Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 17/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 17/A/2008
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nicoară
JUDECĂTOR 2: Augustin Mândroc
Grefier -
Pe rol se află judecarea apelului declarat de contestatorii și împotriva sentinței civile nr. 374/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apelantul contestator asistat de avocat, lipsă fiind restul părților și avocat apărător ales al intimatului Primarul municipiului
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este scutit de plata taxelor judiciare și s-a depus originalul întâmpinării transmise pe fax de intimatul Consiliul local al municipiului D la termenul anterior.
Avocat pentru apelanții contestatori, susține că potrivit noilor reglementări ale Legii 247/2005 calea de atac în prezenta cauză este recursul, nu apelul. Solicită transpunerea cauzei la completul de recursuri, pe acest termen, precizând că au declarat apel față de dispozitivul hotărârii la fond.
Instanța în deliberare, constată calea legală de atac ca fiind apelul, Legea 247/2005 ce a modificat Legea 10/2001 se referă strict la dispozițiile art. 16, care nu sunt aplicabile în speță. Respinge cererea.
Partea prezentă arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, împrejurare față de care instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Apelanții contestatori prin avocat, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat,în principalschimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestației formulate și drept consecință anularea parțială a Dispoziției 1091/2006 a Primarului municipiului D în sensul obligării acestuia la restituirea în natură a suprafeței de 221 mp, identificată prin expertiza topografică la fond, iar pentru construcțiile demolate și suprafața de 1366 mp ce nu poate fi restituită să se acorde despăgubiri în condițiile legii speciale, în cadrul aceleiași dispoziții.În subsidiar,casarea cu trimitere pentru lămuriri și completarea expertizei. Arată că suprafața de teren de 212 mp este loc viran, care nici teran nici subteran nu este traversată de rețele de conducte sau utilități,
iar restituirea acestei suprafețe în natură nu impietează cu nimic zona adiacentă
-//-
blocului aflat în apropiere, așa cum s-a reținut prin expertiza întocmită la fond. Invocă prevederile Legii 247/2005 potrivit cărora este primordială restituirea în natură. Fără cheltuieli de judecată.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față;
Prin Sentința Civilă nr. 374/17 august 2007 Tribunalului Hunedoara, pronunțată în dosar nr- a fost respinsă contestația formulată de contestatorii și împotriva Dispoziției nr. 1091/2006 emisă de Primarul Municipiului
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Dispoziția atacată, emisă cu nr. 1091/2006 intimatul Primarul municipiului D, în exercițiul atribuțiunilor conferite de Legea 10/2001, a soluționat notificarea nr. 158/3.08.2001 trimisă prin din D, prin care contestatorii, și au solicitat măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul ce a fost situat în D-, construcții și teren.
Prin dispoziția respectivă, intimatul a constatat calitatea contestatorilor de persoane îndreptățite la reparațiuni conform Legii 10/2001, situația imobilului notificat de a fi inclus categoriei de imobile preluate abuziv ( conform Decretului de expropriere nr. 120/1988) precum și imposibilitatea obiectivă de a fi restituit în natură, în condițiile în care edificatele s-au demolat, iar terenul este ocupat de construcții de locuințe și detalii de sistematizare.
De asemenea, raportându-se la prevederile art. 1 alin 2, art. 11 alin 4 și 8, art. 24 alin 1 din Legea 10/2001 și art. 16 alin 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și având în vedere despăgubirile achitate de stat (de 70.000 lei și respectiv 80.000 lei) intimatul a stabilit dreptul contestatorilor la măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor, în condițiile legii speciale ( 4-5).
Prin Legea 10/2001, ca act normativ reparatoriu, legiuitorul a instituit regula de principiu a restituirii în natură, a imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și numai subsecvent, în situația în care aceasta nu este cu putință, a prevăzut forme de restituire prin echivalent, una dintre acestea vizând despăgubirile.
În consecință, pentru a lămuri situația imobilului în litigiu, instanța a ordonat, la cererea contestatorilor, o expertiză topografică care s-a executat de către expertul judiciar în topografie (trecut ).
Lucrarea respectivă, parte integrantă a hotărârii, a identificat imobilul ca fiind situat administrativ pe adresa veche în D,-, înscris în CF 2245 D, nr. ord., nr. topo 3495-3505/13/1 cu profil de arător și fânaț și respectiv la nr. ord., nr. top 3495-3505/13/2, cu același
-//-
profil, cu o suprafață reală de 1578 mp, fiind integral ocupat de blocuri de locuințe, zonă, trotuar și parcare auto (a se vedea și anexele grafice la respectiv raport, 43 și urm).
