Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 949/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 949
Ședința publică din 2 iulie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 3: Timofte Cristina
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de reclamanții, -, - și, toți cu domiciliul ales la Tribunalul Botoșani,-, județul B și de pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, cu sediul în municipiul B,-, județul B șiMinisterul Justiției și Libertăților, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței civile nr.400din24 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă, în dosarul nr- și de pârâtulMinisterul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței nr.509din15 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reclamanții recurenți, reprezentanții pârâților recurenți, reprezentanții pârâților intimați Tribunalul Botoșani, Curtea de APEL SUCEAVA și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, precum și reclamanții intimați -, -, --, -, -, --, -, -, -, () -, -, -, R -, -, - -, -, -.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată inițial sub nr- pe rolul Tribunalului Botoșani, reclamanții -, -, -, -, R, au chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Botoșani, Curtea de APEL SUCEAVA, Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să îi oblige pe pârâți în solidar la plata actualizată a sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% calculată la salariul brut lunar, pentru perioada 1.10.2000 și până la data de 1.07.2004, precum și de la 1.01.2007 până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii și pe viitor cu acordarea și a dobânzii legale prevăzută de OG9/2000, și să oblige pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plății acestor drepturi bănești.
În motivarea acțiunii, au arătat că sporul pentru risc și solicitare neuropsihică a fost prevăzut prin art. 47 din Legea nr. 50/1996, care a fost abrogat prin nr.OG 83/2000.
Însă această ordonanță emisă de Guvern intră în categoria legilor ordinare și potrivit art. 144 din Constituția României nu putea să modifice un act normativ organic. A fost încălcat principiul ierarhiei actelor juridice și prin raportare la dispozițiile Legii nr. 24/2000 atâta timp cât prin această ordonanță au fost abrogate mai multe legi organice și ordonanțe de urgență
Pe de altă parte conform art. 41 alin. 2 din Constituția României salariații au dreptul la măsuri de protecție socială iar în temeiul art. 53 din același act fundamental exercițiul unor drepturi poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune în anumite situații respectiv apărarea securității naționale a ordinii a sănătății ori a moralei publice etc.
Consideră că abrogarea dispozițiilor privind sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică a avut loc cu încălcarea dispozițiilor constituționale și ca urmare aceste drepturi salariale li se cuvin pentru perioadele invocate.
Au mai solicitat a se avea în vedere că diferite instituții europene au emis reglementări fundamentale în domeniul securității și sănătății în muncă vizând inclusiv limitarea efectelor stresului în muncă.
Poziția exprimată prin acțiune este fundamentată pe Decizia nr. 21 din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă această dezlegare dată de instanța supremă problemei juridice pusă în discuție este obligatorie pentru instanțe.
Prin sentința civilă 1424 din 21.11.2007 a Tribunalului Botoșani, le-au fost acordate aceste drepturi salariale pentru intervalul 1.07.2004 - 31.12.2006.
Până la data de 10.03.2008 dreptul lor nu era actual, soluțiile posibil a fi pronunțate de instanță fiind incerte atâta vreme cât norma care conferea acest drept fusese abrogată. Ca urmare cursul prescripției extinctive a început să curgă la această dată în condițiile art. 1015 din Codul civil. În ceea ce privește acordarea sporului pentru viitor apreciază că sunt îndeplinite cerințele art. 1082 - 1084 din Codul civil pentru justa și echitabila desdăunare pecuniară.
La data de 26.05.2008 a depus întâmpinare Ministerul Justiției prin care a invocat excepția prescripției extinctive dreptului la acțiune cu privire la perioada 1.10.2000 -1.07.2004. A invocat în acest sens prevederile art. 1 din Decretul nr. 167/1958 raportat la art. 283 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 53/2003, apreciind că în materia conflictelor de muncă acțiunile pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. Ca urmare atâta timp cât un debitor angajator este obligat la prestațiuni succesive dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită astfel că pentru perioada ulterioară datei de 16.05.2005 nu puteau fi solicitate drepturi.
Argumentele invocate de reclamanți cu privire la întreruperea termenului de prescripție nu pot fi reținute deoarece printre cauzele acestei întreruperi nu figurează în prevederile legale aplicabile și recursul în interesul legii.
În ceea ce privește fondul chestiunii puse în discuție, au solicitat a se constata în primul rând că prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996 au fost abrogate total și exclusiv iar dispozițiile nr.OUG 177/2002 nu privesc pe reclamanți atâta timp cât aceștia nu sunt magistrați.
În al doilea rând prin adoptarea nr.OG 83/2000 a fost modificat sistemul de salarizare din organele autorității judecătorești în vederea creșterii drepturilor salariale ale personalului din justiție. Cu titlu de exemplu dacă înainte de adoptarea nr.OG 83/2000 un grefier debutant cu studii superioare avea un coeficient de multiplicare de 1,85 la o valoare sectorială de 637.000 lei vechi după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 coeficientul a crescut la 2,00 iar valoarea de referință sectorială la 1.140.800 lei vechi. Ne aflăm așadar în fața unei opțiuni a legiuitorului deoarece doar el are dreptul să reglementeze criteriile de acordare ale sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază.
