Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 899/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 899
Ședința publică din 21 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Gheorghe Oberșterescu G -
JUDECĂTOR 2: Rujița Rambu
JUDECĂTOR 3: Florin Șuiu
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE și împotriva Deciziei civile nr. 63/23.04.2002, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. 1798/C/2002, în contradictoriu cu reclamantul intimate, cu pârâtul intimat, pentru pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic G pentru pârâtul recurent Ministerul Apărării Naționale, avocat pentru reclamantul intimat G, lipsă fiind pârâtul recurent și pârâtul intimat.
PROCEDURA COMPLETĂ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care domnul consilier juridic G pentru pârâtul recurent depune la dosar un set de înscrisuri privind exercitarea acțiunii civile din dosarul penal și reiterează excepția autorității de lucru judecat, anterior invocată.
Nefiind formulate alte cereri, instanța acordă părților cuvântul atât pe fond cât și cu privire la excepție.
Domnul consilier juridic G pentru pârâtul recurent Ministerul Apărării Naționale solicită admiterea excepției autorității de lucru judecat și, pe cale de consecință, admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii. Pe fond, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, admiterea apelului declarat de pârâtul Ministerul Apărării Naționale, cu consecința respingerii acțiunii.
Doamna avocat pentru reclamantul intimat G susține că fondul pretențiilor civile nu a fost judecat, motiv pentru care solicită respingerea excepției, cu cheltuieli de judecată. Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
În deliberare constată că prin Decizia civilă nr. 63 din 23.04.2002, pronunțată în dosarul nr. 1798/C/2002, Curtea de APEL TIMIȘOARAa respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții și Ministerul Apărării Naționale împotriva Sentinței civile nr. 909/PI/10.12.2001, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 1454/2001.
În consecință, instanța de apel a confirmat hotărârea primei instanțe care a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, sens în care a obligat în solidar pe pârâții, și Ministerul Apărării Naționale să-i plătească reclamantului suma de 200.000.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul a fost rănit în data de 17.12.1989, în timp ce demonstra pe Calea din T iar din actele medicale depuse la dosar rezultă că la data de 18.12.1989 a fost internat în spital, prezentând o plagă împușcată la genunchiul drept, leziuni ce au necesitat 45 zile de îngrijiri medicale.
Că, prin decizia penală nr. 9/15.07.1999 a Curții Supreme de Justiție, pârâții, au fost condamnați la închisoare pentru infracțiunile de omor deosebit de grav, reținându-se că punând în executare ordinul de reprimare a manifestanților, inculpații au prevăzut rezultatul produs, rezultat pe care, dacă nu l-au dorit, l-au acceptat.
Prima instanță a mai reținut că nu este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, deoarece art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 prevede că termenul de prescripție "începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea", iar în cauza de față, deși evenimentul s-a produs în 17 decembrie 1989, vinovăția pârâților a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat abia prin Decizia penală nr. 9 din 15.07.1999.
Totodată, instanța de fond a stabilit că reclamantul are calitate procesuală activă și că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, astfel că, în baza art. 998 - 999, art. 1000 alin. 3 și art. 1003 din Codul civil, a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâții, în solidar, la plata sumei de 200.000.000 lei vechi (20.000 Ron), reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral, apreciind că această sumă îi oferă reclamantului o satisfacție și o ușurare pentru suferințele sale, respingând petitul având ca obiect despăgubiri pentru prejudiciul patrimonial.
Prin apelul declarat în cauză, pârâtul apelant a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate, arătând că prescripția dreptului la acțiune a început să curgă în decembrie 1989 sau cel mai târziu în decembrie 1997, când reclamantul a cunoscut fapta și persoanele acuzate, procesul fiind public.
Pârâtul apelant Ministerul Apărării Naționale a invederat prin cererea de apel că dreptul la acțiune s-a prescris față de prev. art. 3 și 8 din Decretul 167/1958, art. 15, 19 și 22 din Cod pr. pen. câtă vreme reclamantul a cunoscut paguba încă din 1989-1990 iar pe făptuitori după inculparea lor și nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Instanța de apel a apreciat că sunt nefondate ambele apeluri declarate în cauză, reținând că, până la condamnarea pârâților persoane fizice din litigiu, reclamantul nu putea să aibă certitudinea persoanei făptuitorului, pârâții beneficiind de prezumția de nevinovăție, în condițiile art. 66 Cod pr. pen. și art. 6 alin. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Că, invocarea de către apelantul a disp. art. 15 alin. 2 și art. 19 alin. 1, 4 din Cod pr. pen. nu este de natură a deplasa momentul începerii curgerii termenului de prescripție, aceste dispoziții legale reglementând posibilitatea părții vătămate de a se constitui parte civilă în procesul penal și neînlăturând disp. art. 8 din Decretul 167/1958.
Instanța de apel a mai avut în vedere că nu poate fi reținută nici inexistența raportului de cauzalitate dintre fapta pârâților persoane fizice și prejudiciul suferit de reclamant, întrucât ca urmare a faptelor acestora reținute prin hotărârea de condamnare s-a produs rănirea prin împușcare a reclamantului.
În legătură cu susținerile pârâților la existența altor persoane care ar fi deschis focul (teroriști, trupe care nu se aflau în subordonarea ), instanța de apel a apreciat că acestea nu au fost dovedite.
Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs Ministerul Apărării Naționale și.
