Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 976/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.976
Ședința publică din 21 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Dr. - -
JUDECĂTOR 1: Adriana Corhan
JUDECĂTOR 2: Maria Lăpădat
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta Direcția pentru Tineret a Județului T împotriva deciziei civile nr.452/A/2.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții Municipiul T reprezentat prin Consiliul local al municipiului T și Primarul municipiului T, având ca obiect constatarea dreptului de administrare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat în reprezentarea reclamantei recurente și consilier juridic în reprezentarea pârâților intimați.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentantul reclamantei recurente depune dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 4 lei, cu chitanța nr.-/30.09.2008, timbru judiciar în sumă de 0,15 lei și dovada achitării onorariului de avocat.
Reprezentanta pârâților intimați depune întâmpinare.
Constatând cauza în stare de judecată, Curtea acordă cuvântul în recurs.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea deciziei civile recurate, în sensul admiterii apelului și pe cale de consecință, admiterea cererii principale, arătând că atât instanța de fond, cât și cea de apel au interpretat greșit actele administrative, nu au stabilit corect cadrul procesual, dreptul de administrare fiindu-le conferit potrivit unei hotărâri de guvern.
Reprezentanta pârâților intimați solicită respingerea recursului, arătând că imobilul a intrat în proprietatea statului prin HG 977/2002, astfel că reclamantei nu i-a fost recunoscut nici un drept de administrare.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
prin decizia civilă nr.452/A/2.06.2008 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timișa respins apelul declarat de reclamanta Direcția pentru Tineret a Județului T împotriva sentinței civile nr.9680 /11.10.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar cu același număr.
Tribunalul a reținut că prin sentința apelată Judecătoria Timișoaraa respins acțiunea precizată formulată de reclamanta Direcția pentru Tineret a Județului T în contradictoriu cu pârâtul Municipiul T reprezentat de Consiliul local al Municipiului T și Primarul Municipiului T și a luat act de renunțarea reclamantei la judecata cererii împotriva pârâtului Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară
Instanța de fond a fost investită inițial cu judecarea plângerii împotriva încheierii nr.10481/28.03.2005, prin care s-a înscris dreptul de proprietate al Primăriei municipiului T și apoi al Municipiului T asupra imobilului cu nr. top 195/2, însă ulterior reclamanta a renunțat la judecata plângerii, precizând acțiunea în sensul că solicită a se constata dreptul său de administrare asupra spațiului 1 situat la parterul imobilului în litigiu, cu intrare din str. -, compus din 14 apartamente, suprafață utilă 478,48 mp, dezmembrarea imobilului și înscrierea în CF a imobilelor rezultate din dezmembrare și a dreptului de administrare al reclamantei asupra spațiului 1.
Instanța de fond a apreciat că acțiunea precizată a reclamantei este neîntemeiată.
A reținut că prin nr.HG 491/1995 au fost înființate administrațiile permanente ale taberelor școlare la nivelul fiecărui inspectorat școlar județean ca unități de învățământ și educație cu personalitate juridică și având calitatea de ordonatori de credite, iar art.7 din acest act normativ prevede modul de constituire a bazei materiale a acestora.
Ca urmare, prin dispoziția nr.211/30.10.1998 a Inspectoratului Școlar T s-a transferat în folosința gratuită a Administrației Școlare T parterul internatului grupului școlar T în suprafață de 322 mp, compus din 19 camere și hol.
A mai reținut că prin nr.HG 197/1999 a fost înființată Agenția Națională a și Turismului Școlar din România, cu agenții în subordine, acest act normativ prevăzând în art. 7 că bunurile mobile și imobile utilizate în scopul desfășurării activităților recreative sunt puse la dispoziția instituțiilor nou înființate, sens în care s-a încheiat protocolul de predare-primire nr.335/16.07.1999 în baza Ordinului nr.4000/17.06.1999.
Prin protocolul încheiat la 1.02.2001 s-au transmis din proprietatea Inspectoratului Școlar T în domeniul public al Primăriei T terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ preuniversitar, în conformitate cu nr.OUG 30/2000, ce modifică și completează art.166 din Legea învățământului nr.84/1995.
Prin nr.HG 977/2002 a fost atestat ca făcând parte din domeniul public al Municipiului T și imobilul din T nr.3 înscris în CF 109.933 cu nr. top 195/2.
Prin concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză s- stabilit că imobilul în litigiu reprezintă proprietatea Statului Român și poate fi dezmembrat.
Prima instanță a apreciat că raporturile juridice dintre reclamantă, prin antecesoarele ei, și proprietarul imobilului derivă din convenția de comodat reprezentată de dispoziția nr.211/30.10.1995, în baza căreia i s-a transmis dreptul de folosință gratuită.
Instanța apreciat că reclamanta nu a făcut dovada unui drept de administrare asupra imobilului, așa încât se impune respingerea acțiunii acesteia.
Împotriva sentinței reclamanta a declarat apel în termen, solicitând schimbarea ei în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost precizată.
