Restituire metale prețioase. Decizia 980/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.980
Ședința publică din 21 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Dr. - -
JUDECĂTOR 1: Adriana Corhan
JUDECĂTOR 2: Maria Lăpădat
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva deciziei civile nr.463 din 4.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect restituire metale prețioase.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru reclamanta intimată și consilier juridic în reprezentarea pârâtului recurent.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în recurs.
Reprezentantul pârâtului recurent solicită admiterea recursului, modificarea deciziei civile recurate în sensul respingerii acțiunii, arătând că procesul-verbal nu este un act oficial, iar de la confiscare și până la solicitarea sumelor dreptul la acțiune al reclamantei s-a prescris.
Apărătorul reclamantei intimate solicită respingerea recursului, arătând că în mod corect instanța de fond a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.1890 Cod civil, termenul de prescripție fiind de 30 ani, astfel că acțiunea reclamantei nu este prescrisă, în cauză nefiind incidente dispozițiile art.1 și 3 din Decretul 167/1958, iar instanța are dreptul de a analiza legalitatea dispozițiilor de preluare a bunurilor confiscate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată că:
Prin decizia civilă nr.463/4.06.2008 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timișa respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.
A respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 9159 din data de 01 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă
A obligat apelantul la plata către intimată a sumei de 67 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă menționată, tribunalul a confirmat astfel hotărârea pronunțată de Judecătoria Timișoara, nr.9159/1.10.2007 prin care s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, și în consecință pârâtul a fost obligat să restituie reclamantei suma de 60.000 DM preluată abuziv de la aceasta, în echivalentul în lei în raport de cursul valutar comunicat de BNR la data introducerii acțiunii. De asemenea, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 3281 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Judecătoria a reținut că în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 1 și 3 din Decretul 167/1958, întrucât instanța are dreptul de a analiza legalitatea dispozițiilor de preluare a bunurilor mobile și imobile indiferent de actul ce a stat la baza preluării, conform art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998.
Privitor la fondul cauzei, prima instanță a reținut că, potrivit procesului verbal încheiat la data de 17.10.1989 de către A, la data de 16.10.1989 s-a prezentat la sediul fostei a jud. T reclamanta care a predat suma de 60.000 DM.
Potrivit depozițiilor testimoniale, această sumă în valută a fost predată de reclamanta ca urmare a presiunilor exercitate de lucrătorii fostei miliții, care în repetate rânduri au descins la domiciliul acesteia și au amenințat-o ca va fi arestată daca nu predă valuta pe care o deținea.
Instanța de fond a reținut că din interpretarea raționala și sistematică a dispozițiilor art. 6 al. 2 din Legea nr. 213/1998 rezultă dreptul instanțelor judecătorești de a analiza legalitatea dispozițiilor de preluare de către stat a bunurilor mobile și imobile, indiferent care ar fi actul care a stat la baza preluării, respectiv act normativ, hotărâre judecătorească, ordonanță sau rezoluție a procurorului, analiza limitându-se la legalitatea dispoziției prin care bunurile au fost trecute in proprietatea statului.
Aceasta interpretare este confirmată și prin adoptarea și intrarea în vigoare a Legii nr. 591/2004 pentru modificarea și completarea OUG nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase, aliajelor acestora și pietrelor prețioase în România, care adăuga la art. 26 al. 1 ind. 2 (unde a definit preluarea abuzivă), enumerând în cadrul actelor normative în baza cărora preluarea bunurilor mobile aveau caracter abuziv și Decretul nr. 210/1960 privind regimul mijloacelor de plată străine, metalelor prețioase, aliajelor acestora și pietrelor prețioase în România, decret care a stat la baza preluării de către Statul Ras umei de 60.000 DM revendicată de reclamanta în speță dedusă judecății.
Prin recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T recalificat de instanță ca apel (încheierea de ședință din 23.01.2008), s-a solicitat modificarea hotărârii atacate și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, pârâtul a arătat că deși s-a invocat prescripția dreptului la acțiune de către MEF, instanța nu s-a pronunțat cu privire la excepția invocată, reclamanta fiind decăzută din dreptul de promova acțiunea, potrivit art. 1 din Decretul 167/1958. De asemenea, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra faptului că reclamanta nu a contestat procesul-verbal în baza căruia s-a făcut confiscarea.
A apreciat că în mod ilegal instanța de fond a dispus restituirea valutei confiscate către reclamantă, fără aoo bliga să facă dovada de proveniență a acesteia, cu atât mai mult cu cât, în acea perioadă, persoanele fizice române nu aveau voie să dețină sume de bani în valută.