La data de 3.06.2008 a depus întâmpinare Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFPJ B prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive deoarece potrivit art. 9 alin. 1 pct. 11 lit. a și art. 11 lit. a din Legea nr. 507/2003, art. 8 din Legea nr. 511/2004, ordonatorii principali de credite sunt cei care stabilesc numărul de posturi, salariile de bază și indemnizațiile de conducere.
Ca urmare revine ministrului justiției, ca ordonator principal de credite, obligația de stabilire a salariilor personalului din sistemul justiției.
Pe fondul cauzei a apreciat că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are nici o răspundere privind alocarea sumelor necesare plății diferențelor salariale.
Prin încheierea de ședință din 1.09.2008 Tribunalul Botoșania înaintat Curții de APEL SUCEAVA cauza spre competentă soluționare în acord cu prevederile art. și II din nr.OUG 75/2008.
Prin note scrise depuse la 7 octombrie 2008 Ministerul Justiției a învederat că potrivit art. 1088 din Codul Civil se poate acorda numai dobânda stabilită de lege dar în cauza de față acest articol nu-și găsește aplicabilitatea întrucât nu a existat nici o obligație a Ministerului Justiției față de reclamanți privind acordarea drepturilor salariale.
La data de 7.11.2008 numiții și au cerut a se solicita relații de la Tribunalul Suceava cu privire la perioadele în care au activat la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc și Judecătoria Vatra Dornei apreciind că pentru acea perioadă se impune obligarea Tribunalului Suceava la plata drepturilor salariale restante.
Curtea de APEL SUCEAVA nu a considerat că acești reclamanți au chemat în judecată alte persoane și implicit nu a dispus citarea în cauză a Tribunalului Suceava în calitate de pârât.
La data de 28.11.2008 reclamanții au precizat că termenul de prescripție a început să curgă de la momentul pronunțării Deciziei 21/2008. Punctul de vedere al Ministerului Justiției ar trebui înlăturat de la soluționarea cauzei deoarece dreptul la acțiune trebuie exercitat atunci când există o prevedere legală care să-l ocrotească. În condițiile în care un act normativ prevede abrogarea expresă a unui drept nu se poate cerere justițiabilului să intenteze acțiuni împotriva acestuia cu scop preventiv. Instituția prescripției extinctive constituie un instrument de sancțiune împotriva titularului dreptului, care nu și-l exercită într-un anumit termen, dar în condițiile care prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 s-a prevăzut în mod expres că se abrogă prevederile art. 47 din Legea nr. 50 /1996 nu se poate considera că a început să curgă termenul prescripției de la momentul intrării în vigoare a respectivului act normativ atâta timp cât chiar pârâtul Ministerul Justiției a apreciat că nu se mai impune acordarea acestui spor salarial. Mai mult decât atât reclamanții nu pot fi sancționați pentru faptul că prin această ordonanță s-a prevăzut expres abrogarea dreptului atâta timp cât ca și pârâtul a considerat că actul normativ invocat a fost adoptat în spiritul Constituției. Deoarece ulterior ÎCCJ a statuat prin Decizia nr. 21/2008 că această abrogare a art. 47 este neconstituțională de la momentul publicării acestei decizii în Monitorul Oficial a început să curgă prescripția dreptului la acțiune de 3 ani.
Pentru termenul din 22.01.2009 la solicitarea Curții de APEL SUCEAVAa fost depusă la dosar adresa Tribunalului Botoșani nr. 43/2009 în care au fost consemnate perioadele în care reclamanții au activat în cadrul acestei instanțe.
Prin încheierea de ședință din 22.01.2009 Curtea de APEL SUCEAVAa scos cauza de pe rol și a trimis-o spre competentă soluționare Tribunalului Botoșani Secția civilă luând în considerare Decizia nr. 104 /2009 a Curții Constituționale a României prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. I și II din nr.OUG 75/2008.
Dosarul a fost reînregistrat sub nr- din 2.02.2009 pe rolul Tribunalului Botoșani.
