Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 9/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9/2009
Ședința publică de la 08 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Lodoabă Monica Maria Mureșan vicepreședinte Curtea de
Apel
- - - - JUDECĂTOR 2: Mihai
- - asistent judiciar
- asistent judiciar
- grefier
Pe rol se află soluționarea acțiunii formulate de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL ALBA IULIA, MINISTERUL JUSTIȚIEI, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei constatându-se că reclamanții au înregistrat la dosar o adeverință cu care fac dovada calității procesuale active în cauză.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față:
Prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată pe rolul Curții de APEL ALBA IULIA sub dosar nr- reclamanții, -, și au chemat în judecată pârâții Curtea de APEL ALBA IULIA, Ministerul Justiției și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata drepturilor salariale constând în prima de concediu aferentă anilor 2005-2006, reactualizate cu rata inflației de la data plății precum și dobânda legală.
În motivarea acțiunii se arată că reclamanții au avut și au calitatea de judecători la Curtea de APEL ALBA IULIA, fiind salarizați în baza Legii nr. 50/1996.
În baza art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 s-a statuat că magistrații au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, indemnizația de încadrare lunară brută din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Plata acesteia a fost suspendată legal pe anii 2003-2004, însă în continuare textul legal a rămas aplicabil.
Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIAa depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, având în vedere că nu are calitatea de angajator al reclamanților și nu arte nici o atribuție în privința stabilirii indemnizațiilor judecătorilor.
Pârâtul MEF prin DGFP Aad epus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, deoarece nu există nici un raport juridic de obligație sau despăgubire.
Pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea acțiunii având în vedere că dispozițiile menționate au fost abrogate implicit începând cu data de 01.01.2003 prin intrarea în vigoare a OUG nr. 177/2002.
În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ prin decizia nr. XXIII/2005.
Reclamanții au depus o adeverință din care rezultă calitatea lor de judecători și data numirii în funcție la Curtea de APEL ALBA IULIA.
În temeiul art. 137 Cod procedură civilă Curtea se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor invocate:
Excepția invocată de pârâtul MEF este întemeiată și urmează a fi admisă, cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamanți împotriva acestui pârât, având în vedere că pârâtul nu are calitatea de angajator al reclamaților și nici o atribuție în stabilirea drepturilor salariale ale acestora, astfel că nu se dovedește un raport juridic obligațional între reclamanți și pârât, cu atât mai mult cu cât nu este formulat nici un capăt de cerere în contradictoriu cu acesta. Se va dispune însă respingerea excepției invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA întrucât aceasta are calitatea de ordonator secundar de credite, fiind cea care face propunerile de fundamentare a bugetelor instanțelor și asigură plata efectivă a plății drepturilor de natură salarială către judecători.
Analizând actele și lucrările, pe fondul cauzei, instanța reține următoarele:
Prin Decizia nr. XXIII pronunțată de J - Secțiile Unite în dosar nr. 31/2005 în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă s-a statuat că în aplicarea dispozițiilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, magistrații și personalul auxiliar au dreptul la prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv la o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, cu salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, numai pentru anii 2001 și 2002, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată.
În considerentele acestei decizii se reține că " de la data de 01.01.2003 când a intrat în vigoare nr.OUG 177/2002 erau abrogate implicit și dispozițiile art. 411alin. 1 din legea nr. 50/1996 referitoare la dreptul magistraților și celorlalte categorii de personal salarizat în baza acestei legii la o primă pentru perioada concediului de odihnă". În raport de această situație, dreptul magistraților și a celorlalte categorii de personal, salarizat în baza Legii nr. 50/1996 a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins cu începere de la 01.01.2003. S-a mai arătat totodată că efectele produse de actele normative de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul subiectiv. "A considera astfel, înseamnă să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării acestui text și după abrogarea lui, ceea ce este de neconceput și inadmisibil".
Potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă " dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe", instituția recursului în interesul legii găsindu-și rațiunea în necesitatea formării și menținerii unei jurisprudențe unitare pe întreg teritoriul țării, astfel că deciziile pronunțate asupra recursurilor în interesul legii au valoarea unui izvor de drept secundar, apropiindu-se de actele normative, întrucât au caracter general - abstract și obligatoriu.
