Obligație de a face. Decizia 355/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-.
DECIZIA NR. 355
Ședința publică din data de 25 martie 2008.
PREȘEDINTE: Marin Eliza
JUDECĂTOR 2: Duboșaru Rodica
JUDECĂTOR 3: Gherasim Elisabeta
GREFIER - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul cu domiciliul ales în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 209, județul D, împotriva deciziei civile nr. 567/ 13 dec. 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții, domiciliată în Târgoviște, str. G-ral., nr. 57,.8, județul D, domiciliat în Târgoviște, str. - -,. 16,. 75, județul D, domiciliată în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 234, județul D, domiciliată în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 209, județul
Cerere de recurs timbrată cu taxă judiciară de timbru de 17,50 lei conform chitanței fiscale cu nr. -/2008, timbru judiciar de 0,15 lei, anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-reclamant prin avocat G conform împuternicirii avocațiale /2008 ( Baroul Dâmbovița ), intimații-pârâți, toți prin avocat conform împuternicirii avocațiale cu nr. 40/2008 ( Baroul Dâmbovița ).
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat G având cuvântul depune la dosar taxă judiciară de timbru de17,50 lei conform chitanței fiscale cu nr. -/2008, timbru judiciar de 0,15 lei, anulate la dosar. Alte cereri nu mai are de formulat.
Avocat având cuvântul arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea, ia act că alte cereri nu mai sunt de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat G având cuvântul arată că decizia pronunțată de Tribunalul Dâmbovița nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția, mai mult chiar sunt contradictorii.
Astfel s-a reținut de către instanța de apel că este reală susținerea reclamantului conform căreia hotărârea judecătorească, adică legea, reprezintă unul din modurile de dobândire a dreptului de proprietate, așa cum prevăd dispozițiile art. 645 Cod civil, existând în acest sens sentința civilă nr. 5998/1993 a Judecătoriei
Târgoviște, sentință definitivă și irevocabilă, prin care se constata că reclamantul este titularului dreptului de proprietate asupra garajului dar nu este opozabilă intimaților deoarece aceștia nu au fost părți în litigiul respectiv, mai mult, este pronunțată în contradictoriu cu instituții ale statului care preluaseră bunul conform legislației anterioare anului 1989, iar toate hotărârile pronunțate după 1990, intimaților li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra bunului în litigiu, adică a garajului. Acel garaj este proprietatea reclamantului și nu a fost niciodată preluat prin legile anterioare anului 1989.
Este adevărat că instanța de fond nu a fost investită cu acțiune în revendicare pentru a putea compara titlurile, dar o asemenea acțiune era inadmisibilă deoarece imobilul garaj nu mai exista fiind demolat abuziv de intimații-pârâți care și-au însușit și materialele rezultate în urma demolării, iar acțiunea de față este cea care în cazul când ar fi admisă l-a repune pe reclamant în situația anterioară a judecății.
Solicită admiterea recursului, casarea cu trimitere la aceeași instanță de fond pentru administrare de probatorii.
Avocat având cuvântul arată că atât sentința pronunțată de Judecătoria Târgoviște cât și cea pronunțată de Tribunalul Dâmbovița sunt temeinice și legale. Ele au fost temeinic motivate. Situația de fapt este aceea că s-a construit pe un teren proprietatea intimaților, iar acțiunea promovată de reclamant a fost acea de " obligația de a face". Mai mult nu s-a făcut dovada calității procesuale active de către recurentul-reclamant. Corect s-a reținut de către instanță că sentința civilă nr. 5998/1993 nu le este opozabilă intimaților, ce nu au fost părți în litigiul respectiv și că această sentință este pronunțată în contradictoriu cu instituții ale statului care preluase bunul conform legislației anterioare anului 1989.
Solicită respingerea recursului ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată a pârâților, și înregistrată pe rolul Judecătorie Târgoviște sub nr. 3985/30 iunie 2006, reclamantul a solicitat obligarea acestora în solidar la reconstruirea garajului demolat care se afla pe terenul proprietatea sa, în Târgoviște,- sau obligarea la despăgubirea cu contravaloarea acestui bun, precum și la contravaloarea lipsei de folosință a garajului, începând cu 1 iulie 2003 și până la darea în folosință dar și a contravalorii bunurilor mobile sustrase din garaj și enumerate în petitul acțiunii.
În motivarea cererii s-a arătat că reclamantul a fost declarat proprietar al garajului prin sentința civilă nr. 5998/1993 a Judecătoriei Târgoviște, hotărârea fiind definitivă și transcrisă în registrul de transcripțiuni, iar la 1 iulie 2003 pârâții, prin forțarea încuietorilor și spargerea unui perete au pătruns în interiorul garajului pe care l-au demolat și și-au însușit toate materialele de construcție și bunurile aflate în interior, așa cum rezultă chiar din procesul verbal întocmit de către, fără a fi îndeplinite cerințele legale pentru executarea vreunei sentințe judecătorești irevocabile.
În drept s-au invocat prevederile art. 998 Cod civil.
