Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 130/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - rectificare carte funciară -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA NR. 130

Ședința publică din 6 mai 2009

PREȘEDINTE: Dumitrașcu Veronica

JUDECĂTOR 2: Rață Gabriela

JUDECĂTOR 3: Surdu Oana

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul domiciliat în comuna, sat, județul B, împotriva deciziei nr. 37 A din 17 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-.

La apelul nominal a răspuns - în calitate de mandatar pentru reclamantul, pârâta intimată, lipsă fiind reclamantul recurent, pârâții intimați G, și Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la dosar a fost depusă împuternicire avocațială - de către avocat de la Baroul Botoșani, pentru pârâții intimați G, și și de asemenea, o cerere prin care aceasta solicită strigarea cauzei la sfârșitul ședinței, pentru a avea posibilitatea de a se prezenta în instanță, având în vedere că la această dată mai are de susținut o cauză la Judecătoria Botoșani.

Mandatar pentru reclamantul, depune la dosar chitanța nr. - din 24 aprilie 2009 în sumă de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente recursului. De asemenea, mai depune procura nr. 3669 din 5 mai 2009, copia Monitorului Oficial nr. 692 bis și copia unei fișei eliberate de Consiliul local al comunei, județul

La a treia strigare a cauzei, s-a prezentat în instanță și avocat pentru pârâții intimați G, și, care depune la dosar concluzii scrise.

Curtea, aduce la cunoștința mandatarului - pentru reclamantul recurent, că nu poate formula concluzii orale, sens în care-i dă posibilitatea acestuia, ca până la sfârșitul ședinței de judecată, să depună concluzii scrise.

Constatându-se recursul legal timbrat și în stare de judecată, s-a dat cuvântul la dezbateri.

Avocat, pentru pârâții intimați G, și, precizează că reclamantul recurent nu și-a motivat în drept recursul, sens în care solicită, pe cale de excepție, constatarea nulității recursului formulat; mai arată că, în recurs, nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi; ori în cauză, calea de atac a fost declarată de o persoană care nu are calitatea de reprezentant al reclamantului; susține că, reclamantul recurent a vândut fiului său o suprafață de 590 mp teren, suprafață ce avea deschidere la drum, iar la scurt timp a introdus prezenta acțiune, tocmai pentru a-și crea o cale de acces pe proprietatea intimaților, fără a-și afecta propriul teren; solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.

Declarând dezbaterile închise,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată că prin cererea adresată Judecătoriei Dorohoi și reînregistrată sub nr. 1068/222/21 aprilie 2008, după desființare cu trimitere spre rejudecare, astfel cum a fost precizată, reclamantul a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâții, G și Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară B, să se dispună rectificarea înscrierii din cartea funciară, a dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâților și, în sensul înlăturării suprafeței de 223 mp teren delimitată cu punctele 4, 5, 10, 8, 7, 6 în raportul de expertiză întocmit de, care îi aparține și care a fost în mod eronat cuprinsă în corpul de proprietate cu nr. cadastral 233 datorită modului defectuos în care a fost întocmită documentația cadastrală, precum și în sensul corectării vecinătăților din partea de nord și vest (la nord aflându-se proprietatea reclamantului, iar la vest proprietatea numitului ); totodată, reclamantul a solicitat ca, în temeiul art. 111 Cod procedură civilă, să se constate inexistența dreptului de proprietate al pârâților asupra drumului 749/1 aflat în partea de est a 746, parte a domeniului public al comunei, județul

Pârâții, și G s-au opus acțiunii, solicitând respingerea acesteia ca nefondată.

Pârâtul Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară Baf ormulat întâmpinare prin care a invocat incidența în cauză a excepției lipsei calității procesuale pasive.