În motivarea apelului a arătat că instanța de fond a reținut greșit că dreptul ei derivă dintr-o convenție de comodat, întrucât nr.HG 86/1999 prin art. 7 reglementează transferul dreptului de administrare, transfer pus în practică prin Ordinul 4000 /1999 al Ministerului Educației Naționale.
În acest sens, reclamanta susține că dreptul său de administrare corespunde art.12 alin.3 din Legea nr. 213/1998, întrucât își are izvorul într-un act cu putere publică.
Prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea apelului, arătând că imobilul a trecut în domeniul public prin nr.HG 977/2002, așa încât actele emise anterior invocate de reclamantă nu mai produc efecte juridice.
Analizând apelul declarat de reclamant, tribunalul a apreciat că este neîntemeiat.
A reținut astfel că imobilul a aparținut Statului Român, iar reclamanta este succesoarea fostei Agenții Teritoriale și Turismului Școlar
A reținut că prin dispoziția nr. 211/30.10.1995 Inspectoratul Școlar al Județului T transmis imobilul în litigiu în folosința gratuită Administrației Școlare din T de la Grupul Școlar.
Ulterior prin Ordinul nr. 4000/17.06.1999 Ministerul Educației și Învățământului a dispus că inspectoratele școlare județene vor încheia cu agențiile teritoriale ale taberelor și turismului școlar în termen de 10 zile protocoale de predare-primire a bunurilor mobile și imobile existente la data intrării în vigoare a HG nr. 86/1999. În acest sens s-a încheiat protocolul de la fila 31 dosar de fond.
Tribunalul a mai reținut că reclamanta a revendicat un drept de administrare în temeiul dispoziției nr.211/30.10.1995, însă în mod corect instanța de fond calificat acest act ca fiind un contract de comodat în temeiul căruia reclamanta a dobândit numai un drept de folosință gratuită, dar nu poate pretinde dobândirea unui drept de administrare.
În acest sens a avut în vedere și art.7 din HG nr.86/1999, care se referă la "punerea la dispoziție" a bunurilor mobile și imobile, expresie din care rezultă că este vorba numai despre un drept de folosință gratuită.
Tribunalul a concluzionat că atâta timp cât reclamanta nu a făcut dovada că a dobândit un drept de administrare în temeiul actelor normative menționate, în mod corect acțiunea a fost respinsă și nu se impune schimbarea sentinței primei instanțe.
Împotriva acestei decizii reclamanta Direcția pentru Tineret a Județului Tad eclarat recurs în termen, solicitând modificarea ambelor hotărâri, iar în fond admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului critică ambele hotărâri și arată că instanțele au interpretat greșit actele juridice pe baza cărora și-a întemeiat acțiunea, având în vedere că au fost invocate acte administrative de autoritate, iar instanțele au apreciat greșit că ar fi vorba despre o convenție de comodat.
Mai arată că instanțele nu au avut în vedere evoluția situației juridice a părții din imobilul în cauză, care ulterior anului 1995, când a fost dat în folosință gratuită, conform art.7 din HG nr. 86/1999 trebuia să fie dat în administrarea autoarei sale, sens în care s-a emis și Ordinul nr. 4000/17.06.1999 al Ministerului Educației Naționale, ce obligă la încheierea în termen de 10 zile a protocoalelor de predare-primire a bunurilor mobile și imobile existente la data intrării în vigoare a HG nr. 86/1999 din administrarea fostelor administrații permanente a taberelor școlare către Agenția Teritorială a și Turismului Școlar.
Reclamanta susține că începând cu anul 1999 antecesoarea sa a preluat acest imobil în administrare, iar nu în folosință gratuită, cum greșit au apreciat cele două instanțe.
În acest sens invocă protocolul încheiat la 16.07.1999.
Reclamanta susține că a preluat patrimoniul pe care îl avea antecesoarea sa, motiv pentru care se impune admiterea acțiunii.
În drept invocă dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare pârâții Municipiul T prin primar și Consiliul Local al municipiului T au solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul declarat de reclamantă, în raport de susținerile acesteia, de motivele de recurs invocate și de probele dosarului, Curtea apreciază că este neîntemeiat.
Imobilul în cauză a fost dat în folosință gratuită antecesoarei reclamantei prin dispoziția nr. 211/30.10.1995.
Acest act a fost calificat greșit de cele două instanțe ca fiind un contract de comodat, reglementat de dispozițiile dreptului comun civil.
Curtea apreciază în acest sens că susținerile reclamantei sunt întemeiate numai în parte, deoarece aceasta a dobândit un drept de folosință gratuită printr-un act de autoritate, drept constituit în condițiile art.136 alin.4 din Constituția revizuită.
Curtea constată că art.136 alin.4 din Constituția revizuită permite ca în condițiile legii organice (este vorba de Legea nr. 213/1998) bunurile proprietate publică pot fi date în administrare regiilor autonome sau instituțiilor publice, pot fi concesionate sau închiriate și pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică.
