Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 353/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-.
DECIZIA NR. 353
Ședința publică din data de 25 martie 2008.
PREȘEDINTE: Marin Eliza
JUDECĂTOR 2: Duboșaru Rodica
JUDECĂTOR 3: Gherasim Elisabeta
GREFIER - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta, domiciliată în B,-, - 1,. 2,. 35, sector 3, împotriva deciziei civile nr. 555/ 8 oct. 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL S prin primar, cu sediul în S, B-dul. - I, nr. 47, județul P, SC SA, cu sediul în S,-, județul P, -,ambele domiciliate în S, B-dul. -, nr. 20, parter, județul
Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-reclamantă prin avocat conform împuternicirii avocațiale cu nr. 10/2008( Baroul Prahova ), intimatele-pârâte, ambele prin avocat, lipsă fiind intimații-pârâți Consiliul Local S și SC SA.
Procedura îndeplinită.
S- a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat și avocat având pe rând cuvântul arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea,ia act că alte cereri nu mai sunt de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat având cuvântul critică decizia civilă nr. 555/8 oct. 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova pe care o consideră nelegală și netemeinică. În opinia sa în mod greșit instanța de apel a respins apelul declarat de reclamanta și astfel s-a menținut sentința civilă nr. 53/22 ian. 2007 pronunțată de Judecătoria Sinaia. Instanța de apel a reținut că imobilul a fost preluat cu titlu de către statul român, că pârâtele au fost de bună credință la data încheierii actului de vânzare-cumpărare cu SC SA; că reclamanta a primit despăgubiri în cuantum de 878.324.640 lei ROL; că imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii 112/1995; că bunurile preluate de stat fără titlu pot fi revendicate de foștii proprietari doar în baza unor prevederi speciale.
În ceea ce privește motivarea instanței de apel precum că reclamanta trebuia să uzeze de calea specială care ar " suprima" accesul la justiție al petenților prin intermediul acțiunii în revendicare de drept comun, instanța de recurs trebuie să
ia act că această motivare încalcă prevederile art. 480 și urm. Cod civil, art. 6 alin. 1 din CEDO, precum și art. 21 și art. 16 din Constituția României.
De altfel instanța de apel a uitat de această dată să vorbească despre toate dispozițiile Legii 10/2001, astfel: a uitat că nu există unitate deținătoare în sensul prev. De art. 23 și în lege, ci imobilul este deținut de către persoane fizice; instanța de apel a spus că ar fi trebuit ca reclamanta să folosească legea specială, Legea nr. 10/2001, dar practic a uitat dispozițiile art. 2 din aceeași lege care declară abuziv preluarea unui imobil.
Mai mult, instanța de apel nu analizat sub nici o formă titlul intimatei-pârâte, domeniul de aplicare a Legii 112/1995 și implicarea unei unități de turism în vânzarea de imobile aparținând Statului Român.
Motivarea instanței de Apel vis a vis de împrejurarea că recurenta-reclamantă ar fi încasat anumite despăgubiri în baza Legii 112/1995 nu este pertinentă raportului juridic dedus judecății. Judecătorii fondului, nu au observat că reclamanta a fost deposedată abuziv de 2.200 mp teren, construcții și garaj. Reclamanta -recurentă niciodată nu a spus că nu este de acord să restituie acele despăgubiri încasate.
Solicită admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei pronunțate de Tribunalul Prahova, iar pe fond admiterea acțiunii promovată de reclamantă. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată.
Referitor la primele două motive de recurs,acestea nu pot fio reținute de instanța de control judiciar. Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României și art. 2 Cod Civil, legea civilă dispune numai pentru viitor și nu are putere retroactivă. Anterior intrării în vigoare a Legii 10/2001, ineficacitatea actelor de preluare a imobilelor era sancționată de acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 - 481 Cod civil, potrivit prevederilor dreptului comun. Apariția Legii 10/2001 a înlocuit dreptul comun, legea nouă cuprinzând norme speciale de drept substanțial și o procedură administrativă obligatorie, ceea ce nu înseamnă că a fost limitat accesul la justiție, ci a fost perfecționat sistemul reparator supus controlului justiției.
