Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 947/2007. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
- Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie -
DOSAR NR-
DECIZIA Nr. 947
Ședința publică din data de 20 noiembrie 2007
PREȘEDINTE: Constanța Ștefan C -
JUDECĂTORI: Constanța Ștefan, Gherghina Niculae Violeta Stanciu
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, și, toți prin mandatar, domiciliat în B,-,. 8,. 2,. 41, sector 4, împotriva deciziei civile nr.197 pronunțată la data de 10 martie 2009 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată B,-, - 24,.A,.4,.15, sector 6 -la mandatar și pârâții, și, toți domiciliați în S,-, jud.P.
Prezența și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 13 noiembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea la data de mai sus, când, în urma deliberării, a pronunțat următoarea decizie:
Curtea:
Examinând recursul civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sinaia, reclamanții, -, în contradictoriu cu pârâții și, au solicitat obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în S,-, compus din două camere de locuit, verandă, garaj, spațiu de depozitare în suprafață utilă totală de 65,81 mp. și terenul aferent acestui imobil în suprafață de 46,53 mp. de la pârâtul, respectiv două camere de locuit în suprafață utilă de 45,66 mp. și terenul aferent de 26,97 mp. de la pârâta; culoar WC, antreu, casa scării și terasa deținută în indiviziune de ambii pârâți.
Prin al doilea capăt din chemare în judecată s-a solicitat de reclamanți evacuarea pârâților din imobilele pe care le ocupă și care fac obiectul revendicării.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că imobilul a aparținut autorului lor, de la care a fost preluat în mod abuziv de statul român în baza Decretului 92/1950, iar ca urmare a notificării formulate în baza Legii 10/2001, prin dispozițiile nr. 363/2004 și nr. 268/2005 emise de primarul orașului S, a fost restituit imobilul în natură, mai puțin spațiile dobândite de pârâți în baza Legii 112/1995.
Au arătat reclamanții că cererea în revendicare întemeiată pe disp. art. 480 od civil este admisibilă, întrucât Legea 10/2001 nu conține dispoziții care să excludă acțiunea de drept comun, fiind contrară jurisprudenței CEDO, precum și art. 20 din Constituția României aprecierea ca inadmisibilă a cererii.
Pârâții și au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, deoarece o cerere în revendicare de drept comun nu mai poate fi formulată după apariția Legii 10/2001, care este un act normativ special cu dispoziții derogatorii de la dreptul comun și care se aplică cu prioritate; pe fondul cauzei, pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că au fost de bună credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru spațiile pe care le-au deținut anterior în calitate de chiriași, iar acțiunea reclamanților în constatarea nulității absolute a acestor contracte a fost respinsă de instanțele judecătorești ca neîntemeiată; au solicitat obligarea reclamanților la cheltuieli de judecată.
Pârâții au formulat și completare a întâmpinării, prin care au invocat excepția inadmisibilității cererii introductive cu motivarea că o astfel de cerere în revendicare promovată de reclamanți nu poate fi formulată de o parte din coproprietari, iar în cauza dedusă judecății, coproprietar este și, aceasta nu figurează printre reclamanți.
La termenul din 22.06.2007 reclamanții au formulat o cerere intitulată "cerere de îndreptare-întregirea petitului" prin care au arătat că și numita are calitate de reclamant în cauză, și dintr-o eroare materială nu a fost menționată la introducerea cererii de chemare în judecată, alături de ceilalți reclamanți, cerere calificată de instanță ca reprezentând o modificare a cererii principale formulată de reclamanții în condițiile art. 32 od pr. civilă, fiind introdusă în cauză în calitate de reclamantă, numita.
Cererea introductivă a mai fost modificată și în sensul formulării ei în contradictoriu și cu numita -soția pârâtului, dobânditoare alături de soțul ei a unuia dintre apartamentele în litigiu.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată; cu cheltuieli de judecată, invocând excepția inadmisibilității cererii introductive, arătându-se că după intrarea în vigoare a Legii 10/2001, pentru toate imobilele care au intrat sub incidența sa, persoanele îndreptățite pot obține măsuri reparatorii, inclusiv restituirea în natură numai în condițiile legii speciale, iar nu pe calea acțiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun.
Prin sentința civilă nr. 717/10.07.2007, Judecătoria Sinaiaa admis excepția inadmisibilității cererii modificate, invocată de pârâți și a respins cererea ca inadmisibilă, cu motivarea că la data introducerii acțiunii -28.05.2007, reclamanții nu mai aveau deschisă calea procedurii de drept comun pentru a obține reparații pentru imobilul preluat de statul român în baza Decretului 92/1950, Legea 10/2001 suprimând acțiunea dreptului comun.
