Pretentii civile. Speta. Decizia 44/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.44
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Dan Andrei Enescu
JUDECĂTORI: Dan Andrei Enescu, Vera Andrea Popescu
: -
Grefier: -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC ""SA, cu sediul în B, - -, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.2404 din 26 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți G, domiciliat în P,-,.182,.D,.4,.77, județul P și, domiciliat în - Scăieni,-, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă SC "" SA, avocat din Baroul Prahova, lipsind intimații-reclamanți G și.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă instanței de grefierul de ședință că recursul este declarat și motivat în termen și este scutit de plata taxei de timbru.
Avocat pentru recurenta-pârâtă SC"" SA declară că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în fond.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere declarația recurentei-pârâte că nu mai are alte cereri de formulat, cât și față de împrejurarea că reclamanții au solicitat, la fond, prin acțiune, judecarea cauzei în lipsă, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Având cuvântul în fond pentru recurenta-pârâtă SC "" SA, avocat solicită în principal admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii ca prescrisă. În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. În situația în care se trece peste aceste apărări solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate cu obligarea pârâtei la plata sumelor de bani comunicate ca fiind salariul de bază mediu pe societate, cu mențiunea că aceste sume sunt brute. Cheltuielile de judecată urmează a se solicita pe cale separată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții G și au chemat în judecată pe pârâta SC SA solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de câte 974,27 lei către fiecare reclamant, reprezentând drepturi salariale cuvenite acestora și neacordate, respectiv prime de pe anul 2005 în cuantum de 927 lei și 47,27 lei daune pentru neachitarea la termen a obligațiilor în raport de rata inflației.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în anul 2005 au fost salariații pârâtei, iar potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, salariații societății aveau dreptul, cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, la o suplimentare salarială în cuantum de un salariu de bază mediu pe, însă reclamanții nu au beneficiat de suplimentările solicitate prin acțiune.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că primele solicitate de reclamanți au fost incluse în salariul de bază al acestora și prin urmare, aceștia nu mai pot solicita un drept salarial care le-a fost plătit.
Totodată, pârâta a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că în cauză sunt incidente disp. art.283 alin.1 lit.e Codul muncii potrivit cărora dreptul la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.2404 din 26.09.2008, Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 927 lei reprezentând contravaloare prime de C aferente anului 2005, sume ce urmează fi actualizate potrivit indicelui de inflație de la data scadenței fiecărei sume la plata efectivă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanții au avut calitatea de salariați ai pârâtei în anul 2005, iar potrivit art.168 alin.1 din, aceștia aveau dreptul la prime pentru Paște și în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate pentru fiecare din aceste sărbători, însă reclamanților nu le-au fost achitate drepturile salariale cerute prin acțiune, constând în prima de C 2005.
Această concluzie rezultă din faptul că pârâta, care a pretins că începând cu anul 2003 primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază conform negocierilor cu sindicatul, situație menționată în, nu a făcut și dovada includerii acestor prime în salariu, în condițiile în care acesteia îi revenea sarcina probei.
Referitor la excepția invocată de pârâtă prin întâmpinare, tribunalul a stabilit că în cauză sunt incidente disp. art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii, potrivit cărora termenul de prescripție este de 3 ani, obiectul acțiunii privind drepturi salariale și nu cele ale art. 283 alin.1 lit. e Codul muncii invocate de pârâtă.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
Pe fond, soluția a fost criticată deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2004, potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamanții nu a formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.
Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Deși legal citați cu această mențiune, intimații-reclamanți nu au depus la dosar întâmpinare cu privire la recursul pârâtei.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale, prin același articol, la lit. c, s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003, în urma negocierilor purtate cu sindicatul, primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.
Această probă nu a fost făcută, astfel că în mod corect instanța de fond admis acțiunea.
Nici în ceea ce privește cuantumul sumei acordate reclamanților, susținerile recurentei nu sunt întemeiate, întrucât instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea soluției valoarea salariului de bază mediu pe, conform art. 168 alin.(1) din contractul colectiv de muncă pe anul 2005, valoare ce rezultă din adresele societății nr.830/5.02.2008 și nr.831/5.02.2008 depuse în copie la dosarul de fond, corespunzând pentru C 2005 suma de 927 lei, cât au cerut și reclamanții.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, sentința atacată fiind legală și temeinică, decurgând dintr-o corectă apreciere a probelor administrate și aplicare a dispozițiilor legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SA, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 2404 din 26 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți G, domiciliat în P,-,.182,.D,.4,.77, județul P și, domiciliat în - Scăieni,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 ianuarie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Dan Andrei Enescu, Vera Andrea Popescu
--- - --- - -
Grefier
-
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
2 ex./04.02.2009
/VS
Trib.P nr-
Președinte:Dan Andrei EnescuJudecători:Dan Andrei Enescu, Vera Andrea Popescu