Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 249/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 249/A/2009
Ședința publică din data de 9 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Denisa Băldean vicepreședinte al Curții de APEL CLUJ
JUDECĂTOR 2: Valentin Mitea președinte al Curții de APEL CLUJ
Grefier: - -
-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul apelant împotriva sentinței civile nr. 379/09.06.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, precum și apelul declarat de pârâtul apelant PRIMARUL MUNICIPIULUI C- N împotriva aceleiași sentințe, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului apelant, avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reprezentantul pârâtului apelant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de formulat, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reprezentantul reclamantului apelant solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul restituirii în natură a apartamentului nr.1, înprezent liber, situat în C- N,-, înscris inițial în CF nr. 2825 C- N nr. top. 856, înscris în prezent în CF colectivă nr. - cluj- N, nr. top. 856/1/I, respectiv în CF nr. - C- N, nr. top. 856/1/I, cu cheltuieli de judecată.
Cu privire la apelul declarat de pârâtul apelant Primarul municipiului C- N, reprezentantul reclamantului apelant solicită respingerea apelului, susținând motivele depuse în scris prin întîmpinare( filele 10-11 din dosar).
CURTEA:
Deliberând, reține că prin sentința civilă nr. 379 din 09 iunie 2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-,
s-a admis cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu Primarul municipiului C-
În consecință:
A fost anulată dispoziția nr. 9567/2007 emisă de către pârât.
A fost obligat pârâtul să emită o nouă dispoziție în favoarea reclamantului, de admitere a notificării formulată în temeiul legii 10/2001, în sensul restituirii în natură a apartamentului nr. 1 și a terenului aferent din imobilul de locuințe situat în C- N,-, înscris inițial în CF nr. 2825 C, sub nr. top. 856 și în sensul acordării de despăgubiri în temeiul Titlului VII din Legea 247/2005 pentru apartamentele 2.3.4.5.6. și 7 și terenul aferent.
A fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a cheltuielilor de judecată în sumă de 10640 lei.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul a avut în vedere, în esență următoarele:
Imobilul în litigiu, compus din casă și teren, situat în C,-, a fost înscris inițial în Cf nr. 2825 C- N nr. top. 856 în favoarea proprietarei tabulare, căsătorită, sub.
Conform certificatelor de moștenitor depuse în probațiune, moștenitor al proprietarei tabulare a fost, soț al acesteia, iar moștenitor al lui este reclamantul.
Conform înscrierii de din CF nr. 2825 C, imobilul a fost preluat de Statul român în bsaza Decretului nr. 228/1948, prin Decizia nr. 13681/1949 a Ministerului Finanțelor.
Așa fiind, rezultă că temeiul juridic al preluării a fost reprezentat de Decretul nr. 228/1948, iar nu de Legea nr. 91/1945, cum eronat a susținut pârâtul.
Ulterior preluării abuzive, imobilul a fost împărțit pe apartamente, în prezent fiind liber doar apartamentul nr.1, celelalte 6 fiind înstrăinate către chiriași în baza Legii nr. 112/1995, astfel că privitor la acestea din urmă nu este posibilă restituirea în natură, ci acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul - solicitând schimbarea ei în parte în sensul restituirii în natură a apartamentului nr. 1 deoarece:
1. În mod greșit prima instanță a dispus obligarea pârâtului la a emite o nouă dispoziție prin care să se dispună restituirea în natură a apartamentului nr.1, căci instanța avea dreptul de a dispune ea însăși, în mod direct, această restituire, fără a mai fi necesară emiterea unei noi dispoziții de către primar. În acest sens este și decizia în interesul legii nr. XX/2007 a Înaltei Curți de casație și Justiție, instanța de judecată având plenitudine de jusrisdicție cu privire la fondul cererii de restituire.
2. Reluarea procedurilor cu caracter administrativ ar contraveni și principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil, fiind de văzut și că, în sensul prevederilor art. 21 alin.2 din Constituție, nicio lege nu poate îngrădi exercitarea de către oricare persoană a dreptului de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Împotriva sentinței a declarat apel și Primarul Municipiului C-N solicitând schimbarea ei în sensul respingerii acțiunii reclamantului, deoarece:
1. Contrar statuărilor primei instanțe temeiul de drept al preluării imobilului în litigiu a fost reprezentat de Legea nr. 91/09.02.1945, astfel că preluarea s-a făcut anterior datei limită de 06.03.1945 avută în vedere de Legea nr. 10/2001. După preluarea prin imobilul a fost administrat de către stat, acesta manifestându-se ca un bun proprietar și investind în întreținerea imobilului.
