Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 366/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 366/2009
Ședința publică de la 09 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nicoară vicepreședinte
JUDECĂTOR 2: Mihaela Florentina Cojan
Judecător - -
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către petenta împotriva deciziei civile nr.159 din 4 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr- având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat și timbrat.
Având în vedere că recurenta a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, față de actele și lucrările dosarului, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față reține:
Prin sentința civilă nr.234/2009 pronunțată de Judecătoria Mediaș în dosar nr- a fost respinsă plângerea formulată de împotriva încheierii de carte funciară nr.19358/17.11.2008 emisă de OCPI Sibiu- Biroul de CF Mediaș.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin încheierea atacată s-a dispus întabularea asupra imobilului înscris în CF 739 top.294 și 295 dreptului de ipotecă legală pentru suma de 162.991 lei în favoarea Statului român. Petenta susține că este proprietară în devălmășie cu soțul ei, asupra imobilului identificat mai sus iar ipoteca vizează o datorie personală a soțului astfel că în mod greșit s-a înscris aceasta asupra întregului imobil, deși petenta nu este debitoare iar bunul ipotecat nu este exclusiv al datornicului.
Prima instanță a apreciat că până la efectuarea partajului între soți creditorul este perfect îndreptățit să-și asigure solvabilitatea debitorului său iar ipoteca instituită în cauză este calea legală.
Prin decizia civilă nr.159/2009 pronunțată în dosar civil - a fost anulat apelul promovat de petentă împotriva hotărârii primei instanțe.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că apelanta a fost citată cu mențiunea să achite, în temeiul art.20 din Legea nr.156/1997 sumele datorate statului cu titlu de taxă de timbru și timbru judiciar. Aceasta a semnat personal citația, atestând faptul că a luat la cunoștință despre cele dispuse, fără să execute obligația legală a timbrării, prealabilă oricărui act de judecată.
În această situație în temeiul art.20 din Legea nr.146/1997, apelul a fost anulat ca netimbrat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs petenta aducându-i critici întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.9 cod procedură civilă.
În expunerea motivelor se arată că hotărârile instanțelor de judecată au fost date prin aplicarea greșită a legii, că actul care a stat la baza instituirii sechestrului este prescris și nu mai poate produce efecte juridice iar instituirea ipotecii asupra unui bun aflat în devălmășie încalcă dispozițiile art.32 și 33 din Codul familiei.
Cu privire la anularea apelului pentru netimbrare solicită repunerea în termenul de plată a acestei obligații legale arătând că se obligă în baza art.37 alin.1 din 760/1999 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.146/1997 și taxelor de timbru să achite taxa judiciară aferentă tuturor fazelor procesuale până la primul termen de judecată.
Nu s-a formulat întâmpinare în cauză.
Verificând decizia atacată prin prisma motivelor invocate și în raport cu normele legale incidente, Curtea reține următoarele:
Deși solicită repunerea în termenul de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, recurenta nu aduce nicio probă care să justifice imposibilitatea obiectivă de achitare a sumelor datorate cu acest titlu în fața instanței de apel.
În aceste condiții Curtea nu poate decât să constate că în mod legal prima instanță a dat eficiență dispozițiilor art.20 din Legea nr.146/1997, apelanta neachitând în mod anticipat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.
Sub acest aspect nu se poate reține îndeplinirea cerințelor motivului de nelegalitate prev.de art.304 pct.9 cod procedură civilă iar achitarea în recurs a taxelor datorate în fața instanței de apel nu poate justifica admiterea recursului, decizia instanței de apel fiind legală în raport cu actele aflate la dosarul apelului.
Constatându-se că în mod corect tribunalul a anulat ca netimbrat apelul petentei, analizarea criticilor vizând fondul cauzei apare ca inutilă.
Pentru toate aceste motive, în temeiul art.312 cod procedură civilă recursul petentei va fi respins ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de petenta împotriva deciziei civile nr.159/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 09 Octombrie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Dact.2ex/21.10.2009
Jud..
Jud.fond
Președinte:Cristina Gheorghina NicoarăJudecători:Cristina Gheorghina Nicoară, Mihaela Florentina Cojan