O altă critică adusă hotărârii judecătoriei a constituit-o și faptul că reclamanta nu a făcut dovada depunerii valutei în contul BNR, instanța de fond având obligația de a solicita reclamantei să facă dovada că valuta confiscată a fost depusă la BNR.
Tribunalul a apreciat ca nefondat apelul declarat de pârât cu motivarea că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie o revendicare mobiliară, acțiune reală supusă disp. art. 1890 civ. care statuează că toate acțiunile reale pe care legea nu le-a declarat imprescriptibile și pentru care nu a stabilit un termen de prescripție se vor prescrie într-un termen de 30 de ani. În speță, nu sunt aplicabile prev. art. 1 din Decretul 167/1958, invocate de către apelant, acestea referindu-se la acțiunile patrimoniale întemeiate pe dreptul de creanță și care sunt prescriptibile în termenul general de prescripție, cătă vreme art. 21 din același decret sustrage incidenței acestui prim articol acțiunile fundamentate pe drepturile reale: dreptul de proprietate, uzufruct, uz, abitație, servitute și superficie.
A reținut că în mod corect a apreciat prima instanță că preluarea valutei de la reclamantă, confirmată și de depoziția martorului, audiat de către instanța de apel, contravine atât Constituției României din 1948, cât și prevederilor art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, la care România era parte la data preluării și celor ale art. 480 Cod civil; aceste prevederi ocrotesc dreptul de proprietate al reclamantei fără ca aceasta să fie obligată a dovedi proveniența valutei confiscate.
În termen, împotriva deciziei civile nr.463 din 4.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timișa declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și rejudecând pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În motivare a arătat că dispozițiile art.23 din Decretul nr.167/1958 prevăd că "dreptul la acțiune privitoare la sume de bani consemnate sau depuse la instituțiile de bancă, credit și economie sau la orice alte organizații socialiste, pe seama statului ori a organizațiilor de stat se prescrie în termen de 3 ani de la data consemnării depunerii".
Dacă s-ar fi pus problema repunerii în termen a cererii de restituire, cererea reclamantei, potrivit art.19 din același decret s-a formulat cu depășirea termenului de o lună de la data încetării cauzelor care justifică depășirea termenului de prescripție, respectiv data abrogării Decretului 210/1960, în baza căruia s-a efectuat confiscarea sumelor în valută.
Cu privire la motivul invocat de Ministerul Economiei și Finanțelor în apel privind dovada depunerii valutei la BNR, instanța de apel a solicitat organelor de poliție ale județului T și A să comunice dovezi în acest sens, fără a solicita și BNR- să facă dovada că suma în valută confiscată a fost depusă la această entitate, ori dacă s-au solicitat aceste probe de la organele de poliție, erau vădit necesare și dovezi de la organul care a confiscat valuta.
Arată că referitor la motivul de a nu fi fost contestat procesul-verbal de preluare a valutei, instanța trebuia să țină cont de faptul că o dată cu acest înscris ar fi trebuit întocmit și un proces-verbal de confiscare a valutei, înscrisul doveditor depus la dosarul cauzei nu dovedește confiscarea ci acesta este un act numai de constatare, ori confiscarea are loc sau se face în baza unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.
În drept invocă dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Examinând decizia civilă atacată, în raport de motivele invocate, de dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta recurentă, se constată că aceasta a fost corect respinsă de tribunal în raport de dispozițiile art.1890 Cod civil, reținând totodată că prevederile art.1 din Decretul nr.167/1958 nu sunt aplicabile în cauză.
Reclamanta, în susținerea cererii de restituire a sumei de 60.000 mărci germane în echivalent în lei în raport de cursul valutar comunicat de BNR din data înregistrării acțiunii, invocă procesul-verbal de ridicare a acestei sume întocmit la 16.10.1989 de către ofițerii de miliție, la domiciliul său din
Verificând așa zisul act de preluare, respectiv procesul-verbal încheiat la 16.10.1989 se constată că acesta nu este un act oficial, el nu emană de la o autoritate publică, nu poartă un antet, o ștampilă, fiind în realitate un act sub semnătură privată.
Mai mult, așa cum rezultă din mențiunile făcute pe acest înscris, rezultă că cei doi ofițeri de miliție din cadrul județului T, al căror nume este înscris în procesul-verbal în discuție, au predat suma de 60.000 de mărci altui ofițer din cadrul Inspectoratului de
Actul mai sus menționat nu face dovada confiscării abuzive a valutei din litigiu câtă vreme nu s-a făcut dovada depunerii valutei "confiscate în contul BNR așa cum prevedeau dispozițiile Decretului 210/1960.
