Pretentii civile. Speta. Decizia 149/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 149
Ședința publică din 26 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 3: Dumitru Popescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva Sentinței Civile nr. 1450/20.10.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâta intimată avocat C în substituirea avocat, lipsă fiind reclamantul recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta pârâtei intimate depune la dosar întâmpinare, notificare, delegație de reprezentare și delegație de substituire.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat Curtea acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1450/20.10.2009, Tribunalul Arada constatat necompetența teritorială a instanței în soluționarea cauzei, stabilind că este competent teritorial exclusiv să soluționeze pricina Tribunalul București.
Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că legea generală în materia dreptului muncii este Codul muncii iar legea specială care este de strictă interpretare este Legea nr. 168/1999, care prevede în dispozițiile art. 72 că este competentă instanța - tribunalul d e la sediul unității, în speță Tribunalul București.
astfel, instanța sesizată a considerat de asemenea că, legea nr. 261/2007 care a adus modifică și completări Legea nr. 168/1999, nu vizează și prevederile art. 72 în discuție iar în altă ordine de idei, jurisprudența instanței supreme a dat eficiență prevederilor art. 284 alin. 2 Codul muncii și în consecință prevederilor art. 72 din Legea nr. 168/1999.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre judecare la Tribunalul Arad.
În motivele de recurs se arată că hotărârea este neleaglă, fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 168/1999 fără a se avea în vedere dispozițiile art.248 Codul muncii.
Pledând pentru aplicarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 168/1999, în interpretarea teleologică, recurentul arată că legiuitorul prin dispozițiile din legea generală - Codul muncii a avut în vedere atât distincția dintre sediul principal și sediile secundare cu personalitate juridică ale persoanelor juridice improcesuate în astfel de cauze, cât și legea de organizare a instanțelor în cadrul tribunalelor existând secții specializate în litigiile de muncă.
Prin întâmpinare intimata s-a opus admiterii recursului arătând că instanța de fond a interpretat judicios dispozițiile art. 67 și art. 72 din Legea nr. 168/1999.
Pe de altă parte, făcându-se o analiză a problemei de drept ivită în speță cu raportare la dispozițiile art. 248 Codul muncii, se arată că pentru stabilirea competenței teritoriale intră în concurs Codul muncii și legea specială iar dând eficiență dispozițiilor art. 73 din Constituția revizuită, este de aplicat în soluționarea conflictelor de muncă legea organică specială, care este în vigoare întrucât prevederile art. 298 alin. 2 Codul muncii identifică actele normative abrogate expres, total sau parțial.
În această ordine de idei, ultima liniuță din art. 298 constituit temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o abrogare implicită, ceea ce vădește o neinformare legislativă pentru teoreticieni și reluarea unor teze vechi, iar după intrarea in vigoare a Legea nr. 24/2000 nu,ai există temei pentru operarea abrogării implicite.
În concluzie, se arată că competența teritorială instituită prin legile speciale are un caracter absolut și derogă de la regula generală stabilită de Codul muncii ceea ce înseamnă că dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999 prevăd că este competentă exclusiv în soluționarea litigiului de față instanța de la sediul angajatorului.
Examinând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale invocate,a actelor de procedură efectuate in fața instanței de fond,cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 312 alin.1, 3 și 5 și art. 304 pct.4/pr.civ.,Curtea reține că acesta este întemeiat,cu următoarele argumente.
Curtea constată că prevederile art. 72 din Legea nr. 168 /1999 au fost abrogate implicit prin noile dispoziții ale art. 284 alin.2 din Codul Muncii, fiind evidentă intenția legiuitorului de renunța la vechea reglementare in materie de competență,cu scopul de a se ralia prevederilor europene și internaționale referitoare la jurisdicția muncii, prin instituirea unor norme procedurale în beneficiul salariatului (lucrătorului) pentru eficientizarea actului de justiție, în spiritul principiului celerității și al garantării accesului liber și imediat la justiție.
O atare intenție rezultă cu certitudine și din prevederea cu caracter general din corpul art. 298 al Codului Muncii,care dispune că pe data intrării in vigoare a Legii nr. 53/2003 se abrogă orice alte dispoziții contrare.
Curtea consideră că,odată ce intenția legiuitorului in adoptarea unei soluții legislative apare ca neîndoielnică, rolul instanțelor judecătorești este acela de a aplica prevederile legale, iar eventuala nerespectare de către puterea legiuitoare a tuturor exigențelor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, in speță a art. 63 alin.3 din varianta in vigoare la data adoptării Codului Muncii, nu poate fi cenzurată pe cale judiciară,întrucât acest lucru ar permite încălcarea principiului separației puterilor in stat, prin lipsirea de efecte a unui act normativ cu putere de lege prin intervenția instanțelor de judecată, pe motiv ca acesta nu respectă tehnica legislativă instituită printr-o altă lege specială.
Aceasta cu atât mai mult cu cât limitele controlului judiciar al actelor emise de autoritățile publice sunt fixate in mod expres prin art. 126 alin. 6 din Constituția României, iar depășirea acestora,nu numai că ar conduce la încălcarea legii fundamentale,dar ar pune autoritățile judiciare in ipostaza de a săvârși un veritabil abuz de putere.
Prin urmare, întrucât principiul potrivit căruia o normă specială înlătură de la aplicarea o dispoziție cu caracter general,chiar dacă ultima este ulterioară,nu poate servi drept justificare pentru aplicarea unei norme juridice abrogate,instanța de control judiciar conchide că Tribunalul a aplicat eronat prevederile art. 72 din Legea nr. 168 /1999, depășindu-și atribuțiile conferite puterii judecătorești, împrejurare de natura a atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct.4/pr.civ. De aceea, in baza art. 312 alin 3 și 5 /pr.civ., Curtea va admite recursul reclamantului, va casa sentința atacată și va trimite dosarul spre competentă soluționare Tribunalului Arad, instanță care,conformându-se imperativului art.315 /pr.civ.,va ține cont de dispozițiile Codului Muncii in materie de competență teritoriala absolută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva Sentinței Civile nr. 1450/20.10.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr-.
Casează hotărârea recurată și trimite cauza spre competentă soluționare în primă instanță, Tribunalului Arad - secția litigii de muncă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. / 18.02.2010
Tehnored I/18.02.2010/2 ex
Prima instanță: Tribunalul Arad
Jud., jud.
Președinte:Aurelia SchnepfJudecători:Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu
