peremtorie, trebuie analizată în strânsă legătură cu exercițiul dreptului la acțiune, iar sub acest aspect trebuie avute în vedere dispozițiile art. 20,21 din Constituție, art. 4 alin.2 din Legea 303/2004 republ. cu modif. și art. 6 CEDO.
Este adevărat că prin Deciziile 818-821/2008 Curtea Constituțională constatat că dispozițiile art.1, 2 alin.3 și 27 alin.1 din OG137/2000 - act normativ pe care se întemeiază și pretențiile reclamanților - sunt neconstituționale,dar numai în măsuraîn care sunt interpretate în sensul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Acest fapt nu echivalează însă - așa cum lasă de înțeles pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă în susținerea excepției - cu imposibilitatea persoanei care se consideră discriminată de a se mai adresa instanței naționale în baza art. 27 alin.1 din OG137/2000, pentru că s-ar încălca dreptul acesteia de acces efectiv la o instanță și s-ar lipsi OG137/2000 de efect în lipsa unei abrogări - fie și tacite, fapt de neconceput.
Mai mult, deciziile menționate au în vedere cazul în care instanțele de judecata ar înlocui norme cu putere de lege cu norme create pe cale judiciară sau norme cuprinse în alte acte normative, ceea ce nu este cazul în speță, întrucât prin cererea dedusa judecății reclamanții au solicitatdespăgubiri,iar nu drepturile cuprinse în alt act normativ. Ea nu înlătura dreptul si obligația instanței de a acorda despăgubiri. De vreme ce art. 2 alin. 11 din OG137/2000 este in vigoare si prevede răspunderea civila in cazul existentei unei discriminări, in lipsa unei dezdăunări, noțiunea de răspundere civila ar fi golita de conținut si fără efecte juridice.
Prin urmare instanța de judecată investită cu astfel de cereri este în singura în măsură să aprecieze dacă speța implică sau nu interpretarea menționată de Curtea Constituțională, funcție de care se va pronunța asupra temeiniciei acesteia și nu a admisibilității.
* Acțiunea reclamantului vizând perioada anilor 2005, 2006 este neîntemeiată din moment ce raporturile sale de muncă au încetat ca urmare a pensionării la 1.01.2004; ori de la această dată, încetându-i calitatea de salariat, nu se mai putea pune problema acordării concediului de odihnă; și, drept consecință, nu mai putea solicita nici să se constate că în raport de alți angajați din sectorul bugetar este discriminat prin neacordarea primei de concediu.
În acest context, acțiunea sa - în limitele precizate - a fost respinsă ca nefondată. * Acțiunea celorlalți doi reclamanți - aflați încă în activitate - este întemeiată pentru anii 2005, 2006 justificat de considerentele ce se vor dezvolta.
Reclamanții au solicitat platade despăgubiriechivalente cu sumele reprezentând prime de concediu pe anii 2003-2006 invocând discriminarea față de alte categorii sociale, respectiv personalul auxiliar din cadrul instanțelor, funcționarii publici, polițiștii, funcționarii publici din administrația penitenciarelor.
Instanța a apreciat că, într-adevăr, față de bugetarii salarizați potrivit Legii 188/1999 ( art. 31 al. 2 ), OG 38/2003 ( art. 37 al. 2 ), legea nr. 495/2004 ( art. 21 ), legea nr. 293/2004 ( al. 34 lit. f ) și legea nr. 50/1996 ( în vigoare până la apariția OUG nr. 8/2007 ) reclamanții au fost discriminați prin abrogarea art. 411din OUG 83/2000; astfel, deși dreptul la primă a fost recunoscut inițial tuturor acestor bugetari - printre care și magistraților - în considerarea acelorași valori și pentru un scop unic -beneficiind astfel de un tratament egal-, abrogarea sa doar pentru magistrați fără o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă ( Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia din 26 sept.2002, Ducez contra Franței, Decizia din 6 decembrie 2997, Beian contra României ) apare ca vădit discriminatorie, inechitabilă în raport de ceilalți bugetari,cu precădere personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor,cărora doar lis-a suspendatdreptul la primele de vacanță (drept de altfel și plătit ca urmare a apariției OUG 146/2007).