Prin sentința nr. 400 din 24 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr- a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive ridicată de Ministerul Finanțelor Publice și excepția prescrierii dreptului material la acțiune ridicată de Ministerul Justiției și Libertăților B; admisă în parte, acțiunea și obligați pârâții Ministerul Justiției și Libertăților B, Curtea de APEL SUCEAVA si Tribunalul Botoșani să plătească reclamanților -, () -, -, -, R, diferențele salariale rezultate din acordarea sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1006, spor calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada efectiv lucrată în intervalele 1.10.2000 - 30.06.2004 și respectiv 01.01.2007 - 28.02.2009, sume ce vor fi actualizate in funcție de indicii de inflație începând cu data scadenței fiecăreia în parte și până la data plății efective.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Libertăților B, Curtea de APEL SUCEAVA si Tribunalul Botoșani să plătească reclamanților, -, și diferențele salariale rezultate din acordarea sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, spor calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada efectiv lucrată în intervalul 1.01.2007 - 28.02.2009, sume ce vor fi actualizate in funcție de indicii de inflație începând cu data scadenței fiecăreia în parte și până la data plății efective.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Libertăților B, Curtea de APEL SUCEAVA si Tribunalul Botoșani să plătească reclamantei diferențele salariale rezultate din acordarea sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, spor calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada efectiv lucrată în intervalul 01.10.2000 - 30.06.2004, sume ce vor fi actualizate in funcție de indicii de inflație începând cu data scadenței fiecăreia în parte și până la data plății efective.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Libertăților B, Curtea de APEL SUCEAVA si Tribunalul Botoșani să plătească reclamanților și dobânda legală prevăzută de nr.OG 9/2000 la sumele acordate începând cu 15.05.2008 și până la data plății efective.
Au fost obligați pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să pună la dispoziția pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților B fondurile necesare pentru plata sumelor acordate prin prezenta hotărâre.
A fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții, și.
A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință s-au reținut următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 137 din Codul d e procedură civilă, Tribunalul a analizat cu prioritate excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin întâmpinare, precum și excepția de prescripție invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
Referitor la excepția lipsei calității procesual - pasive s-a constatat că reclamanții nu sunt salariați ai acestui minister, atribuții privind angajarea și salarizarea având ceilalți pârâți.
În conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor a elaborat proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. De asemenea, conform art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară.
Pe de altă parte, art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Rezultă astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției, tribunalul a reținut că în conformitate cu art.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar conform art.3 termenul de prescripție este de 3 ani.
Art.283 alin.1 lit.c) din Codul muncii, arată că termenul de prescripție curge de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate. Același act normativ mai stabilește prin disp. art. 166 alin. 1 că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Întrucât salariul este o prestație periodică, dreptul la acțiune privind fiecare prestație se stinge printr-o prescripție distinctă.
Prin acțiunea formulată la 15.05.2008, reclamanții au solicitat drepturi salariale pentru perioada 01.10.2000-01.07.2004.
La o primă vedere, termenul prevăzut de textele de mai sus, s-ar fi încheiat la data promovării prezentei acțiuni, pentru această perioadă așa cum pretinde pârâtul.
Ceea ce, însă se discută în cauză, este un drept negat prin însuși un act emanând de la una din puterile Statului Român, respectiv, cea executivă, cu depășirea abilitărilor sale legislative, dar sub o puternică aparență de legalitate.
Această instituție a dreptului procesual constituie o modalitate de protecție a securității juridice, venind să sancționeze pe titularul dreptului neglijent în a și-l exercita într-un anumit interval de timp.
O asemenea neglijență conține, evident, o deplină libertate de acțiune din partea titularului dreptului. În situația, însă, în care, acest exercițiu este împiedicat printr-un act normativ care se bucură de prezumția de legalitate, nu se poate vorbi despre neglijența titularului de a-și urmări protecția dreptului.
În cauză, art. 47 din Legea nr.50/1996, apărea destinatarilor săi abrogat prin survenirea nr.OG83/2000, acțiunea și, deci, dreptul la sporul prevăzut anterior fiind declarat inexistent.
Că este așa, nu numai pentru orice cetățean al statului, dar chiar și pentru organele statale învestite cu puterea de a asigura protecția drepturilor încălcate, puterea judecătorească, rezultă din faptul că multe dintre acțiunile inițiate în fața instanțelor, în apărarea drepturilor salariale nelegal înlăturate, au fost, în mod irevocabil, respinse, în acest fel ajungându-se la necesitatea promovării și soluționării unui recurs în interesul legii în cadrul căruia s-a cercetat legalitatea adoptării actului.
Or, câtă vreme, însăși puterea jurisdicțională din stat a avut, uneori, convingerea serioasă că dreptul nu mai există în patrimoniul persoanelor din aceeași categorie căreia îi aparține reclamantul, acestuia nu îi poate fi imputată pasivitatea cu privire la perioada anterioară pronunțării deciziei în interesul legii, care a statuat asupra nelegalității adoptării actului de abrogare a dreptului și asupra subzistenței, în toată această perioadă, a acestui drept.
Pentru ca protecția lui să poată fi solicitată instanțelor, el trebuia să se fondeze pe o puternică aparență de existență, or, dimpotrivă, actul normativ nelegal adoptat, cu încălcarea dispozițiilor legii de abilitare a Guvernului de legiferare, respectiv a limitei transferului de legiferare de către Parlament, a creat, în toată această perioadă, convingerea inexistenței dreptului.
