Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 884/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 884
Ședința publică din 16 iunie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Nicolae
JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtulMinisterul Justiției și Libertăților, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, prin reprezentanții săi legali, împotrivasentințeinr. 759 din6 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentantul pârâtului recurent, reprezentanții pârâților intimați Tribunalul Suceava, Curtea de Apel Suceava, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, precum și reclamanții intimați: -, --, - G, --, G-, și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr- din 29.01.2009, astfel cum a fost completată, reclamanții, -, G, G, si, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Suceava și Curtea de Apel Suceava și cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminări, pârâții să fie obligați la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, pentru perioadele de activitate, astfel:
- pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform nr.OG 9/2005;
- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform nr.OG 9/2005;
- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform nr.OG 3/2006;
- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform nr.OG 3/2006;
- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform nr.OG 10/2007;
- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform nr.OG 10/2007;
- pentru perioada 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform nr.OG 10/2007, și în continuare, actualizată cu rata inflației, precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale fiecărui reclamant.
Motivând acțiunea, reclamanții au arătat că fac parte din personalul din sistemul justiției, conform Legii nr. 50/1996 și nr.OUG 27/2006, enunțând principiul consacrat prin art. 1 din legea enunțată, conform căruia, "salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete se face ținându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere în stat, de pregătirea și competența profesională, precum și de incompatibilitățile și interdicțiile pentru magistrați, prevăzute de Constituție și de Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească".
Reclamanții au evocat și dispozițiile art. 2 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, "dispozițiile prezentei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar". Conform art. 3 din același act normativ, "funcția de demnitate publică este acea funcție publică care se ocupă prin mandat, obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii". Legea nr.154/1998 se aplică și "celor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, prevăzute în anexele la lege".
S-a mai arătat că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din nr.OG 134/1999, "începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".
Au susținut reclamanții că, potrivit art.1din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, "indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi". Alineatul 2 din același act normativ prevede că "valoarea de referință sectorială prevăzută la alin. 1 constituie bază de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte funcții de execuție".
Totodată, s-au invocat dispozițiile nr.OUG 177/2002, care stabilesc salarizarea și alte drepturi ale magistraților. Potrivit art. 2 alin. 1 din acest act normativ "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare, actualizată periodic, potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților, în temeiul prezentei ordonanțe de urgență", dar și dispozițiile art. 2 alin. 3 din nr.OG 9/2005 "indemnizațiile lunare pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, precum și pentru persoane care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor 2 și 3 la Legea nr. 154/1998, sunt cereri prevăzute în anexele nr. VIII și IX."
Reclamanții au arătat că, ulterior, prin nr.OUG 27/2006, a fost fixată valoarea de referință sectorială la suma de 257 lei. Or, stabilirea altor valori de referință sectorială decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică, în afara cazurilor expres prevăzute prin Legea nr. 303/2004, sub acest aspect, apare nelegală, actul normativ fiind în contradicția principiilor consacrate prin Constituție, dar și cele enunțate prin Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților, ale Codului muncii, întrucât, deși prin nr.OG 3/2006, valoarea de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, în luna aprilie 2006 era de 312, 3 lei, prin nr.OUG 27/2006 s-a stabilit pentru magistrați o valoare de referință inferioară de 257 lei.
Reclamanții au mai susținut și faptul că drepturile salariale, odată recunoscute de lege, nu mai pot fi diminuate în mod unilateral, întrucât, dreptul personalelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu, iar acordarea unei valori de referință sectorială diferită pentru salarizarea persoanelor din cadrul celor trei puteri ale statului contravine dispozițiilor constituționale, ale legislației muncii și nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, dar și normele de tehnică legislativă.
S-a evocat jurisprudența instanțelor de judecată în ce privește aplicarea valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite și pentru controlorii financiari din cadrul Curții de Conturi - respectiv decizia nr. 62/18.01.2007 a Curții de Apel Suceava - secția comercială și de contencios administrativ, pronunțată în dosarul nr-.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin punctul de vedere formulat, a evocat jurisprudența CEDO în domeniul discriminării, în aplicarea dispozițiilor art. 14 din Convenția pentru aplicarea drepturilor și libertăților fundamentale și evocând dispozițiile art. 1, 2, 6 și 27 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, susținând faptul că, în raport de dispozițiile art. 19 alin. 3 din ordonanța modificată și completată, sesizările având ca obiect normele legislative adoptate în domeniul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competența de soluționare a acestei instituții.
Pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii, susținând că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile nr.OG 137/2000, dar prevederile art. 1 și 2 din această reglementare au fost declarate neconstituționale prin deciziile 818 - 821 din 3 iulie 2008 ale Curții Constituționale.
Pe fondul cauzei, pârâtul a susținut că, inițial, prin art.1din Legea nr. 50/1996, cu modificările și completările ulterioare, s-a stabilit că, pentru magistrați și pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, salariile de bază se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive, valoare corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, aplicabile de drept și personalului salarizat conform acestei reglementări.
S-a mai invocat faptul că, prin Legea nr. 347/2003, a fost aprobată nr.OUG 177/2002, dar art. 2 fost modificat, în sensul că indemnizația pentru magistrați se stabilește pe baza valorii de referință sectorială prevăzută în grupa 1 la prezenta ordonanță de urgență, în același sens fiind și dispozițiile art. 3 din OUG nr. 27/2000.
S-a mai susținut că, prin nr.OUG 27/2006, au fost abrogate dispozițiile OUG nr. 177/2002, precum și prevederile referitoare la salarizarea judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și a personalului de specialitate juridică asimilat magistraților din Legea nr. 50/1996 nu mai există temei legal pentru ca indemnizațiile și salariile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive.
S-a mai invocat că, potrivit Legii nr. 154/1998, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, beneficiază de o indemnizație fixă și nu în baza unei valori de referință sectorială, că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 347/2003, magistrații și personalul auxiliar de specialitate au beneficiat de majorarea valorii de referință sectorială, conform nr.OG 23/2005, iar salarizarea, astfel cum a fost stabilită prin reglementările enunțate, nu contravine dispozițiilor art. 73 din Legea nr. 303/2004, respectiv art. 74, care prevede că "drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", întrucât s-au avut în vedere drepturile salariale reglementate prin dispozițiile legale în vigoare la acel moment.
Pârâtul a mai susținut faptul că, ulterior, prin lege specială, respectiv OUG nr. 27/2006, aprobată prin Legea nr. 45/2007 și nr.OG 8/2006, aprobată prin Legea nr. 247/2007, drepturile salariale ale judecătorilor, procurorilor, precum și a personalului auxiliar de specialitate au fost majorate cu 40%, prin mărirea coeficienților de ierarhizare prevăzute pe grad de instanță și prin acordarea sporului de vechime, iar principiul echilibrului celor trei puteri în stat nu presupun reglementarea salariilor în mod egal.
Prin sentința nr. 759 din 6 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, s-a dmis acțiunea formulată de reclamanții, -, G, G, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Suceava și Curtea de Apel Suceava, parte procesuală fiind Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Au fost bligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale, calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzute de lege, corectate cu evoluția prețurilor de consum pentru perioadele de activitate, raportate la următoarele sume:
- 264,77 lei, conform nr.OG 9/2005, pentru perioada 1.01. - 30.09.2005;
- 297,4 lei, conform nr.OG 9/2005, pentru perioada 1.10.2005 - 31.01.2006;
- 312,3 lei, conform nr.OG 3/2006 pentru perioada 1.02. - 31.08.2006;
- 331 lei conform nr.OG 3/2006, pentru perioada 01.09.2006 - 31.12.2006;
- 358 lei, conform nr.OG 10/2007 pentru perioada 1.01.2007 - 31.03.2007;
- 365 lei conform nr.OG 10/2007 pentru perioada 1.04.2007 - 30.09.2007;
- 405 lei, conform nr.OG 10/2007 pentru perioada 01.10.2007 - 31.12.2007, actualizate cu rata inflației.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că acțiunea reclamanților este întemeiată.