Tribunalul Prahovaa menținut hotărârea judecătoriei prin decizia civilă nr. 635/31.10.2007.
Recursul declarat de reclamanți a fost admis de Curtea de APEL PLOIEȘTI prin decizia 347/24.03.2008, care a casat decizia atacată precum și sentința și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Sinaia, cu motivarea, în esență, că a respinge ca inadmisibilă o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun ar însemna o îngrădire a dreptului persoanelor de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și intereselor legitime în sensul art. 21 din Constituția României.
Rejudecând cauza pe fond, Judecătoria Sinaiaa pronunțat la 28.10.2008 sentința civilă nr. 1209, prin care a respins cererea de chemare în judecată modificată, reținând că reclamanții, în calitatea lor de succesori în drepturi ai adevăraților proprietari, s-au bucurat de valorificarea dreptului lor de proprietate atunci când au obținut, în baza lui și în puterea legilor speciale, restituirea în natură a unei părți a proprietății preluate de statul comunist.
În atare situație, aceștia nu se mai pot prevala de titlul respectiv în viitor, întrucât au obținut satisfacția legală pentru bunul preluat abuziv.
A mai reținut instanța fondului că o inechitate creată de statul comunist, care a fost reparată în forma acordării de despăgubiri, nu poate fi urmată de o altă inechitate în ceea ce-i privește pe pârâți deoarece la momentul prezent aceștia au un bun și trebuie să se bucure de aceeași protecție a bunului ca și reclamanții.
Sentința a fost menținută de Tribunalul Prahova care, prin decizia civilă nr.197/10.03.2009 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții-reclamanți -prin mandatar, -prin mandatar, -prin mandatar, -prin mandatar, împotriva sentinței Judecătoriei Sinaia cu nr. 1209/28.10.2008, în contradictoriu cu, pârâții, obligând în solidar pe apelanți la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimații-pârâți, reprezentând onorariu de avocat.
La pronunțarea deciziei, instanța de control judiciar a avut în vedere, în esență, aceleași argumente ca și prima instanță, reținând în același timp că pârâții au încheiate contracte de vânzare-cumpărare pentru partea din imobil ce a aparținut autorilor reclamanților, contracte încheiate cu respectarea dispozițiilor Legii 112/1995.
Împotriva deciziei au declarat recurs în termen legal reclamanții, considerând-o nelegală și netemeinică prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod pr.civilă, susținându-se în esență că în mod greșit instanța de fond, a cărei soluție a fost confirmată în apel, a respins acțiunea formulată fără să analizeze criteriile prevăzute în doctrina de specialitate referitoare la compararea titlurilor de proprietate prezentate de părți.
Se arată de recurenți în continuare că, intrând în mod abuziv în posesia imobilului, statul nu putea să-l înstrăineze ulterior în mod valabil către subdobânditori întrucât nimeni nu poate să transmită mai multe drepturi decât are el însuși iar simpla bună-credință a cumpărătorului nu poate consolida "ipso jure" actul încheiat.
Susțin recurenții că atât doctrina cât și practica judiciară au statuat că buna credință a cumpărătorilor în temeiul Legii 112/1995 nu le conferă acestora preferabilitatea în cadrul acțiunii în revendicare formulată de adevărații proprietari, acest criteriu putând avea semnificație juridică doar în situația în care pârâții invocau uzucapiunea, context în care buna-credință unită cu posesia de 10 sau 20 de ani și cu justul titlu, ar fi fost de natură să producă efecte juridice în condițiile art.1895 Cod civil, ceea ce nu s-a susținut de către pârâți.
Invocă recurenții și jurisprudența constantă a CEDO, în sensul că vânzarea unui bun al unui de către stat către un terț de bună credință, chiar dacă s-a petrecut anterior confirmării în justiție în mod definitiv a dreptului de proprietate al celuilalt, se analizează într-o privare a bunului care, combinată cu absența totală a indemnizației, este contrară art.1 din Protocolul nr.1.
Or, se susține în continuare de recurenți, că aceștia nu au primit nicio despăgubire pentru partea de imobil care le-a fost vândută pârâților, mai mult sunt în imposibilitate să se folosească de partea de imobil care le-a fost vândută.