Statul, prin organul său executiv, respectiv Guvernul, poartă culpa acestei lipse de previzibilitate a posibilității apărării dreptului, de aceea el nu poate invoca propria turpitudine și a împiedica, încă odată, realizarea lui.
Reclamanții nu puteau prevede, în timp, pronunțarea unei instanțe judecătorești în favoarea lor și în contra normei care crea aparența lipsei dreptului lor, până la declararea nelegalității acestei norme, legea, în acest caz, neîndeplinind condiția de previzibilitate care să le acorde informațiile suficiente asupra normei juridice aplicabile în cazul dat. Ca atare, norma nu întrunea cerința de previzibilitate în mod constant impusă tuturor statelor semnatare prin soluții pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ori de câte ori a cercetat încălcarea drepturilor prevăzute de Cartă prin acte normative interne.
Ca urmare și în acord cu prevederile art.166 alin. 1 din Legea 53/2003 în vigoare pentru perioada ulterioară datei de 01.03.2003,tribunalul a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâtul.
Pe fondul cauzei s-au reținut următoarele:
Dreptul la un spor de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești prin art.47 din Legea nr.50/1996, republicată.
Textul de lege a fost abrogat prin art.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Cu privire la acest spor, prin Decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a decis, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată că, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Ca urmare pentru reclamanții -, () -, -, -, R, ce au ocupat funcțiile de grefieri în cadrul Tribunalului Botoșani instanța a admis acțiunea și a obligat pârâții Ministerul Justiției și Libertăților B, Curtea de APEL SUCEAVA si Tribunalul Botoșani la plata diferențelor salariale rezultate din acordarea sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr.50/1006, spor calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada efectiv lucrată în intervalele 1.10.2000-30.06.2004 și respectiv 01.01.2007 - 28.02.2009.
În ceea ce-i privește pe reclamanții, drepturile au fost acordate doar pentru intervalul 1.01.2007-28.02.2009 întrucât potrivit adresei 373 din 23.05.2008 primii patru reclamanți au fost angajați de Tribunalul Botoșani ulterior datei de 30.06.2004 iar restul reclamanților au fost până la 30.06.2004 funcționari publici.
Reclamantei diferențele rezultate din acordarea sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica de 50% prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996,spor calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, i sau acordat pentru perioada efectiv lucrată în intervalul 01.10.2000-30.06.2004,întrucât începând cu 21.01.2005 aceasta s-a aflat în concediu pentru creșterea copilului.
Daunele produse prin întârzierea în plată se vor repara prin actualizarea cu indicele de inflație, în baza art.161 pct.4 Codul muncii cât și a principiului general arătat de art. 78 alin. 1 din același act normativ.
În baza art. 1088 cod civil cei trei pârâți au fost obligați și la plata dobânzii legale prevăzută de OG 9/2000 începând cu data introducerii acțiunii.
În temeiul art.19 din Legea 500/2002 va fi obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să pună la dispoziția pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților B fondurile necesare pentru plata sumelor acordate prin prezenta hotărâre.
În ceea ce privește drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitate pentru intervalul ulterior datei de 28.02.2009 instanța a constatat că prin ordinul 768/C din 4.03.2009 a Ministrului Justiției și Libertăților cât și prin deciziile 28 din 9.03.2009 și 39 din 31.03.2009 ale Președintelui Curții de APEL SUCEAVA a fost acordat sporul de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la salariul de bază brut lunar în acord cu dispozițiile art. 47 din Lg. 50/1996 interpretat prin decizia 21/2008 a ÎCCJ.
Conform dispozitivului Deciziei precizate mai sus, instanța supremă a statuat că se cuvine acest spor doar procurorilor, judecătorilor, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor.
Potrivit art. 329 Cod procedură civilă, în interpretarea art. 47 din Lg. 50/1996 dispoziția instanței supreme este obligatorie pentru judecătorii fondului.
Așa cum arată art. 3 alin. 1 din Legea 567/2004 act normativ în vigoare la momentul publicării deciziei 21 /2008, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT.
S-a reținut că în cadrul personalului auxiliar de specialitate nu intră și persoanele ce ocupă funcțiile de agent procedural, aprod și șofer.
Potrivit art. 3 alin. 3 din Lg. 567/2004 raportat la art. 901din același act normativ persoanele ce ocupă aceste trei funcții sunt personal conex al instanțelor judecătorești.
Atâta timp cât ÎCCJ a stabilit că sporul se acordă doar personalului auxiliar nu și personalului conex al instanțelor s-a apreciat că pretențiile formulate de numiții, sunt nefondate.
Tribunalul a mai considerat că nu a fost investit cu soluționarea unei cereri a numiților și.
Prin cererea înregistrată la 09.04.2009, reclamanții au solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr. 400 din 24.03.2009 în sensul de a se pronunța și asupra cererii privind acordarea sporului și pentru viitor precum și cu privire la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă pentru fiecare dintre reclamanți în funcție de perioada efectiv lucrată.