Astfel, reclamanții au calitatea de judecători și asistenți judiciari la Tribunalul Suceava și au solicitat obligarea pârâților la plata diferențelor salariale, rezultate în urma recalculării indemnizațiilor pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, corectate periodic în raport de evoluția prețurilor de consum după cum urmează:
- pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform nr.OG 9/2005;
- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform nr.OG 9/2005;
- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform nr.OG 3/2006;
- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform nr.OG 3/2006;
- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform nr.OG 10/2007;
- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform nr.OG 10/2007;
- pentru perioada 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform nr.OG 10/2007 precum și în continuare, actualizate cu indicele de inflație.
Soluționarea cauzei s-a efectuat cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în temeiul dispozițiilor art. 27 alin. 3 din nr.OG 1997/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, salariile de bază în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente:
- valoarea de referință universală;
- indicatorii de prioritate intersectorială, exprimați în procente, diferențiați pe domenii de activitate;
- valori de referință sectoriale, exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valorii de referință universală cu indicatorii de prioritate intersectorială;
- grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază, pentru funcțiile fiecărui sector de activitate.
Potrivit art. 1 din nr.OUG 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/2001, începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/10096, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 "pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".
Prin art. 13 alin. 1 din Legea bugetului de stat pe anul 2001, nr. 216/2001, valoarea de referință universală a fost stabilită la 2.444.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora, a fost prevăzut ca fiind de 0,62, astfel încât, valoarea de referință sectorială rezultată era de 2.444.000 lei x 0,62 = 1.515.280 lei.
Prin legile anuale ulterioare, referitoare la bugetul de stat, nu au fost prevăzute modificări ale valorii de referință universală sau ale indicatorului de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică.
Dispozițiile legale enunțate trebuie corelate cu prevederile art. 2 din Legea nr. 154/1998, prin care s-a stabilit că "dispozițiile prezentei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar". Conform art. 3 din același act normativ, "funcția de demnitate publică este acea funcție publică care se ocupă prin mandat, obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii". Legea nr. 154/1998 se aplică și "celor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, prevăzute în anexele la lege".
Totodată, prin această lege se menționează că "Prin legea bugetului de stat se stabilesc: valoarea de referință universală și evoluția acesteia, în raport cu creșterea estimată a prețurilor de consum, cu indicatorii de prioritate intersectorială și cu valorile de referință sectorială, ținând seama de prioritățile rezultate din obiectivele, proiectele, programele propuse de ordonatorii principali de credite, precum și de evoluția salariilor din alte sectoare de activitate decât cele bugetare".
Persoanele care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică au dreptul, pentru activitatea desfășurată, la un salariu de bază lunar, în conformitate cu prevederile Anexei nr. III din același act normativ.
Edificatoare sunt și dispozițiile art.1din nr.OG 83/2000 privind modificările și completările Legii nr. 50/1996, conform cărora, "indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi". Alineatul 2 din același act normativ prevede că "valoarea de referință sectorială prevăzută la alin. 1 constituie bază de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte funcții de execuție".
Această ordonanță a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001. Ulterior, a fost adoptată nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, reglementare care, prin art. 2, prevăzut că "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare, actualizată periodic, potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților, în temeiul prezentei ordonanțe de urgență", iar prin art. 2 s-a prevăzut că "indemnizațiile lunare pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, precum și pentru persoanele care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor 2 și 3 la Legea nr. 154/1998, sunt cele prevăzute în anexele nr. VIII și IX".
Totodată, s-a constatat că, în baza art. 48 din nr.OUG177/2002 și a OUG nr. 123/2003, valoarea de referință sectorială din Anexa 1 la.OUG nr. 177/2002 a fost majorată cu 6% începând cu 1 ianuarie 2003 și cu 9% începând cu 1 octombrie 2003, respectiv cu 6% în luna ianuarie 2004 și cu 6% în luna octombrie 2004. În consecință, pentru perioada 1 octombrie 2004 - 31 decembrie 2004, această valoare de referință sectorială era de 2.380.592 lei, egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite și care fusese majorată, la rândul său, în aceleași procente, prin dispozițiile nr.OUG 191/2002 și ale art. 3 lit. a din nr.OUG 123/2003.
In mod similar, prin majorări succesive, valoarea de referință sectorială pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, salarizat conform Legii 50/1996 (până la intrarea în vigoare a nr.OG 8/2007), a ajuns pentru același interval de timp la 2.380.592 lei.