În consecință, imobilul nu poate face obiectul restituirii în natură fiindu-i incidente prev. art. 11 alin 4, 5, 6, 7 și 8 din respectivul act normativ, conform versiunii acestuia actualizată până la 6.07.2006, precum și pct. 11.5 din NM de aplicare a acesteia, care la modul expres exclud din categoria imobilelor restituite în natură terenurile afectate funcțional de lucrările care au constituit scopul exproprierii, ori a celor afectate de servituți legale ori alte amenajări de utilitate publică, stabilind ca în echivalentul lor să se acorde măsuri reparatorii.
Drept urmare, raportat la cele arătate, tribunalul a respins contestația.
Având în vedere că prin Legea 247/2005, legiuitorul a abilitat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca unică autoritate competentă în stabilirea și acordarea prin decizie a titlurilor de despăgubiri persoanelor îndreptățite, tribunalul a apreciat că și contestatorii urmează a epuiza această procedură administrativă, obligatorie.
Împotriva sentinței au declarat apel contestatorii, criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând schimbarea în parte a sentinței sub aspectul retrocedării în natură, a suprafeței de 212 mp, atât cât rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, păstrând în rest prevederile dispoziției atacate.
În drept au fost invocate disp. art. 11 alin 3 din Legea nr. 10/2001 coroborată cu disp. Legii 247/2005 astfel că soluția adoptată de Primar și apoi de instanța de fond, apar ca fiind nelegale. Mai susține că suprafața de 212 mp nu este afectată de construcții sau lucrări subterane sau supraterane.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu în baza art. 295 Cod pr. civ. se constată că Tribunalul a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, în măsura celor ce se vor arăta.
În mod corect s-a reținut atât prin dispoziție cât și prin sentință că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilul din litigiu.
Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de expertul tehnic a fost identificat imobilul cât și părțile afectate de lucrări edilitare sau construcții (alei, spații verzi, etc.) cât și faptul că suprafața de 212 mp este liberă de astfel de utilități și cu acces la drumul public ( 36-43 dos. fond).
Din schița existentă la fila 43 dos fond rezultă că această suprafață este cuprinsă între punctele 25 - 26 - 27 - 28 - 31 - 32 - 25 colorată cu galben și hașurată.
În aceste condiții se impunea ca în baza art. II din Legea 247/2005 coroborat cu art. 11 alin 3 din Legea 10/2001, să se dispună restituirea în natură a acestei suprafețe de 212 mp și nu să fie acordate despăgubiri în echivalent.
Față de aceste considerente apelul se privește a fi întemeiat urmând
ca în baza art. 296 Cod pr. civ. să fie admis, să fie schimbată în parte sentința
-//-
(continuarea deciziei civile 17/A/2008 dată în dosar -)
numai sub aspectul anulării parțiale a dispoziției atacate, numai cu privire la această suprafață de teren ce poate fi restituită în natură.
În rest, pentru construcțiile demolate și pentru diferența de teren dispoziția urmează să rămână valabilă.
În mod corect a fost respinsă acțiunea față de Consiliul Local al Municipiului D, deoarece această intimată nu are calitate procesuală pasivă, cel care a emis dispoziția atacată fiind Primarul în nume propriu și nu în calitate de reprezentant al Consiliului local.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite apelul declarat de contestatorii și împotriva Sentinței Civile nr. 374/17 august 2007 Tribunalului Hunedoara, pronunțată în dos. nr- și în consecință:
Schimbă în parte sentința atacată în sensul că, admite contestația formulată de contestatorii și împotriva dispoziției nr. 1091/2006 emisă de Primarul mun.
Anulează în parte dispoziția atacată în sensul că dispune restituirea în natură a suprafeței de 212 mp din imobilul înscris în CF 2245 D nr. top (3695-3505)/13/1 și 3495-3505/13/2 situat administrativ în D- jud. H, conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expertul (planșa 1) care face parte integrantă din prezenta sentință, identificat între parcelele 25, 26, 27, 28, 31, 32 și 25.
Menține dispoziția atacată cu privire la calitatea contestatorilor de persoane îndreptățite și măsuri reparatorii pentru diferența de teren și construcții.
Definitivă. Menține sentința cu privire la Consiliul Local al Mun.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 25 ianuarie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red.
Tehnored. 6 ex/06.02.2008
-
Președinte:Cristina Gheorghina NicoarăJudecători:Cristina Gheorghina Nicoară, Augustin Mândroc