Au motivat reclamanții că, deși au solicitat acordarea sporului pentru viitor și efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă, instanța - la pronunțarea hotărârii - a omis să se pronunțe în legătură cu aceste capete de cerere.
În drept, au invocat prevederile art.2812din Codul d e procedură civilă.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat aceleași apărări.
Prin întâmpinarea sa, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat respingerea cererii de completare arătând că prevederile Legii nr. 50/1996 nu mai sunt în vigoare.
Analizând cererea de completare a sentinței civile nr. 400 din 24.03.2009 prin care reclamanții solicită ca instanța să se pronunțe și în legătură cu acordarea sporului pentru viitor și cu privire la efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă, instanța de fond a constatat că:
Potrivit art. 2812din Codul d e procedură civilă: "Dacă prin hotărâre instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii.".
Or, prin dispozitivul sentinței nr. 400/24.03.2009 a Tribunalului Botoșani instanța nu a soluționat cererea reclamanților privind acordarea sporului pentru viitor și pentru efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă, astfel încât în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 2812din Codul d e procedură civilă.
Cu privire la acest capăt de cerere instanța a constatat că acordarea sporului și pentru perioada următoare este admisibilă în baza art. 110 alin. 2 din Codul d e procedură civilă pentru reclamanții pentru care s-a admis acțiunea prin sentința civilă nr. 400 din 24.03.2009.
De altfel, așa cum rezultă chiar din motivarea Deciziei nr. 23/2008 dată la recursul în interesul legii, în prezent, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, unui număr însemnat de persoane - magistrați și personal auxiliar de specialitate - le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Acest fapt, de notorietate, rezultă și din modul de emitere al Ordinelor Ministrului Justiției cu privire la plata acestui spor începând cu luna martie 2009.
În ipoteza adoptării unei soluții de respingere a cererii pentru viitor s-ar ajunge la crearea unei situații de discriminare în cadrul aceleiași categorii socioprofesionale, respectiv a persoanelor care se încadrează în ipoteza dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, în condițiile în care sporul în discuție a fost acordat de legiuitor, la momentul respectiv, în considerarea specificului profesiei, cu atât mai mult cu cât nu au intervenit modificări pozitive în ceea ce privește condițiile și specificul activității desfășurate. În mod inevitabil s-ar ajunge la situația în care, în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept. În acest fel s-ar încălca prevederile dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, ale art. 5 alin 1 și 3din Codul muncii și ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Prin urmare, tribunalul, prin sentința civilă nr. 509 din 15.04.2009, a admis cererea și a completat dispozitivul sentinței civile nr. 400/24.03.2009 în sensul că, a obligat pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Botoșani, să plătească reclamanților susmenționați diferențele salariale rezultate din acordarea sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1006, spor calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada efectiv lucrată în intervalele 1.03.2009 - 24.03.2009 și în continuare.
În ce privește reclamanții, -, tribunalul a respins capătul de cerere privind acordarea sporului de 50% începând cu 01.03.2009, întrucât la această dată nu mai aveau calitatea de personal auxiliar de specialitate.
Cu privire la efectuarea mențiunilor privind sporul de 50% în carnetele de muncă ale reclamanților tribunalul a admis și acest capăt de cerere și conform art. 64 alin. 1 din. nr. 387/2005 a obligat pârâtul Tribunalul Botoșani să efectueze mențiunile necesare cu privire la sporul de 50 % în carnetele de muncă ale reclamanților, pentru perioada pentru care a fost admisă cererea acestora.
În ce privește pe reclamanții, instanța a respins cererea formulată de aceștia ca nefondată, ei nefăcând parte din personalul auxiliar de specialitate pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că se cuvine acest drept.
Împotriva sentinței nr. 400 din 24 martie 2009 au declarat recurs reclamanții, -, - și și pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B și Ministerul Justiției și Libertăților
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților B, a declarat recurs și împotriva sentinței nr. 509 din 15 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani.
Reclamanții, recurenți,, -, - și au arătat că în mod eronat a reținut instanța de fond în motivarea sentinței recurate că în cadrul personalului auxiliar de specialitate nu intră și personalul ce ocupă funcțiile de agent procedural, aprod și șofer.
Au arătat că, pe de o parte, cap. III - Anexa I din Legea nr. 50/1996 republicată, prevede expres că funcțiile de agent procedural și aprod fac parte din personalul auxiliar de specialitate al instanțelor, iar pe de altă parte decizia nr. 21/2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat tocmai asupra acestui text din Legea nr. 50/1996 republicată.
A mai arătat că acestea sunt confirmate și prin adresa Ministerului Justiției nr. 74956/2009 care precizează că "funcțiile de aprod și agent procedural fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate prevăzut de legea nr. 50/1996, republicată " și, pe cale de consecință sunt îndreptățiți să beneficieze de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996, republicată.
