Drepturi salariale (banesti). Decizia 1327/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR. 758,- ȘI DE ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1327
Ședința publică din data de 11 iunie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Traian Logojan Violeta Dumitru
- -
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de reclamanții, G și de intervenienta, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 24 din 20 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, a, (), -, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județul P, și cu intimații-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în B, sector 5,-, Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B, s ector 5,-, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova cu sediul în P,-, județul P și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursurile sunt motivate în termen, scutite de plata taxei de timbru și că s-a depus întâmpinare formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă și note de ședință din partea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, prin consilier juridic, potrivit delegației nr. 309/10.06.2009.
Curtea, având în vedere că recurenții-pârâți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 pct.2 Cod pr.civilă, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- reclamanții, G, a, (), - au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referința sectoriala prevăzuta de lege pentru funcțiile de demnitate publica si a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate prin adaos, in raport cu evoluția preturilor de consum, in condițiile stabilite de lege, pentru determinarea si corecția valorii de referința sectoriala prevăzuta de lege pentru funcțiile de demnitate publica, pentru perioada 01.05.2005 - 31.12.2007, în raport cu perioada efectiv lucrată și anume:
- pentru perioada 1.05. 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referința sectoriala de 264,7 lei conform OG9/2005
- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referința
sectoriala de 312,3 lei, conform OG3/2006
- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de
referința sectoriala de 331 lei, conform OG3/2006
- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de
referința sectoriala de 358 lei, conform OG10/2007
- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de
referința sectoriala de 365 lei conform OG 10/2007,
- pentru perioada 01.10.2007 - 31.12.2007 la valoarea de referință sectorială de 405 lei conform OG. Nr.10/2007in raport cu valoarea de referința sectoriala pentru care au fost calculate salariile in perioadele de mai sus.
Solicită, de asemenea, ca sumele sa fie actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume până la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, in intervalul pentru care au formulat prezenta acțiune, au avut si au calitatea de salariați în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalului Prahova, îndeplinind funcții de magistrați, grefieri, personal auxiliar de specialitate și conex de specialitate, funcții în baza cărora au dreptul la încasarea diferențelor de salarii calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare corectați periodic, ținându-se seama de actele normative sus-menționate, deoarece personalul din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor îndeplinește o funcție de demnitate publică având aceleași drepturi ca și persoanele care îndeplinesc funcții de demnitate publică din cadrul puterii legislative și executive.
Potrivit art. 1 din Legea nr.50/1996 "salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete se face ținându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere în stat. de pregătirea și competența profesională, precum și de incompatibilitățile și interdicțiile pentru magistrați, prevăzute de Constituție și de Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească".
Potrivit art. 2 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică "dispozițiile prezentei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar".
De asemenea, OUG 123/2003, OG 9/2005, OG 3/2006 și OG 10/2007 au prevăzut pentru persoanele care îndeplinesc funții de demnitate publică creșteri ale valorii de referință sectorială.
Reclamanții nu au beneficiat în schimb începând cu data de 01.05.2005 de majorarea valorii de referință sectorială conform actelor normative menționate.
Consideră aceștia că există o discriminare între ei și persoanele care îndeplinesc funcții de demnitate publică alcătuind puterile legislative, executive și care beneficiază de aceste majorări ale valorii de referință sectorială. Mai mult în condițiile în care desfășoară activități specifice unor funții de demnitate publică ca și celelalte persoane menționate este normal și firesc să aibă dreptul la o plată egală pentru munca egală pe care o desfășoară ca și ceilalți salariați care îndeplinesc funcții de demnitate publică.
Învederează reclamanții că nu există nici o justificare care să se întemeieze pe vreun scop legitim pentru a majora valoarea de referință sectorială în favoarea salariaților care îndeplinesc anumite funcții de demnitate publică și nemajorarea valorii sectoriale a celorlalți salariați ce îndeplinesc aceleași funcții, de demnitate publică. Actele normative menționate nu prevăd nici o justificare în acest sens și nici un scop anume care să justifice măsura majorării valorii sectorial numai în favoarea anumitor categorii profesionale.
Prin cererea de intervenție în interes propriu, înregistrată la data de 25.07.2008, intervenienta a solicitat obligarea pârâților la plata acelorași drepturi salariale menționate în acțiunea principală, pentru perioada 01.01.2005 - 31.12.2005 menționând faptul că până la data de 01.01.2006 a îndeplinit funcția de prim grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare invocând excepția lipsei calității procesual pasive, întrucât nu se află în raporturi procesuale cu părțile în cauză ci răspunde dosar de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.05.2005 - 24.07.2005 și a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru restul perioadei.