Chiar dacă instanța supremă face referire la perioada 2001- 2004, perioada în care exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu a fost suspendat prin nr.OUG 33/2001 și legile succesive privind bugetul de stat, obiectul deciziei îl reprezintă aplicarea dispozițiilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 introdus prin OG nr. 83/2000. Față de cele de mai sus, în speță, este obligatorie dezlegarea acestei probleme de drept, respectiv faptul că dreptul reglementat de acest text de lege a încetat să mai subziste începând cu data de 01.01.2003 când a intrat în vigoare G nr. 177/2002 de abrogare implicită a dispozițiilor art. 41 indice 1 alin.1 din Legea nr. 50/1996.
Acest aspect este reținut în mod clar și neechivoc de către instanța supremă în decizia în interesul legii, așa încât interpretarea legii dată prin decizia sus menționata este relevantă și obligatorie, nu numai pentru perioada 2001-2004 ci și ulterior acesteia.
În același sens este de reținut că prin nr.OG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților - care constituie legea specială în domeniul salarizării acestei categorii profesionale ulterior Legii nr. 50/1996, nu s-a mai prevăzut dreptul la prima de concediu pentru magistrați, abia prin Legea nr.45/60.03.2007 publicată în Of. nr.169/2007, de aprobare a G nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor acest drept fiind reglementat din nou.
Deci, pentru a beneficia de protecția legii interne cât și a normelor europene invocate de reclamanți un drept trebuie să-și aibă izvorul într-un act normativ, or în lipsa normei legale care să reglementeze un atare drept pe perioada în discuție ( 2005- 2006) pretențiile reclamațiilor se impun a fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA.
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții, -, și toți cu domiciliul procesual ales la sediul Curții de APEL ALBA IULIA, P-ța - -, nr.1, Județul A împotriva pârâților Ministerul Justiției cu sediul în B,-, sector 5 și Curtea de APEL ALBA IULIA cu sediul în A I, P-ța - -, nr.1, județul
Respinge acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5 ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 08 ianuarie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - - -
Asistenți judiciari,
-
Cu opinie separată în
sensul admiterii acțiunii civile
Grefier,
-
Red.M/28.01.2009
Tehnored. 23 ex.
Continuarea sentinței civile nr.9/2009)
Cu opinie separată, conform art.258 Cod procedură civilă și art. 58 alin.1 din Legea 304/2004 modificată.
Asistent judiciar,
-
Procedându-se la examinarea și aprecierea actelor și scriptelor depuse la dosarul cauzei în probațiune, s-au reținut următoarele:
Reclamanții, așa după cum rezultă și este evident din scriptele depuse la dosarul cauzei civile dedusă spre competentă și legală soluționare, au calitatea profesională de angajați ai Curții de APEL ALBA IULIA, în funcția de grefieri și alte categorii de personal auxiliar, iar conform normelor legale cuprinse în legislația din domeniu în vigoare, aceștia trebuie să aibă satisfacția și beneficiul plății tuturor prestațiilor pecuniare datorate și cuvenite, inclusiv cu titlu primă concediu de odihnă, corespondent perioadei 2005-2006, în condițiile în care plata acestor drepturi bănești nu se face cu regularitatea pe care o presupune plata drepturilor salariale lunare.
Se reține faptul că relațiile juridice de serviciu trebuie să se bazeze și să fie supuse principiului bunei credințe, al egalității de șanse și tratament juridic și/sau pecuniar, precum și al consensualității obligațiilor, competențelor și drepturilor căzute în sarcina și favoarea fiecărei părți interesate, în acest context fiind avute în vedere și prevederile Legii 53/2003 modificate, acestea ca norme de drept comun aplicabile și raporturilor juridice de serviciu avute de către reclamanți cu entitatea juridică angajatoare.
Se reține faptul că prin art.41 ind.1 alin.1 din Legea 50/1996 modificată și republicată și inclusiv completată prin OUG 83/2000 s-a prevăzut în mod clar și fără echivoc că magistrații și celelalte categorii de personal au dreptul la prima de concediu de odihnă, aceasta urmând a se impozita separat. Acest drept subiectiv și material s-a născut din lege și atribuie titularilor acestui drept, prerogative exclusive în virtutea cărora având acest interes, pot solicita obligarea subiecților pasivi, în speța dată Ministerul Justiției și Tribunalul Alba, aceștia având legitimitate procesuală pasivă la efectuarea acestor prestații pozitive și comisive, în sensul virării și plății efective a sumelor datorate, acestea din urmă pentru justă și echitabilă dezdăunare pecuniară, urmând a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material și până la data plății efective, făcându-se aplicabilitatea disp.art.1084-1086 Cod Civil.