Prin sentința civilă nr. 1317 bis din 23 septembrie 2008, Judecătoria Botoșania respins acțiunea reclamantului, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins acțiunea în constatare formulată de reclamant, în contradictoriu cu aceiași pârâți, ca inadmisibilă, obligând reclamantul la plata cheltuielilor de judecată avansate de pârâți.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că pârâții și sunt proprietarii suprafeței de 394,07 mp teren situată în nr. 747 din titlul de proprietate nr. 72905 din 20 octombrie 1996, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1575 din 9martie 2005 și încheiat cu pârâtul G, că acțiunea în rectificarea cărții funciare are un caracter accesoriu acțiunii cu caracter principal, de constatare a incidenței unuia din cazurile prevăzute de art. 34 din Legea nr. 7/1996, ori în cauză nu a intervenit o hotărâre judecătorească irevocabilă în acest sens, că lipsește folosul practic al reclamantului în constatarea inexistenței dreptului de proprietate al pârâților asupra terenului în litigiu și că, față de obiectul pretențiilor deduse judecății, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B nu are calitate procesuală pasivă.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe de reclamant a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 37 A din 17 februarie 2009 a Tribunalului Botoșani - Secția Civilă, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, cu substituirea parțială a motivării, în sensul că reclamantul ar avea la dispoziție o acțiune în realizarea dreptului pretins a fi încălcat de către pârâți și nu o acțiune în constatarea inexistenței dreptului de proprietate în patrimoniul acestora din urmă.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, în motivarea căruia a arătat, în esență, că deși a investit instanța cu o cerere în constatarea nevalabilității înscrierii în cartea funciară, prejudicială celei de rectificare, aceasta a rămas nesoluționată, astfel încât greșit a fost reținută inadmisibilitatea acțiunii în rectificare carte funciară ca, de altfel, și a celei în constatarea inexistenței dreptului de proprietate al pârâților asupra drumului sătesc identic cu parcela 749/1, parte a domeniului public al comunei, pe care aceștia îi interzic accesul.

La termenul de astăzi, pârâții intimați, prin apărător, au înțeles să invoce excepția nemotivării în drept a recursului declarat de reclamant, de natură a atrage sancțiunea nulității acestuia, precum și excepția lipsei calității de reprezentant al reclamantului-recurent.

Procedând la soluționarea cu prioritate a excepțiilor invocate, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea nu sunt întemeiate pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă, "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal" prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă, motivele de ordine publică putând fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, conform alin. 2 al art. 306 Cod procedură civilă.

Textul legal citat reglementează în termeni imperativi, de strictă interpretate și aplicare, instituția motivării recursului, lipsa indicării motivelor, depunerea tardivă a acestora, ori imposibilitatea încadrării lor în cazurile prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, constituindu-se într-o înșiruire de afirmații și susțineri nestructurate din punct de vedere juridic, atrăgând incidența sancțiunii nulității căii de atac, potrivit art. 105 alin. 2 teza a II a Cod procedură civilă.

Ori, în cauză, după cum rezultă fără echivoc din analiza comparativă a considerentelor deciziei recurate, și a criticilor invocate de reclamant în memoriul de recurs, acestea se încadrează parțial în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, conținând argumente juridice, vizând aplicarea greșită a legii respectiv, a prevederilor art. 35 din Legea nr. 7/1996 și ale art. 111 Cod procedură civilă.

De altfel, în cuprinsul memoriului de recurs, recurentul face trimitere și la încadrarea în drept a criticilor formulate, respectiv art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.

Cu referire la cea de a doua excepție, se reține că, deși în fața instanței de recurs, recurentul a fost reprezentat de mandatarul său, în persoana numitului, în baza procurii autentificate sub nr. 3669 din 5 mai 2009 (fila 23 dosar recurs), dată ulterioară declarării căii de atac - 26 martie 2009 (fila 5 dosar recurs), după cum se poate lesne observa din analiza memoriului de recurs, acesta a fost declarat de reclamantul, prin avocat (fila 4 dosar recurs), în temeiul calității acestuia din urmă și a împrejurării că a acordat asistență juridică reclamantului în fazele procesuale premergătoare, potrivit prevederilor art. 69 alin. 2 Cod procedură civilă.

Pe fondul cauzei, Curtea reține că motivele invocate de recurent și care se încadrează parțial în prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, nu sunt fondate.

Astfel, reclamantul a înțeles să-și întemeieze pretenția de rectificare a cărții funciare pe neconcordanța care ar exista între situația juridică reală a imobilului în litigiu și intabularea făcură în mod eronat în cartea funciară, în baza unui înscris originar.

Ori, potrivit art. 35 pct. 4 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, "orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară, dacă printr-o hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că [.] înscrierea în cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația juridică reală a bunului".