Cu privire la cel de-al treilea motiv de recurs, se susține că titlul reclamantei este preferabil titlului deținut de intimatele-pârâte, că autoarea sa a avut o posesie mai veche, fondată pe o ordonanță de adjudecare, elemente care sunt de natură a înlătura buna credință a intimatelor mai sus menționate. În baza dispozițiilor art- 1854 Cod civil, posesia creează o prezumție de proprietate, care încetează dacă se face dovada că posesorul este de rea credință. În speță, intimatele a cumpărat apartamentul în litigiu, cu respectarea prevederilor Legii 112/1995, respectiv în luna aprilie 1999, în condițiile în care anterior acestei date, recurenta a formulat acțiune în revendicare care a fost respinsă, acțiune definitivă.
Nu este reală susținerea recurentei cum că imobilul cumpărat a avut destinația de turism, el a fost folosit exclusiv ca locuință pentru salariații fostului
De asemenea nici ultimul motiv de recurs nu poate fi reținut deoarece valabilitatea preluării imobilului de către stat a fost stabilită definitiv și
irevocabil prin cele două hotărâri judecătorești, prin care a fost respinsă acțiunea în revendicare formulată în anul 1998.
Depune la dosar concluzii scrise, deciziile ÎCCJ cu nr. 2217/2007, 1036/2007 și -.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Primăria S prin Primar, SC SA și, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate că statul a efectuat o preluare fără titlu valabil al imobilului situat în S, B-dul. -, nr. 20, județul P și de asemenea să fie obligați pârâții să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul situat la parter în S la adresa menționată ca efect al comparării titlului său de proprietate cu cel al pârâților.
În motivarea acțiunii formulate, reclamanta a arătat că imobilul a fost dobândit de autoarea sa prin Ordonanța de adjudecare nr. 2 Tribunalului Ilfov - Secția notariat din 10 ian. 1944 înscrisă la grefa aceleiași instanțe la 11 ian. 1944 sub nr. 125.
La data de 22 ian. 2007 Judecătoria Sinaiaa pronunțat sentința civilă nr. 53, prin care s-au respins ca neîntemeiate excepțiile de inadmisibilitate a acțiunii formulate de pârâții și și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta SC SA.
S-a respins acțiunea precizată formulată de reclamantă,ca neîntemeiată. A fost obligată reclamanta la plata sumei de 1000 lei în favoarea pârâtelor și, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că autoarea reclamantei,numita, a dobândit prin Ordonanța de adjudecare nr. 2/10 ian. 1944 dată de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat dreptul de proprietate asupra imobilului situat în orașul S, B-dul. -, nr. 18, compus din teren în suprafață de 2700 mp și o construcție de 232,58 mp. Ulterior, imobilul a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, autoarea reclamantei figurând în anexa la 167/1958 la poziția nr. 212. Anterior, prin Decretul nr. 92/1950 un număr de12 imobile aparținând reclamantei au fost de asemenea naționalizate, aceasta figurând la poziția 3034 din anexă, iar prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1373/16 aprilie 1999 încheiat între SC SA și, imobilul situat în orașul S, B-dul. -, nr. 20, parter a fost cumpărat de către cel din urmă în baza Legii nr. 112/1995.
Anterior acestui moment prin Hotărârea nr. 635/26 iunie 1997 dată de Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 P, reclamanta a primit despăgubiri pentru întreg imobilul situat la adresa menționată în sumă de 202.172.535 lei ROL.
De asemenea, reclamanta a notificat Prefectura Județului P în vederea achitării diferenței de valoare a imobilului între cele primite în baza Legii 112/1995 și cele stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, notificare care a făcut obiectul dosarului nr. 55/2002 și care a fost soluționată în sensul achitării față de reclamantă a diferenței de 87.832,47 lei RON.
Față de starea de fapt astfel reținută instanța a apreciat că în drept în primul rând excepția de inadmisibilitate a acțiunii formulate invocată de pârâtele și și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta SC SA sunt neîntemeiate.