Potrivit art. 12 din Legea nr. 213/1998 modificată:
"(1) Bunurile din domeniul public pot fi date, după caz, în administrarea regiilor autonome, a prefecturilor, a autorităților administrației publice centrale și locale, a altor instituții publice de interes național, județean sau local.
(2) Darea în administrare se realizează, după caz, prin hotărâre a Guvernului sau a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului B sau a consiliului local.
(3) Titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească bunul și să dispună de acesta, în condițiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare. Dreptul de administrare va putea fi revocat numai dacă titularul său nu-și exercită drepturile și nu-și execută obligațiile născute din actul de transmitere.
(4) În litigiile privitoare la dreptul de administrare, în instanță titularul acestui drept va sta în nume propriu. În litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, titularul dreptului de administrare are obligația să arate instanței cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor Codului d e procedură civilă. Titularul dreptului de administrare răspunde, în condițiile legii, pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestei obligații. De asemenea, neîndeplinirea acestei obligații poate atrage revocarea dreptului de administrare.
(5) În litigiile prevăzute la alin. (4), statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, iar unitățile administrativ-teritoriale, de către consiliile județene, de Consiliul General al Municipiului B sau de consiliile locale, care dau mandat scris, în fiecare caz, președintelui consiliului județean sau primarului. Acesta poate desemna un alt funcționar de stat sau un avocat care să-l reprezinte în fața instanței.
(6) Dispozițiile alin. (4) și (5) sunt aplicabile și în litigiile privitoare la dreptul de concesiune, închiriere sau la dreptul de proprietate asupra bunurilor concesionate sau închiriate."
Pe de altă parte, art. 17 din acest act normativ prevede că "Statul și unitățile administrativ-teritoriale pot da imobile din patrimoniul lor, în folosință gratuită, pe termen limitat, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfășoară activitate de binefacere sau de utilitate publică, ori serviciilor publice."
În cauză reclamanta pretinde constatarea unui drept de administrare asupra imobilului în cauză, drept ce pretinde că s-ar constitui în temeiul HG nr.86/1999, însă potrivit art.7 din acest act normativ se prevede că Ministerul Educației Naționale pune la dispoziția Agenției Naționale a și Turismului bunurile mobile și imobile desființate taberelor, satelor de vacanță, bazelor turistice sportive și de agrement.
Din această exprimare a legiuitorului nu rezultă așa cum pretinde reclamanta că dreptul său de administrare s-a constituit prin această hotărâre de guvern și că urmare a acesteia s-a încheiat protocolul din 15.09.1999 prin care i s-a predat în administrare imobilul.
Referitor la acest protocol, Curtea observă că acesta face trimitere la dispoziția nr. 211/30.10.1995, fapt ce confirmă că în favoarea antecesoarei reclamantei nu s-a constituit decât un drept de folosință gratuită iar nu un drept de administrare.
Cu toate acestea în cauză HG nr. 86/1999 nu prevede darea în administrare a bunurilor, ci numai punerea acestora la dispoziția Agenției Naționale a și Turismului. Cu alte cuvinte, intenția legiuitorului nu a fost aceea de a se constitui un drept de administrare așa cum pretinde reclamanta.
În acest sens trebuie avute în vedere și actele normative adoptate ulterior, respectiv faptul că imobilul în cauză a fost atestat prin HG nr.977/2002 ca aparținând domeniului public al Municipiului T, urmare a nr.OUG30/2000, care a modificat art.166 din Legea 84/1995 și a protocolului încheiat la 1.02.2001 între Inspectoratul Școlar T și Primăria Este adevărat că nr.OUG 30/2000 a fost respinsă prin legea nr. 113/2002, dar prin anexele la HG nr. 977/2002 imobilul în cauză a fost menționat ca făcând parte din domeniul public al Municipiului
Curtea apreciază astfel că reclamanta nu poate opune pârâților dobândirea unui drept de administrare în baza unui act normativ anterior.
Curtea mai are în vedere și conținutul diferit al dreptului de administrare, așa cum rezultă din dispozițiile art. 12 din legea nr. 213/1998, redate mai sus, față de dreptul de folosință gratuită, aspect ce conduce la aceeași concluzie, că pentru funcționarea instituției reclamante și a antecesoarelor sale s-a considerat a fi suficient un drept de folosință gratuită, dat fiind scopul pentru care acestea au fost înființate.
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că nu pot fi reținute motivele de recurs întrucât față de substituirea motivării în parte, cele două instanțe au pronunțat hotărâri temeinice ce nu se impun fi modificate.
Ca urmare, Curtea urmează să respingă recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de reclamanta Direcția pentru Tineret a Județului T împotriva deciziei civile nr.452/A/2.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR Dr.- - - - - -
GREFIER
- -
Red.AC/5.11.2008
Dact./5.11.2008
Judecătoria Timișoara -JUDECĂTOR 3: Ion Graur
Tribunalul Timiș -judecători,
2 ex.
Președinte:Adriana CorhanJudecători:Adriana Corhan, Maria Lăpădat, Ion Graur