Textul legal citat reglementează în termeni imperativi modalitatea în care o persoană interesată poate obține în justiție rectificarea unei cărți funciare, condiționând-o, fără echivoc, în mod expres de pronunțarea în prealabil, a unei hotărâri judecătorești irevocabile de constatare a neconcordanței intervenite între înscrierea din cartea funciară și actualul regim juridic al imobilului și care, în speță, cum corect au reținut instanțele, nu a fost obținută, împrejurare de natură să configureze lipsa legitimității interesului reclamantului.

Susținerea recurentului în sensul că a formulat prin acțiunea introductivă și un capăt de cerere în acest sens, asupra căruia instanța nu s-a pronunțat, nu poate fi reținută deoarece pe de o parte, această critică nu a constituit motiv de apel, neputând fi analizată pentru prima dată în recurs, OMISSO Medio, iar pe de altă parte, eventuala pronunțare "minus petita", îndreptățește partea interesată la satisfacerea pretențiilor în conformitate cu prevederile art. 2812respectiv, 322 pct. 2 Cod procedură civilă.

În ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe prevederile art. 111 Cod procedură civilă, vizând constatarea inexistenței dreptului de proprietate al pârâților asupra parcelei nr. 749/1 - drum sătesc, parte integrantă a domeniului public al comunei, județul B, prin invocarea obstrucționării dreptului reclamantului de acces de către pârâții care se pretind proprietarii exclusivi ai acestuia, Curtea reține că excepția inadmisibilității prevăzută de teza a II a art. 111 Cod procedură civilă, a fost corect apreciată ca incidentă pricinii.

În argumentare, se reține că în sensul art. 7 lit. "c" din OG nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor, străzile sunt drumuri publice, iar potrivit prevederilor legii fondului funciar, aparțin domeniului public. În consecință, acestea sunt apartenente proprietății publice care, derogând de la regulile proprietății private, nu este supusă normelor Codului civil referitoare la proprietate, ci unor principii proprii, cârmuite de o legislație specială.

Astfel, cu unele excepții, titularilor domeniului public le revine numai un drept de pază, de administrare a acestuia, folosința - ca atribut al dreptului de proprietate - nefiind atribuită exclusiv și absolut unei persoane determinate, ci întregului public - subiect abstract și nedeterminat.

Așadar, apărarea domeniului public prin mijloacele specifice dreptului civil este exclusiv subsidiară căii administrative: publicul, ca beneficiar al folosinței, nefiind posesor, nu are exercițiul acțiunilor posesorii și, cu atât mai mult, al celor petitorii, fapta terților prin care sunt vătămate interesele unor persoane determinate din sfera publicului, le deschide acestora calea administrativă, eventualul refuz nejustificat al solicitării acestora fiind susceptibil de a fi supus controlului la instanța de contencios administrativ.

Cu alte cuvinte, reclamantul recurent nu justifică îndreptățirea de a pretinde în instanță constatarea inexistenței dreptului de proprietate al pârâților asupra bunului - proprietate publică respectiv, a recunoașterii și respectării prerogativelor proprii dreptului de proprietate publică.

Față de cele ce preced, constatând că nu este dat motivul de nelegalitate invocat și că nici din oficiu nu există motive de casare, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

Potrivit art. 274 Cod procedură civilă, culpa procesuală reținându-se în sarcina recurentului, ca parte căzută în pretenții, acesta va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimații G, și în această fază procesuală, în sumă de 1150 lei

reprezentând onorariu avocat, justificată cu chitanța de la fila 16 dosar.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECI D E:

Respinge ca nefondată excepția nemotivării recursului.

Respinge ca nefondată excepția privind declararea recursului de o persoană care nu are calitatea de reprezentant.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul domiciliat în comuna, sat, județul B, împotriva deciziei nr. 37 A din 17 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-.

Obligă recurentul să plătească intimaților suma de 1150 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 6 mai 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

pentru judecător D, pensionat

semnează președintele instanței

Red.

Tehnored.

2ex/09.06.2009

Președinte:Dumitrașcu Veronica
Judecători:Dumitrașcu Veronica, Rață Gabriela, Surdu Oana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 130/2009. Curtea de Apel Suceava