Pentru perioadele 1.01.2005 - 30.09.2005 și 1.10.2005 - 31.01.2006, deși nr.OUG 134/1999, aprobată prin Legea nr.714/2001, era în vigoare, stabilind în mod expres egalitatea valorii de referință sectorială pentru personalul din organele autorității judecătorești cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, iar conform art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, lege organică, "drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", reclamanților nu li s-au acordat creșterile salariale prevăzute de nr.OG 9/2005 pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică.
S-a constatat că, deși conform denumirii sale, acest act normativ reglementează creșteri salariale pentru anul 2005 (acordate personalului contractual bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică), art. 2 alin. 3 și art. 3 alin. 4 din OG9/2005 arată doar că în anexele VIII și IX sunt prevăzute indemnizațiile lunare pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică, alese, numite și asimilate acestora, fără a se indica în mod explicit procentul de majorare al indemnizațiilor.
Drept urmare, în baza prevederilor legale anterior menționate, ale art. 1 alin. 4 din Constituția României, care reglementează organizarea statului, potrivit "principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale" și ale art. 1 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, conform cărora, "puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiției și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", tribunalul a constatat întemeiate pretențiile reclamanților pentru plata diferențelor salariale calculate, prin luarea în considerare a valorii de referință sectorială, pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite.
Este de observat că, potrivit preambulului, nr.OUG 27/29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției a urmărit, între altele, armonizarea grilei de salarizare a acestora cu dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor "prin care au fost aduse modificări substanțiale ale prevederilor referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor, cu incidență asupra salarizării". De asemenea, că, potrivit art. 2 din nr.OUG 27/2006, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor și procurorilor se stabilesc "ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal", aceste reglementări transpunând în mod evident principiul constituțional al echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească.
Cu toate acestea, în Anexa 1 la.OUG nr.27/2006 a fost înscrisă o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică, cu consecința diminuării indemnizațiilor magistraților, în disprețul dispozițiilor art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004.
In cauză, pârâtul Ministerul Justiției a invocat dispozițiile nr.OUG 27/2006, conform cărora, valoarea de referință sectorială a fost stabilită la suma de 257 lei, sumă rezultată dintr-o necorelare legislativă, întrucât, la data emiterii acestui act normativ, valoarea de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, era stabilită la valoarea de 312,3 lei, aplicabilă pentru perioada 1.02.2006 - 31. 08.2006.
S-a constatat, așadar, că, deși prin art. 74 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor a fost consacrat principiul potrivit căruia, drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile expres prevăzute de acest act normativ, iar conform art. 38 din Codul muncii - aprobat prin Legea nr. 53/2003, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunor tranzacții, renunțări sau limitări, drepturile salariale, astfel cum au fost reglementate la nivelul valorii de referință sectorială pentru funcționarii de demnitate publică, aleși și numiți, au fost în mod nejustificat diminuate, fără nici o justificare, cu încălcarea dispozițiilor art. 53 din Constituție și dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, jurisprudența CEDO stabilind în mod constant că noțiunea de bun, în sensul art. 1 din Protocol adițional nr. 1 la Convenție, include și drepturile salariale.
Și jurisprudența internă în soluționarea unor conflicte de muncă privind indemnizațiile aplicabile magistraților, a stabilit în mod constant că indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, în cadrul autorităților legislative și executive, consfințind astfel principiul fundamental al statului de drept privind egalitatea și separația puterilor în stat.
Drept consecință, însuși pârâtul Ministerul Justiției, prin Ordinele nr. 903/C/2003 și nr. 3/2005, a luat în analiză problemele de natură salarială a magistraților, recunoscând ca fiind datorate drepturile salariale la nivelul valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, efectuând plățile și pentru persoanele care nu dețineau titluri executorii, această măsură fiind prevăzută de același pârât și prin nr.HG 232/2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 273/2005, privind aprobarea Strategiei de reformă în domeniul justiției și a Planului de acțiune pentru aducerea la îndeplinire a acestei strategii, prin anexele 1 și 2, stabilind scadența de plată în luna decembrie 2005.