Un argument în plus în sprijinul ideii că magistrații trebuiau să beneficieze de același tratament este și faptul că, prin OUG 27/2006 a fost reintrodus dreptul la prima de vacanță, dar fără o reparare a prejudiciului suferit prin abrogarea dreptului începând cu 1.01.2003.
Mai mult, despăgubirile se cuvin în temeiul OG137/2000, și în considerarea faptului că reclamanții dobândiseră și un bun în accepțiunea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar lipsirea lor de acest drept nu a survenit ca ingerință acceptată de practica CEDO.
Trebuie arătat că OUG146/2007 nu va constitui temei al admiterii acțiunii - astfel încât să se justifice analizarea situațiilor reglementate de acest act normativ, respectiv categoriile de salariați din sectorul bugetar vizate de acesta,ci, alături de dispozițiile Legii 45/2007, va fi considerat ca un act de recunoaștere implicită a justificării dreptului la primă de concediu a salariaților bugetari pentru perioadele cât acest drept le-a fost suspendat ori nu le-a mai fost recunoscut.
Referitor la deciziile Curții Constituționale menționate, trebuie semnalat că și în situația în care acestea ar fi interpretate în sensul ca instanțele de judecata nu ar putea acorda despăgubiri în caz de discriminare între salariați, aceasta ar contraveni normelor convenționale. Aceasta întrucât deciziile Curtii Constitutionale au caracterul uneilegi, general obligatorii, reprezentând astfel normă internă. Interpretând-o conform art. 20 din Constituție în raport de norma internațională - reprezentată de Art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale - se constată existența unei neconcordanțe, instanța urmând a da prevalență normei de drept internațional.
Față de toate aceste considerente, s- reținut caracterul întemeiat al acțiunii.
Cu privire lacuantumul despăgubirilor:
Reclamanții au solicitat plata unei despăgubiri - este vorba despre o despăgubire materială - pentru acoperirea "prejudiciului material" rezultat ca urmare a situației discriminatorii.
Instanța a apreciat că doar echivalentul sumelor reprezentând prime de concediu ( în cuantum reactualizat ) constituie nu numai singura modalitate de evaluare raportată la un criteriu obiectiv, ci și o despăgubire justă pentru reclamanți.
În același sens a statuat și contenciosul constitutional atunci când a constatat prin dec. 447/2005: "Astfel, numai legiuitorul poate aprecia și stabili dacă și ce anume sporuri sau adaosuri acordă anumitor categorii de salariați, cu singura condițieca de sporurile sau adaosurile prevăzute să beneficieze toți salariații care se află în situații identice sub toate aspectele funcțiilor în care sunt încadrați, ale naturii și volumului activității pe care o desfășoară, ale importanței și riscurilor muncii lor și în privința oricăror alte elemente specifice."
Drept urmare au fost obligați pârâții Parchetul de pe lângă, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău să plătească reclamanților și despăgubiri materiale echivalente cu primele de vacanță aferente anilor 2005-2006 în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
Totodată, au fost obligați ultimii doi pârâți să efectueze mențiunile corespunzătoare acestei sentințe în carnetele de muncă ale reclamanților având în vedere dispozițiile Legii 19/2000 cu modif. privind principiul contributivității și modul de dovedire a stagiilor de cotizare.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a pentru a fi obligată să aloce și să vireze în bugetul Parchetului de pe lângă sumele necesare plății drepturilor bănești acordate prin hotărâre s- reținut caracterul său întemeiat față de următoarele:
- legitimarea sa procesuală este dată de interpretarea dispozițiilor art. 4 alin.2 din Legea 500/2002,modif.- conf. cărora sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute laart. 1alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite - în coroborare cu cele ale art. 19 din același act normativ - ce reglementează rolul Ministerului Finanțelor Publice ( respectiv alin. 1 lit." a, g, i" ) și cu expunerea de motive a OUG146/2007 ( precum și a tuturor actelor normative ce au reglementat drepturi salariale categoriilor profesionale bugetare ).
- sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe au promovat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, recursuri înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr-. Ulterior, prin decizia nr. 3912/25.03.2009 s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL BACĂU, unde a fost înregistrată sub nr-.
Recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂUafost promovat la 28.11.2008 - așa cum rezultă din dosarul nr- - fila 12 - iar hotărârea recurată a fost comunicată la 13.11.2008 ( conform dovezii de comunicare aflată la fila 52 dosar fond ).
Potrivit dispozițiilor art. 80 din Legea nr. 68/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă republicată, " termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond".
Cum în speță acest termen a fost depășit, urmează ca recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU să fie respins ca tardiv.
II. Recursul formulat de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă. critică hotărârea primei instanțe pentru următoarele considerente:
- a fost ignorată decizia nr. 821/03.07.2008 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 2 alin.1 și alin.11, precum și dispozițiile art. 27 din OG. Nr. 137/2000.
- instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, nerespectând decizia în interesul legii nr. XXIII a;
- nelegal s-a dispus plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu indicele de inflație, în situația în care MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială;
- greșit s-a admis cererea privind obligarea pârâtelor la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate prin sentința recurată, atâta timp cât nu erau incidente dispozițiile art. 11 alin.2 din Decretul nr.92/1976.
Recursul este fondat.
OUG nr. 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu suspendate în perioada 2001 - 2006 stabilește doar modalitatea efectivă de plată a primelor de concediu pentru personalul din sectorul bugetar care nu a primit această primă în perioada 2001 - 2006.
La art. 1 alin.2 din acest act normativ se precizează și personalul căruia îi sunt aplicabile dispozițiile nr.OUG 146/2007 respectiv- funcționarii publici, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, și altor categorii de personal care beneficiază de prime de concediu în baza legilor speciale, categorii în care nu se regăsesc reclamanții.
Este însă de remarcat că OUG146/2007 face referire la deciziile pronunțate de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în soluționarea unor recursuri în interesul legii, prin care s-a recunoscut dreptul la plata primei de concedii pentru polițiști, funcționari publici, magistrați și personalul auxiliar ( deciziile XII/05.02.2007, LXXVII/05.11.2007 și XXXII/12.12.2007).
De asemenea în considerentele deciziei XXIII/12.12.2005 a s-a reținut cădreptulla plata primei de concediunu se cuvine magistraților pentruperioada 2003 - 2005, deoarece în cazul recunoașterii unui astfel de drept s-ar prelungi valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui. Această decizie este obligatorie.
Relevant este și faptul că prin deciziile nr. 818, 819 și 820 din 3 iulie 2008, Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul că prevederile art. 1, art. 2 alin.3 și art. 27 alin.1 din OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
S-a mai invocat de Curtea Constituțională că s-ar încălca astfel principiul separației puterilor consacrat în art. 1 alin.4 din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin.1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
In virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul are competența de a institui, modifica ori abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin.1 din legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența întinderii și exercitării drepturilor lor subiective.
Ori cererea reclamanților a vizat tocmai constatarea existenței unei discriminări în raport cu alte categorii profesionale, și, față de deciziile sus-menționate - care sunt definitive și general obligatorii, ea apare ca nefondată.
În ce privește celelalte motive de recurs, cum ele vizează modul de soluționare de către prima instanță a unor cereri accesorii ( acordarea sumelor indexate, obligația de a efectua mențiuni în carnetul de muncă), urmează a nu mai fi analizate față de soluția de respingere a acțiunii principale.
Văzând respingerea acțiunii principale, pe cale de consecință va fi respinsă și cererea de chemare în garanție.
Pentru considerentele sus-arătate, în baza dispozițiilor legale menționate, va fi respins ca tardiv recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, va fi admis recursul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție. Se va modifica în parte sentința recurată, în sensul că se va respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții și și cererea de chemare în garanție.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU împotriva sentinței civile nr. 112/27.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-.
Admite recursul formulat de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție
Modifică în parte sentința civilă nr. 112/ 27.10. 2008 Curții de APEL BACĂU, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanții și ca nefondată și respinge cererea de chemare în garanție.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 13.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Daniela Părău, Sorina Ciobanu Liliana Ciobanu
pt.
aflată în
Președinte instanță,
GREFIER,
red.sent. A,/
red.dec. /22.07.
tehnored. / 2 ex. /24.07.
Președinte:Daniela PărăuJudecători:Daniela Părău, Sorina Ciobanu Liliana Ciobanu