În motivarea întâmpinării formulate pârâtul a arătat că potrivit art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție daca nu a fost exercitat în termen de 3 ani de la nașterea sa, iar pentru drepturile solicitate de reclamanți in perioada anterioară anului 2005, s-a împlinit acest termen.
Pe fond arată că prin Decizia nr. 818/16.07.2008 a Curții Constituționale s-a constatat că prevederile art. 1, 2 alin. 3, 27 alin. 1 din OUG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii. Așadar, sistemul de salarizare pentru sistemul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului.
Mai mult acordarea unor majorări salariale numai anumitor categorii profesionale nu constituie o discriminare așa cum aceasta este definită de lege. Mai mult Curtea Constituțională a stabilit constat în jurisprudența sa că prin lege prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport de natura deosebită a raporturilor reglementate.
De asemenea, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând ca în cazul în care acțiunea principală va fi admisă să se dispună obligarea celui chemat în garanție să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pentru anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
A precizat că în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 chematul în garanție coordonează activitățile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, rolul său fiind acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite.
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIa depus la rândul său întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca prescrisă a acțiunii pentru perioada 01.05.2005 - 24.07.2005 și respingerea ca inadmisibilă a acțiunii pentru restul perioadei.
În motivarea întâmpinării au fost invocate, în esență, aceleași motive ca și cele menționate în întâmpinarea formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 24 din 20 ianuarie 2009 Curtea de APEL PLOIEȘTIa admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerului Economiei și Finanțelor și a respins acțiunea formulată de reclamanți.
Totodată a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea ca prescrisă pentru perioada 01.05.2005 - 24.07.2005, respingând acțiunea formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a MEF, instanța de fond a admis-o, reținând că raporturile juridice deduse judecății sunt raporturi specifice dreptului muncii, reclamanții învestind instanța cu soluționarea unui conflict de muncă, așa cum este definit de art.248 Codul Muncii, Ministerul Economiei și Finanțelor neavând calitatea de angajator, astfel încât nu poate fi obligat la plata unor sume de bani pentru salariații altor instituții publice.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuții directe legate de plata drepturilor respective către reclamanți, care nu îi sunt salariați, iar cele privind elaborarea proiectului bugetului de stat sunt determinate de propunerile pe care trebuie să le facă ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat.
Prin urmare, nu există identitate între persoana Ministerului Economiei și Finanțelor și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
De asemenea, potrivit art.60 Cod pr. civilă, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Or, în speță este vorba de un conflict de muncă, situație în care, ținând cont de natura raporturilor existente între cele două instituții publice - Ministerul Public, Parchetul de pe lângă ÎCCJ și Ministerul Economiei și Finanțelor - este exclusă posibilitatea formulării unei cereri de chemare în garanție, întemeiată pe disp.art. 60 Cod pr.civilă, astfel încât cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor nu poate fi primită într-un proces ca cel de față.
În ceea ce privește excepția prescripției acțiunii invocată de pârâții Ministerul Public - Parchetul de Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă C de APEL PLOIEȘTI, s- constatat că aceasta este întemeiată pentru perioada 1.05.2005 - 24.07.2005 având în vedere că, în raport de data introducerii acțiunii, 24.07.2008, termenul de 3 ani prevăzut de disp. art. 3 din Decretul 167/1958 s-a împlinit la data de 24.07.2005. Așa fiind, urmează să admită această excepție și să constate acțiunea ca fiind prescrisă pentru perioada menționată.
Pe fondul cauzei prima instanță a constatat că acțiunea reclamanților este neîntemeiată având în vedere că, în temeiul art. 2 din OUG 177/2002, indemnizațiile magistraților se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese, însă prin Legea nr. 347/10.07.2003 care probat OUG 177/2002, articolul 2 fost modificat în sensul că aceste indemnizații sunt stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzute în anexa 1 la această ordonanță de urgență.
Potrivit art. 3 din ordonanța sus menționată, indemnizația de încadrare brută se stabilește pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa ordonanței.
Prin art. 50 din OUG nr. 177/2002, au fost abrogate dispozițiile art.11și dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, conform Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, precum și orice alte dispoziții contrare. De asemenea, prin OUG nr. 27/2006 a fost abrogată OUG nr. 177/2002, prevederile referitoare la salarizarea judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție din Legea 56/1996, dispozițiile privind salarizarea președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorilor înaltei Curți de Casație și Justiție, cuprinse în Legea nr. 154/1998, art.56 din Legea nr. 317/2004, precum si orice alte dispoziții contrare.