Pentru perioada 1.07.2004 - 31.12.2006 au arătat că au obținut sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică prin sentința nr. 1424 din 21.11.2007, pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 300/18.03.2008 a Curții de APEL SUCEAVA.
Au mai arătat că pentru drepturile aferente intervalului 1.10.2000 - 1.07.2004 nu a intervenit prescripția extinctivă întrucât potrivit art. 166 din Legea 53/2003 dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. Termenul de prescripție este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului.
Art. 283 lit. c din același act normativ arată că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Prin decizia nr. 21 din 10.03.2008 instanța supremă din România a stabilit că abrogarea art. 47 din Legea 50/1006 prin OG nr. 83/2000 este neconstituțională atâta timp cât Curtea Constituțională are însă în componență numai controlul de constituționalitate al dispozițiilor din legile și ordonanțele în vigoare, iar verificarea constituționalității și soluționarea excepției de neconstituționalitate având ca obiect norme abrogate în prezent, revin, prin interpretarea per a contrario a art. 147 alin. 1 cu referire la art. 126 alin. 1 din Constituție, instanțelor judecătorești.
Au arătat că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică trebuie acordat și pe viitor întrucât prin decizia președintelui Curții de APEL SUCEAVA s-a dispus ca plata acestui spor să se facă doar pentru cei care au hotărâri executorii în al căror dispozitiv se prevede acordarea sporului pentru viitor sau în continuare.
Au solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul obligării pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la salarul brut lunar pentru perioada efectiv lucrată, conform acțiunii.
Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Sac riticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate.
A arătat în motivarea recursului că instanța nu a avut în vedere dispozițiile actelor normative, respectiv art. 9 al. 1 și art. 11 lit. a din Legea nr. 507/2003 - legea bugetului de stat pe anul 2004, art. 4 din Legea 511/2004 - legea bugetului de stat pe anul 2005, care prevăd că ordonatorii principali de credite vor stabili numărul de posturi, salariile de bază, indemnizațiile de conducere și celelalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute de lege, cu încadrarea în cheltuielile de personal și în numărul maxim de posturi aprobate pentru anul 2001, potrivit anexei nr. 3.
Potrivit art. 3 al aceluiași articol, în limita cheltuielilor de personal și a numărului maxim de posturi, ordonatorii principali de credite vor aproba, în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi în Mionitorul Oficial al României, partea I, statele de funcții numai cu avizul Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Aceeași obligație de stabilire a salariilor, criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuielile de personal și de acordare drepturilor bănești cuvenite, revin ordonatorului principal de credite.
A mai arătat că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de ordonator principal de credite, acestuia revenindu-i, potrivit legii, doar obligația de aprobare a statelor astfel întocmite.
Ministerul Justiției și Libertăților a criticat sentința civilă nr. 400 din 24.03.2009 pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că instanța de fond și- depășit atribuțiile puterii judecătorești prin acordarea unor drept salarial care nu era prevăzut de legislația în vigoare, arogându-și atribuții de legiferare.
A arătat că hotărârea recurată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii întrucât în mod greșit nu s-a reținut intervenirea prescripției extinctive.
Sub acest aspect a susținut că cererile având ca obiect plata drepturilor salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, categorie în care se include și prezenta cauză, pot fi formulate potrivit art. 283 lit. c din Codul muncii în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. Drepturile salariale se plătesc o dată pe lună potrivit art. 161 din Codul muncii, astfel că, pentru prestații succesive dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre prestații se stinge printr-o prestație deosebită. În acest sens sunt prevederile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.
Pentru perioada 1.10.2000 - 1.07.2004, dreptul la acțiune s-a prescris, cererea de chemare în judecată fiind introdusă la data de 15.05.2008, cu depășirea termenului de 3 ani prevăzut de lege.
Totodată, este de observat că nu poate constitui moment al întreruperii termenului de prescripție a dreptului material la acțiune Decizia nr. 21 din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, deoarece aceasta nu constituie un act de recunoaștere a dreptului, în sensul art. 16 al. 1 din Decretul nr. 167/1958. Astfel, din textul menționat mai sus rezultă că pentru a opera întreruperea cursului prescripției extinctive este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții și anume: recunoașterea dreptului cărui acțiune se prescrie și recunoașterea să fie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
De asemenea, pentru ca recunoașterea debitorului să aibă drept efect întreruperea cursului prescripției este necesar ca aceasta să fie neîndoielnică, adică să rezulte cu certitudine din acțiunile debitorului. Nu este neapărat necesar ca recunoașterea să fie expresă ci ea poate fi și tacită. Astfel, pot fi considerate acte de recunoaștere: plata dobânzilor la suma datorată, cererea de amânare a executării obligației, executarea parțială a obligației.
Ori Înalta Curte de Casație și Justiție nu are calitatea de debitor față de pretențiile reclamanților, nefiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de textul invocat de aceasta.
