Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 247/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 247/A/2009
Ședința publică din data de 9 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Denisa Băldean vicepreședinte al Curții de APEL CLUJ
JUDECĂTOR 2: Valentin Mitea președinte al Curții de APEL CLUJ
Grefier: - -
-a luat în examinare apelul declarat de pârâta apelantă SOCIETATEA COMERCIALĂ FILIALA DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE " DISTRIBUȚIE TRANSILVANIA NORD" SA împotriva sentinței civile nr. 303/12.05.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamantul intimat, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta pârâtei apelante, consilier juridic cu delegație la dosar și reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reprezentanta pârâtei apelante depune la dosar "note de ședință" (filele 17-19), solicitând admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate pronunțată de Tribunalul Cluj, respingerea cererii formulate de reclamantul - intimat cu consecința menținerii dispozițiilor deciziei civile nr.156/27.06.2009.
Reclamantul intimat solicită respingerea apelului pentru motivele depuse în scris prin concluziile scrise aflate la filele 7-8 din dosar, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial plus cheltuieli de transport justificate prin chitanțele depuse la dosar fila 10, respectiv 15 din dosar.
CURTEA:
Deliberând, reține că prin sentința civilă nr. 303 din 12 mai 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis plângerea formulată de reclamantul în contradictoriu cu Filiala de Distribuție a Energiei Electrice " Distribuție Transilvania Nord" SA, dispunându-se anularea deciziei nr. 156/2006 emisă de către pârâtă în temeiul Legii nr. 10/2001.
Totodată, a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de soluționare a notificării în favoarea reclamantului în temeiul Legii nr. 10/2001, în sensul restituirii în natură a imobilului înscris inițial în CF nr. 4366 sub A + 1, construcție și teren.
A mai fost obligată pârâta la a-i plăti reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 4573,63 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în esență, următoarele:
Reclamantul este moștenitor al fostului proprietar tabular al imobilului înscris în CF nr. 4366 nr. top 5311/1, compus din construcție nr. 16 și teren în suprafață de 284 mp. imobil preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950.
În această calitate a sa, reclamantul a solicitat restituirea imobilului în condițiile Legii nr. 112/1995, fiindu-i stabilite despăgubiri.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamantul a formulat o nouă cerere de acordare de măsuri reparatorii, inițial solicitând despăgubiri bănești, iar ulterior restituirea în natură.
Această împrejurare nu este însă de natură a împiedica restituirea în natură, întrucât în concepția Legii nr. 10/2001, măsura reparatorie a restituirii în natură primează în raport cu celelalte premise de lege.
În cauză, pârâta a soluționat notificarea formulată de reclamant în sensul refuzului restituirii în natură, propunând acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
Or, pârâta este o societate comercială cu capital de stat, astfel că sunt incidente prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001, imobilul în litigiu putând fi restituit în natură reclamantului.
Apărarea pârâtei conform căreia ar fi efectuat modificări substanțiale la nivelul construcției, rezultând un imobil nou, nu poate fi primită, căci expertiza tehnică efectuată în cauză a stabilit că modificările realizate nu au condus la o majorare cu 100% a ariei desfășurate a imobilului de la data preluării abuzive.
Nu sunt, așadar, incidente în beneficiul pârâtei prevederile art. 19 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură fiind posibilă sub condiția ca reclamantul să restituie, actualizate conform legii, despăgubirile primite în temeiul Legii nr. 112/1995.
Împotriva acestei sentința a declarat apel, pârâta Filiala de Distribuție a Energiei Electrice " Distribuție Transilvania Nord" SA, solicitând schimbarea ei în sensul respingerii plângerii formulate de către reclamant, deoarece:
1. În mod neîntemeiat a statuat prima instnață că deși reclamantul a solicitat inițial doar despăgubiri, intenția acestuia a fost în realitate aceea de a obține restituirea în natură. Adresele nr. 7776/2005 și 9036/2005 îndreptate către Primăria orașului nu pot fi considerate o completare a notificării, câtă vreme Legea nr. 247/2005 nu a prelungit termenul de depunere a notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001.
2. Apelanta a realizat numeroase lucrări de investiție la imobilul în litigiu, acesta devenind unul nou în raport cu cel preluat abuziv.
Trebuie avut în vedere, totodată, și că imobilul este afectat funcțional în întregime activității pentru care a fost preluat, conform prevederilor art. 11 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, astfel că este posibilă doar acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
3. În ce privește acordarea de despăgubiri, este de observat că, în sensul legii, persoana juridică deținătoare nu poate realiza ea însăși plata /despăgubirilor, trebuind urmată procedura instituită prin Legea nr. 247/2005.
Reclamantul intimat a solicitat, prin concluziile scrise depuse ( 71), respingerea apelului ca nefondat.
