Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 218/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 218
Ședința publică din 21 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Gheorghe Oberșterescu G -
JUDECĂTOR 2: Rujița Rambu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, împotriva sentinței civile nr. 194/08.IV.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul I, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă doamna avocat - în substituirea domnului avocat A pentru reclamantul intimat lipsă, și domnul consilier juridic pentru pârâta apelantă Direcția Generală a Finanțelor Publice
PROCEDURA COMPLETĂ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind formulate cereri și nici probe solicitate, instanța constată cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul în apel.
Domnul consilier juridic, în reprezentarea pârâtei apelante, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare; în subsidiar, solicită admiterea apelului și schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii.
Doamna avocat - - în reprezentarea reclamantului intimat solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii tribunalului ca temeinică și legală, susținând întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului, constată:
Prin sentința civilă nr. 194/08.04.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins excepțiile lipsei calității procesuale active, lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității acțiunii formulate de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
A admis cererea formulată de reclamantul I împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului
A constatat refuzul nejustificat al pârâtei de soluționare a notificării nr. 614/09.11. 2001, formulată de reclamant în baza Legii nr. 10/ 2001.
A constatat preluarea fără titlu de către Statul Român de la reclamant a imobilului înscris în CF nr. 1505 Săvârșin sub nr. top 203/2, constând în intravilan cu clădire în suprafață de 468 mp.
A obligate pârâta să predea imobilul reclamantului în deplină proprietate și posesie.
A îndrumat Biroul de L al A să efectueze cuvenitele mențiuni în 1505 L, în sensul intabulării dreptului de proprietate al reclamantului după rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin contractul autentic de vânzare-cumpărare din 01.04.1944 reclamantul a cumpărat mai multe imobile înscrise în CF nr. 1 Săvârșin, dreptul de proprietate fiind intabulat sub B1 la 14.04.1944.
Imobilul cu nr. top 203 constând în casă cu nr. 214, curte și grădină în suprafață de 510 stp, este intabulat sub B 6 respectiv B 105 în favoarea Statului Român în baza Legii nr. 363/1947 și Decretelor nr. 38/1948 și nr. 983/1948, iar prin încheierea nr. 7423/13 iulie 1992 este dezmembrat în 6 parcele noi, dintre care parcela în litigiu cu nr. top 203/2 " intravilan și muzeul primăriei" în suprafață de 468 mp se reînscrie în CF nr. 1 Săvârșin.
Prin încheierea nr. 372 din 26.02.2001, imobilul din litigiu se transcrie în CF nr.1505 nou înființată Săvârșin în proprietatea Statului Român și în folosința gratuită a fiscale și Trezoreriei Săvârșin, în prezent în imobil funcționând sediul Administrației Finanțelor Publice a comunei Săvârșin.
Prima instanță a reținut că reclamantul are calitate procesuală activă, ca fost proprietar al imobilului.
Potrivit art. 22 și 25 din Legea nr. 10/2001, obligația de restituire revine unității deținătoare imobilului, în speță pârâtei, iar nu Ministerului Economiei și Finanțelor. De altfel, asupra acestei chestiuni s-a pronunțat anterior Tribunalul Arad prin sentința civilă nr. 448/ 21.10. 2002.
A reținut că este neîntemeiată și excepția de inadmisibilitate a acțiunii, deoarece imobilul a fost preluat abuziv de către Statul Român, intrând sub incidența art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Legea nr. 363 din 30 1947 pentru constituirea Statului Român în Republica Populară Română nu cuprinde nici un fel de prevederi referitoare la proprietățile reclamantului, ci doar ia act de abdicarea fostului monarh și abrogă Constituția țării, proclamă Republica Populară Română și dispune măsuri privind funcționarea puterii legislative și a celei executive.
Cu toate acestea, în baza Legii nr. 363/ 1947 sunt emise Decretul nr. 983 din 26 mai 1948 și Decretul nr. 38 din 3 iunie 1948 prin care, ca efect al acestei legi, trec în proprietatea Statului Român, printre altele, toate bunurile mobile și imobile aflate în proprietatea fostului rege
Acest mod de a proceda contravine Constituției din 13 aprilie 1948, care la art. 8 recunoaște și garantează proprietatea particulară, iar prin art. 10 arată că exproprierile se pot face pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi și cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiție, precum și Codului civil, art. 481.
Pârâta invocă existența unui drept de folosință asupra imobilului în discuție obținut în baza Hotărârii Consiliului local Săvârșin nr. 9/09.02. 2001, însă aceasta nu impietează asupra posibilității de restituire în natură a imobilului.
Refuzul pârâtei de a soluționa notificarea adresată de către reclamant este unul nejustificat, situație în care potrivit deciziei nr. XX din 19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, instanța are plenitudinea de jurisdicție de a soluționa pe fond cererea de restituire, a reținut prima instanță.
Împotriva sentinței civile nr. 194/08.04.2009 a Tribunalului Arada declarat apel în termenul legal pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului, pârâta a reiterat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii reclamantului.
În privința primei excepții, a arătat că imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu de Statul Român, iar statul este reprezentat în fața instanțelor de judecată de către Ministerul Economiei și Finanțelor, iar DGFP A poate reprezenta Ministerul doar în baza unui mandat special de reprezentare.