2. Este de avut în vedere și că în aplicarea prevederilor art. 10 din Decretul nr. 228/1948, proprietarul imobilului sau moștenitorii lui puteau depune cerere prin care să solicite restituirea, ceea ce nu s-a făcut, astfel că imobilul a fost considerat bun fără stăpân. Or, fiind un bun fără stăpân acest caracter al bunului s-a născut la data trecerii lui în administrarea, deci mai înainte de data de 06.03.1945.
3. Se cuvine remarcat că și existența unui proiect de lege privind retrocedarea proprietăților preluate de stat prin neadoptat însă, ceea ce conduce la concluzia că prin Legea nr. 10/2001 nu au fost reglementate și bunurile preluate prin
4. Cheltuielile de judecată în sumă de 10.640 lei acordate reclamantului de către prima instanță sunt excesive, astfel că, în acord cu dispozițiile Deciziei nr. 492/2006 a Curții Constituționale, instanța de judecată poate cenzura întinderea acestor cheltuieli, ele trebuind acordate câștigătorului procesului într-un cuantum rezonabil, așa cum se află stabilit și prin jursiprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Trebuie considerat, de asemenea, că Primarul Municipiului C-N trebuia exonerat de la plata cheltuielilor de judecată, acesta îndeplinindu-și obligațiile prevăzute de legea specială aplicabilă.
Prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea ca nefondat apelului pârâtului (fila 10).
Cu privire la aceste apeluri, Curtea are în vedere următoarele:
a).În legătură cu apelul reclamantului -:
Potrivit dispozițiilor art. 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001, republicată, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la Secția Civilă a Tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării. În lipsa unor prevederi legale să limiteze controlul exercitat de către instanța judecătorească, rămâne că, în aplicarea normelor cuprinse în art. 26 alin.3, 5, sus evocate, acest control poate purta asupra tuturor aspectelor de legalitate și/sau temeinicie ale dispoziției ori deciziei atacate, îngăduind, în limitele legii și sub rezerva devoluțiunii fixate de către reclamant, verificarea inclusiv pe fond a notificării.
Tot astfel, într-o logică înțelegere a prerogativelor instanței de judecată, aceasta poate dispune ea însăși cu privire la natura măsurilor reparatorii cuvenite persoanei îndreptățite fără a mai fi nevoie de reluarea etapei administrative prin emiterea unei noi dispoziții, sau după caz, decizii care să consemneze tipul de măsură reparatorie stabilit de către instanță.
A considera altfel înseamnă a restrânge în mod nejustificat și,de lege,fără temei sfera prerogativelor de jusrisdicție atribuite instanței de judecată, complicând inutil, prin reluare, etaspele procedurii reparatorii.
Așa fiind, rezultă că în mod greșit a dispus prima instanță obligarea Primarului Municipiului C-N la emiterea unei dispoziții în sensul restituirii în natură a apartamentului nr. 1 și a terenului aferent, precum și în sensul acordării de despăgubiri, căci această măsură putea fi ordonată în mod direct de către instanță prin sentința pronunțată.
Se impune, deci, admiterea apelului reclamantului și schimbarea în parte a sentinței de pe temeiul prevederilor art. 296 pr.civ. potrivit celor de mai sus.
b)În legătură cu apelul declarat de Primarul Municipiului CN:
Contrar celor susținute de apelant, nu s-ar putea considera că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv în temeiul Legii nr. 91/09.02.1945 pentru înființarea Casei de Administrare și Supraveghere a (), deci anterior datei de referință instituite prin Legea nr. 10/2001, aceea de 06 martie 1945.
Astfel cum rezultă din chiar titulatura Legii nr. 91/1945 și se află afirmat în cuprinsul art. 2 al legii, avea ca atribuții administrarea bunurilor mobile și imobile aparținând persoanelor prevăzute de art. 8 din Convenția de din 12.09.1944, precum și supravegherea și controlul modului de administrare a anumitor categorii de intreprinderi comerciale sau industriale. Acest act normativ nu dispune, însă, transferul dreptului de proprietate către stat și nici nu instituie o formă de preluare care să poată fi subsumată vreunuia dintre cazurile de preluare abuzivă la care se referă art. 2 din Legea nr. 10/2001, atribuțiile de administrare, supraveghere și, după caz, control impuse prin Legea nr. 91/1945 neavând un asemenea caracter.
