Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 683/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA Nr.683
Ședința publică din data de 25 iunie 2008
PREȘEDINTE: Maria David
JUDECĂTORI: Maria David, Elena Costea Mioara Iolanda
-- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul domiciliat în comuna, județul D, împotriva deciziei civile nr. 84/28.02.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta - domiciliată în comuna, județul D, cu reclamanții și domiciliați în B,--16, -.H, parter,. 107, sector 3.
Recursul fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei conform chitanței nr. -/2008, timbru judiciar de 1,50 lei, anulate și atașate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul pârât personal, intimații reclamanți personal și asistată de avocat din cadrul Baroului D conform împuternicirii avocațiale nr. 177 și reprezentat de același avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care:
Recurentul pârât depune la dosar completarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei conform chitanței nr. -/25.06.2008, un înscris cu care susține că a formulat plângere penală împotriva intimatei reclamante, solicitând suspendarea cauzei până la soluționarea plângerii.
Avocat având cuvântul pentru intimații reclamanți, față de cererea de suspendare formulată de recurentul pârât, arată că se opune arătând că plângerea penală formulată împotriva intimatei - nu îndeplinește condițiile legale care prevăd suspendarea.
Curtea respinge cererea de suspendare, din înscrisul depus la dosar nu rezultă că s-a început urmărirea penală împotriva intimatei și în consecință nu întrunește cerințele legale.
Recurentul pârât având cuvântul arată că alte cereri nu mai are de formulat solicitând cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru intimații reclamanți arată că alte cereri nu mai are de formulat solicitând cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act de declarația părților, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul pârât având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Cu cheltuieli de judecată.
Avocat având cuvântul pentru intimații reclamanți susține că intimații - reclamanți sunt proprietarii celor două camere din care s-a solicitat evacuarea recurentului -pârât, iar cum acesta ocupă, fără drept, cele 2 camere (așa cum o și recunoaște, prin cererea reconvențională).
Susține în continuare că s-a introdus la Judecătoria Răcari, acțiune care rezolvă această problemă și a nume acțiunea prin care a chemat în judecată pe - pentru ca instanța să constate un drept de superficie, care este cu totul altceva și care se pretează speței, numai că acest dosar este suspendat la cererea părților.
Solicită respingerea recursului ca nefundat. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Răcari sub nr.943/2005 reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții și -, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună evacuarea pârâtului din cele două camere ale locuinței reclamanților, situate în com., județul D; obligarea aceluiași pârât la ridicarea construcțiilor pe care le are pe terenul proprietatea lor, identificat prin planul de amplasament și delimitare, în continuarea corpului de clădire C2, anume un de animale, o toaletă și un grajd de aproximativ de 10 mp, construite fără autorizație, iar în situația în care pârâtul se va apăra că a fost de bună credință să se facă aplicarea art.494 cod civil și să fie grănițuire proprietățile limitrofe ale părților.
Reclamanții, în motivarea acțiunii, au arătat că, prin contract, mama reclamantei i-a vândut acesteia casa și terenul intravilan identificat topografic în suprafața de 1550 mp din care S1- 464 mp curți construcții, S2- 59 mp curți -construcții, S1- 488 mp teren arabil intravilan, S2-2=539 mp arabil intravilan, împreună cu construcțiile aferente, casa compusă din 4 camere și sala și un grajd polată, că fratele reclamantei pârâtul ocupă din imobilul casă camerele din față fără nici un drept, în anul 2003 acesta le-a acționat în judecată pe reclamantă și mama sa și a solicitat să se dispună anularea certificatului de moștenitor nr.175/2003, însă instanța definitiv și irevocabil a respins acțiunea respectivă, constatându-se că bunurile aparțineau părinților reclamantei și ai pârâtului, fiindu-i înstrăinate reclamantei.
