Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 178/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 178/A/2008
Ședința publică din data de 27 iunie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Valentin Mitea vicepreședinte al Curții de Apel Cluj
JUDECĂTOR 2: Lucia Ștețca
Grefier: - -
-a luat în examinare apelul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 96/2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- privind și pe pârâții STATUL ROMÂN prin PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N și STATUL ROMÂN prin CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C- având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei se prezintă reprezentanta pârâților intimați, consilier juridic, lipsă fiind reclamanții apelanți și reprezentanta lor, avocat cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, având în vedere lipsa reprezentantei reclamanților apelanți, instanța, lasă cauza la o nouă strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Prin motivele de apel se constată că reclamanții apelanți au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nefiind formulate alte cereri în probațiune ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA:
Asupra apelului declarat reține:
Prin sentința civilă nr. 96 din 27 februarie 2008 Tribunalului Clujs -a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de reclamanții, împotriva pârâților PRIMARUL MUN C-N și CONSILIUL LOCAL AL MUN. C-
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții, au solicitat să se constate preluarea abuzivă a imobilului situat în C-N- înscris în CF 205 C nr. top. 9483, casă și grădină în suprafață de 109 stjp, să se dispună restituirea imobilului către reclamanți și rectificarea înscrierii în cartea funciară, în sensul restabilirii situației anterioare, radiindu-se dreptul de proprietate al Statului Român.
Imobilul a fost proprietatea dr. avocat și iar în anul 1957 statul și-a întabulat dreptul de proprietate asupra acestuia în baza Decretului nr. 92/1950.
Reclamanții în calitate de moștenitori ai fostului proprietar nu au formulat notificare la Legea nr. 10/2001 cu privire la acest imobil.
Instanța a apreciat că, după intrarea în vigoare a dispozițiilor speciale ale Legii nr. 10/2001 ce cuprind o procedură administrativă prealabilă și obligatorie, normele dreptului comun rămân fără aplicabilitate în cazul imobilelor obiect al acestei legi.
Obligativitatea parcurgerii fazei administrative nu încalcă dispozițiile art. 21 din Constituția României căci vizează o fază administrativă a procedurii necontencioase, iar dreptul substanțial este garantat prin însăși Constituție.
Prin art. 24 din Legea nr. 10/2001 se stabilește dreptul celor interesați de a se adresa neîngrădit justiției în condițiile prevăzute de legea specială.
S-a apreciat a fi nefondată și invocarea art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului deoarece alin (2) al acestui articol prevede că, dreptul referitor la respectarea bunurilor nu aduce atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general.
Din dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 raportate la situația reclamanților care nu au formulat notificare instanța a tras concluzia că aceștia nu au acceptat moștenirea după antecesorul său sub aspectul drepturilor conferite de această lege.
Împotriva sentinței au formulat apel reclamanții considerând-o nelegală și solicitând desființarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Cluj.
În motivele de apel se învederează că, în mod eronat tribunalul a apreciat că dreptul comun al revendicării a fost înlocuit cu dispozițiile speciale ale Legii nr. 10/2001 dispoziții care cuprind procedura prealabilă și obligatorie.
Reclamanții sunt moștenitorii fostului proprietar tabular al imobilului, nu au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 însă consideră că acțiunea este perfect admisibilă deoarece la data promovării ei nu pot uza de prevederile legii speciale.
Acțiunea reclamanților și în consecință și apelul sunt fondate raportat la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Se reiterează dispozițiile art. 21 din Constituție privind liberul acces la justiție precum și cele ale art. 44 din Constituție referitoare la garantarea și ocrotirea proprietății private.
Prin întâmpinare, CONSILIUL LOCAL AL MUN. C-N a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Apelul nu este fondat.
Acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun, respectiv pe dispozițiile art. 480, 481 Cod civil, este acțiunea deschisă proprietarului unui bun care a pierdut posesia acestuia.
Art. 480 cod civil definește proprietatea ca fiind dreptul ce are cineva de a se bucura și de a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut însă, în limitele determinate de lege.
Deși invocă în patrimoniul lor existența dreptului de proprietate dobândit prin moștenire de la reclamanții recunosc că fostul proprietar a pierdut cel puțin posesia bunului începând din anul 1950 iar sub aspectul publicității imobiliare din anul 1957.
În privința bunurilor preluate în mod abuziv de Statul Român în perioada 6 martie 1945-31 octombrie 1989 s-ar putea aprecia că "limitele determinate de lege" sunt cele reglementate de Legea nr. 10/2001.
Dreptul comun a fost înlocuit cu norme speciale de drept substanțial și cu o procedură administrativă obligatorie și prealabilă sesizării instanțelor judecătorești.
Legea nr. 10/2001 suprimă acțiunea dreptului comun în cazul ineficacității actelor de preluare la care se referă și, fără a elimina accesul la justiție perfecționează sistemul reparator, iar prin norme de procedură cu caracter special îl subordonează controlului judecătoresc.
Prin Legea nr. 10/2001 sunt reglementate toate cazurile de preluare abuzivă a imobilelor indiferent dacă preluarea s-a făcut cu titlu valabil sau fără titlu.
Încă anterior apariției acestei legi, prin art. 6 alin (2) al legii nr. 213/1998 se prevedea că bunurile preluate de stat fără titlu valabil inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 acțiunea în revendicare a imobilelor pe care le vizează nu mai este admisibilă pe calea dreptului comun, persoanele îndreptățite fiind ținute să urmeze procedura stabilită de legea specială.
Prin decizia pronunțată de ÎCCJ în recursul în interesul legii în dosarul nr. 60/2007 s-au statuat următoarele: "concursul între legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului "specialia generalibus derogant," chiar dacă acesta nu este prevăzut în legea specială.
În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială (Legea nr. 10/2001) și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Convenția are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Reclamanții nu pot invoca în favoarea lor dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului deoarece nu dețin un bun în sensul acestor dispoziții. Nu au solicitat până la promovarea prezentei acțiuni nici pe cale administrativă nici în justiție recunoașterea dreptului lor de proprietate și nu pot solicita protecția dreptului la un bun ce nu l-au avut nici un moment în patrimoniul lor.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art 296 Cod procedură civilă, apelul declarat de reclamanți va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 96 din 27 februarie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr- pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 27 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
plecat în plecat în
semnează vicepreședintele semnează grefier șef secție
Curții de Apel Cluj
Red.Ș/
7 ex./14.07.2008
Președinte:Valentin MiteaJudecători:Valentin Mitea, Lucia Ștețca