Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 266/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 266
Ședința publică de la 08 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
JUDECĂTOR 2: Tania Țăpurin
Grefier - -
Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâta PRIMĂRIA COMUNEI PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 861 din 19 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta -, cu domiciliul în C, str. -, - 10,. 1,. 6, jud. D, având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit apelanta pârâtă PRIMĂRIA COMUNEI PRIN PRIMAR și intimata reclamantă -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că intimata reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat judecarea în lipsă.
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a luat în examinare apelul.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin cererea înregistrată la nr-, pe rolul Tribunalului O l t, reclamanta - a chemat în judecată Comisia Locală pentru Aplicarea Lg. 10/2001, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestuia la emiterea dispoziției, conform prevederilor Legii nr.10/2001, la notificarea înaintată prin executorul judecătoresc.
În motivarea cererii, a arătat că este moștenitoarea autorului și a notificat pârâta prin notificarea înregistrată la executorul judecătoresc, sub nr. 3699/29.08.2005, restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilele expropriate, respectiv o moară țărănească cu instalațiile necesare pentru porumb, presă de ulei și piuă, grajd, magazie și pătul. Aceste bunuri se află pe un teren unde se află și casa de locuit, situat în punctul numit,Locul.
Deși a comunicat notificarea, pârâta nu a dat un răspuns potrivit Legii 10/2001.
Pârâta a formulat întâmpinare, invocând excepția autorității de lucru judecat, întrucât între părți au mai existat litigii cu privire la bunurile ce au aparținut autorului.
A mai susținut că bunurile menționate în notificarea ce face obiectul litigiului au fost solicitate și prin alte notificări și au făcut obiectul altor litigii.
Tribunalul O l t, prin sentința civilă nr. 1093 din 13.11.2007, a admis acțiunea formulată de reclamanta -, în contradictoriu cu pârâta Comisia Locală de Aplicare a Legii 10/2001, pârâta fiind obligată să emită dispoziție față de notificarea înregistrată la nr. 3699/29.08.2005 - executor judecătoresc.
Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut că, deși reclamanta a notificat pârâta, potrivit notificării înregistrate sub nr. 3699 din 29.08.2005, privind acordarea de despăgubiri pentru imobilele deținute de autorul său, aceasta nu s-a conformat obligației prevăzută de art. 23 din Legea 10/2001 și nu a emis o decizie sau dispoziție motivată.
Susținerea pârâtei privind autoritatea de lucru judecat nu poate fi reținută, întrucât nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 1201 cod civil și raportat la prevederile Legii 10/2001 are obligația să răspundă la notificare.
În termen legal, s-a declarat apel d e către Comisia Locală de aplicare a Lg. 18/1991, considerându-se sentința nelegală și netemeinică, având în vedere că această comisie s-a pronunțat cu privire la cererea reclamantei, de reconstituire a dreptului de proprietate, instanțele judecătorești pronunțându-se deja sub acest aspect, așa cum rezultă din hotărârile din dosar.
Reclamanta a formulat întâmpinare, arătând că între părți au existat mai multe procese, întemeiate pe dispoz. Lg. 18/1991, dar niciodată Comisia Locală a Lg. 10/2001 nu a emis dispoziții privind notificarea adresată în anul 2005.
Prin decizia nr.42 din 30 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, a fost admis apelul, desființată sentința și trimisă cauza pentru rejudecare la Tribunalul O l
Curtea de APEL CRAIOVAa motivat decizia în sensul că, potrivit Legii 10/2001, nu există, comisie locală de aplicare a Legii 10/2001 și că soluționarea în fond a cauzei s-a făcut în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă, comisia de aplicare a legii fondului funciar; această comisie nu are obligația de a răspunde față de pretențiile invocate prin notificarea formulată în condițiile Legii 10/2001 de către reclamantă.
Cauza a fost reînregistrată la tribunal sub nr-.
Prin sentința civilă nr.861 din 19 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul cu nr-, s- admis acțiunea formulată de reclamanta -, domiciliată în C, str. -, -10,.1,.6, județul D și a fost obligat Primarul comunei județul O, să emită decizie sau dispoziție motivată la notificarea înregistrată sub nr.3699 din 29.08.2005 - Biroul executor judecătoresc.
