Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1660/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1660
Ședința publică din data de 19 august 2009
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Simona
-- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA (FOSTĂ ), cu sediul în B, sector 1, G-ral nr. 11 Bis, prin administrator judiciar cu sediul în B, sector 3,-, -.4, împotriva sentinței civile nr. 1088 din 22 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți domiciliată în Scăieni,-, județul P, domiciliat în Scăieni, Calea nr. 16, județul P și domiciliat în comuna, sat, nr. 351, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată la ribunalul Prahova sub nr- reclamanții, si au chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 9998,2 lei din care 9550 lei drepturi salariale cuvenite si neacordate si 448,2 lei reprezentând daune materiale pentru neachitarea la termen a acestor drepturi, în raport cu indicele de inflație.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt angajații pârâtei, iar pe lângă salariul de bază urmau să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate constând în suplimentări salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, drepturi ce nu le-au fost acordate în perioada sus-menționată.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Prahova prin sentința civilă nr.1554/30.05.2008 a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant primele de Paste și C în suma de 9550 lei, actualizat de la data scadentei până la data plații efective.
În motivarea acestei hotărâri s-a arătat că aceste drepturi salariale suplimentare sunt prevăzute de ar. 168 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2005-2007, iar pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a le achita.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta criticând-o pentru nelegalitate, susținând că în mod greșit instanța de fond a stabilit ca nu există nicio dovada la dosar privind achitarea efectiva a primelor de Paste și de C, motivat de faptul ca în anul 2003, aceste prime au fost incluse in salariu si, ulterior, ele au fost menținute, iar la salariile astfel calculate, s-au aplicat indexări.
O altă critică s-a referit la faptul că și în măsura în care pretențiile reclamanților ar fi fost întemeiate, cuantumul sumei datorate, trebuia calculat în raport cu salariul de bază mediu brut pe unitate și nu în raport cu salariu mediu pe unitate, care include și sporurile.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr.1658/10.09.2008, a admis recursul pârâtei SC SA împotriva sentinței civile nr. 1554/30.05.2008 pe care a casat-o si a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut că pentru anul 2003, primele de Paște și de C, au fost incluse in salariu, astfel cum s-a menționat și în numai ca, aceasta nu înseamnă ca începând cu aceasta data, aceste prime rămân incluse în salariu, însa, presupunând ca susținerea recurentei este reala, aceasta avea obligația ca în conformitate cu art.287 din muncii, să probeze veridicitatea susținerilor făcute, iar pârâta cu referire concretă la situația salariala a reclamanților, nu a demonstrat că acest lucru corespunde realității.
Mai mult decât atât, recurenta trebuia sa demonstreze si faptul ca art.168 al.2 este aplicabil și pentru perioada ulterioara anului 2003, întrucât aceasta prevedere contractuala se refera exclusiv la anul 2003.
Legat de același articol al, Curtea a reținut că părțile în contract, au stabilit criteriile de determinare a cuantumului acestor prime ca fiind echivalentul unui salariu de baza mediu pe unitate, a cărui valoare concreta trebuie stabilita cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment, prin negociere cu sindicatul, ori in lipsa acestei negocieri, instanța de fond avea obligația administrării de probe pentru ca solicitarea reclamanților s-a referit la salariul mediu brut pe unitate, care include si sporurile, critica formulata de recurenta sub acest aspect fiind corecta.
Deși la dosar recurenta a depus o adresa privitoare la valoarea salariului de baza mediu anual, Curtea de Apel a apreciat ca acest înscris este insuficient pentru determinarea cuantumului corect al sumei datorate reclamanților în condițiile art.168 din, stabilind necesitatea efectuării unei expertize contabile-salarizare care, în raport cu evidentele contabile ale unității și înscrisurile de la dosar, sa determine cuantumurile salariului de baza mediu brut pe unitate din luna anterioară în care trebuia efectuată plata.
Întrucât în fața instanței de recurs nu se pot administra probe noi cu excepția înscrisurilor si constatând ca in cauza prima instanța nu s-a pronunțat asupra fondului, ca o consecința a neadministrării de probe, s-a dispus trimiterea spre rejudecare a cauzei la instanța de fond, in vederea administrării tuturor probatoriilor necesare si utile, pentru corecta stabilire a situației de fapt si, implicit, a cuantumului corect al sumei datorate reclamanților.
Cauza a fost reînregistrată la ribunalul Prahova sub nr-.
Pe linia deciziei de casare, instanța a dispus efectuarea unei expertize contabile-salarizare, numindu-se ca expert d-na, expertiza care sa calculeze drepturile bănești cuvenite reclamanților cu titlu de prime de Paște și de C, în funcție de cuantumurile salariului de bază mediu brut pe unitate din luna anterioară în care trebuia efectuată plata și a citat părțile cu mențiunea dacă înțeleg să achite onorariul de expertiză.