A susținut că reclamanților, care îndeplinesc funcția de personal auxiliar de specialitate nu pot beneficia de acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Art. 47 din Legea 50/1996 prevedea sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate. Acest text de lege a fost abrogat prin art. 42 din OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
Prin decizia nr. 21 din 10.03.2008, instanța supremă a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare OG 83/2000.
Având în vedere că din luna februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, nr.OG 8/24.01.2007, pretențiile reclamanților sunt nefondate după data de 01.02.2007.
Prin art. 30 din OG8/2007 se prevede că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
În consecință, sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007, dispozițiile Legii nr. 50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar fiind abrogate în întregime.
A mai arătat că instanța de fond a stabilit în mod eronat că "pentru acoperirea integrală a prejudiciului suferit de reclamanți, în conformitate cu disp. art. 1084 Cod civil, pârâții vor fi obligați și la plata dobânzii legale prevăzută de nr.OG 9/2000, începând cu data introducerii acțiunii."
A precizat că în mod eronat instanța a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de dobânda legală, deoarece în cauza de față nici dobânda legală nu poate fi acordată, având în vedere că una dintre condițiile necesare este ca debitorul să nu fi executat obligația sa față de creditor. Or, astfel cum s-a arătat nu există o astfel de obligație a Ministerului Justiției și Libertăților față de reclamanți.
A solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței civile în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca nefondată.
Prin recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 509 din 15.04.2009 a invocat faptul că hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
A arătat că prin sentința nr. 509 din 15.04.2009, Tribunalul Botoșania admis cererea de completare dispozitivului sentinței nr. 400/2009, dispunând obligarea pârâților la plata în favoarea reclamanților a diferențelor salariale rezultate din acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, spor calculat la indemnizația brută lunară, pentru perioada efectiv lucrată în intervalele 1.03.2009 - 24.03.2009 și în continuare.
Potrivit art. 2812al. 1 din Codul d e procedură civilă "dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu sau asupra unei cereri conexe sau incidentale se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond, după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare."
Prin sentința nr. 400/2009 Tribunalul Botoșanis -a pronunțat și asupra capătului de cerere referitor la acordarea și în continuare a sporului de 50% în faviarea reclamanților, înțelegând însă să-l acorde până la data de 28 februarie 2009 având în vedere tocmai Ordinul 768/C/4.03.2009 a Ministerului Justiției și Libertăților, astfel că, sentința nr. 509 pronunțată la data de 15.04.2009 este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale.
Prin urmare, instanța nu putea să revină asupra sentinței deja pronunțate prin care a fost avut în vedere și aspectul acordării sporului de 50%. Mai mult, instanța trebuia să constate că cererea de completare a dispozitivului este neîntemeiată.
A reiterat că sporul de 50% nu mai subzistă începând cu luna februarie 2007, dispozițiile Legii 50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar fiind abrogate în întregime.
Prin urmare, a arătat că instanța de fond în mod greșit a dispus obligarea pârâților la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate interpretând în mod eronat dispozițiile Înaltei Curți de Casație și Justiție și neluând în considerare faptul că nu există nici un temei legal pentru acordarea acestor drepturi începând cu data de 1.02.2007, când a intrat în vigoare legea specială de salarizare pentru această categorie profesională.
A mai solicitat să se constate că OG8/2007 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea reglementează drepturile de care beneficiază această categorie profesională în mod exhaustiv, astfel că reclamanții nu pot beneficia decât de drepturile stabilite prin lege în favoarea lor, apreciind că este greșită și admiterea acțiunii și pentru viitor.
A solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței civile în sensul respingerii cererii reclamanților ca nefondată.
Examinând recursurile declarate de cauză, Curtea constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea 500/2002 privind finanțele publice Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume:pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, că potrivit art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005, Ministerul Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate de achita sumele la care ar fi obligat prin prezenta sentință.
În situația în care nu ar fi obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamanți hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
De asemenea, Curtea reține că potrivit art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Referitor la recursul Ministerului Justiției, prin care se invocă prescripția dreptului la acțiune al reclamanților, raportat la prevederile art. 3 din Decretul nr.167/1958 și ale art. 283 alin.1 lit. c din Codul muncii, instanța de recurs constată că, în mod corect, instanța de fond a respins această excepție.
Astfel, s-a reținut că pentru ca prescripția să-și producă efectul său extinctiv este necesar ca pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său. Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze, prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată s-ar ajunge la situația în care titularului dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa pasivitatea ori neglijența în a acționa; într-o asemenea situație prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, neavând caracter real.
În condițiile în care prin OG nr. 83/2000 art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres, nu le poate fi imputate reclamanților pasivitatea ori neglijența în a acționa.
După pronunțarea deciziei în interesul legii prin care s-a stabilit că și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 magistrații au dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, reclamanții au avut posibilitatea reală de a acționa de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi.