Nu există la dosar nici un act din care să rezulte că suma pretins confiscată de la reclamantă ar fi fost preluată de către BNR.
Cele două instanțe își motivează hotărârea de restituire a valutei către reclamantă pe dispozițiile art. 6 din Legea 213/1998 care, într-adevăr, prevăd că bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului pot fi revendicate de foștii proprietari dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație, - însă în cauză nu sunt incidente aceste dispoziții legale câtă vreme nu s-a făcut dovada preluării de către stat a valutei a cărei restituire se solicită de reclamantă.
Decretul 210/1960 - invocat de asemenea de prima instanță - ca fiind actul normativ ce a stat la baza preluării de către Statul Român a sumei de 60.000 DM revendicate de reclamantă - a avut în vedere preluarea de către stat a mijloacelor de plată străine, metalelor și pietrelor prețioase, iar în situația de confiscare a acestor bunuri, se întocmeau procese-verbale de contravenție (ce puteau fi atacate) în baza legii nr.32/1968.
Singurul înscris depus în susținerea acțiunii - "procesul-verbal" din 16.10.1989 - conform căruia reclamanta ar fi predat celor doi ofițeri suma de 60.000 mărci germane - neînsoțit de un proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor încheiat conform dispozițiilor art.40 din Decretul 210/1960 de către organele Ministerului d e Interne nu poate constitui o probă cu care reclamanta să facă dovada că suma respectivă a fost preluată de Statul Român și este deținută de acesta.
Cei doi ofițeri de poliție nu au acționat ca agent constatator al contravenției nu ca reprezentanți ai Inspectoratului de T, iar "procesul-verbal" din 16.10.1989 - nu este un înscris doveditor al confiscării valutei nefiind de altfel nici înregistrat la instituția respectivă, și nu echivalează cu un proces-verbal de contravenție întocmit în sensul dispozițiilor Legii 32/1968.
Reclamanta putea solicita restituirea sume respective de la stat doar în situația în care ar fi dovedit că a fost preluată abuziv de reprezentantul statului, or, reclamanta nu a făcut o astfel de dovadă, iar din adresa întocmită de Inspectoratul de Poliție T rezultă că aceasta nu poate prezenta un document care să ateste confiscarea valutei în litigiu.
Întrucât din considerentele arătate rezultă că ofițerii de miliție ce au întocmit procesul-verbal nu au acționat ca reprezentanți ai Inspectoratului de, respectiv ca prepuși ai statului, este greșită motivarea instanței de apel în sensul reținerii că "odată preluată valuta de organele de miliție în calitate de prepuși ai Statului Român, statul este ținut să răspundă pentru această preluare.
Raportat la cele mai sus reținute, este nerelevantă declarația martorului, ofițer de miliție conform căreia, acesta ar fi preluat valuta de la ofițerul ce a participat la întocmirea procesului-verbal, audiat și acesta de prima instanță, în calitate de martor; de altfel, aceste declarații "pro causa" sunt date cu încălcarea dispozițiilor art.1191 alin.1 și 2 Cod civil, ce reglementează reguli restrictive vizând inadmisibilitatea probei testimoniale împotriva și peste cuprinsul unui înscris.
Este adevărat că Legea nr.591/2004 califică drept abuziv și Decretul nr.210/1960 - privind regimul mijloacelor de plată străine, însă reclamanta care a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, invocând ca temei de drept al acțiunii dispozițiile art.480 Cod civil, nu a făcut dovada confiscării și preluării valutei către stat, actul intitulat "proces-verbal" încheiat de ofițerii de miliție nefiind act încheiat în sensul dispozițiilor art.40 din Decretul menționat iar Legea nr.213/1998 reținută ca temei al restituirii valutei către reclamantă se referă la valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului.
Față de considerentele arătate Curtea în baza art.312 Cod procedură civilă va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului T împotriva deciziei civile nr.463 din 4.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Va modifica decizia civilă atacată în sensul că va admite apelul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului T împotriva sentinței civile nr.9159/1.20.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr- pe care o va schimba și în consecință, va respinge acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului T împotriva deciziei civile nr.463 din 4.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică decizia civilă atacată în sensul că:
Admite apelul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului T împotriva sentinței civile nr.9159/1.20.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr- pe care o schimbă și în consecință:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR Dr.- - - - - -
GREFIER
- -
Red.ML/19.11.2008
Dact./19.11.2008
Judecătoria Timișoara -JUDECĂTOR 3: Ion Graur
Tribunalul Timiș -judecători,
2 ex.
Președinte:Adriana CorhanJudecători:Adriana Corhan, Maria Lăpădat, Ion Graur