Nicio parte nu a înțeles să plătească onorariu de expert, iar tribunalul, având în vedere aceasta a decăzut pârâții din proba cu expertiză.
Tribunalul Prahova, prin sentința nr. 1088 din 22 mai 2009 admis acțiunea în fond după casare formulata de reclamanții, și bligat pârâta să plătească fiecărui reclamant drepturile salariale cuvenite si neacordate reprezentând prima de Paște și C pe anii 2005-2007, conform art.168 din CCM la nivel de societate, calculat la nivelul salariului de baza mediu brut pe societate anterior lunii in care trebuia achitat dreptul, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, de la data scadentei fiecărei prime pana la data plații efective.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs, în termen legal, pârâta, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.304 pct. 8 și 9, art.3041Cod.pr.civilă.
Susține recurenta că în mod greșit a fost admisă acțiunea însușindu-se eronat raționamentul intimaților-reclamanți.
Astfel, instanța de fond a reținut că nu au fost dovedite afirmațiile recurentei-pârâte referitoare la includerea în salariu a suplimentărilor salariale, însă se susține că recurenta-pârâtă nu trebuia să facă dovadă acordării sumelor solicitate față de apărările acesteia legate de dreptul subiectiv căruia trebuia să-i corespundă pretinsa obligație de plată a primelor de Paște și C, drept ce nu mai există întrucât aceasta a fost voința comună a părților.
Se arată în continuare că suplimentările salariale prevăzute la art.168 alin.1 au fost incluse în salariile de bază ale salariaților începând cu anul 2003, au fost menținute și indexate în anii 2003-2007 la aceste creșteri salariale aplicându-se și sporurile stabilite prin contractul colectiv de muncă pentru 2003-2007, salariații beneficiind efectiv de aceste suplimentări salariale aferente sărbătorilor de Paște și de C, care au fost primite lunar împreună cu drepturile salariale lunare.
Recurenta susține că formularea nefericită a art. 168 din Contractul colectiv de muncă de la nivelul unității nu este de natură a înlătura logica evidentă de interpretare a acestuia.Tribunalul, arată recurenta, s-a rezumat la a deduce îndreptățirea reclamanților, din analiza literală a textului art.168 din CCM, folosind argumentul per a contrario. Chiar dacă ad literam textul conduce la ideea ca absorbția s-a realizat numai pentru anul 2003, în realitate nu poate conduce la altă soluție decât aceea că începând cu anul 2003, suplimentările pentru Paște și C nu se mai acordă separat, ele fiind absorbite în salariu în anul 2003.
Se mai învederează că venind în interpretarea disp.art.168 din CCM, comisia paritară, în care salariații au fost legal reprezentanți, a statuat că începând cu anul 2003, având în vedere că primele au fost incluse în salariile de bază ale angajaților, părțile contractului au înțeles că prevederile art.168 alin.1 au rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază, ca întreg, și astfel, negocierile colective anuale au privit exclusiv majorarea salariului de bază, ca întreg, așa cum acesta a rezultat după data includerii primelor în salariu.
Arată recurenta-pârâtă că este greu de imaginat că într-o problemă generală ca cea de față, Federația Sindicatelor Libere nu ar fi reacționat, cerând respectarea contractului colectiv de muncă, care în realitate nu fusese cu nimic încălcat, salariații fiind reprezentați în cadrul tuturor negocierilor de către Federația Sindicatelor Libere, acesta fiind și cazul întrV. comisiei paritare a SC SA, menită să lămurească pe deplin situația primelor solicitate doar printr-o interpretare denaturată a art.168 din contractul colectiv de muncă, iar hotărârea Comisiei paritare din data de 06.11.2007 are putere obligatorie atât pentru societate, cât și pentru salariați.
Se arată în continuare că dreptul subiectiv căruia trebuie să îi corespundă pretinsa obligație de plată a primelor de Paște și de C nu mai există, întrucât aceasta a fost voința comună a părților, ca expresie a aplicării și respectării CCM, opinia comisiei paritare fiind consfințită în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, care prevede, la art.176 alin.6 că "fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază".
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond respingerea pretenției cu privire la acordarea primelor de Paște și de C pentru perioada 2005-2007 pentru petenți.
S-a mai solicitat, în condițiile art. 300 alin.2 raportat la art. 300 alin. 3 pr.civ. suspendarea executării hotărârii recurate.
La cererea de recurs au fost anexate înscrisuri.
Deși legal citați cu această mențiune, intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei,sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit disp. art. 3041pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Textul art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de societate, valabil pe perioada în discuție în cauză, încheiat între SC SA și salariați, reprezentanți de, a rămas neschimbat, prin acest articol stabilindu-se că salariații SA vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate.