În privința fondului litigiului, referitor la primul capăt de cerere, instanța a considerat că îndrept acesta este neîntemeiat. Astfel, reclamanta în acțiunea inițială a invocat faptul că preluarea de către stat a imobilului a fost realizată cu încălcarea prevederilor art. 2 din Decretul nr. 92/1950 deoarece autoarea sa făcea parte din categoria persoanelor ale căror imobile erau exceptate de la naționalizare fiind intelectual profesionist, respectiv îndeplinind funcția de doctor. Cu privire la aceste susțineri, instanța a reținut că, deși autoarea reclamantei îndeplinea funcția de doctor, nu se poate considera că acest lucru conduce la concluzia că imobilul a fost preluat abuziv, față de prevederile actului normativ menționat, de către stat. Astfel, art. 2 din Decretul nr. 92/1950 are în vedere imobile clădite, proprietatea categoriilor de persoane menționate, adică acele imobile care au fost construite de către persoane, în speță autoarea reclamantei a dobândit imobilul prin adjudecare în urma unei proceduri de executare silită. Mai mult, actul normativ trebuie interpretat în integralitatea sa, fără a se exclude primul articol.
Ulterior, reclamanta a precizat cererea inițială, prin înscrisul de la fila 41 dosar, aspecte pe care le-a reiterat prin concluziile scrise depuse la dosar, în sensul că a solicitat instanței să constate că imobilul a fost preluat în baza unui act normativ vădit contrar. Și-a motivat reclamanta solicitarea prin dispozițiile art. 6 alin. 3 din Legea nr. 213/1998, care abilitează instanțele judecătorești să verifice legalitatea titlului statului. În privința acestor noi susțineri ale reclamantei, instanța a reținut că din analiza actelor normative invocate nu rezultă faptul că Decretul nr. 92/1950 ar fi în mod vădit în neconcordanță cu dispozițiile Constituției României din anul 1948.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, instanța a considerat că și acesta este neîntemeiat întrucât este adevărat că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 480 și urm. Cod civil. Instanța nu poate soluționa cauza numai pe baza textelor de lege indicate de către părți, ci trebuie să aibă în vedere și textele legale care își găsesc incidența în speță, chiar dacă acestea nu sunt indicate de către părțile în proces.
În speță, față de starea de fapt reținută, instanța a considerat că își găsesc aplicare dispozițiile art. 20 alin. 1 și 2 din Legea 10/2001 modificată și republicată care prevăd: " persoanele care au primit despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995 pot solicita numai restituirea în natură, cu obligația returnării sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele inflației, dacă imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a prezentei legi".
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de apel, apelanta-reclamantă a arătat că instanța a interpretat greșit normele Decretului nr. 92/1950, în sensul că trebuia analizat în primul rând sub aspectul prevederilor art. 1. De asemenea este eronată și m otivarea judecătorului fondului în sensul că inaplicabilitatea prevederilor O la speța de față, sub argumentul că la momentul naționalizării, România nu era parte la această convenție.
Apelanta-reclamantă a mai susținut că nu a returnat cei aproximativ 15.000 Euro primiți ca despăgubiri în baza Legii 112/1995, susține aceasta că este greșită, întrucât lege a specială stabilește că instituțiile aplicate în procedura de restituire prevăzută de Legea nr. 10/2001, pot proceda la restituirea în natură, evident cu returnarea sumei de bani primită anterior, numai dacă imobilul nu a fost înstrăinat. A mai invederat apelanta-reclamantă că a fost de acord cu restituirea banilor încasați, după ce autoritățile vor restitui și diferența de teren de 2200 mp, calculată la o medie de 200 Euro/mp. respectiv 400.000 Euro, fără a include imobilul construcție și vor plăti lipsa dreptului de folosință asupra imobilului.