În fine, recurenții critică soluția de respingere a apelului și sub aspectul interpretării disp. art.274 al.3 Cod pr.civilă privind dreptul judecătorilor de a mări sau micșora onorariile avocaților.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a ambelor hotărâri în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
Curtea, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, față de actele și lucrările dosarului și de normele legale incidente în soluționarea cauzei, constată că recursul este nefondat și va fi respins în baza dispozițiilor art.312 al.1 Cod pr.civilă, cu motivarea de mai jos:
În speță, prin acțiunea cu a cărei soluționare au investit instanța fondului, reclamanții au revendicat de la pârâți parte din imobilul ce a aparținut autorilor lor și care a fost înstrăinat pârâților în condițiile dispozițiilor Legii 112/1995.
În raport cu probatoriul cauzei, instanțele au constatat corect că autorii reclamanților au avut un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, au fost deportați abuziv de acest bun însă autorii acestora au obținut reparația acestei preluări prin restituirea parțială în natură și respectiv recunoașterea dreptului la reparații prin echivalent bănesc pentru partea din imobil imposibil de restituit în natură.
În atare situație, inechitatea creată de statul comunist, reparată în forma acordării de despăgubiri, nu poate fi urmată de o altă inechitate pe care ar presupune-o restituirea în natură, în întregime, a imobilului atâta vreme cât pârâții, la rândul lor, trebuie să se bucure de aceeași protecție a bunului.
S-a motivat corect soluția respingerii acțiunii în sensul că reclamanții nu mai pot să afirme un titlu asupra bunului, pe când titlul de proprietate afirmat de pârâți este valabil încheiat, cu respectarea dispozițiilor art. 9 din Legea 112/1995.
De altfel, jurisprudența constantă a CEDO este în sensul ca în operațiunea de comparare a titlurilor de proprietate, specifică acțiunii în revendicare, se urmărește ca persoanele care și-au dobândit bunurile cu bună-credință nu trebuie să fie aduse în situația de a suporta ponderea responsabilității statului care a confiscat în trecut aceste bunuri.
Susținerea recurenților că în continuare sunt privați de dreptul lor de proprietate întrucât nu au intrat în posesia despăgubirilor pentru partea din imobil care nu le-a fost restituită în natură, trebuie privită în contextul dispozițiilor Legii 1/2003 pentru modificarea și completarea Legii 10/2001 (art.20 pct.2 din lege), în sensul recunoașterii dreptului persoanei îndreptățite, căreia nu i se poate restitui bunul în natură întrucât a fost vândut cu respectarea dispozițiilor Legii 112/1995, la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil.
Situația invocată de reclamanți a fost avută în vedere și de ICCJ -secțiile unite, care, prin decizia nr.33/09.06.2008 privind examinarea recursului în interesul legii vizând admisibilitatea acțiunii în revendicare întemeiate pe dreptul comun pentru imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, considerând că "privarea de bun în absența oricărei despăgubiri constituie o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, or, chiar din jurisprudența CEDO reiese că, atunci când statul nu mai poate să restituie imobilul în natură iar măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de legea internă sunt încă iluzorii, urmează să se plătească reclamantului despăgubiri bănești".
În raport cu considerentele mai sus arătate, Curtea constată că instanțele care s-au pronunțat în precedent au făcut o corectă apreciere a probatoriului administrat cu incidența dispozițiilor legale aferente în materie.
Soluția este corectă și sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 274 al.3 Cod pr.civilă, acordarea cheltuielilor de judecată fiind justificată cu dovezile de achitare a onorariilor de avocați respective.
Pentru cele ce preced, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanți și în baza disp. art.274 Cod pr.civilă, va obliga pe recurenți la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, către intimații-pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, și, toți prin mandatar, domiciliat în B,. -, nr. 6,. 8,. 2,. 41, sector 4, împotriva deciziei civile nr.197 pronunțată la data de 10 martie 2009 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată B,-, - 24,.A,.4,.15, sector 6 -la mandatar și pârâții, și, toți domiciliați în S,-, jud.P.
Obligă recurenții-reclamanți, și, la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată către intimații-pârâți, și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 noiembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Constanța Ștefan, Gherghina Niculae Violeta Stanciu
C - - - - -
Grefier,
- -
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
red. /tehnored.VM
10 ex./15.12.2009
f- Judecătoria Sinaia
a- Tribunalul Prahova
,
Președinte:Constanța ȘtefanJudecători:Constanța Ștefan, Gherghina Niculae Violeta Stanciu
