Pretentii civile. Speta. Decizia 6347/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6347
Ședința publică de la 13 2009
Completul constituit din:
Președinte: - -
JUDECĂTOR 1: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu
Grefier:
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA împotriva sentinței civile nr. 1050/11.06.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți și, precum și cu intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, iar în cauză se solicită judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.
Curtea, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr. 1050 din 11 iunie 2009, Tribunalul Mehedinția admis în parte acțiunea formulată de reclamanții și, împotriva pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantului sporul de 50% risc și suprasolicitate neuropsihică pe perioada 01.07.2008 - 01.03.2009 și reclamantei același spor pe perioada 15.07.2008 - 01.03.2009.
S-a dispus efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carentul de muncă.
S-a respins acțiunea față de Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor și cererea de chemare în garanție.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanții și, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria M, au chemat în judecată pârâții Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți solicitând obligarea acestora la plata drepturilor salariale reprezentând sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 15.07.2008 pentru reclamanta și cu data de 01.07.2008 pentru reclamantul, la zi actualizate cu indicele de inflație de la data plății, spor care să fie acordat și pentru viitor.
Instanța a constatat că, în urma soluționării recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, Înalta Curte de Casației și Justiție, a admis recursul și a constatat că, judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar, pronunțând în acest sens Decizia nr.21 din 10 martie 2008, în dosarul nr.5/2008.
Potrivit Adresei nr. 630/22.05.2009 prin care arătă că reclamanta a fost numită în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria M începând cu 15 iulie 2008, iar reclamantul începând cu 1 iulie 2008 și Adresei nr.1802/II/3 din 30.04.2009 prin care se precizează că reclamanților li s-a acordat sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică începând cu luna martie 2009, conform Ordinului nr. 526/03.03.2009, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și având în vedere dispozițiile art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt obligatorii pentru instanțe, acțiunea reclamantelor a fost admisă în parte, cu obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, la plata sporului de 50% calculat la indemnizația brută lunară, pe perioada 15.07.2008 - 01.03.2009, pentru reclamanta și pe perioada 01.07.2008 - 01.03.2009, pentru reclamantul.
Referitor la petitul privind acordarea acestui spor și pentru viitor, instanța a respins ca lipsit de obiect având în vedere că, începând cu data de 01.03.2009, acest spor a fost acordat reclamanților conform Ordinului nr. 526/03.03.2009, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției.
S-a constatat întemeiat și petitul privind înscrierea acestui drept în carnetele de muncă ale reclamanților și a fost admis.
Acțiunea reclamanților împotriva Statului Român prin Ministerului Economiei și Finanțelor a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive a acestui organ central al administrației de stat, întrucât nu există raporturi juridice între reclamantă și această instituție, iar potrivit OG nr.22/2002, ordonatorii principali de credite au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, să solicite rectificarea creditelor bugetare și să vireze creditele bugetare în condițiile legii, pentru asigurarea sumelor necesare efectuării plăților ce rezultă din titlurile executorii.
Referitor la cererea de chemare în garanție a pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța a constatat că aspectele invocate nu țin de procedura de acordare a dreptului solicitat de reclamanți ci de procedura de executare, motiv pentru care aceasta a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În motivele de recurs au susținut că, în raport de dispozițiile Deciziei nr. 21 din 10 martie 2008 ICCJ, care este obligatorie potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, motivele de recurs vizează doar capetele de cerere privind actualizarea drepturilor bănești reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în raport cu indicele de inflație începând cu data fiecărei scadențe și până la data plății efective și în ceea ce privește efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea de muncă a reclamantului.
Astfel, s-a susținut că în mod nelegal s-a dispus actualizarea drepturilor bănești solicitate cu indicele de inflație, în situația în care recurentul, în calitate de instituție bugetară, nu poate să înscris în bugetul propriu, nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială, fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 privind plata drepturilor de personal au fost aprobate prin legea bugetului de stat nr. 388 din 31.12.2007, astfel încât acordarea ulterioară a unor diferențe de drepturi salariale peste cele datorate, chiar reprezentând indicele de inflație, nu se justifică.
S-a mai arătat, sub același aspect, că obligarea la plata acestor sume actualizate a creat o sarcină imposibilă în detrimentul Ministerului Public, plata sumei reprezentând indicele de inflație putându-se realiza numai prin intervenție legiuitorului.
Recursurile sunt nefondate și se vor respinge pentru următoarele considerente:
In mod corect prima instanță a dispus obligarea recurentului pârât la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, actualizate cu indicele de inflație, în condițiile în care reclamantul a fost prejudiciat prin faptul că nu a beneficiat la timp de aceste sume, prejudiciul constând în devalorizarea acestor drepturi salariale în raport de indicele de inflație.
Considerentele invocate de către recurent prin motivele de recurs, în sensul că fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin legea bugetului de stat și în consecință nu se mai pot acorda ulterior sume de bani peste cele alocate, chiar reprezentând indicele de inflație, nu pot subzista în condițiile în care recurentul a fost obligat la plata unor drepturi salariale mult mai mari, reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare psihică, drepturi bănești nereactualizate, pentru care nu a fost criticată hotărârea primei instanțe.
Pe de altă parte, sub acest aspect a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, fiind obligat acest minister să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale cuvenite reclamantului.
In același timp, actualizarea drepturilor cu rata inflației nu reprezintă doar un atribut al legiuitorului, existând temei în acest sens în dreptul comun, respectiv dispozițiile art. 1073 și 1082, 1090 cod civil.
Potrivit acestor dispoziții legale, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare; că debitorul este obligat la plata de daune interese pentru neexecutarea obligației cu toate că nu a fost de rea credință, daune interese ce cuprind pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
In cauză, reclamantul, în calitate de creditor, este îndreptățit să pretindă de la pârât - în calitate de angajator și debitor "în ceea ce privește plata drepturilor salariale" ca o contraprestație pentru activitatea depusă, îndeplinirea exactă a acesteia, îndeplinire ce constă atât în plata efectivă a drepturilor salariale datorate, cât și a acoperirii prejudiciului datorat plății cu întârziere, lucru realizat prin acordarea coeficientului de inflație.
In consecință, față de cele arătate, se constată că hotărârea tribunalului este legală și temeinică, nefiind afectată de nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 cod procedură civilă,astfel încât în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 296 cod procedură civilă, recursurile declarate de pârâți se privesc ca fiind nefondate și se vor respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA împotriva sentinței civile nr. 1050/11.06.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți și, precum și cu intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 2009.
PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă - - | JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu - --- | JUDECĂTOR 3: Corneliu - |
Grefier, |
Red. Jud. C,
2 ex/IE/03.12.2009
fond:
Președinte:Mihaela MitrancăJudecători:Mihaela Mitrancă, Manuela Preda Popescu, Corneliu