Prin decizia civilă nr. 555/8 oct. 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 53/22 ian. 2007 pronunțată de Judecătoria Sinaia, ca nefondat.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Apelanta-reclamantă a produs în dovedirea dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu, anterior preluării imobilului de către stat, ordonanța de adjudecare nr. 2/10 ian. 1944 prin care autoarea sa - doctor a dobândit în proprietate un teren în suprafață de 2700 mp. Pe care se află construită o pe o suprafață de 235,58 mp. construcție cu soclu de piatră, zidărie de cărămidă plină și acoperiș cu plită, având un antre sol, parter și etaj, situat în S, B-dul. -, nr. 20, județul
Preluarea imobilului în proprietatea statului s-a făcut prin naționalizare, în baza Decretului -lege nr. 92/1950, poziția nr. 212 de la proprietarul, mama reclamantei. Potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998 fac parte din domeniul public sau privat al statului sau unităților administrativ - teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 dec. 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil.
Valabilitatea preluării imobilului în litigiu în proprietatea statului a fost stabilită cu caracter definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 379/6 mai 1998 pronunțată de Judecătoria Sinaia, rămasă definitivă prin respingerea apelului, conform deciziei civile nr. 2341/1998, prin care s-a respins acțiunea în revendicare.
În consecință, în mod legal și întemeiat instanța de fond a constat că imobilul a trecut cu " titlu" în proprietatea statului și a respins ca neîntemeiat primul capăt de cerere.
În ceea ce privește titlul de proprietate al pârâtului, acesta a fost reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare nr. 1373/16 aprilie 1999 prin care, în baza Legii nr. 112/1995 a achiziționat imobilul situat în orașul S, B-dul. -, nr. 20, parter de la SC SA. B credință a cumpărătorului rezidă în aceea că anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, prin hotărârea nr. 635/1997 a Comisiei Județene P de aplicarea Legii nr. 112/1995, apelanta-reclamantă primise despăgubiri pentru imobilul în litigiu, iar prin cele două hotărâri judecătorești mai sus menționate fusese respinsă acțiunea în revendicare formulată de apelanta-reclamantă.
Împotriva decizie civile nr. 555/8 oct. 2007 pronunțată de Tribunalul Prahovaa declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. A susținut recurenta-reclamantă că hotărârea instanței de
apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. A susținut recurenta-reclamantă că potrivit art. 480 " proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura
și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut". Acțiunea în revendicare imobiliară este instituția juridică ce dă protecție maximă titularului dreptului de proprietate, protejându-l pe acesta de eventuale evingeri din partea terților.
A mai susținut recurenta că în opinia sa, instanța de ape, a uitat să vorbească despre toate dispozițiile legii nr. 10/2001. În ceea ce privește motivarea instanței de apel că titlul intimatelor -pârâte este mai caracterizat decât al recurentei-reclamante, și de data aceasta s-ar fi făcut greșită aplicare a legii. Instanța de apel nu a analizat sub nici o formă titlul intimatei-pârâte, domeniul de aplicare a Legii nr. 112/1995 și implicarea unei unități de turism în vânzarea de imobile aparținând statului Român.
Mai arată recurenta că motivarea instanței de apel vis a vis de faptul că s-ar fi încasat despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995 nu este nici aceasta pertinentă raportului juridic dedus judecății. Judecătorii fondului nu ar fi observat că recurenta-reclamantă a fost deposedată abuziv de 2200 mp. teren, construcții și garaj. Despăgubirea de cca. 15.000 Euro nu afectează nici un fel valabilitatea dreptului de proprietate asupra imobilului, banii menționați vor fi restituiți.
S-a solicitat admiterea recursului, schimbarea în tot a hotărârilor atacate, iar pe fond admiterea acțiunii promovată de reclamantă. Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Curtea, examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a normelor legale incidente în soluționarea cauzei, conform prevederilor art.304 rap.la art. 312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Se cuvine a se preciza încă de la început că în materie practica din păcate a rămas până la acest moment neunitară, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție aflându-se în curs de soluționare un recurs în interesul legii în acest domeniu.