Pârâții au formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care au arătat că sunt de acord să evacueze cele două camere ale reclamanților, iar în ceea ce privește construcțiile, fiind de bună-credință, în sensul că au fost ridicate cu acordul părinților săi, în perioada când aceștia erau proprietarii terenului, pârâtul solicită să fie despăgubit cu valoarea de circulație a terenurilor și cu sporul de valoare adus fondului.
S-a mai arătat că la aceste construcții se mai adaugă și gardul de la fațadă care este proprietatea sa și întrucât accesul la construcțiile proprietatea sa se face pe terenul proprietatea reclamanților solicită crearea unui drept de servitute de trecere pentru a avea acces la aceste construcții.
Judecătoria Răcari, prin sentința civilă nr.714/2006, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții și și cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți, a dispus evacuarea pârâtului din cele 2 camere ale imobilului locuință(situat în localitatea ), dobândit de către reclamanți prin contractul de vânzare-cumpărare nr.1259/2003, încheiat la 11-09.2003, a stabilit hotarul dintre proprietățile reclamanților și pârâtului, conform raportului de expertiză și schiței anexe;, pe aliniamentul 1096, drum comunal, a respins capătul de cerere privind demolarea construcțiilor și a obligat pe reclamanții-pârâți la plata sumei de 58.012.850 lei despăgubiri conform raportului de expertiză tehnică- și s-a respins capătul de cerere privind crearea unei servituți de trecere.
Instanța de fond a reținut că reclamanții sunt proprietarii celor două camere din care s-a solicitat evacuarea pârâtului, iar cum acesta ocupă, fără drept, cele 2 camere (așa cum o și recunoaște, tot prin întâmpinare), pârâtul urmează a fi evacuat din acestea.
Cu privire la construcțiile edificate pe terenul proprietatea reclamanților, instanța de fond a reținut că pârâtul a fost constructor de bună credință al celor 3 construcții anexe (, pentru animale, toaletă și grajd), fiind incident în cauză alin.3 al art.494 și, ca atare cererea de demolare nu poate fi primită.
Astfel, instanța a obligat reclamanții pârâți, în solidar, la plata către pârâtul reclamant a sumei de 58.012.850 lei vechi( sau 5.801 RON), cu titlu de despăgubiri conform raportului de expertiză întocmit de exp. ing..
A mai reținut instanța de fond că, cererea reconvențională formulată de către pârât privind crearea unei servituți de trecere este inadmisibilă față de prevederile art.616 Cod civil, conform căruia "proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului sau prin exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona", întrucât pârâtul reclamant nu a probat faptul că este proprietarul unui loc înfundat, iar prin "loc înfundat", legea se referă la un imobil teren, or pârâtul reclamă accesul la o construcție, ceea ce nu intră în obiectul reglementat de art.616 Cod civil.
Pârâtul reclamant a declarat apel împotriva sentinței civile menționate, susținând că instanța de fond nu a stabilit în mod just întinderea obligației de dezdăunare stabilită în sarcina intimaților, proprietari ai terenului pe care s-au construit cotețul pentru animale și păsări, un WC și un grajd, ca urmare a aplicării dispoz.art.494 Cod civil; că expertul aplică un coeficient de uzură mare în raport de vechimea construcțiilor, nu arată ce reprezintă coeficientul de actualizare; judecătorul fondului nu a manifestat rol activ pentru a determina întinderea obligației de dezdăunare; expertul topograf greșit leagă stabilirea liniei de hotar de amplasamentul servituții de trecere și stabilește drumul de acces intrând și în proprietatea apelantei -.
Intimații - reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului declarat, deoarece instanța de fond a stabilit corect obligația de dezdăunare, obligație cu care pârâtul a fost de acord, iar pe de altă parte nu se poate discuta de servitute câtă vreme nu este proprietarul fondului dominant.
