Drepturi salariale (banesti). Decizia 1360/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA NR. 1360/R-CM

Ședința publică din 09 Octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Jeana Dumitrache judecător

JUDECĂTOR 2: Florina Andrei

JUDECĂTOR 3: Daniel Radu președinte secție

Grefier:

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL CURTEA DE A PRIN PRIMAR, Curtea de A,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.679/CM din 30 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: avocat pentru Sindicatul Învățământ Preuniversitar Curtea de A, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/07.10.2009 emisă de Baroul București - Cabinet individual și consilier juridic pentru intimatul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice - A, în baza delegației depusă la dosar, lipsă fiind recurentul-pârât, intimații-pârâți Școala cu clasele I-VII nr.1 I Curtea de A, Centrul Bugetar Colegiul Național și intimații-chemați în garanție Ministerul Educației, Cercetării și B, Consiliul Județean A și Inspectoratul Școlar

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-au depus întâmpinări din partea intimaților Ministerul Educației, Cercetării și și Inspectoratul Școlar

Curtea, din oficiu, pune în discuția părților prezente excepția privind tardivitatea declarării recursului de față.

Apărătorul intimaților-reclamanți solicită admiterea excepției și respingerea recursului ca tardiv declarat, fără cheltuieli de judecată, arătând că hotărârea instanței de fond a fost comunicată pârâtului la data de 07 mai 2009 iar recursul a fost declarat în data de 20 mai 2009.

Reprezentantul intimatului-chemat în garanție solicită admiterea excepției și respingerea recursului ca tardiv declarat.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față, deliberând, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 02.12.2008 SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR CURTEA DE A, în numele și pentru reclamanții - membri de sindicat -, I, G, -, Tarța, -a, -, -a, G, G, a chemat în judecată pârâții pârâții ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 I CURTEA DE A, CENTRUL BUGETAR COLEGIUL NAȚIONAL, MUNICIPIUL CURTEA DE, solicitând:

1) Obligarea pârâților să calculeze și acorde personalului didactic, didactic auxiliar precum si personalului nedidactic salariul de bază după cum urmează:

Pentru personalul didactic și didactic auxiliar căruia i se aplică Ordonanța nr. 11/2007 aprobată prin Legea nr.220/04.07.2007, să se ia ca si coeficient de multiplicare 1 pentru perioada 01.01-01.03.2007 suma de 255,889 lei; pentru perioada 01.04.2007-09.2007 suma de 261,005 lei și pentru perioada 01.10.2007-12.2007 suma de 300,156 lei.

II. Pentru personalul nedidactic căruia i se aplică 0G nr. 10/2007 aprobată prin Legea nr.231/06.2007 să se calculeze salariul de bază pentru perioada 01.01.2007-03.2007, în cazul în care salariul de bază din OG nr. 10/2007 aprobată prin Legea nr. 231/06.07.2007 este sub minimul prevăzut în CCM Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010, după cum urmează:

a) muncitori: 1) necalificați - 440 lei; calificați - 528 lei;

b) personal administrativ încadrat în funcții pentru care condiția de pregătire este: 1) liceală - 528 lei, 2) postliceală-550 lei,

c) personal de specialitate încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este: 1) școala de maiștri-572 lei, 2)studii superioare de scurtă durată - 660 lei,

d) personal încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare - 880 lei.

Pentru perioada 01.04.2007 - 09.2007 salariul de bază minim pentru personalul nedidactic să fie majorat cu 2% față de nivelul lunii martie, iar pentru perioada 01.10.2007 - 12.2007 salariul de bază minim pentru personalul nedidactic să fie majorat cu 11% față de perioada septembrie 2007.

2) Obligarea pârâților să actualizeze drepturile salariale de mai sus la data pății efective a acestora,

3) Obligarea pârâților cu care salariații au contract de muncă să consemneze în carnetele de muncă și în celelalte evidențe salariale și de muncă a modificărilor salariale solicitate și acordate.

In motivarea cererii se arată de către Sindicat că, potrivit prevederilor art.40 din CCM Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010 înregistrat la cu nr. 2895/29.11.2006 se stabilesc coeficienții minimi de ierarhizare, care se aplică la salariul minim negociat pe unitate, având în vedere încadrarea, calificarea și condiția de pregătire profesională a salariaților precum și standardele ocupaționale corespunzătoare ocupației respective; personalul didactic și didactic auxiliar fiind retribuit conform Legii nr. 128/1997 modificată prin OG nr.11/2007, iar aplicând acești coeficienți de multiplicare rezultă un salariu de bază sub minimul prevăzut de CCM Unic la Nivel Național drept pentru care se impune majorarea lui cel puțin la acest minim. De asemenea, coeficientul de ierarhizare a fost majorat conform OG nr. 11/2007 aprobată prin Legea nr.220/04.VII.2007 și totodată OG nr. 10/2007 aprobată prin Legea nr.231/06.VII.2007, care stabilește salariul de bază fix și salariul de bază variabil în funcție de natura postului și pregătirea profesională precum și majorările care se aplică la aceste salarii de bază la anumite intervale de timp.

La data de 10.02.2009 pârâtul Municipiul Curtea de Aaf ormulat o cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației Cercetării și, Ministerului Economiei și Finanțelor, Direcției Generale a Finanțelor Publice A, Directorului Direcției Generale a Finanțelor Publice A, Consiliului Județean A și Inspectoratului Școlar Județean A, solicitând ca, în cazul în care ar cădea în pretenții, să fie obligați chemații în garanție la alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor bănești.

La data de 12.03.2009 se depune întâmpinare de către chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării și, acesta solicitând respingerea cererii de chemare în garanție, întrucât între acest minister și Municipiul Curtea de A nu există nici un raport juridic de subordonare sau coordonare.

Întâmpinări s-a depus și de către Direcția Generală a Finanțelor Publice A, de către Ministerul Finanțelor Publice și de către Directorul Direcției Generale a Finanțelor Publice A, aceștia invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a lor și inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție.

La data de 24.03.2009 chematul în garanție Consiliul Județean Aad epus întâmpinare prin care a invocat în principal excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, având în vedere că rolul său este numai consultativ, neavând calitatea de angajator față de cadrele didactice.

La data de 26.03.2009 tribunalul a pus în discuție excepțiile invocate prin întâmpinări iar potrivit art. 137 alin. 2.pr.civ. a dispus unirea cu fondul a tuturor excepțiilor.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, invocată de către Direcția Generală a Finanțelor Publice A, de către Ministerul Finanțelor Publice și de către Directorul Direcției Generale a Finanțelor Publice A, instanța a apreciat că aceasta nu este o veritabilă excepție, urmând ca susținerile să fie avute în vedere la pronunțarea în fond asupra cererii.

Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.679/CM din 30.03.2009 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean A și în consecință a respins cererea de chemare în garanție a acestuia, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a Direcției Generale a Finanțelor Publice A și a respins cererea de chemare în garanție a acestora, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Directorului Direcției Generale a Finanțelor Publice A și a respins cererea de chemare în garanție a acestuia și a admis acțiunea, după cum urmează:

- A obligat pe pârâții Școala cu clasele I - VIII nr.1 " I" și Centrul Bugetar Colegiul Național " " să calculeze și să acorde personalului didactic și didactic auxiliar salariul de bază, astfel:

1)pentru personalul didactic și didactic auxiliar căruia i se aplică OG 11/2007 aprobată prin Legea 220/2007 pentru perioada 01.01.2007-01.03.2007 să se ia în calcul ca valoare a coeficientului 1 suma de 255,889 lei; pentru perioada 01.04.2007-09.2007, suma de 300, 156 lei;

2)pentru personalul nedidactic căruia i se aplică OG 10/2007 aprobată prin Legea 231/2007,în cazul în care salariul de bază este sub minimul prevăzut de Contractul Colectiv de muncă la Nivel Național, astfel:

a)muncitori necalificați -440 lei, muncitori calificați -528 lei;

b)personal administrativ încadrat în funcții pentru care condiția de pregătire este liceală - 528 lei, iar postliceală-550 lei;

c)personal de specialitate încadrat pe funcție pentru care condiția de pregătire este de studii superioare -880 lei;

Pentru perioada 01.04.2007-31.09.2007 salariul de bază minim pentru personalul nedidactic va fi majorat cu 2% față de nivelul lunii martie 2007 iar pentru perioada 01.10.2007-31.12.2007, cu 11% față de nivelul lunii septembrie 2007.

- A obligat pe aceiași pârâți să actualizeze drepturile salariale enunțate mai sus în raport de indicele de inflație la data plății efective;

- A obligat pe pârâta Școala cu clasele I - VIII nr.1 " I" să facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților;

- A obligat pe pârâtul Municipiul Câmpulung să vireze celorlalte pârâte fondurile necesare achitării drepturilor salariale de mai sus;

- A respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării și și Inspectoratului Școlar Județean

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Municipiul Curtea de A, reprezentat prin primar, care o critică pentru nelegalitate, în temeiul art. 3041Cod pr.civilă.

Verificând actele de la dosar Curtea constată că recursul este tardiv declarat, excepție care a fost pusă în discuția părților, din oficiu, de către instanță, în ședința publică din data de 9 octombrie 2009, conform art. 306 alin.2 Cod pr.civilă, pentru cele ce preced:

Potrivit dispozițiilor art.80 din Legea nr.168/1999 "termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii".

În speță, hotărârea primei instanțe a fost comunicată recurentului la data de 7 mai 2009, așa după cum rezultă din dovada de primire și procesul verbal de predare de la fila 53 dosar fond, iar calea extraordinară de atac a fost declarată la data de 20 mai 2009, deci după expirarea celor 10 zile prevăzute de textul de lege sus enunțat, termenul de recurs fiind calculat pe zile libere conform art.101 Cod pr.civilă.

Întrucât acest termen pentru exercitarea recursului are caracter imperativ, iar neexercitarea căii de atac în termenul legal atrage decăderea, conform art.103 Cod pr.civilă, urmează să se dispună respingerea recursului ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca tardiv declarat recursul formulat de pârâtul MUNICIPIUL CURTEA DE A PRIN PRIMAR, Curtea de A,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.679/CM din 30 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Grefier,

Red.

TC/2 ex.

14.10.2009

Jud fond

Președinte:Jeana Dumitrache
Judecători:Jeana Dumitrache, Florina Andrei, Daniel Radu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 1360/2009. Curtea de Apel Pitesti