Faptul că în anul 2003 aceste suplimentări au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat nu poate justifica respingerea acțiunii, câtă vreme prin acțiunea de față s-a solicitat obligarea pârâtei la plata suplimentărilor salariale către reclamanți cuvenite pe o perioadă ulterioară, conform art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, iar conținutul art.168 alin.1 a rămas același în toată această perioadă, nerenunțându-se la acest articol deși contractul colectiv de muncă a fost modificat prin acte adiționale succesive, lucru care s-ar fi întâmplat, în mod logic, dacă nu se mai intenționa acordarea suplimentărilor salariale respective pe anii următori anului 2003.
Primele de C și de Paște pe anii în discuție nu au fost incluse nici în salariul de bază al intimaților-reclamanți, pe anii respectivi, nefăcându-se o asemenea dovadă de către recurenta-pârâtă, căreia, în calitate de angajator, îi revenea sarcina probei, conform art.287 Codul muncii și, în plus, dacă așa ar fi stat lucrurile, ceea ce în speță nu s-a dovedit, este evident că în contractele colective de muncă valabile pe anii respectivi s-ar fi menționat expres că pentru acești ani, suplimentările de la alin.1 al art.168 privind primele de Paște și de C, vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, lucru ce nu s-a întâmplat.
În raport de cele mai sus arătate, Nota comisiei paritare a SC SA, formată din reprezentanți ai societății și ai, prin care s-au adus precizări asupra interpretării art.168 alin.1 și 2 din contractul colectiv de muncă înregistrat la - municipiul B sub nr.9002/31.10.2003, așa cum a fost modificat prin actele adiționale încheiate în perioada 2004-2005, de care se prevalează recurenta, nu poate constitui un argument pentru respingerea acțiunii, câtă vreme recurenta nu a dovedit că primele de C și de Paște, prevăzute de art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, ar fi fost acordate reclamanților prin includerea acestor prime în salariul lor de bază pe perioada în discuție în cauză.
Recurenta invocă punctul II al Notei întocmită de comisia paritară, însă la punctul I alin.1 din aceeași notă se menționează că interpretarea art.168 alin.1 și 2 din contract, conform voinței părților la semnarea acestuia, este după cum urmează: "începând cu anul 2003, până la data la care părțile convin în mod expres altfel, suplimentările salariale menționate la alin.1 al art.168 (denumite și "prime") vor fi incluse în salariul lunar de bază al angajaților și vor fi acordate angajaților sub această formă".
De asemenea, prin adresa înregistrată sub nr.4209/6.11.2007 Comisiei paritare a societății-recurente către toate structurile teritoriale ale societății, s-a comunicat acestora că părțile semnatare confirmă faptul că, în redactarea art.168 alin.1 și 2, la momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paște și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat SC SA.
Or, așa cum s-a arătat mai sus, în cauză nu s-a făcut dovada includerii primelor respective în salariul de bază al reclamanților și pe anii în discuție în cauză.
În acest context, nici dispozițiile art.176 alin.6 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură invocate de recurentă, nu pot conduce la concluzia netemeiniciei acțiunii reclamanților și respingerii acesteia.
Înscrisurile depuse la dosar în recurs de către recurentă, respectiv adresa către Sucursala service, fără număr de înregistrare, (anexa nr. 4) în cuprinsul căreia se menționează introducerea în salariul de bază pe sucursală, existent la 31 ianuarie 2003 sumei fixe de 700 lei/om/lună reprezentând prevederi ale CCM art. 168(1) ce se acordau salariaților cu ocazia sărbătorilor religioase și majorarea salariilor de bază rezultate cu un procent de 9,4 % nu poate fi avută în vedere în condițiile în care din conținutul acesteia nu rezultă niciun criteriu în raport de care a fost stabilit de către recurentă, în mod unilateral, valoarea acestui salariu, pe fiecare an. Pe de altă parte, din verificarea carnetelor de muncă ale intimaților - reclamanți se constată că în cursul anului 2003, respectiv la data de 01.03.2003, valoarea salariului de bază este mai mic decât în anul 2002 - astfel, salariul de bază al intimatului- reclamant este de 6.346.000 lei la 01.05.2002 și 4.850.000 lei la 01.03.2003, astfel cum a fost pretins majorat prin nr. 14/13.03.2003.
Pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursul ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge ca atare, sentința atacată fiind legală și temeinică, decurgând dintr-o corectă interpretare a probelor administrate și aplicare a dispozițiilor legale.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC SA (FOSTĂ ), cu sediul în B, sector 1, G-ral nr. 11 Bis, prin administrator judiciar cu sediul în B, sector 3,-, -.4, împotriva sentinței civile nr. 1088 din 22 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți domiciliată în Scăieni,-, județul P, domiciliat în Scăieni, Calea nr. 16, județul P și domiciliat în comuna, sat, nr. 351, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 august 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Simona
- - --- - -- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored. /SȘ
7 ex./ 2009-08-31
f- Tribunalul Prahova
R -
Emis 5 comunicări/7.09.2009
Grefier,
1. SC SA (FOSTĂ ),
2. SC SA (FOSTĂ ), prin administrator judiciar
3.
4. ,
5.
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Simona