Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 387/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 387/2008

Ședința publică de la 30 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție

JUDECĂTOR 2: Augustin Mândroc

Judecător - -

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta împotriva deciziei civile nr.209 din 27 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- având ca obiect evacuare, în contradictoriu cu reclamantul intimat și pârâtul intimat.

Având în vedere că d-na judecător Carla -titulară a completului de judecată C2 recurs civil de joi- lipsește din instanță fiind în concediu pentru îngrijirea copilului de până la 2 ani, completul a fost complinit în conformitate cu prevederile art.98 alin.6 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești prin participarea d-lui judecător - --desemnat în lista de permanență pentru soluționarea incidentelor procedurale ivite la acest termen de judecată.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâta recurentă și avocat pentru reclamantul intimat -, lipsind acesta și intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este timbrat iar prin registratură s-au depus din partea recurentei motive de apel.

Avocat pentru reclamantul intimat învederează că a lecturat motivele de recurs depuse și nu dorește să i se comunice un exemplar din acestea.

Întrebată fiind, recurenta declară că nu a angajat avocat să o reprezinte în instanță întrucât i-a cerut un onorariu prea mare, a ajutat-o doar să formuleze motivele de recurs pe care le-a depus la dosar.

Instanța pune în discuție excepția de nulitate a recursului, față de împrejurarea că acesta nu a fost motivat atunci când a fost declarat.

Pârâta recurentă susține că nu a știut că recursul trebuia motivat când l-a declarat la tribunal. Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și respingerea evacuării.

Avocat solicită anularea recursului ca nemotivat, în temeiul art.306 alin.1 cod procedură civilă. Solicită cheltuieli de judecată.

Instanța lasă cauza în pronunțare pe excepție.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față reține,

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Sibiu reclamantul - a chemat în judecată pârâții și, solicitând instanței ca prin hotărâre, să dispună evacuarea pârâților din imobilul situat în localitatea, nr. 41, jud. Sibiu, înscris în CF 458, top. 158, 159/2, să se dispună radierea sultei notate în favoarea pârâtei în CF pentru suma de 6.790,4 lei, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantul a devenit proprietar asupra imobilului situat în, la nr. administrativ 41, ca urmare a sistării stării de codevălmășie și partaj, iar în baza încheierii de întabulare 30994/2006 imobilul a fost întabulat pe numele reclamantului, concomitent cu notarea sultei datorată pârâtei, în sumă de 6.790,4 lei, pe care a achitat-o în data de 29.01.2007.

Prin sentința civilă nr. 624/4.02.2008, Judecătoria Sibiua admis acțiunea așa cum a fost formulată, reținând că reclamantul - este proprietar tabular al imobilului în litigiu și la data de 29.01.2007, prin consemnare la.C, pe numele și la dispoziția pârâtei, a achitat suma de 6.790,4 lei pe care i-o datora cu titlu sultă. Intrucât pârâții nu mai dețineau un titlu care să justifice folosința locuinței, în temeiul art. 480 cod civil a fost admisă acțiunea de evacuare.

Prin decizia civilă nr. 201/27.07.2008 Tribunalul Sibiu - Secția civilă a respins apelul formulat de pârâții și, împotriva sentinței civile nr. 624/2008 pronunțată de Judecătoria Sibiu. Hotărârea a fost comunicată apelantei la data de 21 iulie 2008.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs la data de 08.07.2008, pârâta, menționând că motivele le va prezenta la termenul de judecată.

Motivele de recurs au fost formulate și depuse la dosar la data de 28.10.2008, prin avocat.

Anterior analizării legalității deciziei atacate, vor fi analizate condițiile prealabile impuse de art. 299 și urm. cod procedură civilă.

Curtea constată că, motivele de recurs au fost depuse la data de 28.10.2008, deși cererea de recurs a fost înregistrată la data de 8 iulie 2008 la Tribunalul Sibiu, dosarul fiind trimis acestei instanțe, la data de 18 august 2008.

Potrivit art. 303 cod procedură civilă, recursul se va motiva prin cererea de recurs, sau înăuntrul termenului de recurs. Termenul pentru declararea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Pârâta a declarat recurs la data de 08 iulie 2008, însă față de data comunicării deciziei atacate, avea posibilitatea să depună motivele de recurs până la data de 5 august 2008. Depunerea motivelor mult peste acest termen nu mai poate fi avută în vedere de instanță, prevederile art. 303 cod procedură civilă, stabilind un termen de decădere pentru motivarea recursului.

Chiar dacă în dezvoltarea motivelor de recurs a fost trecut și pârâtul, acesta nu a declarat recurs.

Având în vedere aceste considerente, Curtea urmează să constate nul recursul declarat de pârâta, împotriva deciziei civile nr. 209/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu.

In temeiul art. 274 cod procedură civilă, va fi obligată recurenta să plătească intimatului -, cheltuieli de judecată de 600 lei, reprezentând onorariu de avocat.

Pentru aceste motive:

In numele legii

DECIDE

Constată nul recursul declarat de pârâta, împotriva deciziei civile nr.209/27 iunie 2008 Tribunalului Sibiu, pronunțată în dosar nr-.

Obligă pe recurentă să plătească intimatului - suma de 600 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 30 Octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Tehn.

2 ex/14.11.2008

Jud..

Jud.fond

Președinte:Anca Neamțiu
Judecători:Anca Neamțiu, Augustin Mândroc

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 387/2008. Curtea de Apel Alba Iulia