Prin decizia civilă nr. 472/20.11.2006, Tribunalul Dâmbovițaa respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul, reținând că, în mod corect, Judecătoria Răcaria admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și cererea reconvențională și a dispus evacuarea pârâtului din cele 2 camere ale imobilului(locuință) dobândit de reclamanți prin contractul de vânzare-cumpărare nr.1259/2003, stabilind hotarul dintre proprietățile reclamanților și pârâtului conform raportului de expertiză tehnică, iar motivele de apel invocate de apelant nu pot fi primite întrucât instanța de fond a stabilit corect întinderea obligației de dezdăunare, conform raportului de expertiză întocmit în cauză, prin care s-au evaluat construcțiile pe baza Decretului 256/1984 și 93/1977, prin determinarea valorii manoperei și a materialelor (cu indicii /2003).
A mai reținut instanța de apel că expertul a precizat în cuprinsul raportului de expertiză că a determinat valoarea materialelor și a manoperei în anul construirii 1995- în funcție și de cursul dolarului USA, și pe baza de articole de deviz, pentru construcții similare noi (fila 102) și că nu se poate reține, deci, susținerea apelantului în sensul că judecătorul fondului nu a manifestat rol activ, instanța de fond a stăruit prin toate mijloacele pentru stabilirea faptelor și pentru aplicarea corectă a legii, pe baza probelor administrate în cauză.
S-a mai reținut și că raportul de expertiză topografică a răspuns obiectivelor stabilite de instanță, iar instanța de fond corect a stabilit hotarul dintre proprietățile părților conform raportului de expertiză și a schiței anexe nr.1 pe aliniamentul 1096, drum comunal, făcându-se corect aplicarea art.584 Cod civil.
Împotriva deciziei susmenționate a declarat recurs pârâtul, invocând dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod proc.civilă, susținând că prin aceasta, Tribunalul Dâmbovița nu s-a pronunțat cu privire la toate motivele de apel formulate împotriva hotărârii instanței de fond, respectiv nu s-a pronunțat cu privire la motivul de apel prin care se critica hotărârea instanței de fond sub aspectul respingerii cererii de creare a unei servituți de trecere, cerere considerată ca inadmisibilă de instanța de fond.
Deși a arătat pe larg în criticile sale din apel faptul că terenul de 346 mp. pe care se află casa locuită de pârâtul recurent și soția sa -, a devenit un loc înfundat în urma grănițuirii, nemaiavând acces la calea publică decât pe terenul intimaților, instanța de apel nici nu a luat în considerare acest motiv de apel, sens în care solicită trimiterea cauzei spre rejudecare.
Curtea de APEL PLOIEȘTI prin decizia civilă nr. 326/23.03.2007 a admis recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 472/20.11.2006 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu intimații reclamanți și și pârâta -, a casat decizia menționată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Dâmbovița, reținând următoarele:
Pârâtul recurent a învestit instanța de fond cu o cerere reconvențională formulată la data de 31.05.2005, fila 18 -dosar fond, unul din capetele de cerere a fost de crearea unui drept de servitute de trecere în favoarea sa pentru a avea acces la construcțiile proprietatea sa și a soției sale.
Instanța de fond a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil, iar prin apelul formulat împotriva hotărârii fondului pârâtul apelant a criticat-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, grupate în trei motive de apel, ultimul motiv de apel referindu-se la greșita respingere a capătului de cerere privind crearea unei servituți de trecere.
Instanța de apel a respins apelul ca nefondat, în urma analizării primelor două motive de apel, lipsind din hotărâre considerentele raportate la motivul de apel ce privea soluția de respingere a capătului de cerere pentru crearea servituții de trecere.
Potrivit art.261 (1) pct.5 Cod proc.civilă, hotărârea va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, iar potrivit art.295 (1) Cod proc.civilă, instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.
Fără a analiza un motiv de apel și fără a arăta în considerentele hotărârii motivele de fapt și de drept care au dus la soluția pronunțată, așa cum prevede art.261 alin.1 pct.5 Cod proc.civilă, o astfel de hotărâre face imposibilă analiza în cadrul recursului a legalității sale, neputându-se, deci, exercita controlul judiciar.
și nemotivarea hotărârii cu privire la motivul de apel prin care se critica hotărârea instanței de fond, pe capătul de cerere din reconvențională, de crearea unei servituți de trecere, echivalează în fapt cu o necercetare a fondului cauzei.
Prin urmare, în baza dispozițiile art.304 pct.7 Cod proc.civilă și art.312 alin.5 Cod proc.civilă, Curtea de APEL PLOIEȘTIa decis că se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la același tribunal, urmând a fi avute în vedere și celelalte critici din recurs.
Primind cauza spre rejudecare, Tribunalul Dâmbovițaa înregistrat-o sub nr- și după admiterea probei cu înscrisuri, prin încheierea din 26.09.2007 a respins cererea de suspendare formulată de apelantul-pârât și a dat cuvântul pe fondul cauzei, iar ulterior a amânat pronunțarea pentru a da posibilitatea acestuia din urmă să depună concluzii scrise.
Prin încheierea din 03.11.2007, Tribunalul Dâmbovițaa dispus potrivit art.244 alin.1 pct.1 Cod proc.civilă suspendarea soluționării cauzei.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanții, și pârâta -, criticând-o pentru nelegalitate, sub aspectul prevederilor art.304 pct.7 și 9 Cod proc.civilă pentru următoarele motive:
Un prim motiv de nelegalitate este acela că nu se putea suspenda o cauză ce viza un dezmembrământ al unui drept real, deoarece apelantul pârât nu face dovada unui drept de proprietate ca să poată solicita un drept de servitute.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar obține un drept de superficie, acesta este tot un dezmembrământ al dreptului de proprietate.
Un alt motiv de recurs este acela că se suspendă irevocabil o pricină în apel, or potrivit art.2441alin.1 teza finală, irevocabile sunt numai încheierile pronunțate în recurs.
Curtea de Apel Ploiești prin decizia civilă nr. 1293/13.12.2007 a casat încheierea din 03.10.2007, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr- și a trimis cauza la aceeași instanță pentru soluționarea apelului, cu următoarea motivare.
Prin decizia nr.326/23.03.2007 Curtea de APEL PLOIEȘTIa admis recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr.472/20.11.2006 a Tribunalului Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții, și pârâta -, a casat decizia și a trimis-o spre rejudecare la Tribunalul Dâmbovița.
Cu această ocazie cauza s-a înregistrat la Tribunalul Dâmbovița sub nr-, instanța fiind ținută să soluționeze cauza potrivit dispozițiilor deciziei de casare.
Instanța de apel nu a procedat însă ca atare, deoarece după admiterea probei cu înscrisuri și respingerea cererii de suspendare a judecății formulată de apelantul-pârât, amână pronunțarea pentru depunere de concluzii scrise și ulterior în data de 03.10.2007, în loc să se pronunțe pe fondul cauzei, a procedat la suspendarea sa, în baza art.244 alin.1 pct.1 Cod proc.civilă, fără a motiva măsura luată.
Ca atare situație, instanța a încălcat dispozițiile legale referitoare la judecata apelului, prin nesoluționarea sa (art.295 Cod proc.civilă), cele referitoare la obligativitatea aplicării problemelor de drept dezlegate de instanța de casare )art.315 alin.1 Cod proc.civilă) și cele referitoare la obligativitatea motivării în fapt și în drept a hotărârilor (art.261 alin.1 pct.5 Cod proc.civilă).
Așa fiind, văzând dispozițiile art.321 (1,2,3) Cod proc.civilă curtea a apreciat că se impune admiterea recursului, casarea încheierii din 03.10.2007, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr- și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru soluționarea apelului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr- și a fost soluționată prin decizia civilă nr. 84 din 28 februarie 2008, prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de pârâtul, reținând următoarele:
Astfel prin decizia civilă nr. 326/23.03.2007 Curtea de APEL PLOIEȘTI a reținut că pârâtul recurent a învestit instanța de fond cu o cerere reconvențională formulată la data de 31.05.2005, fila 18 -dosar fond, unul din capetele de cerere a fost de crearea unui drept de servitute de trecere în favoarea sa pentru a avea acces la construcțiile proprietatea sa și a soției sale, iar prin apelul formulat împotriva hotărârii fondului pârâtul apelant a criticat-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, grupate în trei motive de apel, ultimul motiv de apel referindu-se la greșita respingere a capătului de cerere privind crearea unei servituți de trecere.