Cererea a fost precizată în sensul că reclamantul solicită în subsidiar să fie el autorizat de a aduce la îndeplinire reconstrucția garajului demolat abuziv, pe cheltuiala pârâților ce se va determina printr-o expertiză de specialitate, evaluându-se
în mod provizoriu atât contravaloarea lipsei de folosință cât și valoarea bunurilor sustrase. Temeiul juridic a fost completat cu art. 1076 și 1077 Cod civil.
La data de 7 martie 2007 s-a pronunțat sentința civilă nr. 982 Bis, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului pentru toate capetele de cerere cu excepția ultimului referitor la obligarea pârâților la plata contravalorii bunurilor sustrase din garaj pentru care s-a dispus disjungerea judecății pentru termenul din 13 aprilie 2007.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că acțiunea reclamantului prin care s-a constatat dreptul său de proprietate pentru un garaj și o magazie, situate în Târgoviște,-, a fost pronunțată în contradictoriu cu pârâtele D și Primăria Municipiului Târgoviște. S-a mai reținut că prin sentința civilă irevocabilă nr. 10305/1996 a Judecătoriei Târgoviștes -a admis cererea de ieșire din indiviziune formulată de reclamanta împotriva pârâților Primăria Municipiului Târgoviște, Direcția Generală a Finanțelor Publice D și Târgoviște asupra imobilului situat în-, compus din casă cu două niveluri și teren în suprafață de 418,94 mp. intervenienți fiind și, dispunându-se ieșirea din indiviziune prin atribuirea bunurilor reclamantei care a fost obligată să plătească pârâtei C Târgoviște - fostă RA, suma de 7.948.610 lei cu titlu de sultă, respingându-se cererea intervenienților.
De asemenea, prin sentința civilă irevocabilă nr. 472/2000 a Judecătoriei Târgoviște, s-a respins acțiunea reclamanților și având ca obiect anularea Ordinului 406/12 mai 2000 al Prefectului Județului D prin care s-a atribuit în proprietate lui, în baza art. 23 și 26 alin. 4 și 6 din Legea nr. 18/1991, suprafața de teren de 391 mp. teren aferent imobilului ce a fost partajat.
În argumentarea soluției s-a menționat că prin încheierea de autentificare nr. 1334/3148/28 martie 2001 Consulatului General al României la, a împuternicit-o pe să ratifice toate actele făcute de în România pentru redobândirea dreptului de proprietate exclusivă pentru imobilul casă de locuit situat în Târgoviște, str. - - ( fostă 30, fostă. ), nr. 4 și pentru terenul aferent, ca efect al gestiunii de afaceri și a recunoscut mandatul fără reprezentare în virtutea căruia a acționat, născut ca efect al conversiunii actului de vânzare-cumpărare dintre ea și nepoata sa, născută, deoarece, din cauza vârstei înaintate și a sănătății, nu se poate deplasa în România pentru perfectarea acestor formalități.
Totodată s-a subliniat că prin sentința civilă nr. 1837/2002 s-a respins cererea posesorie a reclamantului împotriva pârâtei prin care solicitase obligarea acesteia de a respecta posesia garajului și a magaziei, în considerentele hotărârii intrată în puterea lucrului judecat, reținându-se că reclamantul a deținut aceste bunuri cu chirie de la stat și nu a avut niciodată elementul psihologic necesar invocării posesiei, subliniindu-se că actele ce se exercită asupra unui lucru al altuia sub nume precar, adică în calitate de locatar, nu constituie o posesie sub nume de proprietar.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul criticând-o cu motivarea că în mod nejustificat s-a admis excepția lipsei calității procesuale active și nu s-a soluționat fondul cauzei, în condițiile în care pârâții au demolat în mod abuziv garajul, așa cum rezultă chiar din procesul verbal semnat de intimați.
Cererea de ape, a fost înregistrată sub nr- la ribunalul Dâmbovița.
La data de 13 dec. 2007 s-a pronunțat decizia civilă nr. 567 de către Tribunalul Dâmbovița, prin care s-a respins, ca nefundat apelul declarat de reclamantul. S-a păstrat sentința atacată și a fost obligat apelantul la 800 lei cheltuieli de judecată. S-a respins cererea apelantului de obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
S-a reținut că este reală susținerea conform căreia hotărârea judecătorească reprezintă unul dintre modurile de dobândire a dreptului real de proprietate, așa cum se prevede în mod expres în art. 645 Cod civil, numai că această hotărâre nu este opozabilă intimaților care nu au fost părți în litigiul respectiv și, mai mult, este pronunțată în contradictoriu cu instituții ale statului care preluaseră bunul conform legislației anterioare anului 1989, iar prin toate hotărârile pronunțate după 1990, intimaților li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra bunului în litigiu.
În contextul bine sesizat de instanța de fond că nefiind investită cu acțiunea în revendicare, nu poate păși la compararea titlurilor de care s-au prevalat părțile, însă obligațiile pârâților de a face și de a plăti despăgubiri care nu pot fi solicitate decât în temeiul dreptului de proprietate pe care apelantul l-a afirmat.