Acest drept material nu a fost plătit reclamanților la data efectuării concediului de odihnă, deoarece prin art.3 al.2 din OUG 33/2001 a fost suspendată aplicarea prevederilor art.41 ind.1 al.1 din Legea 50/1996, această măsură unilaterală a suspendării plății drepturilor fiind dispusă atât succesiv cât și ulterior, conform și art.12 al.4 din Legea 743/2001, putându-se reține inclusiv încălcarea dispozițiilor constituționale cuprinse în art.41 al.2 și art.53 din Constituție.
Astfel, potrivit art.53 din Constituție, exercițiul unor drepturi sau ale unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune după caz apărarea securității naționale, a sănătății și moralei, în speța dată, condițiile și cerințele constituționale enumerate care să justifice măsura suspendării nu au fost realizate și îndeplinite, fiind astfel afectat direct exercițiul dreptului și lipsind în felul acesta de finalitate intenția clară a legiuitorului avută la consacrarea acestui drept bănesc.
De altfel, normele constituționale, precum și prevederile incidente cuprinse în Legea 24/2000 modificată prevăd posibilitatea restrângerii sau limitării unui drept inclusiv material, dar nicidecum suspendarea acestuia, deoarece un drept deja câștigat nu poate fi restrâns decât printr-un act normativ de aceeași forță și putere.
Recunoscând cu valoare de adevăr juridic că măsura suspendării încalcă dispozițiile constituționale, urmează a aprecia și dispune în consecință, în sensul temeiniciei și legalității pretențiilor reclamanților astfel cum sunt evidențiate în petitul acțiunii civile, iar exercițiul dreptului la acțiune fiind manifestat de către aceștia conform și art.1886 Cod Civil.
Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din cadrul autorității judecătorești este legea cadru care reglementează salarizarea personalului auxiliar. Această lege a fost completată prin OG 83/2000 iar art. I pct.38 din acest ultim act normativ prevede introducerea art.41 ind.1 care dispune că personalul auxiliar și celelalte categorii de personal salarizate în baza Legii 50/1996, au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu, regimul impozitării fiind diferențiat. Ulterior salarizarea magistraților a fost disjunsă de salarizarea și celelalte drepturi ale personalului auxiliar al autorității judecătorești, astfel că OUG 177/2002 reglementează numai salarizarea și alte drepturi ale magistraților.
De asemenea, în ceea ce privește condițiile suspendării plății primelor de vacanță, reține și prevederile Legii 631/2002, respectiv art.9 alin.7 din Legea 507/2003, astfel că aplicarea prevederilor care reglementează plata drepturilor solicitate de către reclamanți, a fost suspendată până în data de 31.12.2004.
Conform art.8 alin.5 din Legea 511/2004, plata premiului anual aferent anului 2005, pentru personalul din instituțiile publice indiferent de finanțare și/sau subordonare, trebuie făcută din alocațiile și prevederile bugetare ale anului 2006, începând cu luna ianuarie 2006, iar la art.8 alin.7 din Legea 511/2004 se prevede în mod expres că aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare privind primele care se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă, se suspendă până la data de 31.12.2005.
În speța dată, deși exercițiul și beneficiul dreptului și implicit a plății primei de concediu prevăzută de art.41 ind.1 al.1 din Legea 50/1996 este numai suspendat, această consecință nu determină și nu echivalează cu desființarea sau stingerea dreptului, neexistând nici o abrogare expresă în acest sens, în caz contrar s-ar ajunge în situația regretabilă ca un drept patrimonial a cărui existență este consacrată și recunoscută, să fie golit de substanța acestuia fiind astfel lipsit de orice valoare. Ca urmare, ca un drept material prevăzut expres și cuprins în normele de drept mai sus arătate să nu devină numai o obligație lipsită de conținut și consecințe, trebuie acordat, iar așa după cum s-a menționat anterior acesta a fost doar suspendat, în condițiile arătate.