Cu privire la acest recurs, Curtea are în vedere următoarele:
Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 7 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, concordante cu cele ale art. 1 și 2 din aceeași lege, imobilele preluate în mod abuziv se restituie, de regulă, în natură. În același sens, prin dispozițiile art. 7 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 se stabilește, imperativ, că dacă restituirea în natură este posibilă, persoana îndreptățită nu poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent decât în cazurile expres prevăzute de această lege.
Din toate aceste prevederi legale rezultă, cu claritate, că regula cu valoare de principiu major al sistemului reparatoriu propus este aceea a restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent rămânând subsecventă, adică, în intenția legii, condiționată de imposibilitatea restituirii în natură.
Situațiile în care restituirea în natură trebuie refuzată, fiind posibilă stabilirea în echivalent a măsurilor reparatorii, sunt expres și limitativ prevăzute de lege, precum, spre exemplu, în ipotezele evocate de art. 18 ori de art. 7 alin. 11din Legea nr. 10/2001 republicată.
Astfel fiind, este de conchis, totodată - iar o asemenea concluzie se sprijină, esențial, pe sus-menționatele prevederi ale art. 7 alin. 2 din lege - că persoana îndreptățită nu ar putea opta pentru măsuri reparatorii în echivalent atunci când, în sensul legii, restituirea în natură ar fi posibilă, o asemenea opțiune a ei, chiar manifestată, rămânând fără efecte juridice atunci când contravine prevederilor legii.
Într-un asemenea context normativ, apare ca fără relevanță, în procesul de față, că reclamantul ar fi solicitat inițial, prin notificarea întocmită și comunicată în condițiile Legii nr. 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, căci această opțiune a sa nu putea fi avută în vedere atâta timp cât imobilul în litigiu era susceptibil de restituire în natură.
Tot astfel, fără relevanță este și că adresele nr. 7776/2005 și nr. 9036/2005 înaintate de reclamant Primăriei orașului, prin care s-a cerut restituirea în natură, ar fi fost formulate după împlinirea termenului impus de art. 22 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, căci în circumstanțele cauzei, legea însăși impunea modalitatea de reparație, iar nu opțiunea reclamantului.
Nici prevederile art. 11 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, invocate de către apelantă, nu pot conduce la o altă concluzie, căci acestea se referă la situația exproprierii de terenuri pe care, ulterior, s-au realizat lucrările în raport de care s-a dispus exproprierea și care ocupă funcțional întregul teren afectat. Or, în procesul de față imobilul nu a fost preluat prin expropriere, după cum trebuie avut în vedere și că ceea ce s-a preluat abuziv nu a fost doar o suprafață de teren, ci un teren și construcția edificată pe el, construcție care a fost păstrată și îmbunătățită, iar nu demolată pentru a putea fi înlocuită cu o alta.
Corect a statuat prima instanță și că apelantei nu îi profită nici prevederile art. 19 din Legea nr. 10/2001, căci refuzul restituirii în natură
de pe temeiul acestor prevederi legale se află condiționat de adăugarea, pe orizontală și/sau pe verticală, în raport cu forma inițială, a unor noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial. Or, expertiza tehnică efectuată la prima instanță ( 210 și urm.) a stabilit că pârâta a efectuat lucrări de mansardare și amenajări interioare care au condus la transformarea clădirii inițiale dintr-una cu subsol parțial și parter cu funcțiunea de locuire într-o clădire cu parter și mansardă cu funcțiune administrativă.
În urma acestor lucrări (enumerate la filele 212-213 din raportul de expertiză), aria desfășurată a clădirii a sporit cu 136,90 mp. reprezentând 60,27% din aria desfășurată a clădirii inițiale (fără subsol). Astfel fiind, rezultă că nu se găsește îndeplinită condiția impusă de art. 19 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, aceea ca aria desfășurată a noilor corpuri să fie de peste 100% din aria desfășurată inițial.
Nefiind întrunite nici cerințele prevăzute la alin. 2 al art. 19 din lege (căci prin mansardarea clădirii inițiale nu s-a realizat un corp de sine stătător), rămâne că, într-adevăr, bine a apreciat prima instanță că restituirea în natură a imobilului poate fi dispusă.
Față de cele ce preced, este inutilă examinarea și a motivelor de apel privitoare la determinarea entității care are obligația de a plăti despăgubiri, precum și la procedura de urmat pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent.
Se va respinge, deci, apelul în baza art. 296.proc.civ. cu obligarea apelantei la a-i plăti intimatului, de pe temeiul prevederilor art. 274 alin. 1.proc.civ. suma de 1220,8 lei cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta FILIALA DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE " DISTRIBUȚIE TRANSILVANIA NORD" SA împotriva sentinței civile nr. 303 din 12 mai 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe apelantă să plătească intimatului suma de 1220,8 lei cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 09 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
red.VM/dact.MM
4ex./
Jud.fond:
Președinte:Denisa BăldeanJudecători:Denisa Băldean, Valentin Mitea