Or, conform sentințelor irevocabile menționate în considerentele sentinței atacate, dreptul de proprietate nu a aparținut niciodată apelantului și nu a fost reală susținerea conform căreia aceste hotărâri nu au relevanță, pentru că ele lămuresc pe deplin problema titularului dreptului, unele fiind pronunțate în contradictoriu cu apelantul și așadar au fost opozabile acestuia.
Tot astfel, cele mai importante efecte ale autorității de lucru judecat pentru hotărârile judecătorești irevocabile sunt obligativitatea și executorialitatea, împrejurarea în care, situațiile reținute în cuprinsul lor, nu pot fi ignorate nici de părți și nici de instanța de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, solicitând în principal admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și pe fond menținerea sentinței pronunțată de Judecătoria Câmpina, iar în subsidiar omologarea variantei a VI Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, recurentul - reclamant a arătat că în opinia sa instanța de apel a pronunțat o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se sprijină, mai mult sunt chiar contradictorii. Astfel s-a reținut de către instanța de apel că este reală susținerea reclamantului conform căreia hotărârea judecătorească, adică legea, reprezintă unul din modurile de dobândire a dreptului de proprietate, așa cum prevăd dispozițiile art. 645 Cod civil, existând în acest sens sentința civilă nr. 5998/1993 a Judecătoriei
Târgoviște, sentință definitivă și irevocabilă, prin care se constata că reclamantul este titularului dreptului de proprietate asupra garajului dar nu este opozabilă intimaților deoarece aceștia nu au fost părți în litigiul respectiv, mai mult, este pronunțată în contradictoriu cu instituții ale statului care preluaseră bunul conform legislației anterioare anului 1989, iar toate hotărârile pronunțate după 1990, intimaților li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra bunului în litigiu, adică a garajului. Acel garaj este proprietatea reclamantului și nu a fost niciodată preluat prin legile anterioare anului 1989.
A mai susținut recurentul că este adevărat că instanța de fond nu a fost investită cu acțiune în revendicare pentru a putea compara titlurile, dar o asemenea acțiune era inadmisibilă deoarece imobilul garaj nu mai exista fiind demolat abuziv de intimații-pârâți care și-au însușit și materialele rezultate în urma demolării, iar acțiunea de față este cea care în cazul când ar fi admisă l-a repune pe reclamant în situația anterioară a judecății.
Curtea, examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a normelor legale incidente în soluționarea cauzei, conform prevederilor art. 304 rap. La art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 645 cod civil o hotărâre judecătorească reprezintă una din modalitățile de dobândire a dreptului real de proprietate și este opozabilă acelor persoane care au fost într-o cauză în care s-a pronunțat acea hotărâre nr. 5998/1993.
Revenind la speță, sentința nu este opozabilă intimaților, aceștia nefiind părți în litigiul respectiv, hotărârea fiind pronunțată în contradictoriu cu instituții ale statului care a preluat imobilul conform legislației anterioare anului 1989.
Intimaților, după anul 1990 în toate hotărârile pronunțate li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu.
Instanța de fond nu a fost investită cu acțiune în revendicare, astfel că nu putea compara titlurile invocate de recurentul-reclamant.
Din lecturarea sentințelor definitive și irevocabile, menționate în cuprinsul sentinței atacate, rezultă că dreptul de proprietate nu i-a fost recunoscut recurentului, iar susținerea acestuia că hotărârile în discuție nu au relevanță nu va fi primită de curte, atâta timp cât ele lămuresc problema titularului dreptului, parte dintre acestea fiind pronunțate în contradictoriu chiar cu recurentul, astfel că îi sunt opozabile.
Hotărârile judecătorești irevocabile sunt obligatorii, devin lege între părți, principiu din care decurge și obligativitatea părților de a le respecta și executa în sensul și spiritul lor, adică al legii.
Ambele instanțe au analizat judicios cererea dedusă judecății și au dat o corectă interpretare a probelor administrate în cauză, concluzionând just și temeinic când au reținut că recurentul - reclamantului nu are calitate procesuală în prezentul litigiu.
Este un principiu procedural esențial de care orice instanță judecătorească înainte de a păși în soluționarea pe fond a unei pricini, trebuie să-l clarifice, obligație procedurală îndeplinită corect de cele două instanțe.
Pentru considerentele de mai sus, curtea conform prevederilor art. 304 rap. La art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul.
În conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedură civilă, recurentul-reclamant va fi obligat la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul ca nefondat, declarat de reclamantul cu domiciliul ales în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 209, județul D, împotriva deciziei civile nr. 567/ 13 dec. 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții, domiciliată în Târgoviște, str. G-ral., nr. 57,.8, județul D, domiciliat în Târgoviște, str. - -,. 16,. 75,
județul D, domiciliată în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 234, județul D, domiciliată în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 209, județul
Obligă recurentul-reclamant la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 25 martie 2008.
Președinte, Judecători,
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red./
Tehnored./grefier MC
2 ex./ data 7 aprilie 2008.
3985/2006- Judec. Târgoviște
a- - Tribunalul Dâmbovița
,
Președinte:Marin ElizaJudecători:Marin Eliza, Duboșaru Rodica, Gherasim Elisabeta