Deși pârâtul Ministerul Justiție a invocat deciziile pronunțate de Curtea Constituțională, în aplicarea art. 1 și 2 din nr.OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare, s-a constatat că reclamanții și-au întemeiat acțiunea și pe dispozițiile Codului muncii și Constituției, în ce privește discriminarea, astfel încât, în raport de prevederile art. 20 din Constituție, în măsura în care există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, sunt aplicabile reglementările internaționale, respectiv prevederile art. 14 din Convenția privind drepturile omului și libertățile fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 1 la această convenție și Protocolul nr. 12 la convenție, ratificat de România prin Legea nr. 103/2006.
Față de cele reținute, având în vedere valoarea de referință sectorială de 2.380.592 lei, aplicabilă magistraților la nivelul lunii decembrie 2004, s-a constatat că salariile acestei categorii profesionale trebuiau calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, conform celor specificate în dispozitiv, pârâții fiind obligați la plata diferențelor drepturilor salariale în raport de perioada de activitate desfășurată.
Împotriva sentinței nr. 759 din 6.04.2009 a Tribunalului Suceava - Secția civilă, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a declarat recurs.
În motivarea acestei căi de atac, întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 4 și 9 din Codul d e procedură civilă, recurentul a susținut următoarele:
Instanța de fond a admis acțiunea reclamanților, în baza unor texte normative care se aplică altor categorii de personal din sectorul bugetar; că nu există temei legal pentru acordarea valorii de referință sectorială arătată de sentința primei instanțe judecătorilor.
A mai arătat că acordarea prin sentința recurată a unei valori de referință sectorială majorată față de cea prevăzută de nr.OUG 177/2002 și nr.OUG 27/2006, înseamnă că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a judecătorilor.
Recurentul susține că instanța de fond, pentru a înlătura această apărare invocată și la judecarea fondului, a apreciat că deciziile nr. 818 - 821 din 3.07.2008 ale Curții Constituționale nu impietează cu nimic soluționarea litigiului, întrucât, în cauză au fost invocate, pe lângă dispozițiile nr.OG 137/2000 și cele ale Constituției României și ale Codului muncii, reținând și existența unor prevederi asemănătoare în Protocolul nr. 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din CEDO, art. 35 alin. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Or, arată recurentul, pentru ca o faptă să poată fi calificată ca fiind faptă de discriminare trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții:
- existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință (existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile);
- existența unui criteriu de discriminare, potrivit art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000, republicată.
Totodată, tratamentul diferențiat trebuie să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop să nu fie adecvate și necesare.
De asemenea, tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții politice.
Așadar, nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat, injust, este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între salariați sau analoage sau comparabile există, ca să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Recurentul a mai arătat că Protocolul nr. 12 la CEDO a consacrat interzicerea generală a discriminării, cu referire la "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege", astfel că nu poate fi aplicat în speță, câtă vreme nu există nici un text legal care să recunoască drepturile solicitate de reclamanți.
Ca atare, conchide recurentul, nu ne aflăm în situația unei discriminări, întrucât nu există un drept legal al personalului din autoritatea judecătorească la aceeași valoare sectorială de referință, în raport cu funcțiile de demnitate publică, garantat de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale sau de vreun act normativ în vigoare.
Curtea constată că examinarea motivului de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă, face de prisos și examinarea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 din același cod.
Astfel, fără a mai prelua argumentarea recurentului, Curtea constată că, într-adevăr, în cauză, nu ne aflăm în prezența unei discriminări între drepturile salariale ale reclamanților și drepturile salariale ale altor categorii profesionale.
Plecând de la această constatare, trebuie să avem în vedere că în cauză sunt incidente și aplicabile constatările din dispozițiile deciziilor nr. 818 - 821 ale Curții Constituționale, potrivit cărora, "prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Față de cele de mai sus, Curtea, având în vedere prevederile art. 312 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul și va modifica sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii reclamanților, ca nefondată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtulMinisterul Justiției și Libertăților, împotrivasentințeinr.759din6 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
Modifică sentința atacată.
Respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanții, -, G, G, si, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Suceava și Curtea de Apel Suceava, parte procesuală fiind Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.Gh.
Tehnored.
Jud.fond:;
Ex.2; 8.07.2009
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Gheorghiu Nicolae, Rață Gabriela