În motivare, pârâtul a invocat disp. art. 304 pct. 9 Cod pr. civ. arătând că disp. art. 8 din Decretul 167/1958 instituie un moment subiectiv al cunoașterii autorului, care în speța de față este anul 1990, când s-a vorbit de comandamentul unic de represiune sau când s-a început urmărirea penală, precum și un moment obiectiv, "când trebuia să cunoască", care este cel mai târziu data de 30 decembrie 1997, dată la care s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpaților și și au fost trimiși în judecată, fiind interpretate greșit de către instanța de apel disp. art. 19, 20 și 22 Cod pr. pen. care nu au efect asupra prorogării începerii sau modificării cursului prescripției civile.
Pârâtul recurent Nam ai susținut că hotărârea recurată încalcă prevederile art. 998 și 1000 din Codul civil, prin aceea că nu s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul suferit de reclamant, nefiind identificați făptuitorii, precizând că în condițiile în care nu s-a făcut dovada prejudiciului material este evident că nu există nici un prejudiciu moral.
Recurentul a invederat că, potrivit art. 8 din Decretul 167/1958, prescripția dreptului la acțiune începe să curgă la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și făptuitorul, iar în speța de față, reclamantul a cunoscut paguba în decembrie 1989 iar persoanele acuzate de comiterea faptei în decembrie 1997, astfel încât acțiunea reclamantului este prescrisă.
Recursurile declarate în cauză au fost înregistrate la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr-, cauza fiind suspendată în baza art. 244 pct. 1 Cod pr. civ. până la soluționarea recursului în anulare.
Cauza a fost repusă pe rol la 02.02.2006, iar prin Decizia civilă nr. 3267 din 29 martie 2006, ICCJ a declinat competența de soluționare a recursurilor declarate de pârâții și în favoarea Curții de APEL TIMIȘOARA.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr. 6260/59/15.09.2006, iar prin Încheierea din 9 noiembrie 2006 s- dispus suspendarea judecării recursurilor, în baza art. 244 pct. 1 Cod pr. civ. până la rămânerea irevocabilă soluției din dosarul nr- al ICCJ, cauza fiind repusă pe rol la 24.06.2009.
Reclamantul intimat a fost citat cu mențiunea de a formula întâmpinare, însă nu a dat curs solicitării instanței.
La termenul din 24 iunie 2009, reprezentantul pârâtului recurent a invocat excepția autorității de lucru judecat, în raport de Sentința penală nr. 250/03.04.2007, pronunțată de ICCJ în dosarul nr-.
În urma examinării deciziei recurate, în raport de motivele invocate și de disp. art. 304 pct. 9 Cod pr. civ. art. 8 din Decretul 167/1958 și art. 1201 Cod civil, Curtea apreciată că sunt neîntemeiate atât excepția autorității de lucru judecat, cât și recursurile declarate în cauză, pentru considerentele ce în continuare sunt enunțate.
În legătură cu excepția autorității de lucru judecat, Curtea reține că potrivit art. 20 alin. 1 Cpd pr. pen. persoana vătămată constituită parte civilă în procesul penal poate să pornească acțiune în fața instanței civile, dacă instanța penală, prin hotărârea rămasă definitivă, a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.
Din cuprinsul deciziei penale nr. 250 din 3 aprilie 2007, pronunțată de ICCJ în dosarul nr-, rămasă definitivă, rezultă că, într-adevăr, reclamantul din prezenta cauză a figurat în procesul penal ca parte civilă, însă acesta s-a constituit parte civilă peste termenul prevăzut de art. 15 alin. 2 Cod pr. pen. respectiv în al doilea ciclu procesual ( 135, 143 din sentința penală), așa încât se poate reține că instanța penală nu a soluționat pe fond acțiunea civilă, fiind neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârât.
Nici critica vizând excepția prescripției dreptului la acțiune, nu poate fi primită față de prevederile art. 8 din Decretul 167/1958, întrucât, așa cum corect au stabilit ambele instanțe, reclamantul putea să formuleze cerere de chemare în judecată numai în momentul în care acesta cunoștea cu certitudine persoana autorului faptei ilicite.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, prin Decizia nr. 1/22.03.2004, ICCJ a admis recursul în anulare și a casat Sentința penală nr. 9/15.07.1999, iar după rejudecare, prin Sentința penală nr. 250/03.04.2007, rămasă definitivă, a condamnat pe inculpații și la 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit de grav și tentativă la omor deosebit de grav.
Cât privește susținerea recurenților privind nedovedirea legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul suferit de reclamant, aceasta este neîntemeiată întrucât, pe de o parte, în cauză s-a dovedit că leziunile suferite de reclamant în urma unei plăgi împușcate au necesitat 45 de zile de îngrijiri medicale, iar, pe de altă parte, prin decizia penală nr. 250/2007 s-a reținut că activitatea desfășurată de cei doi inculpați în cadrul celor două comandamente din care au făcut parte se înscrie în acțiunea complexă de ucidere a 72 de persoane și rănirea gravă a altor 253.
Așa fiind, Curtea apreciază că hotărârea recurată este legală și temeinică, urmând ca în baza art. 137 și 312 Cod pr. civ. să respingă atât excepția autorității de lucru judecat cât și cele două recursuri declarate în cauză.
Văzând că nu s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată solicitate, urmează a nu fi acordate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât.
Respinge recursurile declarate de pârâții MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE și împotriva Deciziei civile nr. 63/23.04.2002, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. 1798/C/2002.
Respinge ca nedovedită cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamant.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 21 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G - - - - -
GREFIER,
- -
Red. - 02.11.2009
Tehnored., 2 ex./16.11.2009
Curtea de APEL TIMIȘOARA, Judecători:,
Președinte:Gheorghe OberșterescuJudecători:Gheorghe Oberșterescu, Rujița Rambu, Florin Șuiu