Având în vedere ceea ce a reținut prin Decizia XXIII/12.12.2005, aceasta având forță obligatorie și pentru personalul auxiliar al instanțelor judecătorești salarizat în baza legii 50/1996, dar exclusiv numai pentru anul 2004, în ceea ce privește temeinicia pretențiilor reclamanților privind plata primei de vacanță fiind avută în vedere inclusiv reținerea și concluzia cuprinsă în decizia arătată, privind abrogarea parțială a legii 50/1996, conform art.50 alin.2 din OG 177/2002.
Textul de lege care a format obiectul recursului în interesul legii a fost art.41 ind.1 alin.1 din Legea 50/1996 care viza dreptul la prima de concediu, iar abrogarea acestuia prin OG 177/2002 produce efecte și consecințe juridice numai în ceea ce-i privește pe magistrați.
Urmează a fi reținute poziția, aprecierile și susținerile pârâtului Ministerul Justiției, în sensul că prin Decizia nr. XXIII/2005, pronunțată în dosarul 31/2005, de Secțiile Unite al ÎCCJ în soluționarea recursului în interesul legii declarat de către Procurorul General al Parchetului de pe lîngă ÎCCJ s-ar fi dispus și stabilit ca prima de concediu să se acorde numai pentru perioada 2001-2002. Prin această decizie ÎCCJ a stabilit că efectele produse de actele normative de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispozițiilor legale referitoare la dreptul dobândit și consacrat trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv. Dacă s-ar aprecia și considera altfel, ar însemna să se prelungească valabilitatea dispozițiilor de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogare, aceasta fiind o situație inadmisibilă.
S-a stabilit, aceasta printr-o apreciere și interpretare justă și logică, că nu este posibil să se aplice în prezent dispozițiile de prelungire succesivă a termenelor de punere în aplicare a prevederilor art.41 al.1 din Legea 50/1996 referitoare la prima de concediu odihnă în ceea ce-i privește pe reclamanți prin invocarea prevederilor legilor bugetului de stat pentru anii 2005-2006, aceasta determinând încălcarea principiului neretroactivității legii civile prevăzută de art.15 alin.2 din Constituție, precum și de art.1 din Codul Civil.
Astfel, Decizia ÎCCJ își găsește aplicabilitate în ceea ce-i privește pe magistrați dar și personalul auxiliar și alte categorii de personal din cadrul instituțiilor judecătorești, corespondent anului 2004, fiind avută în vedere și perioada cuprinsă în acțiunea civilă promovată și dedusă judecății și aprecierii judecătorești.
Atâta timp cât o dispoziție legală este în vigoare, respectarea principiului încrederii în statul de drept care implică inclusiv asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, este obligatorie și imperativă, cu eliminarea oricăror tendințe de limitare sau restrângere, aceasta determinând satisfacția titularilor drepturilor recunoscute de a nu fi împiedicat-o de la beneficiul efectiv al plății, în condițiile în care legea civilă trebuie interpretată în sensul aplicării ei iar nu în sensul neaplicării acesteia, conform și art.978 Cod Civil.
Pentru motivele și considerentele de fapt și de drept arătate, urmează a fi admisă acțiunea civilă formulată de către reclamanți cu consecința obligării pârâților Ministerul Justiției și Curtea de APEL ALBA IULIA la virarea și plata efectivă a sumelor solicitate și datorate cu titlu primă concediul de odihnă pentru perioada 2005-2006, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, pentru considerentele mai sus reținute.
Urmează de asemenea a fi respinsă aceeași acțiune civilă formulată de către reclamanți împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, în condițiile în care nu se poate reține din probatoriul administrat și din susținerile părților interesate, dar și a normelor de drept reținute, existența unui raport obligațional între reclamanți și pârâtă, care să determine obligarea acesteia la realizarea unor obligații de plată și/sau de a face, fiind apreciate pe cale de consecință ca netemeinice și nejustificate pretențiile și cererile reclamanților față de această pârâtă.
În prezenta cauză nu sunt aplicabile disp.art.274 pr.civ.
Asistent judiciar,
-
Președinte:Alina Lodoabă Monica Maria MureșanJudecători:Alina Lodoabă Monica Maria Mureșan, Mihai