În motivare s-au avut în vedere dispozițiile art. 23 din Legea 10/2001 modificată și completată prin Legea 247/2005; în cauza de față, reclamanta a notificat pe pârât conform notificării înregistrate la nr.3699/2005 - dar pârâtul nu s-a conformat dispozițiilor imperative menționate și nu a emis decizie sau dispoziție motivată de admitere ori respingere a notificării reclamantei.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâta PRIMĂRIA COMUNEI PRIN PRIMAR, solicitând admiterea apelului întrucât apreciază că prin dispoziția nr.137/2003 s-a soluționat de către primar notificarea reclamantei, iar această notificare este identică cu notificarea nr.3699/2005.
Comisia locală de aplicare a Legii fondului funciar a respins cererea depusă de reclamantă întrucât, întrucât aceasta nu a făcut dovada în termenul prevăzut de lege că aceste imobile au fost expropriate.
Reclamanta a intentat mai multe procese care au avut același obiect, ce au fost soluționate de către instanță și anume: sentința civilă nr.1082/2004 a Curții de APEL CRAIOVA și sentința civilă nr.2499/2006 a ÎCCJ B și de asemenea s-a emis procesul verbal de punere în posesie a reclamantei nr.1625/2006.
Apelul este nefondat.
Prin notificarea aflată la fila 37 dosar - ce a fost soluționat prin dispoziția primarului nr.173/2003, reclamanta a solicitat doar terenul nu și imobilul compus din moară țărănească și instalațiile necesare, ce au format obiectul altei notificări nr.3699/2006 - ce nu a fost soluționat prin dispoziția amintită, iar cele 2 notificări nu sunt identice. Prin urmare susținerea apelantei că implicit s-a răspuns prin dispoziția nr.173/2003 la cea de-a doua notificare și care oricum este ulterioară acestei dispoziții nu este relevantă.
Faptul că în prima notificare, reclamanta amintește de existența unei mori pe terenul ce se cere a fi restituit, nu prezintă relevanță, întrucât acestea au fost simple referiri, atâta timp cât în această primă notificare, manifestarea de voință a reclamantei a fost certă și fără dubii - în sensul de a solicita numai restituirea terenului.
Decizia 2499/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție B și decizia nr.1082/2004 a Curții de APEL CRAIOVA au ca obiect anularea dispoziției nr.173/2003 și restituirea în natură a suprafeței de teren intravilan și nicidecum restituirea morii și a instalațiilor în temeiul Legii nr.10/2001, ce formează obiectul prezentei cauze.
Prin urmare nu există identitate de cauză între aceste procese anterioare și speța de față.
De asemenea, nici procesul verbal de punere în posesie nr.1625/2006 nu prezintă relevanță, din aceleași considerente expuse, atâta vreme cât acestea se referă la teren și nu la moară.
În cauză, parte în litigiu față de obiectul acesteia circumscris Legii nr.10/2001, nu poate fi Comisia locală de aplicare Legii fondului funciar -astfel încât nu prezintă importanță faptul că aceasta a respins o cerere a reclamantei pentru nedovedirea exproprierii imobilelor.
Cert este că, reclamanta a formulat o notificare cu privire la care apelanta nu a emis nici o dispoziție, nesoluționând-o până în prezent.
Potrivit art.25 din Legea nr.10/2001 modificată și completată prin Legea nr.247/2005, în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizia sau după caz, prin dispoziție motivată asupra notificării, urmând să se comunice persoanei îndreptățite în cel mult 10 zile de la data adoptării.
Prin urmare, apelanta deși a fost notificată de reclamantă (notificarea nr.3699/2007) cu privire la acordarea de despăgubiri cu titlu de măsuri reparatorii pentru imobilele deținute de autorul său, nu s-a conformat obligației prevăzute de art.25 din Legea nr.10/2001 și nu a emis o decizie sau dispoziție motivată.
Văzând și dispozițiile art.298 Cod pr.civilă, instanța va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâta PRIMĂRIA COMUNEI PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 861 din 19 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta -, cu domiciliul în C, str. -, - 10,. 1,. 6, jud.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 08 2008
Președinte, - - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.-
Tehn.4 ex
15.09.2008
Președinte:Mihaela Loredana Nicolau AlexandroiuJudecători:Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu, Tania Țăpurin