Totodată se reține că potrivit art. 295 alin. 1 din Codul muncii, dispozițiile acestui cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispozițiile legislației civile, fiind aplicabile dispozițiile art. 16 alin. 1 din Decretul nr.167/1958, prin care se arată că prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Pe fondul cauzei, se constată că prin decizia nr.XXI din 10.03.2008 publicată în Monitorul Oficial nr.444 din 13.06.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție în compunerea Secțiilor Unite, admițând recursul în interesul legii declarat de procurorul general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, această decizie fiind obligatorie, conform dispozițiilor art. 329 Cod procedură civilă.
Astfel, instanța supremă, prin considerentele deciziei enunțate, a argumentat că dispozițiile art. 1 pct. 42 și art. IX alin. 2 paragraful 1 din nr.OG 83/2000 adoptat cu încălcarea limitelor legii speciale de obligare sunt neconstituționale conform art. 147 alin. 1 din Constituție și își încetează efectele iar inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute iar dispozițiile enunțate, impune ca instanța să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.
În raport de cele reținute instanța supremă a argumentat că " rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau, acordarea sporului de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice" acest lucru presupunând că "nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din nr.OG 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. 3 din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței (art. 108 alin. 3, în forma republicată în 2003 Constituției României).
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Înlăturarea acestui drept de natură salarială ar contraveni dispozițiilor art.53 din Constituție, care reglementează situațiile exprese în care ar putea fi restrânse exercitarea unor drepturi, dar și prevederile art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru drepturile și libertățile fundamentale ale omului, salariul făcând parte din noțiunea de bun, fiind incidente dispozițiile art.20 din Constituție (cauza Miclici împotriva României, dosar nr.23657/3 din 20.12.2002).
Stabilind că în cauză au fost încălcate dispozițiile legale privitoare la drepturile salariale ale reclamanților, în mod corect s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 78 alin. 1, art. 161 pct. 4 din Codul muncii și art. 1088 din Codul civil.
Cu privire la recurenții reclamanți, -, - și se reține că aceștia au calitatea de agent procedural, aprozi și șoferi, funcții conexe personalului auxiliar de specialitate.
Curtea reține că doar la apariția Legii 17/2006 care a modificat și completat dispozițiile art. 3 ale Legii nr. 567/2004 funcția de șofer a fost recunoscută ca funcție conexă personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea.
Față de aceste dispoziții legale se constată că decizia nr. 21 din 10 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 444 din 13.06.2008 de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, le este aplicabilă și acestora, motiv față de care recursul acestora urmează a fi admis și obligați pârâții angajatori Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Botoșani să plătească reclamanților personal conex, și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul brut lunar pentru perioadele 1.10.2000 - 1.07.2004 și 1.01.2007 - iulie 2009, data pronunțării prezentei decizii, iar personalului conex, și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul brut lunar pentru perioade 3-02-2007 - iulie 2009, data pronunțării prezentei decizii și să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale acestora.
Ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 161 pct. 4 și 78 alin. 1 din Codul muncii cât și a înlăturării deprecierii cauzate de întârzierile la plată și fenomenul inflaționist sumele datorate de pârâți vor fi actualizate în raport de indicele de inflație la data plății.
Față de cele ce preced, Curtea urmează ca în baza art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă să respingă recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților ca nefondate și în baza art. 312 alin. 3 cu referire la art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, să admită recursul declarat de reclamanții, -, - și și să modifice sentința civilă în sensul celor prezentate anterior cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentințelor care nu sunt contrare prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursul declarat de pârâtulMinisterul Economiei și Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr.400din24 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă, în dosarul nr- și recursurile declarate de pârâtulMinisterul Justiției, împotriva sentinței nr.400din 24 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă, în dosarul nr- și a sentinței civile nr.509din15.04.2009a Tribunalului Botoșani pronunțată în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de reclamanții, -, - și.
Modifică în parte sentința civilă nr. 400 din 24.03.2009 a Tribunalului Botoșani în dosarul nr- și sentința civilă nr. 509 din 15.04.2009 a Tribunalului Botoșani pronunțată în dosarul nr-, în sensul că:
Obligă pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Botoșani să plătească reclamanților, și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioadele 1.10.2000 - 1.07.2004 și 1.01.2007 - iulie 2009, actualizat cu indicele inflației la data plății.
Obligă aceiași pârâți să plătească reclamanților, și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 3.02.2007 - iulie 2009, actualizat în raport de indicele de inflație la data plății.
Obligă pârâții la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Menține celelalte dispoziții ale sentințelor atacate, care nu sunt contrare prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 2 iulie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pt. președinte complet aflată în, Pt. judecător, aflată în
semnează președintele instanței. semnează președintele instanței.
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex. 2 / 24.07.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Biciușcă Ovidiu, Timofte Cristina