Pârâta apelantă a susținut inadmisibilitatea acțiunii reclamantului întemeiată pe Legea nr. 10/2001, lege ce reglementează regimul juridic al imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 1989; titlul său asupra acestui imobil, a arătat pârâta, este HCL Săvârșin nr. 9/09.02.2001, prin care a dobândit dreptul de folosință pentru o perioadă de 49 de ani, titlu necontestat de reclamant și care nu se situează în perioada de referință a Legii nr. 10/2001.
Pe fond, pârâta a susținut că reclamantul nu și-a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului a cărui restituire în natură o solicită, susținând doar că s-a refuzat răspunsul la notificarea nr. 614/2001, situație care îi dădea dreptul doar la o acțiune în obligația de a face.
A mai arătat că în imobilul în litigiu funcționează Administrația Finanțelor Publice Săvârșin și Muzeul, situație care atrage aplicarea art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Reclamantul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului pârâtei, cu motivarea că cele două excepții au fost corect respinse de prima instanță, reținându-se obligația pârâtei de a răspunde la notificare și admisibilitatea acțiunii, imobilul intrând sub incidența art. 1 alin. 1 și art. 2 lit. i din Legea nr. 10/2001.
Pe fond, a arătat că în cauză nu se pune în discuție dreptul de folosință gratuită al pârâtei pentru 49 de ani, ci problema proprietății asupra imobilului, iar pârâta dă dovadă de rea-credință prin refuzul său de a răspunde la notificare.
A mai arătat că în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, care însă nu exclud restituirea în natură a imobilelor, iar, pe de altă parte, pârâta nu și-a manifestat neechivoc intenția păstrării imobilului.
Reclamantul, în finalul întâmpinării, a solicitat obligarea pârâtei la cheltuielile de judecată efectuate atât în primă instanță, cât și în apel.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, cu dispozițiile art. 295 alin. 1 Cod pr. civ. și cu probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că apelul pârâtei este neîntemeiat, urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Pârâta apelantă susține în continuare în mod neîntemeiat lipsa calității sale procesuale pasive, cu motivarea că are doar un drept de folosință asupra imobilului în litigiu, proprietar fiind statul, care este în procese reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Legea nr. 10/2001, prin dispozițiile art. 20 și următoarele, stabilește în sarcina unității deținătoare a imobilului obligația de a se pronunța asupra notificărilor persoanelor îndreptățite la măsurile reparatorii ale legii.
Este evident că pârâta este unitatea deținătoare a imobilului în litigiu, fapt pe care de altfel nu-l contestă, dimpotrivă, constituind principala sa apărare.
Pe de altă parte, acest aspect a fost tranșat irevocabil prin sentința civilă nr. 448/21.10.2002, pronunțată în dosarul nr. 6509/2002, prin care Tribunalul Arada soluționat contestația reclamantului I împotriva dispoziției prin care Primarul Comunei Săvârșin și-a declinat competența de soluționare a notificării în favoarea DGFP A (filele 15-17 din dosarul de fond).
Este neîntemeiată și excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Imobilul în litigiu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, trecând abuziv în proprietatea statului în anul 1948, deci în perioada de referință a legii.
Dobândirea de către pârâtă în anul 2001 folosinței imobilului nu-l scoate din sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Pe fond, așa cum corect a reținut și prima instanță după o amplă examinare a extraselor de carte funciară depuse la dosar, reclamantul Iaf ăcut dovada dreptului de proprietate dobândit prin cumpărare asupra imobilului de sub nr. top 203, înscris inițial în CF nr. 1 Săvârșin (filele 62-64 din dosarul de fond), în prezent transcris în CF nr. 1505 Săvârșin (fila 33).
Este evident că pârâta dă dovadă de rea-credință prin refuzul său de a răspunde notificării reclamantului, notificare formulată încă din 2001, cu atât mai mult cu cât în 2002 s-a stabilit calitatea sa de unitate deținătoare și obligația de a răspunde la notificare, pe cale judecătorească.
Pe de altă parte, prin Decizia nr. XX din 19.03.2007, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit plenitudinea de jurisdicție a instanței de judecată sesizată în baza Legii nr. 10/2001, statuând că instanța "este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei sau dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate".
Prima instanță a analizat acțiunea reclamantului și prin prisma art. 16 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, reținând că în această formă reglementează restituirea în natură și a imobilelor la care se referă acest text legal.
Față de aceste considerente, în baza art. 296 Cod pr. civ. Curtea va respinge ca neîntemeiat apelul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr. 194/08.IV.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul
În baza art. 274 alin. 1 Cod pr. civ. va obliga pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuielile de judecată în apel.
Va respinge ca inadmisibilă sub această formă cererea reclamantului pentru cheltuielile de judecată efectuate în primă instanță, întrucât nu a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, care nu i-a acordat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, cu sediul în A,-, jud. A, împotriva sentinței civile nr. 194/08.IV.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în Elveția, 17 La de 123 1170, cu domiciliul procedural ales în A, b-dul -. -, nr. 9,. 2A, jud.
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuielile de judecată în apel.
Respinge cererea reclamantului pentru acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță.
DEFINITIVĂ.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
G - - -
GREFIER,
- -
Un exemplar se comunică părților:
Reclamantului
, Elveția, 17 La de 123 1170, cu domiciliul procedural ales în A, b-dul -. -, nr. 9,. 2A, jud.
DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A,-, jud.
MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, B,-
Red. - 12.11.2009
Tehnored., 5 ex./18.11.2009
Tribunalul Arad, Judecător:
Președinte:Gheorghe OberșterescuJudecători:Gheorghe Oberșterescu, Rujița Rambu