Revenind la speța de față, totuși Curtea va reține că în conformitate cu prevederilor art. 15 alin.2 din Constituția României, dar și a art. 1 Cod civil, legea civilă dispune numai pentru viitor, neavând putere retroactivă conform principiului potrivit căruia, legea nouă trebuie să respecte suveranitatea celei vechi, ca de altfel și cea veche s-o respecte pe cea a noii legi.
Este îndeobște cunoscut, că anterior apariției Legii nr.10/2001, ineficacitatea actelor de preluare a imobilelor era sancționată de acțiunea în revendicare având izvorul în dreptul comun, art.480-481 Cod civil.
Prin Legea nr.10/2001 s-a urmărit perfecționarea sistemului reparator supus controlului justiției, introducând o procedură administrativă obligatorie fără a îngrădi însă accesul liber la justiție.
Din evoluția cronologică a cererilor în justiție rezultă că acțiunea în revendicare s-a formulat la 14.02.2001, după introducerea în vigoare a Legii nr.10/2001.
În speță, Curtea consideră că nu trebuie să se facă abstracție de reglementările Legii nr.213/1998 care în art.6 alin.2 prevede că bunurile preluate fără
titlu valabil, pot fi revendicate de foștii proprietari numai dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
Considerentele de mai sus vin să combată primele două motive de recurs pe care curtea nu le va primi ca fondate.
Referitor la critica vizând compararea titlurilor, Curtea va avea în vedere prevederile art. 1854 Cod civil, conform cărora, posesia creează o prezumție de proprietate, atâta timp cât posesorul este de bună credință.
În speță este vorba de un imobil, cumpărat în baza Legii nr.112/1995, contractul de vânzare cumpărare fiind perfectat în luna aprilie 1999.
Prin urmare titlul rămâne valabil, valabilitate conferită de o lege specială, în vigoare la data încheierii contractului, respectiv Legii nr.112/1995, contract a cărei nulitate absolută nu a solicitat-o nimeni.
Așa stând lucrurile nu ne aflăm în situația cumpărării a două titluri de proprietate,întrucât din interpretarea art.50 alin.2 coroborat cu prevederile art. 51 alin.2 din Legea nr. 10/2001, modificată, rezultă că această problemă s-ar putea discuta condiționată de constatarea printr-o hotărâre judecătorească a nulității actului de înstrăinare.
Imobilul în litigiu, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului nu a fost folosit decât cu destinația de locuință pentru salariații unei societăți, fostul P.
Examinând și al patrulea motive de recurs, Curtea va aprecia că instanța de apel a reținut corect împrejurarea, de altfel necontestată chiar de recurentă, că i s-au acordat despăgubiri ca măsuri reparatorii, beneficiind de prevederile Legii nr.112/1995 în cuantum de 202.172.535 lei și respectiv de 878.324.640 lei conform Legii nr.10/2001, ceea ce înseamnă că implicit, recurenta a acceptat ca fiind valabil titlul intimaților.
De altfel, valabilitatea preluării imobilului în litigiu a fost stabilită definitiv și irevocabil prin hotărârile judecătorești, aflate la dosarul cauzei, respingându-se acțiunea în revendicare introdusă în anul 1998.
Concluzionând, Curtea,conform prevederilor art. 304 rap.la art. 312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge ca nefondat recursul, urmând ca în conformitate cu prevederile art.274 Cod pr.civilă, recurenta să fie obligată către cele două intimate și la 1000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul ca nefundat, declarat de reclamanta, domiciliată în B,-, - 1,. 2,. 35, sector 3, împotriva deciziei civile nr. 555/ 8 oct. 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL S prin primar, cu sediul în S, B-dul. - I, nr. 47, județul P, SC SA, cu sediul în S,-, județul P,
-,ambele domiciliate în S, B-dul. -, nr. 20, parter, județul
Obligă recurenta la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimatele.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 martie 2008.
Președinte, Judecători,
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red./G:E:
Tehnored./grefier MC
2 ex./ 7.04.2008
1083/2006- Judecătoria Sinaia
a-- Tribunalul Prahova
,
Președinte:Marin ElizaJudecători:Marin Eliza, Duboșaru Rodica, Gherasim Elisabeta