Actul normative care, privitor la categoriile de bunuri intrate sub incidența acestei din urmă legi, a dispus, între altele, cu privire la trecerea în patrimoniul statului a acestor bunuri a fost Decretul nr. 228/1948 privind desființarea Comisiei pentru Executarea Tratatului de pentru desființarea Casei de Adminiistrare și Supraveghere a () și pentru reglementarea conservării, administrării și lichidării bunurilor administrate de această casă, prin art. 10 din decret făcându-se vorbire despre condițiile "trecerii de drept, prin efectul legii de față, în patrimoniul statului", iar prin art. 11 despre "trecerea în patrimoniul statului sau comunelor".
Rezultă din cele ce preced că, în acord cu înscrierea făcută sub
B + 6 în CF nr. 2825 C (fila 6 verso dosar tribunal) imobilul în litigiu a fost preluat abuziv în baza Decretului nr. 228/1948, deci ulterior datei de 06 martie 1945, astfel că reclamantul trebuie socotit persoană îndreptățită la a primi măsuri reparatorii în temeiul Legii nr.10/2001.
Este fără relevanță că proproetarul imobilului nu a formulat în condițiile art. 10 din Decretul nr. 228/1948 cerere de restituire, însoțită de acte justificative, la Comisia de Lichidare a, căci Legea nr. 10/2001 nu condiționează acordarea măsurilor reparatorii de eventuala formulare a unei asemenea cereri, esențială fiind, în timpul regimului comunist, existența unei preluări abuzive.
Apelul pârâtului este, deci, nefondat sub acest aspect, sentința atacată fiind legală și temeinică.
Nefondat este apelul și în partea lui privitoare la acordarea către reclamant a cheltuielilor de judecată în primă instanță la nivelul sumei de 10.640 lei (din care onorariu avocațial 5500 (fila 254 dosar tribunal), diferența fiind reprezentată de onorariul expertului în construcții, respectiv topograf (fila 127, 206 dosar tribunal), căci deși este adevărat că prevederile art. 274 alin.3 proc.civ. îngăduie judecătorului cauzei să micșoreze onorariile avocaților atunci când ar constata că sunt nepotrivit de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, în prezenta cauză o asemenea reducere a onorariului avocatului reclamantului nu se justifică.
Are în vedere Curtea, sub acest, aspect că prezenta cauză este una de complexitate medie, iar activitatea desfășurată de avocatul reclamantului înaintea primei instanțe, ( concretizată în reprezentarea reclamantului în instanță începând cu ședința de judecată din 11 noiembrie 2008, precum și în punerea de concluzii orale și formularea de concluzii scrise), asociată cu valoarea ridicată a obiectului pricinii (fiind vorba despre un imobil cu 7 apartamente situat în zona centrală a Municipiului C-N) justifică în totul cuantumul de 5.500 lei al onorariului avocațial.
Se va respinge, așadar, ca nefondat apelul declarat de Primaarul Municipiului C-N, în sensul prevederilor art. 296 proc.civ. neputându-se considera nici că pârâtul trebuie exonerat de plată sub motivul că și-a îndeplinit obligațiile legale ce îi reveneau câtă vreme prima instanță, menținut în apel, a anulat, socotind-o nelegală, dispoziția nr. 9567/2007 a Primarului municipiului C-
În ce privește cheltuielile de judecată în apel, reclamantul nu a depus dovezi care să ateste că a făcut asemenea cheltuieli, astfel că în baza art. 274 proc.civ. cererea se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamantul - împotriva sentinței civile nr. 379 din 09.06.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, pe care o schimbă în parte, astfel:
Dispune restituirea în natură a apartamentului nr.1 al imobilului situat în C- N,-, înscris în CF nr.2825 C nr.top.856, precum și a terenului aferent acestui apartament.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge ca nefondat apelul declarat de Primarul municipiului C- N împotriva aceleiași sentințe.
Respinge capătul de cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 09 octombrie 2009
Președinte Judecător Grefier
- - - - - -
Red./dact.
6 expl.
Președinte:Denisa BăldeanJudecători:Denisa Băldean, Valentin Mitea