S-a mai reținut că instanța de apel a respins apelul ca nefondat, în urma analizării primelor două motive de apel, lipsind din hotărâre considerentele raportate la motivul de apel ce privea soluția de respingere a capătului de cerere pentru crearea servituții de trecere și că neanalizarea și nemotivarea hotărârii cu privire la motivul de apel prin care se critica hotărârea instanței de fond, pe capătul de cerere din reconvențională, de creare a unei servituți de trecere, echivalează în fapt cu o necercetare a fondului cauzei.
Față de îndrumările date prin decizia de casare, Tribunalul a analizat doar motivul de apel ce privește soluția de respingere a capătului de cerere pentru crearea servituții de trecere, urmând a menține aceleași considerente cu privire la primele două motive de apel.
Astfel, în cadrul cererii reconvenționale pârâtul reclamant a solicitat crearea unei servituți de trecere, în temeiul dispozițiilor art. 616 din Codul civil, în favoarea sa pentru a avea acces la construcțiile proprietatea sa și a soției sale, susținând că dispozițiile legale menționate permit și proprietarului construcției să i se acorde dreptul de trecere peste terenul ce-i blochează accesul cu autoturismul și căruța la calea publică.
Tribunalul a reținut că problema accesului apelantului la construcțiile proprietatea sa și a soției sale, ridicată prin cererea reconvențională, nu face obiectul creării unui drept de servitute de trecerea, întemeiată pe dispozițiile art. 616Cod Civil, ci eventual obiectul instituirii unui drept de superficie.
Instanța de fond a procedat corect, cu respectarea limitelor învestirii și a garanțiilor procesuale, respingând cererea de creare a unui drept de servitute de trecere, prima instanță interpretând, în mod corect, dispozițiile legale referitoare la instituirea servituților de trecere, reținând că pârâtul nu a probat că este proprietarul unui loc înfundat, în sensul art. 616 Cod civil.
Astfel, potrivit art.616 Cod civil "proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona".
Prin loc înfundat, se înțelege acel teren care este înconjurat de alte proprietăți, fără ca titularul dreptului de proprietate asupra fondului dominant să aibă vreo altă posibilitate de ieșire la calea publică, dispozițiile legale menționate referindu-se la un imobil teren.
În speță, însă pârâtul solicită accesul la un imobil construcție, ipoteză care nu face obiectul prevederilor art. 616 Cod Civil.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, invocând nulitățile prevăzute de art.304 pct.7,8,9 Cod pr.civilă, în sensul că instanța de apel era ținută în soluționarea cauzei de cele dispuse de instanța de recurs prin decizia de casare nr. 1293 din 13 decembrie 2007, în sensul că în cauză se impunea efectuarea unei expertize, dar cu toate acestea s-a procedat la judecarea cauzei fără a se admite refacerea expertizei topo pentru determinarea drumului de acces către construcții.
Mai mult decât atât, în mod greșit se reține că nu s-a făcut dovada faptului că sunt proprietarii unui loc înfundat și că în cauză se solicită accesul la un imobil construcție, ipoteză care nu face obiectul prevederilor art.616 Cod civil, ceea ce ar însemna că deși sunt proprietari ai construcției, nu ar avea calitatea de a solicita nici o cale de acces, deoarece nu sunt proprietarii unei suprafețe de teren.
Susține recurentul că este proprietarul unei construcții care îi conferă și dreptul de a avea acces la calea publică, condiții în care se impunea efectuarea expertizei topo, care să delimiteze și să identifice posibilitatea de folosire a imobilului prin asigurarea ieșirii la calea publică.
Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru completarea probelor cu efectuarea unei expertize topo.
Examinând decizia, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, curtea constată că recursul este fondat pentru motivele ce se vor expune în continuare:
Inițial, prin decizia nr. 326 din 23 martie 2007, instanța de recurs a admis recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 472 din 20 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal cu dispoziția clară de a fi analizat motivul de apel prin care se critica hotărârea instanței de fond pe capătul de cerere reconvențională de creare a unei servituți de trecere, considerând că aceasta a echivalat cu o necercetare a fondului.
Primind cauza în fond după casare, după admiterea probei cu înscrisuri, prin încheierea din 26 septembrie 2007 respins cererea de suspendare formulată de apelantul-pârât și a dat cuvântul pe fondul cauzei, ulterior amânând pronunțarea pentru a da posibilitatea acestuia să depună concluzii scrise.
Prin încheierea din 3 octombrie 2007 Tribunalul Dâmbovițaa dispus suspendarea cauzei, potrivit art.244 pct.1 Cod pr.civilă, iar împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanții și pârâta -.
Curtea de APEL PLOIEȘTIa pronunțat decizia nr. 1293/13 decembrie 2007, prin care a admis recursul declarat împotriva încheierii de suspendare, a casat încheierea și a trimis cauza pentru soluționarea apelului, reținând că instanța de apel era ținută să soluționeze cauza potrivit dispozițiilor deciziei de casare nr. 326/23 martie 2007.
Criticile formulate de pârât în prezentul recurs sunt întemeiate, deoarece instanța de apel a încălcat dispozițiile legale referitoare la obligativitatea aplicării problemelor de drept dezlegate de instanța de casare prev. de art. 315 al.1 Cod pr.civilă.
Art. 616 Cod civil arată că proprietarul al cărui loc este înfundat, adică nu are ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe terenul vecinului sau pentru a-și putea folosi propriul fond, iar în acest context apare cel puțin bizară interpretarea pe care instanța de apel o face acestui text de lege și potrivit căreia solicitarea pârâtului de a avea acces la un imobil construcție nu face obiectul prevederilor acestuia.
De altfel instanța de recurs prin decizia anterioară, mai sus menționată, a dispus în mod expres ca instanța de apel să se pronunțe asupra acestui capăt de cerere din reconvenționala formulată.
În cauză se impune efectuarea unei expertize de specialitate topo prin care expertul să formuleze o variantă pentru servitutea de trecere având în vedere linia de hotar stabilită cu ocazia rezolvării grănițuirii prin sentința civilă nr. 714 din 13 aprilie 2006.
Expertiza topo va identifica și delimita posibilitatea creării servituții de trecere pentru folosirea imobilului, prin asigurarea ieșirii la calea publică.
Având în vedere considerentele ce preced, curtea constată că recursul este fondat și pe cale de consecință, în temeiul art. 312 Cod pr.civilă îl va admite, va casa decizia nr. 84/28 februarie 2008 Tribunalului Dâmbovița și va trimite cauza la același tribunal în vederea efectuării unei expertize topo.
Pentru aceste motive
În numele legii
Decide:
Admite recursul declarat de pârâtul domiciliat în comuna, județul D, împotriva deciziei civile nr. 84/28.02.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta - domiciliată în comuna, județul D, cu reclamanții și domiciliați în B,--16, -.H, parter,. 107, sector 3 și în consecință trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi 25 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Maria David, Elena Costea Mioara Iolanda
- - - - - -
GREFIER,
Fiind plecată în concediu de odihnă
prezenta se semnează de către
Grefier șef secție,
Red.EC
Tehnored.NM
3ex.
11.07.2008
943/2005 Judecătoria Răcari
a- Tribunalul Dâmbovița
,
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Maria DavidJudecători:Maria David, Elena Costea Mioara Iolanda