Începând cu 1 ianuarie 2003, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite în cadrul autorităților legislativă și executivă beneficiază de o indemnizație fixă, art.5 din Legea nr. 154/1998 fiind abrogat prin art. 15 din OUG 24/2000.
Or, prin legea specială prin care au fost stabilite ulterior drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor, respectiv OUG nr.27/2006, aprobată prin Legea nr. 45/2007, nu au fost diminuate drepturile în discuție, acestea fiind majorate față de cuantumul prevăzut în reglementarea anterioară.
Astfel, prin acest act normativ, drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor, personalului asimilat acestora, potrivit legii, judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, magistraților asistenți, și asistenților judiciari au fost majorate, după cum se cunoaște cu un procent de 40% fată de cele prevăzute în OUG nr.177/2002, prin mărirea coeficienților de ierarhizare prevăzuți pe grad de instanță. în raport de funcția deținută, si prin instituirea dreptului la spor de vechime în muncă si primă de concediu.
Legea nr. 303/2004 nu conține nici o dispoziție care să prevadă că drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor trebuie să fie egale cu cele ale persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă iar, pe de altă parte, dispozițiile din Legea nr. 154/1998, OUG nr. 177/2002 și din alte acte normative care se refereau la acest aspect au fost abrogate expres după cum am arătat mai sus. Or, dacă Legea nr.303/2004 prevede că drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor se stabilesc prin lege, acest lucru fiind înfăptuit prin actul normativ special la care le-am referit anterior, pretențiile intervenienților de a fi salarizați conform unor acte normative care nu li se adresează sunt, în mod vădit, neîntemeiate.
Totodată, actele normative care stabilesc drepturile salariale ale judecătorilor, procurorilor și a celuilalt personal prevăzut de acestea, în sens contrar celor susținute de intervenienți, au fost emise cu respectarea dispozițiilor Constituției, ale Legii nr. J/2000 și a Normelor metodologice date în aplicarea acesteia.
De asemenea, rin p. decizia nr.819/3.07.2008, Curtea Constituțională, învestită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției în mai multe cauze aflate pe rolul diferitelor instanțe de judecată din țară, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 1, art.2 alin 3 și art.27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În considerentele deciziei sus menționate, s-a reținut, printre altele, că având în vedere dispozițiile art. 1, ale art. 2 alin.3 și ale art. 27 alin 1 din nr.OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare, la care s-a făcut trimitere, instanța de judecată ar putea să înțeleagă, ceea ce s-a și petrecut în cauzele analizate, că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport de care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Or, a reținut Curtea Constituțională, un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin 4 din Constituție, ca și prevederile art.61 alin 1, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
De asemenea, Curtea Constituțională a arătat că Parlamentul și prin delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, iar instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, conf. art. 304 pct. 9 Cod pr. civ. reclamanții, G și intervenienta, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Recurenții consideră că instanța de fond a încălcat dispozițiile privind competența legală în materie deoarece în baza deciziei nr.104/20.01.2009 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a art.I și II din nr.OUG75/2008, astfel încât competența de soluționare pe fond a litigiilor de muncă a revenit tribunalelor, iar în baza art.11 pct.C alin.3 din Legea nr.47/1992 deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii.
Ca atare, întrucât Curtea de Apel Ploieștis -a pronunțat ca instanță de fond la data de 20.01.2009 în aceeași zi în care se pronunțase și decizia Curții Constituționale, rezultă că au fost încălcate dispozițiile imperative privind competența materială a instanței.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Legal citați, intimații Ministerul Publica formulat întâmpinare la recurs solicitând respingerea acestuia ca nefundat.
Analizând actele și lucrările dosarului, în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele, conform disp.art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că motivele de recurs nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
În baza art.11 pct. alin.3 din Legea nr.47/1992 deciziile Curții Constituționale în soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate produc efecte numai pentru viitor și nu de la data pronunțării lor, ca atare în mod temeinic și legal Curtea de APEL PLOIEȘTIa purces la soluționarea cauzei ca instanță de fond, deoarece hotărârea recurată a fost emisă la data pronunțării deciziei Curții Constituționale, dată la care aceasta nu opera.
Așa fiind, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul formulat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanții, G și de intervenienta, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 24 din 20 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, a, (), -, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județul P, și cu intimații-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în B, sector 5,-, Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B, s ector 5,-, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova cu sediul în P,-, județul P și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Traian Logojan Violeta Dumitru
- - - - - -
Fiind în prezenta
se semnează de
Președintele instanței
GREFIER,
- -
Fiind în CO se semnează de
Grefier secție
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored. CP/SȘ/
2 ex./10.07.2009
f- Curtea de APEL PLOIEȘTI
--
-
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Traian Logojan Violeta Dumitru
